cultura

Am deranjat la Salonul Național de Artă Contemporană

Până pe 15 noiembrie are loc Salonul Național de Artă Contemporană. Am aflat de el de pe conturile de Facebook ale unor prieteni artiști. Nu am văzut să existe o campanie digitală sau fizică menită să anunțe evenimentul.

Salonul este o inițiativă anuală a Uniunii Artiștilor Plastici. După capul meu ar trebui să fie un eveniment major al anului care să arate cei mai importanți artiști de acum, de la noi. Ar trebui să fie cel mai bun de întâlnire și de educație pentru publicul mare din România.

Știind de salon, duminică am fost la Combinatul Fondului Plastic, unul dintre locurile unde sunt expozițiile. Galeriile de acolo erau deschise pe jumătate. La propriu. Cu ușile întredeschise și doar la jumătate dintre ele.

Într-una din galerii chiar era cineva care ne-a tolerat și apoi s-a ridicat de la un birou ca să se poziționeze în dreptul ușii pe care a și închis-o când am ieșit. Niciuna dintre lucrări nu avea numele autorilor sau explicații. A fost o incursiune fără repere. Aș fi fost curios să știu autorii câtorva lucrări care chiar mi-au plăcut.

În curte nu se afla niciun semn, niciun afiș, nicio broșură care să spună că acolo este un așa eveniment. Nici cei care zăboveau acolo, câteva persoane despre care am dedus că au legătură cu evenimentul, nu au avut nimic de zis celor doi rătăciți în zonă.

Este adevărat, am realizat ulterior că Salonul nu este deschis duminica la Combinat. Aici programul este de luni până vineri de la 7.30 la 14, orele potrivite pentru cultură, se știe.

Cumva ne-a venit să ne cerem scuze că am venit la momentul nepotrivit să vedem artiști români. Păcat de multe lucrări încântătoare. Dincolo de ironie, am sesizat o lipsă de respect față de public. Arta este pentru public, nu pentru un cerc de inițiați. Iar dacă vă miră lipsa de educație culturală a nației, acesta este un motiv. Și este firesc că prima dată când se taie bani, se taie de la cultură.

Dacă vă bate gândul, lucrările se mai găsesc în următoarele locuri: Simeza, Centrul Artelor Vizuale, Orizont, Galeriile de Artă ale Academiei Române, cât și săli de la Muzeul Tehnic Profesor inginer „Dimitrie Leonida”, Muzeul Național al Literaturii Române și Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

Fotografiile sunt făcute de Alina.

Două minuni de văzut la Timișoara: Casa Jecza și Cazarma U

Casa Jecza este vizibilă din depărtare și ușor de recunoscut în Timișoara, chiar dacă nu știi ce e acolo. Lângă parcul Triade, sigur o să-ți cadă ochii pe multele sculpturi puse chiar în fața intrării. E un moment bun să-ți dai câteva minute ca să te bucuri de ce vezi pe stradă sau chiar să intri.

Gazdele te vor primi și pe neanunțate, dar cel mai bine cu un telefon înainte. Casa Jecza este de ani buni o galerie care găzduiește artiști plastici contemporani, fie că vorbim de pictură sau sculptură. La data sosirii noastre, spațiul era ocupat de lucrările Tincuței Marin și de călătoria sa în lumea egipteană. Tincuța a inventat un personaj, un Big Foot, care trece prin scene ale istoriei antice. Dar în jurul lui se unesc simboluri ale vremurilor de acum și atunci, autoportrete ale autoarei, mici povești distilate în miniaturi. O colecție impresionantă la care se adaugă câteva sculpturi excepționale ale autoarei.

De ce zic că ar trebui să dați un telefon înainte?

Pentru că așa veți avea parte probabil și de medierea lui Andrei Jecza. Tânăr galerist, Andrei este văzut ca unul dintre cei mai buni specialiști români în management cultural. Pregătit la Londra în domeniu, Andrei are ochi la artiști noi, dar și o poveste care să-i facă ușor abordabili.

