economie

CE: Pensiile nu pot fi mărite! Guvernul: Mai vedem.

Se adună semnalele că România este într-un moment critic în ce privește finanțele sale. Și nu e vorba doar de criza COVID, ci de modul aventuros în care  fost și este gestionat statul român. De data asta, semnalul de îngrijorare profundă vine de la Bruxelles.

În fiecare primăvară, Comisia Europeană redactează un raport de convergență. Adică un document care arată punctele tari și slabe ale societăților din fiecare stat membru. E o analiză care se face câteva luni și-ți arată cât de aproape sau departe ești de standardele pe care Uniunea le cere de la membrii săi. Analiza merge de la domenii privind politica fiscală și până la educație, sănătate sau transporturi. E cel mai bun rezumat pe care un cetățean european îl poate avea despre țara sa. 

Unul dintre punctele analizei europene spune că

”Sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice ale României era deja în pericol înainte de izbucnirea epidemiei de COVID-19 ca urmare a deficitelor bugetare ridicate și a creșterii semnificative preconizate a costurilor legate de îmbătrânirea populației, în special a pensiilor”.

Pe șleau înseamnă că nu prea avem bani și că din ăia puțini pe care-i mai și împrumutăm plătim prea mult pentru pensii. Acestea au fost deja mărite cu 15 la sută anul trecut și ar urma o nouă mărire cu 40 la sută în această toamnă. 

Comisia continuă:

”ca urmare a deciziilor anterioare în materie de politică fiscal-bugetară, România dispune de rezerve bugetare limitate pentru a face față impactului epidemiei de COVID-19. Efectul agregat va fi instalarea recesiunii economice în 2020.”

Nu cred că poate fi mai clar de atât. Cam toate organismele internaționale și companiile de audit spun același lucru. România nu poate susține actuala structură bugetară laolaltă cu actualul sistem de pensii. Iar depopularea zilnică a României face lucrurile și mai complicate. Semnalul e clar: nu măriți pensiile la toamnă!

Doar că în România este an electoral, iar președintele și premierul au anunțat deja că o mărire va avea loc. Președintele Iohannis chiar a spus că părinții și bunicii noștri nu trebuie să fie cei care suportă factura de plată a crizei sanitare și economice. Deci, ceva-ceva se va întâmpla dar nu ne e clar ce.

Cu un corp de pensionari de cinci milioane două sute de mii de persoane, dar care primesc în medie 1292 de lei pe lună, e aproape sinucigaș pentru un partid să zică că nu va mări pensiile. Mai ales că există și o uriașă problemă de inechitate între aceste persoane. Sunt oameni cu pensii complet diferite pentru aceeași muncă, ca să nu pomenesc de sistemul de pensii speciale, care pe anumite paliere este o jignire pentru toți cetățenii onești ai României. 

Estimarea mea este că guvernul va mări pensiile în ciuda tuturor evidențelor. Și o va face înainte de alegeri. Se va împrumuta mai departe, indiferent de costuri și va păstra situația neschimbată. Doar că jongleria asta cu pensii mărite, aparat bugetar uriaș și ineficient și, chipurile, investiții în infrastructură nu are cum să-i iasă, mai ales în lunile următoare. În special, în lunile următoare.

Calculul arată iarăși că cele sacrificate vor fi investițiile. Foarte probabil că România va rata o nouă oportunitate de dezvoltare. Pregătiți-vă pentru un nou mandat steril în care vom mânca tot ce vom produce, fără a lăsa mare lucru în urmă.  

Fiecare viață are un cost în economie. Totuși, cât face fiecare dintre noi în pandemie?

La finalul săptămânilor de izolare, am încercat cu Vlad Petreanu, la Avocatul Diavolului, să tragem o concluzie. România are peste o mie de de decese, 16 mii de îmbolnăviri, o boală care nu se oprește și pierderi economice uriașe. Iar economia care pornise anul spectaculos, s-a oprit având o creștere doar de 0,3 la sută. Ne-am întrebat dacă măsurile de carantină au fost exagerate? Și vă asigur că ceea ce o să auziți în continuare e cel mai cinic lucru cu putință. 

Pe parcursul documentării de la Avocatul Diavolului am regăsit un indicator pe care guvernele lumii și companiile îl folosesc atunci când calculează riscurile asociate unei meserii sau anumite măsuri care implică cheltuieli uriașe, dar au potențialul de a salva  vieți. Indicatorul se numește valoare statistică a unei vieți și arată, exact cum credeți, cât costă o viață omenească în diferite părți ale globului. 

Știu că ce spun aici este înfiorător pentru că fiecare viață este neprețuită și facem eforturi să le salvăm. Dar, din 1982, anumite măsuri se iau pe baza acestui indicator. Calculul se face urmărind zone cu meserii riscante, riscul de moarte la zece mii de muncitori, dar și valoarea muncii acestora, nu detaliez. 

