Guvernul a publicat lista cu rata de infectare din toate localitățile țării. Astfel fiecare dintre noi știe în ce zonă și-n ce fel de scenariu se află copilul său. Dacă rata de infectare este de sub 1 la mia de locuitori, în ultimele 14 zile, atunci e scenariul verde. Dacă e mai mare de 1, dar mai mică de 3, atunci e scenariul galben. Iar dacă trece de 3, e roșu.
În scenariul verde se merge la școală. În cel galben, copiii mici și cei de clasa a VIII-a și cei de a XII-a merg la școală. Iar ceilalți vin prin rotație. Câte jumătate la două săptămâni. Evident, când sunt prezenți, sunt obligatorii o sumedenie de reguli sanitare. În scenariul roșu, școala e doar de acasă.
Asta e știrea, dar evident că nu e nicio garanție. Pentru că sunt școli și-n scenariul verde care nu pot chema copiii la școală. Asta pentru că nu pot respecta toate normele sanitare necesare. Este un astfel de caz la Galați.
Sunt mii de situații și toate trebuie descurcate altfel. În unele localități nu sunt autorizații, în altele nu sunt bani de măști, în altele nu sunt cadre medicale sau profesori.
De asta cred că transferul deciziei la nivelul școlii este corect. Și ca să fiu exact, vorbesc de transferul la nivelul comunității locale. Decizia despre cum se vor ține orele va trebui luată de directori cu consultarea Inspectoratelor a DSP-urilor, dar și a restului autorităților locale. Așa e firesc.
Orban, Anisie, Iohannis nu pot să-l pună pe fiu-meu în bancă. Nici să măsoare distanțele. Nici nu se pot asigură că elevii sunt păziți în pauze. Ce au ei de făcut este să dea bani, măști și un ghidaj. Dar de aici avem și noi treabă.
Mi s-a relatat că un părinte a sunat la o școală săptămâna trecută și i s-a spus: ”Nu știm nimic…Nu știm nimic… O să aflăm…”
Păi ce așteptare să ai la data de 1 septembrie? Deja îți poți imagina ce ai de făcut, să studiezi câteva scenarii și să vezi ce se potrivește mai bine la tine. Tu școală, părinții, primarul, consilierii locali. Cei care știu situația acolo. Avem cap, trebuie să ni-l folosim.
Aceasta este o situție greu de controlat de la centru. Și oricum am stat prea mult cu ochii la ”ce-or face ăștia.” Suntem părinți, avem un punct de vedere, putem să ne organizăm pentru ore. Așa cum le scoatem informatica să băgăm matematică în loc sau cum facem ședințe ”să vedem ce le luăm la doamne”, cred că ne trebuie o întâlnire în care să vedem cum arată clasa. Și să vedem ce și cum au nevoie cei care au grijă de copiii noștri.
E un moment complicat pentru toți și niciun guvern nu poate să vină rezolve mii de situații individuale. De data asta chiar e rolul nostru. Și al celor care sunt primii în comunitățile noastre. Cu o condiție. Guvernul să dea banii necesari. Or, după cum o să aflați din ediția de mai jos a României în Direct asta nu se întâmplă. În mod evident, guvernul a eșuqt și a înșelat așteptările a mii de oameni ne dând bani de măști, tablete sau dezinfectante. Dar nu ne ajută cu nimic să stăm cu mâna în sân.
Cum va începe școala copilului tău? Ce te-a anunțat școala până acum?Dacă ești profesor sau autoritate locală, care e obstacolul cel mai mare în calea începerii școlii în condiții sigure?Cătălin Striblea te așteaptă la România în Direct, la 0372 059 699.
Să nu credeți nicio secundă că dezbaterea care se poartă în România, legată de școală, este singulară. Ea este repetată identic mai în toate țările civilizate și are cam aceleași coordonate. Adică întârzieri, lipsa fondurilor, imposibilitatea de a găsi o soluție unitară, părinți care nu știu ce să facă. Dar și o împărțire în două a familiilor. Unii care-și doresc să trimită copiii la școală și alții nu.
Există și un alt lucru asemănător cu cel din România. Adică decizia a fost descentralizată, iar directorii, profesorii comunitățile trebuie să facă ce știu mai bine. Autoritățile statale și federale, cum ar fi cele din America, stabilesc seturi de reguli și recomandări, dar și dau bani. De aici și o întreagă dezbatere politică.
