Puștiul are vreo opt ani și principala lui preocupare e să dărâme casa. E într-o goană necontenită, aruncând în aer tot ce prinde. Se furișează pe lângă uși, trece misterios ținând o armă în mână, apoi angajează câte o bătălie cu strigături de-ți vine să ieși din casă. Acționează un mecanism de la mâna stângă și brusc are un echipament de protecție, musai cu jet-pack-uri. Teritoriul lui îi depășește cu mult camera. De fapt, a trecut în sufragerie, ba chiar și în dormitorul părinților. Se împiedică de picioarele tale, trage de tine și se roagă cum știe el mai bine. Iar tu stai căzut pe canapea. Tot ce vrei  e să fie liniște. Să stai un pic. E opt și jumătatea seara. Te-ai întors după cea mai lungă zi din cea mai urâtă lume posibilă. ”- Hai, tata, măcar un pic, vrei să fii tu un Mecamorf? Uite, eu  o să pun armura asta…”   Iar tu zici: ”- Hai, lasă-mă doar puţin acum să stau și eu”  Ești convins că în lumea ta monștrii sunt reali. Mai mult