Datele arată că în America o viață costă 10 milioane de dolari. Ea ajunge la 9,6 milioane în Canada, 7,4 milioane de dolari în Anglia și 1,6 milioane de dolari în România. Atât și nimic mai mult: 1,6 milioane de dolari pentru un român care ar putea deceda. Sunt țări care stau mai prost. Banii aceștia reprezintă, în fapt, pierderea pe care o generează dispariția unui om într-o economie. 

Fac o pauză ca să vă amintesc că ce fac eu aici e foarte cinic, dar sunt convins că, fără să o spună, sunt guverne care au folosit acest tip de calcule. Poate nu întâmplător, în America, l-ați auzit pe Trump spunând că, dacă vor fi sută sau două sute de mii de morți, acesta va fi un succes. Calculul arată că 200 de mii de persoane care pier în pandemie înseamnă două treimi din pachetul de ajutor economic aprobat de administrația americană, adică 3 trilioane de dolari. Mai mult ar fi o cheltuială prea mare, cum ar veni.

La noi, costurile din acest moment ar fi de 1,7 miliarde de dolari, iar la câți bani a alocat guvernul economiei, adică 100 de miliarde de lei, am putea avea nu mai mult de 12 mii de oameni pieriți. Îngrozitor.

Din fericire, omenirea civilizată și guvernele lumii, au trecut demult de acest tip de calcul. Deși grupuri de economiști îl pun la dispoziția mai marilor zilei, cred că în lumea noastră s-a schimbat ceva. Acest tip de retorică nu mai este acceptabil. Iată și de ce, și aveți în rândurile de mai jos, pledoaria mea în favoarea vieții de la Avocatul Diavolului.

Eu  voi susține astăzi de ce aceste măsuri, deși ne-au făcut viața praf, nu au nimic exagerat în ele. Ba, dimpotrivă, constituie o reacție firească, temporară, a guvernelor lumii. Și ne arată că gradul de dezvoltare a diverselor societăți de pe planetă este la cel mai înalt nivel pe care l-a cunoscut vreodată istoria noastră. 

Asta pentru că după sute de ani de eșecuri, am ajuns, aproape global, să prețuim viața nu numai la nivel individual, dar și la nivel colectiv. Nu numai că știm astăzi că fiecare om prețuiește foarte mult în societățile noastre, dar știm că el este important și pentru modul colectiv în care funcționăm noi. 

Este prima dovadă că am ajuns la acel nivel cultural în care știm să apreciem binele comun la fel de mult ca binele individual. Și că ni-l dorim. Știu că la noi această viziune este viciată de comunism, dar o societate puternică nu este construită din individualism. Ci din indivizi singuri, puternici, creativi, muncitori, dar care reușesc în comun. 

De asta este justificată și corectă reacția guvernelor lumii de a impune temporar aceste măsuri menite să preîntâmpine un mare număr de morți. Aceste măsuri au cântărit între economie și siguranță, iar cea din urmă a primat pentru că noi azi, ca societăți nu mai putem admite să avem un număr nejustificat de mare de morți. 

Apropo, dacă acceptăm moartea unui număr de concetățeni pentru că nu facem nimic să-i protejeze, pot să aflu care este numărul de cetățeni care pot muri fără să mă îngrijorez? Adică până unde ar putea să meargă acesta ca noi să avem o reacție, alta decât fuga așa cum se întâmpla acum cinci secole. Și știi foarte bine ce se întâmpla atunci. Bogații fugeau din orașe la moșiile lor de la țară și lăsau ciuma săracilor, după care se întorceau la finalul epidemiei. Moartea era acceptabilă, dar doar pentru cei mici. 

Astăzi, societatea civilizată a stabilit că moartea este inacceptabilă în aceeași măsură și pentru săraci cât este și pentru bogați. De aici aceste măsuri comune, care oricum sunt mai greu suportate de cei fără dare de mână. Dar măcar nu sunt lăsați să se descurce singuri. 

Un alt motiv pentru care am impus aceste măsuri bruște este faptul că am protejat spitalele care deservesc întreaga societate și nu numai pentru aceste boli. Dacă am fi tratat boala în libertate, ar fi existat riscul pe care l-am văzut în China, Italia și America să fim depășiți de numărul de cazuri și asta să ducă la epuizarea resurselor sanitare, fie ele umane sau materiale. Astfel chiar și cei care ar fi scăpat ar fi avut o problemă pentru viitor. 

În ce-l privește pe Harari pe care l-ai invocat mai devreme, el are dreptate: astăzi, moartea este un accident evitabil. Este poate cel mai bun semn c-am evoluat. Ne pasă de alții și credem sincer că avem dreptul să fim salvați de la moarte. Și că avem dreptul la toate resursele care pot împiedica moartea. Și cred că în viitor, vom vorbi și despre dreptul la nemurire.

Cine îmi dă mie dreptul acesta, o să te întrebi? Contribuția mea la bunul mers al societății sub formă de muncă, bani, taxe, impozite, respectarea legii. Faptul că în fiecare zi creez valoare adăugată care contribuie și la binele altor cetățeni. Mă aștept, când sunt în necaz, să fiu salvat, iar societate să-mi pună la dispoziție resurse cu care să fac acest lucru. 