Pentru că au sisteme diferite, în unele state școala a început deja, iar în altele urmează să se întâmple asta. În Florida, s-a încercat o repornire deplină a școlii, dar imediat au apărut focare. Așa că s-au aplicat măsuri de restricție. În acest stat s-a ajuns la un sistem de măsuri mixte care să ducă la școală fizică și online. Guvernatorul deSantis chiar a comparat situația cu lupta împotriva lui Osama bin Laden, Și a adăugat că școlile trebuie să continue de orice manieră, ”tot timpul și pentru toată lumea.”
La New York, școala va începe și-n aer liber. Primarul le-a cerut directorilor să amenajeze clase afară. Și apoi a spus că directorii au această experiență pentru c-au organizat tabere. Anunțul a fost făcut cu doar 17 zile înainte de începerea școlii, ceea ce a iritat opinia publică.
Guvernul britanic este sub presiune pentru c-a hotărât ca în școli să nu se poarte mască. Inițial s-a spus că acestea nu sunt necesare ca urmare a măsurilor de distanțare socială. Presiunea publică este atât de mare, încăt pas cu pas Boris Johnson dă înapoi.
Nici restul lumii occidentale nu are o misiune mai ușoară. Iată câteva dintre măsurile luate.
Franța
Măștile sunt obligatorii la toată lumea peste 11 ani
Distanțarea fizică se păstrează în pauze
Copiii vor reveni în clase în efectiv complet
Este împiedicat amestecul copiilor de la diverse clase
Italia
Numărul copiilor va fi mai mic în clasă
Distanțarea este obligatorie
Copiii vor fi împărțiți pe grupe
Se vor face ore și sâmbătă
Masca este obligatorie
Unde sunt cazuri vulnerabile acasă, școală de la distanță
Germania
Școlile încep la date diferite
Dezinfectarea se face de mai multe ori pe zi
Este interzis să atingi balustradele sau clanțele
Măștile nu sunt obligatorii în toate statele
Spania
Dezinfectarea se face de trei ori pe zi
Distanțarea fizică este de minim 1,5 metri
Copiii de peste 6 ani trebuie să poarte mască
Copiii mici sunt împărțiți în grupe 15-20, fără distanțare
Olanda
Măștile nu sunt obligatorii, dar unele școli le cer
Unii copii cu probleme sunt scutiți de școală
Aerul condiționat trebuie verificat temeinic
Concluzia este una singură în această poveste. Întreaga lume se confruntă cu un lucru nemaivăzut și pe care-l controlează în mică măsură. Nu există soluții miraculoase, nici clare, nici unitare. Există doar un efort al comunităților de a face mai bine. Și cam peste tot o poziționare politică față de măsură. Este clar că doar școala online nu răspunde problemelor societății actuale. Și probabil că societățile vor împinge încet spre revenire la ce era, indiferent de riscuri. Doar dacă rezultatul va fi dezastruos, atunci lumea va fi mai atentă la școala online. Deocamdată riscăm.
NYT a publicat deunăzi o analiză care arată că un tsunami economic va lovi Europa. Ziariștii americani estimează că vor fi afectate 59 de milioane de locuri de muncă de-a lungul și de-a latul Europei. Asta înseamnă concedieri, șomaj, șomaj tehnic, contracte suspendate, tăieri de salarii sau de ore de muncă. În Uniunea Europeană erau peste 220 de milioane de locuri de muncă în 2015.
Jurnaliștii americani dau deja exemple ca Lufthansa, Renault, BP, care au anunțat tăieri de zeci de mii de locuri de muncă. Din martie până acum, UK a pierdut 760 de mii de locuri de muncă.
Lucrul care ne ține în viață este faptul că Uniunea europeană a acordat un ajutor uriaș, cel mai mare de planetă, statelor afectate. Calcule făcute de NYT arată că aceste ajutoare țin în viață o treime dintre locurile de muncă europene. Dar priviți un pic mai jos
România tocmai urmează să primească patru miliarde de euro pentru a face plăți care să acopere șomajul tehnic.
Odată ce Consiliul a aprobat aceste propuneri, sprijinul financiar va fi furnizat sub formă de împrumuturi acordate în condiții avantajoase de UE statelor membre. Aceste împrumuturi vor ajuta statele membre să facă față creșterilor bruște ale cheltuielilor publice pentru menținerea locurilor de muncă. Mai exact, împrumuturile respective vor ajuta statele membre să acopere costurile legate direct de finanțarea sistemelor naționale de șomaj tehnic și a altor măsuri similare puse în aplicare ca răspuns la pandemia de coronavirus, în special pentru lucrătorii independenți”
Comunicat CE
România are deja o schemă de plată, iar luni au plecat primii bani către companiile afectate. Asta ar trebui să ne dea un pic de optimism. Dar adevărul este un pic mai complicat.