De multe ori, gazdele deschid și aripa personală a casei, acolo unde se află lucrările lui Peter Jecza, unul dintre cei mai importanți sculptori români. Cu o operă impresionantă lăsată în urmă, Peter Jecza este un ”must see” când veniți în Capitala Culturală. Nu ratați planșele cu biserica catolică din Orșova, una dintre lucrările importante de arhitectură de la noi. Clădirea este ridicată de arhitectul Hans Fackelmann, alături de sculptorul Peter Jecza și pictorul Gabriel Popa, la jumătatea anilor 70.

Casa, așa cum arată acum, este munca de mai bine de 30 de ani a Sorinei Jecza, președinta Fundației Triade.

Pornită ca o locuință de familie, Sorina și Peter au crezut mereu că aceasta poate oferi orașului o emoție. Iar din casă, emoția asta pornește de multe ori pe străzile Timișoarei.

Aveți ocazia, câteva săptămâni încă, să vedeți expoziția de sculptură de la Cazarma U. Familia Jecza și colaboratorii lor au expus aici lucruri importante din sculptura românească de azi. Cadrul sobru și aparent dezafectat al clădirii este de fapt o gazdă perfectă pentru câteva sute de lucrări de marcă ale sculpturilor români. Este, pentru mine, una dintre cele mai bune expoziții românești pe care le-am văzut în ultimii ani.

Vă las fotografiile Alinei ca să hotărâți singuri.

Radu Jude: „Babardeală cu bucluc … l-am făcut după o ceartă cu alți părinți pe tema educației sexuale”

Îmi plac filmele lui Radu Jude. Merg să le văd. Le aleg. Îmi place că te scot din ale tale. Și că au o teză. Îmi place că vorbesc cu curaj despre societate românească.

Babardeală cu bucluc sau porno balamuc este greu de urmărit. Cel mai greu dintre toate cele de până acum. Pentru că până la scena finală, savuroasă, Radu jude îți oferă o plimbare și apoi un eseu construit din citate. Și eu m-am enervat la prima parte a plimbării. Ce o vrea să facă mi-am spus? De ce o plimbare precum ciorba din filmele lui Corneliu Porumboiu.

Pentru că fiecare cadru are rost. De la ce se spune până la poziționarea mașinilor. Îți spune de la început unde trăiești și de ce scena de la sfârșit va fi așa cum e.

Cât despre tema educației sexuale, Radu Jude spune că o urmărește demult. Dar a hotărât să facă filmul acesta după o cerată cu prietenii, părinți și ei.

„Nu m-a mirat că ne-am certat, m-a mirat violența argumentelor.”

Jude spune că educația copiilor și problemele care le apar părinților în față sunt cele care arată cel mai bine cum gândește o persoană.

Dar asta nu e tot

Am vorbit cu Radu Jude și despre filmele sale mult mai dure, Aferim sau Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra barbari. Astea ne pun o oglindă și mai mare în față. Iar Jude insistă să ne vedem așa cum suntem. Ba, mai mult pregătește și unul nou, cu aceeași temă. Las trailerul, foarte dureros, mai jos.

Câteva recomandări

Despre revoltă în viața de artist și sub acest link cu Marius Manole

Între timp au apărut și Vorbitorincii

Singapore, varianta ieftină

Singapore este cel mai aseptic oraș pe care l-am cunoscut. De la ieșirea din avion, unde, pe culoarul de la ”finger” , sunt aparate care detectează temperatura corpului pasagerilor. Și anunțuri care spun că, dacă vii dintr-o zonă cu febră hemoragică sau malarie, trebuie să anunți autoritățile. 

E singurul aeroport pe care-l știu care are mochetă pe întreaga sa lungime. O mochetă bej cu alb și care e întreținută de mulți muncitori. Totul este calm, așezat și perfect pus la punct. Strălucește de inteligență și lucruri practice. 

Vrei wi-fi și nu vrei să deschizi roamingul? Ai un ghișeu unde primești un cod. Vrei un Grab (Uberul local)? Ți se va spune exact platforma și poarta la care șosește mașina ta ca să nu stai la cozi. Da, există mici porți la fiecare peron pentru ca aerul condiționt să nu iasă din aeroport. 

Tot orașul este marcat cu zone de circulație pentru care plătești diferit. Pe parbrizul fiecărei mașini este un aparat în care este instalat un card bancar.  La intrarea în fiecare zonă cardul este citit ca și la intrarea în fiecare parcare. Nu tichete, nu cozi, nu chin la barieră. Aparatul scoate un sunet la intrare și unul la ieșire. Se plătește fix cât ai stat și sunt parcări peste tot. 