Am dreptul să cer și legi care să-mi protejeze viața, chiar dacă asta face toate lucrurile din jurul meu mai scumpe. Ce prețuiești mai mult astăzi, viața și sănătatea ta sau capacitatea de a te bucura la preț redus de beneficiile pe care le dă societatea modernă. Sigur că acestea sunt plăcute, dar ele nu pot veni înaintea ideii de a trăi.

Și, da, le cerem guvernelor lumii să aibă grijă de noi. Pentru că le-am dat în schimb o putere uriașă, inegalabilă în istoria omenirii. Le-am dat în schimb mecanisme, stabilitate și oportunitatea de a rămâne la putere fără a fi răsturnați violent, vreme de generații, de vreme ce respectă mecanismele. Cred că e un schimb echitabil. 

Toate aceste lucruri sunt într-adevăr recente, nu au mai mult de 50-60 de ani. Istoria drepturilor și libertăților civile este tânără. Pentru drepturile individuale este epoca cea mai luminoasă din istorie. Toată lumea poate vota, avem drepturi care sunt respectate, avem organisme care funcționează pentru fiecare dintre noi, avem egalitate între femei și bărbați, am dat drepturi minorităților și ne-am câștigat un acces egal la sănătate, indiferent de cât câștigăm. Cel puțin teoretic suntem egali aici. 

Nu mai tratăm epidemiile ca acum 60 de ani când nu se plângea nimeni. Vreme de decenii am considerat molima drept o problemă individuală. La fel, considerăm boala astăzi. Specia noastră gândește așa: dacă tu, ești bolnav, atunci e problema ta. E suferința ta. De asta nu avem o rezonanță a molimelor în istoria noastră. De asta nu le percepem zeci de ani mai târziu și nu avem repere culturale. Și tocmai suntem pe cale să schimbăm asta. 

Și, da, ne permitem economic, într-o anumită măsură să o facem. Temporar avem mecanisme de finanțare, răspunsuri mai mult sau mai puțin nuanțate, și o bază materială care ne dă voie să ne oprim o vreme. 

Pentru toate aceste lucruri, cred că aceste măsuri nu au fost exagerate. 

Avocatul Diavolului, cu Vlad Petreanu și Cătălin Striblea: Au fost măsurile de carantină o exagerare sau nu?

Avocatul Diavolului, cu Vlad Petreanu și Cătălin Striblea: Au fost măsurile de carantină o exagerare sau nu?https://www.europafm.ro/avocatul-diavolului-cu-vlad-petreanu-si-catalin-striblea-au-fost-masurile-de-carantina-o-exagerare-sau-nu-video/

Publicată de Radio Europa FM pe Vineri, 15 mai 2020

 

 

Guvernul nu o să miște un pai în materie de pensii și bugetari, deși dezastrul este anunțat

Astăzi o să vă arăt cum, încă o dată, realitatea nu ține cont de alegeri și nici de campanii electorale. Toate planurile economice ale guvernului au primit un duș rece de la Bruxelles. De acolo aflăm că prognoza pentru deficitul bugetar al României în 2020 este de 9,25 la sută

Da ați auzit bine. 9,25 la sută. Păi, o să-mi spuneți domnul Cîțu ne-a spus că o să fie de peste 6 la sută doar. Desigur. Comisia Europeană care a publicat această prognoză de primăvară nu are, însă, alegeri în toamna acestui an. Și nici nu are de ce să spună că lucrurile arată mai bine decât speram, așa cum spune ministrul de finanțe. 

Pe scurt, prognoza Comisiei Europene spune că vom avea o scădere a economiei de șase procente și nu de aproape două cum a zis guvernul. Apoi la anul vom crește cu peste patru procente, dar deficitul se va duce la peste 11 la sută. 

Inflația va fi de doar 2,5 la sută, asta pentru că prețul benzinei va scădea spectaculos. Dar tot așa va scădea și consumul. Șomajul va crește și Comisia așteaptă o scădere a investițiilor atât în domeniul publi cât și-n cel privat. Tabloul este sumbru, mai ales că România era deja campioană la derapaje fiscale încă din vechile guvernări. 

Partea și mai proastă este că toate acestea se vor întâmpla înaintea alegerilor și niciun partid nu vrea sau nu poate să se comporte rațional. Dacă ani de zile, arma ta electorală a fost se va da și nu se va face, e greu să fii acum responsabil. Iar semnalele sunt din ce în ce mai proaste. Atât președintele, cât și premierul, dar și ministrul de finanțe au anunțat în 24 de ore că o să asistăm la mărirea pensiilor. Poate nu cu 40 la sută, dar ceva tot se va face. Nu am vrea ca părinții noștri să fie cei care deconteaza criza, a spus președintele Iohannis. 

Adevărul este că Românii nu-și permitea pensii mărite nici înainte de criză. Adevărul este că România nu-și permite nici actualul sistem de pensii. Și că se împrumută din greu pentru ca să plătească. Pe măsură ce balanța demografica se va dezechilibra și mai rău, dezastrul va fi mai evident. O reformă și punerea pe alte baze sunt necesare, dar despre asta nu se va sufla nicio vorbă.