Trebuie să realizăm că acest tip de ajutoare nu va ține la nesfârșit. îpe măsură ce cererea europeană va scădea, iar locurile de muncă se vor împuțina, criza va veni spre România. Suntem parte dintr-un sistem global și asta ne va atinge destul de dur. Iată un exemplu:
Datele publicate de Eurostat plasează România în topul celor mai afectate state UE de pandemie în ceea ce privește exporturile realizate pe primul semestru al anului curent. Astfel, scăderea exporturilor noastre pe S1 a fost de -18%, adică a treia după cele consemnate de Luxemburg (-29%) și Franța (-21%).
Investițiile stagnează și odată cu ele creșterile salariale
Datoria publică se mărește progresiv
Construcțiile ne țin în viață
Piața muncii se deteriorează, șomajul e peste 5 la sută
Problema este însă în șomajul tehnic care numără sute de mii
Viteza și traiectoria redresării sunt incerte
Fondurile europene sunt linia de salvare
Față de alte state europene, România are și câteva particularități care vor atârna greu. Avem cel mai mare deficit, dar cu el plătim pensii și salarii. Salariile din sectorul public s-au dublat în ultimii cinci ani, iar acestea sunt cu 50 la sută mai mari ca la privat. Din motive electorale, guvernul va trebui să dubleze alocațiile și să mărească pensiile cu 40 la sută. Nu este clar câtă vreme vom mai fi creditați de diverse bănci.
Toate acestea duc și la o criză de neîncredere. Nu cred că poate cineva să facă o estimare clară, dar cred că ne va fi greu și foarte greu. Nu mă grăbesc la concluzii. Ce pot să fac este să consum cât mai multe produse și servicii românești în lunile următoare.
Ca urmare a unei presiuni publice constante, dar și a unui consens internațional, autoritățile române au grăbit procesul de recoltare a plasmei convalescente de la foștii bolnavi de COVID.
Doar că în România, ca de obicei, acest lucru se întâmplă pe hârtie. Avem metodologie, documente, dar nu avem capacitatea de a face practică. Și am să vă explic asta.
România a întârziat procesul de recoltare a plasmei și de fabricare în țară a imunoglobulinei, repetat în ultimii ani. În timp ce Ungaria a făcut zeci de centre de recoltare a plasmei, România a respins orice propunere de privată sau de dezvoltare publică. Mai puțin în această criză când, în mod clar, procedura ar putea salva vieți.
Astfel, încă din aprilie a apărut o metodologie de colectare a plasmei, care a fost corectată în luna august. Aceasta a fost însoțită de o donație pe care una dintre companiile care concurează pe această piață a făcut-o statului român. E vorba de 18 echipamente. Doar că de aici începe coșmarul: în cele 16 săptămâni de când statul are aparatura, 11 din cele 18 aparate au avut sub o donare pe săptămână.
Document BPHD
Iată ce spune coordonatorul Besmax Pharma Distribution, Florin Hozoc
În luna mai am avut județe care au făcut peste 14-20 de recoltări/luna. În iunie recoltarile au scăzut la doar jumătate (maxim 10 pe luna). În Iulie recoltarea a continuat să scadă cu încă 30%. În august ne așteptăm să ajungem din nou la nivelul de recoltari din luna mai, deși acum avem de 5 ori mai multe persoane vindecate de COVID-19, care ar putea dona. Principala cauză a colectării scăzute este lipsa oricărei campanii de informare derulată de autorități, precum și metodologia greoaie.
Florin Hozoc
Când vorbim de metodologie greoaie, e puțin zis. E chiar de râs. Așadar să vedem ce-a putut inventat statul român pentru un doritor de a dona plasmă convalescentă. Sunt câteva lucruri care te vor lăsa cu gura căscată.
În loc ca statul să fie activ pe această piață și să-i caute el pe donatori, se face taman pe dos. Adică lumea e așteptată la centrele de transfuzii, nu se știe când, cu următoarele acte.