Nu există ideea de a parca pe trotuar, între blocuri, pe stradă sau oriunde în altă parte în afara unei parcări. Nu există ideea de a opri lângă bordură. Grab-ul și taxiurile se iau doar de la locuri special desemnate. Am pierdut așa mai multe mașini pentru că nu m-am prins de la început că punctul ăla de întâlnirea chiar se respectă.

 

Și ce-ar fi de făcut într-un oraș a cărui scumpete trece de Londra? Sincer, nu merită să-ți faci cumpărături aici, nici dacă ești super-bogat. Găsești produse de marcă mai ieftine și la arabi. În ce privește locurile de vizitat, știu că multă lume crede că-l termină în câteva zile, dar chiar ai ce face. 

După ce ți-ai stabilit datele la care vei merge la Marina Bay, în Gardens, Sentosa sau  în parcul de distracții, muzeu este cuvântul cheie. Iar Singapore chiar are muzee. 

Art Science Museum nu numai că e o construcție spectaculoasă, dar ascunde și o lume aparte. O să vedeți câțiva minimaliști care vă vor încânta, dar și expoziții care te vor lăsa cu gura căscată. Una dintre îți arată arta ultra- modernă. De ce să mai creezi cu pensula și dalta când o poți face cu lumini și computer? Iar operele nu mai sunt statice, ci se mișcă, vin, te cuprind, te aleargă sau răspund la stimulii tăi. Așa că poți vedea mărgele de sticlă străbătute de lumină, cu o singură cărare în mijloc și prin care trebuie să treci în tăcere. Și dacă ai timp, trebuie să afli cine este Feynman și ce-a făcut pentru noi. 

Dacă ai fost la Art Science, atunci ai jumătate de intrare și la National Gallery. La restul minimaliștilor. De fapt la cei mai mulți dintre ei. Modul în care arta poate fi extrasă în esență,mă fascinează. Aici însă o să vezi și operele grele. Și în zecile de săli, o să găsești doi pictori chinezi, cu pregătire europeană care m-au uns pe suflet. Lim Cheng Hoe și Wu Guangzhong merită să fie în orice muzeu al lumii. Adăugați aici că e o clădire spectaculoasă, fostă Curte de Justiție și o să vedeți un spectacol complet. Pont: alegeți vinerea după-masă, o să fiți aproape singuri în toate sălile. E minunat.

Foarte aproape este Muzeul Civilizațiilor Asiatice. O idee foarte generoasă care strânge la un loc mici minuni ale modului în care s-a dezvoltat spiritul Asiei de Sud-Est. O să vedeți întruchipări minunate ale lui Buddha sau ale entităților hindu. Sunt sculpturi de sute de ani, măiastre și delicate. Dar și o zonă întreagă dedicată creștinismului. Catolicii sunt aici în număr important și mereu au avut un cuvânt de spus. Cum se îmbină, însă, creștinismul cu orientalii? Și, nu în ultimul rând, istoria porțelanului la care visează toată Europa. Mii de exponate au fost scoase de pe fundul mării dintr-o navă scufundată și care ascunde cea mai mare comoară porțelantă din lume.   

Muzeul Peranakan merită văzut măcar pentru clădirea superbă care a fost sediul unei școli. Dar și pentru expoziția foto care strânge imagini de mai bine de o sută de ani din insulă. Peranakan îi desemnează pe chinezii care s-au născut în zonă, în opoziție cu cei care vin de pe continet. O să fiți uimiți că obiceiurile lor de nuntă și de înmormântare ne sunt asemănătoare. Chiar și la petrecerea care ține trei zile și la care aduceai bani. 

Evident, nu uitați de Science Museum. E la fel de distractiv precum cele din Londra sau Frankfurt. Și are un labirint de oglinzi în care chiar am pierdut drumul. Și, la data la care am fost noi, o expoziție dedicată inventatorilor din Grecia antică.