Din același motiv, alegerile, guvernul nu dă niciun semn în privința rearanjării aparatului de stat. Nici ca valoare a salariilor, dar nici ca număr de angajați. Sau să gândească o reașezare a acestora. Milionul de oameni care lucrează la stat, de multe ori cu performanțe care nu sunt la înălțimea salariilor, reprezintă o țintă electorală care nu poate fi deranjată. În timpul crizei, România a strâns bani doar ca să plătească pensii și salarii. 

Acum, statul trebuie să plătească și funcționarea privaților, deci încă o gaură la buget. Iar premierul Orban anunță și investiții publice ca să impulsioneze economia. Dar ca să plătești toate astea trebuie să fii magician. Sau iresponsabil. Sau câte puțin din amândouă, dacă înaintea ta sunt alegeri. 

O repet fără nicio plăcere: România va fi noua Grecie. Mai rău este că acum toată Europa este în necaz și, dincolo de fondurile de criză deja aprobate, cu greu se vor găsi alți bani ca să ne sprijine. Echilibrarea bugetului este acum obligatorie, dar am ajuns în faza în care politicienii nici nu mai au curaj să vorbească de ea. Ca și cum motivul pentru care facem alegeri este să aibă ei funcții, nu ca să repare România.  

 

 

România o să fie noua Grecie

România are cea mai proastă perspectivă economică din tot blocul Uniunii Europene, și nici relaxarea din 15 mai nu ne ajută foarte tare. Pregătiți-vă pentru impact și, pe alocuri, chiar pentru sărăcire. 

Eurostat ne-a spus în urmă cu câteva zile că România are cel mai mare deficit din Uniunea Europeană. Nu mai puțin de 4,6 la sută, cu patru puncte mai mult decât deficitul mediu al Uniunii Europene. Și asta era pentru anul trecut. Știți că, acum, după măsurile guvernamentale de răspuns la criză, deficitul declarat oficial va fi de 6,7 la sută. 

Adevărul este că el s-ar putea să ajungă la opt procente și asta ne-o spune una dintre cele trei mari agenții de rating, Fitch, care ne-a pus pe o treaptă mai jos decât eram. Și doar cu una deasupra categoriei care nu recomandă investiții în țara cu pricina. Agenția spune oricum de doi ani că România merge spre rău până în anii 2021 și chiar 2022. 

Dar asta nu e tot. Un raport al OECD, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare economică spune că dintre toate țările din regiune, România va fi lovită cel mai greu, deoarece are economia integrată în lanțurile de furnizare mondială. Dar și pentru că exporturile noastre au picat spun ei. Ar mai fi ceva, nu mai primim nici bani din străinătate care să susțină consumul. 

Și nu vă uitați doar la criza de acum. România stă pe cele mai proaste baze economice de ani buni. Mai precis de când PSD a considerat că țara se poate dezvolta doar pe datorie. Ceea ce este adevărat doar dacă faci datorii ca să investești. În spitale, autostrăzi, infrastructură critică, digitalizare și așa mai departe. Doar că România s-a împrumutat să plătească salarii și pensii. 

A fost singura politică: aceea de a arunca bani într-o parte a populației care a stimulat consumul și care a dus la o creștere economică falsă. Ne-am îndatorat pe toate părțile, am mâncat și am băut, avem televizoare și mașini și cea mai neagră perspectivă în față. Dacă vă spun acum că România a devenit noua Grecie, poate o să ridicați o sprânceană, dar în curând o să simțim asta. 

De altfel, sectorul bugetar a urcat constat ca număr și numai în ultimii patru ani cu încă 62 de mii de persoane. În medie, la stat se câștigă cu 50 la sută mai mult ca la privat. Adăugați pensiile care se indexează cu rata inflației și cele speciale care de când cu pandemia ne-au mai costat încă 2,45 de miliarde de lei. 

Sunt exact sectoarele în care și actualul guvern a refuzat să facă ceva, chiar și-n criză, confruntat cu o dilemă economică și una politică. Cea economică spune că doar acești oameni mai susțin economia cu o brumă de consum, iar cea politică e legată de voturi. Așa c-a ales să se împrumute la orice cost. 

Ce o să urmeze? Economia va mai supraviețui o vreme, cât vor veni bani europeni, după care lumea se va feri să mai investească și să mai aducă bani aici. Iar guvernul, oricare ar fi, va avea de ales: inflație sau concedieri. Poate mariri de taxe, dar nimic ne popular înainte de alegeri. Am renunțat după atâția ani să mai cred că cineva va reveni la un program de investiții publice majore, singura soluție pe termen lung. Și încă nu am scăpat de COVID. Așa că pregătiți-vă de impact!

Președintele întărește restricțiile. Cum rămâne cu economia?

Este timpul să vorbim despre gestiunea așteptărilor. Acesta este cel mai complicat lucru pe care un politician îl are de făcut astăzi și unul după care a au ajuns să se conducă clase politice întregi. Or, tocmai la așteptările unei mari părți a populației, nu răspuns nicio secundă președintele Iohannis în discursul său de prelungire a stării de urgență.

