Mi-a plăcut că societatea noastră are o dezbatere despre Don’t Look Up. Și că este o dezbatere racordată la cea a societății vestice. Asta înseamnă că avem o parte din populație care vibrează odată cu planeta. 

Asta îmi spune că este un film bun, care și-a atins scopul. Dincolo de jocul actorilor, de montaj sau imagine, asta trebuie să facă o operă de artă: să miște ceva în tine. Să te facă să gândești, să spui, să îți pună la încercare credințele. De asta filmul lui McKay este printre cele mai bune din ultimii ani. 

În același timp, mi se pare că atacăm greșit ce au să ne spună realizatorii săi. Și dacă rămânem în zona de cine are dreptate, ratăm dezbaterea, dar și ce avem de făcut. De ce?

Don’t Look Up tratează trei probleme fundamentale ale societății globale în care trăim.

Prima spune că guvernele lumii nu mai sunt o sursă de încredere pentru populație. Și asta se întâmplă în cifre mari de la Vest la Est. Lumea privește cu suspiciune cam tot ce fac puterile lumii, mai ales când societățile sunt atât de divizate. 

Apoi, planeta are astăzi câteva companii globale care sunt la fel de puternice ca guvernele, ba în unele situații chiar mai puternice. Unele au acces la date și tehnologie pe care nici marile puteri ale lumii nu le visează. De activitatea lor depind mari porțiuni din societate, iar o prăbușire sau o criză de neîncredere în giganții tech va duce la consecințe catastrofale. 

În al treilea rând, toate societățile lumii trăiesc o divizare majoră asupra problemelor cu care se întâlnesc. Nu numai că ne confruntăm cu opinii intens polarizate, chiar la extrem, dar am început să avem și adevăruri alternative. Bulele de informații ne fac să primim doar informațiile care ne fac plăcere și care ne validează biasul. De exemplu, la noi, dacă trăiești în bula USR primești doar informație convenabilă zonei cu pricina. La fel, dacă trăiești în bula PSD. 

Tipul acesta de societate este numit de Jamie Susskind în cartea sa, Politica Viitorului, drept realitate fragmentată. Ceea ce ne face să trăim pe culoare diferite, dar mai ales să nu găsim răspunsuri la probleme concrete. 

De fapt, în urma acestei situații, specia noastră își pierde avantajul competițional major pe care l-a avut pe planetă: capacitatea de a lucra bine în numere mari. Acesta este lucrul pe care noi l-am făcut cel mai bine aici de am ajuns până în acest punct. Iar cele două probleme pe care le avem în față, pandemia și criza climatică cer tocmai colaborare în numere mari. Or asta nu reușim.

Un exemplu. Deși majoritatea studiilor spun că încălzirea globală este dată de activitățile umane, pentru că sunt studii care spun pe dos sau nuanțează, dezbaterea noastră se poartă asupra adevărului și precăderii acestora, nu asupra soluțiilor. 

De fapt, ce ne arată Don’t Look Up este cea mai mare problemă a viitorului.

Filmul ridică o întrebare la care ne va lua o generație, dacă nu mai multe, să găsim răspuns: cum va trebui să arate democrația viitorului ca ea să mai funcționeze și să prevină nenorociri sanitare, climatice, sociale? Sau cum va preveni războaie?

Aceasta este de fapt problema pe  care o avem în față. Și ea trebuie bine definită ca să-i putem găsi un răspuns. 

Cartea menționată a lui Susskind propune două soluții teoretice, dar ele sunt departe de a fi perfecte sau funcționale. În orice caz, reprezintă un pas spre regândirea sistemului. Și ambele soluții pleacă de la o certitudine pe care nu o putem nega: democrația este singurul sistem social funcțional. Cum o faci să funcționeze, însă, când nu toată lumea mai vede același adevăr? 

Prima propunere se numește democrația wiki

Și ea vine să răstoarne un lucru pe care azi îl considerăm de netăgăduit. Și anume că normele legislative  și administrative ale unei societăți pot fi făcute doar de persoane care se cunosc și au ceva în comun. De exemplu, sunt aleși care lucrează împreună în aceeași clădire. Doar că internetul schimbă această perspectivă. 

De ce să nu poată lucra în comun grupuri mai mari de persoane care să fie despărțite nu numai în opiniile lor, dar și geografic? Adică o reprezentare mai profundă, mai mobilă și mai adecvată lumii actuale. 

Muguri ai sistemului au fost deja încercați în Noua Zeelandă și Brazilia la adoptarea unor legi. Desigur, sunt un milion de probleme pe care le avem în față. De la rapiditatea schimbării, la multitudinea de soluții, la haosul unei dezbateri cu mii de participanți, fie și online. Și chiar probleme ținând de cine propune scheletul unei legi și pe baza căror date. Dar s-ar putea  să fie ceva mai mult decât acum. 

În al doilea rând, Susskind vorbește și de o democrație a datelor.

Ceea ce urmează să spun aici este înspăimântător, dar are o logică. 

În acest moment, omenirea produce atât de multe date încât fiecare locuitor al planetei ar trebui să citească anual trei milioane de cărți care să le cuprindă. Asta înseamnă, însă, că știm atât de multe despre noi și că acumulăm atât de repede că alegerile la fiecare patru ani nu mai pot să răspundă cerințelor noastre. De fapt, democrația rămâne în urmă și nu mai poate răspunde unor probleme actuale. 

Ce propune Susskind este ca pe lângă sistemul politic actual este să avem un sistem administrativ care să se folosească de puterea datelor pe care le furnizăm zilnic. Și să ia măsuri pe baza acestora. Datele nu mint. Și nici nu sunt influențate de lideri politici sau de opinie. Ele ne arată cum ne deplasăm, când vorbim, ce mâncăm, ce lucruri ne plac și ce nu, la ce acordăm atenție sau nu în viață, ce ne distruge sau nu sănătatea. 

Toate aceste date adunate cu ajutorul electronicii care stă în mâna noastră aparțin astăzi unor entități private care ne vând lucruri, dar care au și o responsabilitate față de societate. Democrațiile noastre trebuie să găsească doar soluțiile ca această cantitate de informații să fie folosite și înspre binele public. Sau să devină de interes public și să răspundă unor nevoi reale ale societății. 

Sigur, aceste sisteme nu sunt infailibile. Și poate nici funcționale. Poate lumea va funcționa pe baza vechilor algoritmi în ciuda zgomotului și a disensiunii. Dar cert este că ne îndreptăm spre o nouă etapă a umanității. La care este necesar să găsim răspunsuri adecvate înainte de a ne cădea o cometă în cap.