Sigur, adăugați aici Grădina Botanică și cea Zoologică. E minunată grădina orhideelor, acolo unde câteva personalități dau numele lor unei flori care le-a fost special creată. Ah, da, sigur e câte un varan la fiecare pas cu care poți să stai de vorbă. Cât despre animalele de la zoo, acestea au condiții mult mai bune ca în Europa. Încercați și turul de noapte, dar și zona cu urși panda. 

Circulați cu Grab. E mai scump decât transportul în comun, dar cu 100 de euro poți merge o săptămână, inclusiv drumurile la aeroport. E convenabil și te duce fix unde ai nevoie. Ia-ți cartelă locală, altfel nu deschide telefonul. Merge și fără net căci peste tot unde mergi o să ai wi-fi de foarte bună calitate. Chiar peste tot. Chiar și la intrarea în jungla urbană. Și nu la figurat. Singapore chiar are un colț de junglă pe care-l poți vizita. Sunt făcute cărări, drumuri și chiar un pod la nivelul vârfului copacilor. Merită din plin tot efortul.  

Nu ai ce căuta în restaurant, decât dacă ai bani mulți. Un burger la Marina Bay ne-a dus la 150 de lei. Încearcă mereu hokker markets unde e accesibil și se gătește bine. Nuca de cocos este senzațională în Singapore. Încercați jackfruit care e minunat. Și durian, dacă puteți.

În fine, cărați după voi mereu o geacă. Știu că e foarte cald, dar în taxi sau înăuntru e frig. Frig rău și o să răciți. 

În rest, mulțumesc Alinkăi pentru fotografii.  

Revolta lui Vizante

Nu-i așa că Vizante vă face să râdeți? Și că asta așteptați? Fie că-l vedeți pe scenă, fie că apare la televizor, destinul lui Marius Florea Vizante este să vă facă să râdeți. Mai nou face asta și pe Facebook, unde seria sa cu #mariartriști  are mare succes. 

Nu știți ce este #mariartriști ? Păi, e seria aia de calambururi unde spune că Liviu Pop s-ar numi ”Tâmpitagora”. Sau că Viorica Dăncilă este ”Înceata lui Pițigoi.” Nici colegul George Ivașcu nu a scăpat. L-a numit ”Alain Deloc, ministrul Breloc.” Pe Codrin Ștefănescu îl cheamă ”Trai Lai Lama.” Ciorbea este ”Mr Bean, Recicle Bean,” iar Adrian Năstase este ”Tâlharry Belafonte.”

Nu ai cum să contești talentul de umorist al lui Vizante. În definitiv, joacă la Teatrul de Comedie. Dar dacă nu e așa? Dacă umorul este o formă de revoltă a unui mare artist, a unui bărbat ajuns la 46 de ani și care crede că țara lui nu se așază tocmai bine. 

Și dacă nici măcar nu-l cheamă Vizante? Da, nu-l cheamă. Acesta este un nume de scenă pentru Marius Florea, așa cum umorul este fața unui artist profund, care nu mai suportă prin ce trecem. Am stat de vorbă cu el îndelung la Oameni de Colecție, la Digi FM.

”Da, am ieșit la proteste. Și pot să mă laud c-am și scos oameni la proteste. Am scris un text care s-a viralizat și care a scos oamenii în stradă după Colectiv.”

”În ultima prioadă, îmi fac un exercițiu din a nu mai tăcea. Lipsa de atitudine ne-a adus unde ne-a adus. Mă uit acum pe stradă și nouă din zece oameni sunt nemulțumiți.”

”Pe zi ce trece suntem mai săraci, mai slab organizați și împinși în hăul acesta de niște oameni de teapa celor pe care îi ironizez eu acum.” 

”Cineva a îngăduit să se întâmple toate astea. Cineva a îngăduit să moară oameni la Revoluție sau la mineriade. Cineva a îngăduit ca aceste dosare să se amâne la nesfârșit și completele să fie desființate pe tot felul de cauze.”

”Mama s-a prăpădit în niște condiții de care nu vreau să vorbesc. Nu-i acuz pe medici care fac ce pot, dar nu au cu ce. E ca românul. Când nu mai are curea de distribuție, pune un ciorap de damă. Când nu-i merge robinetul, pune o sârmă. Dar nu merge și la oameni! ”

Ascultați oameni buni, ascultați!

 

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!