Președintele a rostit un discurs apăsat, dur și care nu a lăsat loc de nuanțe. Restricțiile trebuie prelungite pentru că România încă nu a ajuns pe vârful valului și pentru că, dacă nu o facem, mai mulți oameni vor muri. De altfel, președintele a avut un cuvânt special pentru cei care au pierit și familiile lor, accentuând și  mai mult dramatismul situației.

Discursul a fost presărat cu avertizări, dar și amenințări la adresa celor care nu-și fac treaba. Și a anunțat că deciziile de înlocuire ale celor cu funcții vor fi luate de acum cu viteză sporită. 

Klaus Iohannis a adăugat și o frază pentru politicienii care pun presiune pentru redeschiderea economie. O astfel de decizie va duce la sporirea vertiginoasă a numărului de cazuri. Nu i-a numit, dar toată lumea știe că răspunsul era pentru Călin Popescu Tăriceanu, Victor Ponta și compania care condiționează votarea stării de urgență.  

Și aici ajungem la gestiunea așteptărilor. Cei numiți mai sus profită de o presiune a societății în care majoritatea nu sunt bolnavi, dar sunt din ce în ce mai săraci. Afaceri oprite, oameni în șomaj, oameni cu salarile diminuate, toți au nevoie să se întoarcă la treabă. Cei mai mulți nu au bolnavi sau morți în familie. 

Mai mult, ei văd că state cu probleme mult mai mari au luat decizii calculate și treptate de deschidere a economiei. Spania, cu sute de morți pe zi, se grăbește. Austria redeschide magazine, Franța are un plan pentru luna mai. România are o promisiune de ajutor, dar care e pusă în practică șchiop. Și atunci toată lumea se întreabă: cât ne mai ții așa? Iar așteptarea era ca toată treaba asta să aibă și un final. La această așteptare președintele a avut un răspuns fără echivoc

”Toți vrem să ne recâștigăm viața, dar cât de repede se întâmplă depinde doar de respectarea restricțiilor. Sunt măsuri care salvează vieți”

În niciun caz, Klaus Iohannis nu gestionează așteptările celor care pun presiune. E mai fricos sau mai responsabil? Cred că niciuna nici alta. Rațiunea spune că președintele știe că are sub el un stat incompetent, slab, fără resurse și corupt. Și că dacă scapă boala din mână, numărul de morți va fi cumplit. Alege să mai strângă cureaua o lună pentru că altfel efectele ar putea fi dramatice. 

Decizia este corectă, dar cu un singur amendament. Ea va avea valoare doar când guvernul său va începe să miște în plan economic. Când banii vor ajunge la firme, când sistemele de întrajutorare vor funcționa, când patronii vor primi un respiro. Și când povara bugetară va fi împărțită. Dar, deocamdată, tot ce știm este că guvernul s-a răzgândit să mai trimită bugetarii în șomaj tehnic. Iar asta înseamnă că președintele a arătat biciul României active, iar guvernul său zăhărelul aparatului de partid. Și cu tot respectul, noi nu asta așteptam.   

Acest text a fost citit în rubrica Rațiunea Zilei, la Europa FM în fiecare zi la 17.30 și 7.30

Economia nu va reveni ușor la ce era înainte. Pentru că noi nu o să fim la fel o vreme

Astăzi încerc să găsesc un răspuns rațional la o problemă pe care nimeni nu vrea să o pună în realitate. Toate guvernele au sărit să ajute economia, dar ce fel de economii ajutăm de fapt? Și o să ne întoarcem unde eram? 

Și o să vă spun din start că asta este foarte puțin probabil. Dintr-un motiv pe care nimeni nu-l rostește cu toată gura. Societățile occidentale, inclusiv a noastră, s-au așezat economic pe o bază de consum. Adică majoritatea oamenilor nu fac producție, ci livrează servicii. De asta numărul de șomeri este atât de mare. Potrivit Forbes, numai puțin de 80 la sută dintre americani lucrează în industriile de vânzare cu amănuntul, entertainment, imobiliare, restaurante și educație. Adică tot ce s-a oprit în acest moment. Nu întâmplător, America a ajuns să aibă în acest moment 13 milioane de șomeri. Adică numărul lor crește cu 0,5 la sută pe zi. 

Majoritatea acestor industrii erau deja atacate încă înainte de criză de diverse probleme. Iată, de exemplu, vânzările clasice, în magazine, coboară constant de ani buni din cauza vânzărilor online. Este posibil ca unele magazine să nu se mai deschidă vreodată. Dar  să mergem mai departe, în Europa, unde 74 la sută din forța de muncă activă lucrează în servicii. Paradoxal, România stă mai bine cu doar 47 la sută, dar în orice caz, majoritatea populației lucrează într-un sector care va fi afectat de noii termeni de gândire din perioada pandemiei și cea imediat următoare. 

Realitatea este că nici nu cunoaștem în întregime dimensiunile dezastrului. Ratele de șomaj din China și din India nu pot fi calculate, dar cu siguranță vor fi mai mari decât cele așteptate. Nu pot fi calculate pentru că ambele state au o forță de muncă plină de migranți, oameni care, uneori, nici nu sunt înregistrați. 

Deocamdată, toate statele lumii au început să scoată bani și construiesc datorii pe care le duc spre băncile centrale. Iar la sfârșit vor genera, fiecare după calculul său, fie inflație, fie măsuri de austeritate, fie amandouă ca să poată finanța deficitul uriaș care va apărea. 

Toată lumea speră că asta e soluția, dar nimeni nu știe cu exactitate dacă va funcționa. Motivul e simplu și ni-l arată criza din 2008: e vorba de stagnare pe termen lung. Adică economiile nu vor crește într-atât de mult încât să producă locuri de muncă și consum imediat. Și asta pentru că oamenii vor ține banii la teșcherea. După toate crizele din ultimii 100 de ani, este cu siguranță singurul lucru asupra căruia putem cădea de acord. Vreme de un an, doi, sau trei, lucrurile nu vor merge la fel de bine. Lumea nu o să mai vrea case, mașini, televizoare și telefoane. Și nici la restaurant. Cu atât mai puțin, tabere, excursii sau școli private. Ce a căzut acum accelerat nu va reveni la fel de repede. 

Așa că pregătiți-vă pentru impact, oameni buni! O să urmeze o perioadă dificilă și nu știm exact soluția. Există una, dar pentru asta ai nevoie de guverne deștepte și corecte: investițiile publice masive în sisteme de protecție socială și sanitară. Infrastructura ar putea fi salvarea noastră, dar banii de investiții vor lua mult din fondurile de  salarii ale sutelor de mii de salariați la stat. Or, știți voi un guvern care ar vrea să facă asta?

Acest text a fost citit în rubrica Rațiunea Zilei, la Europa FM în fiecare zi la 17.30 și 7.30

Trecem bugetarii în șomaj tehnic, îi dăm afară și tot nu reușim. Nu în cifre e problema

Am întrebat la România în Direct dacă, după șomajul tehnic al unor bugetari, guvernul va avea curaj să treacă și la o adevărată reformă a aparatului administrativ. Răspunsurile voastre m-au pus pe gânduri. 

O mare parte dintre cei care au sunat la România în Direct au vorbit de un viciu profund al administrației. Peste tot există oameni onești și dedicați, dar ei sunt năpădiți de  pile și proptele. Nu puține au fost mesajele în care mi s-a spus că într-un birou doi muncesc și duc pe toată lumea în spate, iar șase plimbă acte. Alții mi-au spus că, dacă ar începe să se dea afară, ar cădea și dintre cei care au valoare. Concluzia fost că omul sfințește locul și că inegalitatea în prestații este de fapt punctul comun al administrației. Vă las aici ediția ănregistrartă pentru că mărturile oamenilor sunt spectaculoase. Poate vreți să vedeți care este realitatea dintr-un birou al administrației, de la cum se angajează până la cum se muncește. 

Nu cred că PNL poate să înceapă să dea afară dintre bugetari. Cel puțin nu înainte de alegeri. Probabil, după încheierea stării de urgență și a șomajului tehnic, se va încerca o cosmetizare. Primii care-l vor suna pe domnul Orban vor fi membrii partidului său. Atât PSD cât și PNL au clientela și oamenii lor de partid care trebuie păstrați în funcții. Ei sunt vinișoarele prin care curg banii de partid, contractele și prin care se perpetuează tipul de administrație care ne-a adus aici. 

PSD e mult mai rău, dar PNL chiar are o șansă să îndrepte unele lucruri. Are, însă, de îndeplinit o condiție teribil de complicată. El trebuie să explice acestui aparat funcționăresc, dar și societății, că mai binele nu se tratează la nivel individual. 

Marele nostru păcat este individualismul, iar la nivel politic incapacitatea de a lucra în comun și dorința de a servi doar propriul aparat de partid. O cohortă de aparținători ai partidului sunt învățați că prima dată îi servești pe ai tăi, apoi pe tine. Fiecare dintre cei aduși pe pile visează la un loc călduț, la un salariu bun, la o casă sau o mașină din ce în ce mai mari. Copilul lor să fie bine și burta lor asemenea și cam atât contează 

Or, rațiunea spune că numai dacă gândești și pentru ceilalți poți face ceva bine. Nu contează cât de mare ai casa dacă lângă tine este gunoi. Nu contează că mașina ta e mai scumpă dacă te sufoci laolaltă cu noi. Nu contează banii din toată lumea dacă ai nevoie de același spital. Și nici copilul tău nu va fi mai bine la școala pe care ai făcut-o prost. 

Până la urmă o să rămâi în aceeași mocirlă cu restul lumii dacă nu-ți faci treaba cum trebuie. Și mereu trebuie să-ți pui o întrebare: dacă copilul meu se va întâlni cu munca mea, va fi mulțumit? Îi va fi bine?

Până când nu imprimă acest mod de gândire, domnului Orban sau oricui ar vrea să facă reforma asta, nu o să-i reușească. Căci reușita nu stă într-un milion sau 900 de mii, ci în capacitatea acestora de a face ca lucrurile să meargă bine nu numai pentru ei, ci pentru toată lumea. Altfel la fiecare zece ani o să mai tăiem din bugetarii și o să ne întrebăm de ce nu se schimbă rezultatul.  

 

Marile companii vor tăieri la bugetari. Nu e de ajuns

UPDATE: Premierul Orban a anunțat miercuri că bugetarii care nu sunt esențiali în combaterea crizei vor intra în șomaj tehnic câte două săptămâni pe lună, plătiți cu 75 la sută din salariu. Cu acest amendament, textul își păstrează rațiunea. 

O să vorbim astăzi din nou despre solidaritate, dar mai ales desrpe sacrificiu. Iar printre aceste cuvinte trebuie să înțelegem tăieri de bani în sistemul public și o investiție masivă a statului în privat. Mi-e teamă, însă, că acest lucru  nu este de ajuns. Cele mai mari companii din România au trimis guvernului o scrisoare publică în care avertizează de iminența unei recesiuni. Calculele lor pornesc de la o scădere cu 50 la sută a economiei în următoarele trei luni, apoi, în fiecare lună care urmează, estimează o scădere de 20 la sută. Asta ar însemna o cădere a PIB-ului României cu 15 procente, o sumă uriașă. 

Companiile cer rapid o injecție de capital pentru deblocare care să meargă până la 30 de miliarde de euro. Acum că nu mai sunt restricții pentru ajutoarele de la stat, marile companii văd vital acest ajutor, mai ales pentru industriile care sunt în moarte clinică. România are o datorie guvernamentală mai mică decât alte state europene și, chiar cu această cheltuială, nu ar depăși cu mult 50 la sută din PIB. Așadar spațiu ar fi. 

Patronii dedică însă o parte la fel de importantă din apelul lor unei restructurări în domeniul bugetar. Nu indică o cifră, dar poți să le citești frustrarea printre rânduri. Estimează că două milioane de angajați de la privat vor avea de suferit, în timp ce niciunul dintre bugetari nu va pierde un leu. Ba, într-o situație recent votată de Parlament asistăm la măriri de salarii. 

Ar mai fi o consecință gravă, citez ”după terminarea acestei crize, mediul privat va fi defavorizat pentru că românii vor vedea încă o dată că a fost mult mai bine și mai sigur să fie angajați în sistemul public din România și nu în economia reală, în mediul privat de business.”

În acest moment guvernul a negat că vor avea loc tăieri de salarii la bugetari sau alte restructurări. Știm, însă, că urmează o masivă rectificare bugetară care ar putea însemna așa ceva. Are cineva însă curaj să o facă? Eu aș spune că înainte de alegerile din iarnă, nicio șansă.

Asta deși rațiunea arată cu totul altceva. Restructurarea aparatului bugetar este doar o condiție pentru ieșirea din criză. A doua este o alegere și mai dificilă pe care statul trebuie să o aibă în vedere. Ca și alte economii, România s-a orientat masiv spre consum. Statul însuși a încurajat o dezvoltare bazată pe importuri, pe bunuri de larg consum, a aruncat cu bani în piață. 

Deceniul următor trebuie să aibă, însă, alte coordonate. Statele care nu vor dezvolta investițiile publice în sănătate, infrastructură, tehnologie de vârf și valoare adaugată nu-și vor reveni după această criză . Cine nu bagă banii publici sau bani strânși din piețe financiare în produse de securitate a sănătății și a societății va pierde nu numai alegeri, dar și bunăstare. Statul român tocmai are ocazia să renunțe la balastul birocratic care ne-a măcinat 30 de ani și să facă ceva corect. Și noi, fiecare, trebuie să ne facem alegerile de aceeași manieră.

Acest text a fost citit în rubrica Rațiunea Zilei, la Europa FM în fiecare zi la 17.30 și 7.30

 

Dacă tot sunt scutiri la plata facturilor, să știți că toată lumea ar vrea. Mic tratat de populism.

O uriașă coaliție parlamentară din care fac parte PSD, ALDE, PMP, UDMR și punctual USR spune că românii ar trebui scutiți de la plata unor facturi și contribuții în perioada următoare.

Nu cred să fi existat o mai mare rapiditate a Parlamentului României în adoptarea unor legi. De marți și până vineri au fost trecute acte normative care vizează milioane de români. Ele se referă la amânarea totală a ratelor la bănci. De asemenea, scutesc firme și persoane fizice de contribuții sociale. Ba, mai mult, intervin și-n relația cu furnizorii de utilități. Adică un număr de persoane pe care nu-l putem ști acum ar putea să nu mai plătească apă, curent, gaze, căldură, gunoi, cablu tv și internet câtă vreme este stare de urgență. Există condiția de a fi afectat direct sau indirect de criză și să pierzi măcar 15 la sută dintre banii pe care-i primeai. 

Ce poate fi atât de rău, veți spune dacă milioanele de oameni afectați de oprirea bruscă a economiei nu vor mai fi puși să plătească diverse angarale care și așa le sufocau viața? Evident că e bine să nu plătești, dar rațiunea spune că pe termen lung te alegi cu ceva. 

Economia României a scăzut cu undeva pe 30 la sută. O spun atât patronatele cât și premierul Orban. Va mai scădea, cu siguranță încă zece procente în perioada următoare. Cea mai mare dorință a patronilor acum este să mențină intrarea banilor în economie, să aibă o circulație care să-i ajute la supraviețuire. O tocmai asta s-a întâmplat în aceste zile. Banii au încetat să circule, deși lumea mai are încă ceva. Îți iei doar strictul necesar și restul ții la teșcherea. Iar acest este fix tipul de comportament generator de probleme.

Firmele care livrează apă, canal, internet, salubritatea sunt arterele sigure prin care astăzi mai circulă bani. Ele pot lua plăți, așa greu cum este zilele astea, și le pot distribui mai departe. Oamenii aceștia au furnizori, care la rândul lor au diverse legături în economie și cu toții au salarii de plătit. Dacă ei nu încasează, practic rupi un lanț sigur de circulație a banilor din România. Și duci spre criză financiară câteva sute de mii de oameni care respiră încă. 

La fel, dacă adopți o reglementare care te scutește de orice plată în relația cu banca, așa cum este viziunea parlamentară, cine îți va finanța economia și mai ales statul care acum are nevoie de o grămadă de bani? Băncile nu sunt bogate pentru că stau pe un sac de bani, ci pentru că un sac de încasat. 

În fine, pentru majoritatea celor care au căzut victime ale crizei, guvernul plătește șomajul tehnic. Iar multe firme vor primi și ajutoare de stat. Toate acestea sunt menite să te ajute la plata facturilor și a mâncării. Nu ne luăm bunuri scumpe sau neesentiale acum, dar încercăm să supraviețuim.  Dacă mergem pe aceeași linie, multe companii o să moară și nu le mai învie nimic. 

Există totuși și un lucru e de apreciat aici: scutirea de contribuții sociale. Sumele mari datorate statului pentru muncă trebuie păstrate și investite în economia reală. 

În fine, dacă trec de CCR, legile vor ajunge la președintele Iohannis. Chiar sunt curios cum o să treacă președintele acest test. 

Acest text a fost difuzat în Rațiunea Zilei la Europa FM

Salariile bugetarilor rămân intacte în criză

Trebuie să vorbim despre salariile bugetarilor.  Economia României s-a blocat și la doar câteva zile după începerea crizei a scăzut cu 30 la sută. O spune chiar premierul Orban. Ne apropiem de un milion de oameni care intră în șomaj tehnic, iar efortul este enorm pentru stat, mai ales că nu va ține doar o lună de zile. Numai pentru șomajul tehnic sunt alocate 4 miliarde de lei lunar. Iar pachetul de ajutor pentru economie este de 30 de miliarde de lei.  Asta în condițiile în care ai și mai puține încasări la buget.

Multă lume se întreabă astăzi dacă micșorarea salariilor va fi simțită doar de cei de la privat, iar în condițiile unei economii pe avarii, salarile la stat vor rămâne întregi. Evident, întrebarea nu se referă la cei care se află în linia întâi a apărării împotriva epidemiei, ci la diversele instituții care alcătuiesc birocrația statului. 

Există deja o frustrare majoră în societate față de faptul că salariile la stat sunt în medie mai mari decât cele de la privat. Și că multe locuri de muncă sunt bine plătite, dar au o eficiență redusă. Modelul de stat promovat de PSD în anii săi de guvernare a dus la o presiune imensă pe buget și a fost departe de a livra ceea ce lumea aștepta. 

Ministrul Finanțelor a spus, ca o opinie personală, că aceste costuri ale crizei trebuie suportate de toată lumea, arătând un semnal politic. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a declarat joi, la România în Direct, că guvernul discută aceste lucruri. Doar că dl Câțu și-a luat declarația înapoi la 24 de ore spunând:  ”Nu sunt luate în calcul tăieri de salarii și pensii”.

Rămâne așadar cum s-a stabilit, adică nu se face nimic. Declarația are mai curând iz electoral și nu vrea să deranjeze scorul PNL prin diverse sondaje. 

Rațiunea spune însă că lucrurile nu pot continua așa. Și că guvernul doar trage de timp. Un aparat de stat ineficient, mai bine plătit decât restul țării și supradimensionat, nu poate rezista în această perioadă. Nici dacă România va împrumuta sume colosale ca să-l susțină.

Guvernul trebuie să alcătuiască un plan rapid de răspuns care să reducă cheltuielile bugetare și să îndrepte banii către zona din sănătate care are nevoie. Resursele sunt limitate, oamenii suferă, prioritatea este clară. 

Nu militez pentru tăieri în bloc precum cele făcute de Traian Băsescu, dar încă avem timp să găsim un răspuns care să meargă de la taieri de sporuri, șomaj tehnic, reduceri salariale, până la desființarea unor posturi neesențiale. Culmea, în acest context avem șansa de-a ieși mai bine și mai pregătiți din criză. Totul este să avem niște politicieni curajoși. Or, deocamdată, nu e cazul și asta ne va costa pe toți. 

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!