Conform articolului 7, OMS 1421/2020, potențialii donatori de sânge total/plasmă vor fi selectați dintre persoanele care pot dovedi istoricul de infecție cu SARS-CoV-2 și dispariția riscului de transmitere a bolii, după caz, prin combinații ale unor documente precum: bilet de externare / scrisoare medicală în care sunt menționate diagnosticul COVID-19, test RT-PCR pozitiv, test RT-PCR negativ, document eliberat de DSP care atestă perioada de izolare sau încetarea acestei perioade, testare cantitativă de anticorpi neutralizanți anti-SARS-CoV-2 IgG, efectuată voluntar.
Rețineți acest efectuat voluntar. Pentru că da, statul român așteaptă ca tu să-ți faci pe bani tăi analizele de anticorpi, dacă nu ai documentele de mai sus. Adică trebuie să și plătești ca să poți salva o viață.
Din motive pe care doar România le știe, la noi trebuie să aștepți 45 de zile ca să donezi, nu 28 ca în alte state. De asemenea, testele probelor se fac doar la București, deși se poate și în județe. Am stat de vorbă la Europa FM cu Florin Hozoc despre această situație.
Între timp, omenirea a mai făcut un pas spre tratamentul acestei boli nenorocite. O companie din Israel, Kamada, a dezvoltat hiperimunoglobulina realizată din plasmă convalescentă. Aceasta este obținută în Israel, într-una din fabricile companiei. Există deja un acord cu o mare companie europeană, Kedrion, pentru începerea studiilor pe pacienți din Europa. Firma românească BPHD reprezintă interesele Kedrion la noi și are acceptul părții israeliene de a produce 3000 de flacoane de hiperimunoglobulină pentru statul român. Aceasta este o donație, adică România nu are de plătit nimic, de la colectare până la fabricare și distribuție în țară. Nimic. Singurul lucru care ar trebui făcut este să se colecteze plasma. Iar asta nu o poate face decât statul.
Oferta de donație este la Ministerul Sănătății din 24 iunie 2020. L-am contactat pe ministrul Tătaru în legătură cu această situație, dar nu mi-a răspuns.
Procesul de colectare a plasmei și fabricare a imunoglobulinei ar fi putut începe din 2011, dar este blocat. Presiunile repetate ale marilor companii, aliate sau adversare s-au izbit de un zid aici. Și nu e ca și cum statul ar fi construit propriul lui sistem care să rezolve situația.
Iar situația se vede cel mai bine azi: bolnavii de la ATI pot fi ajutați de aceste tratamente, dar nu le au.
Mie îmi place filmul Sieranevada al lui Cristi Puiu. Îl găsesc chiar fascinant și m-am uitat nemișcat la el, fără a pierde o frază. Mi se pare spectaculos că poți să construiești o poveste, fără să se întâmple nimic dramatic. E o demonstrație că mintea merge dincolo de extraordinar și că poate vedea artă în gesturile și întâmplările noastre mici. Dacă știi să le povestești cu talent.
Și nu e singurul film al lui Cristi Puiu care mi-a plăcut. M-am uitat un pic la filmografia lui și mi-am dat seama că le-am văzut pe toate. Ba, într-o seară am văzut și un interviu al său la Eugenia Vodă și mi-a plăcut mintea labirintică a omului. Și talentul de povestitor.
Bag seama, acum, în timp ce scriu că aș putea fi catalogat un fan al său. Mai precis, al artei sale, căci realizez că nu știu mai nimic despre el, în rest. Acum, c-a vorbit la TIFF, îmi dau seama și mai mult de asta, căci, în 24 de ore, a apărut o listă de fapte care mai de care mai chestionabile, zice lumea. Și care ar fi trebuit să arate că discursul său nu este o întâmplare. Posibil, nu știu, nu am de gând să-i analizez viața.
Dar, deși filmele sale îmi plac, nu-mi place ce-a spus la TIFF. Sigur că are un drept de exprimare, dar la fel și purtătorii de mască au unul. Și au dreptul de a fi protejați la rându-le, nu demolați. Cristi Puiu vorbește de la înălțimea unui intelectual de frunte al acestei nații și încearcă să argumenteze refuzul de a urma o regulă care-l protejează și pe el și pe alții. Ce face domnul Puiu nu este o greșeală. Este o punere la încercare deliberată și cu un fundament ideologic slab al unei legi menite să scape niște oameni de la moarte.
Avem primele imagini de la avanpremiera românească a filmului Malmkrog by Cristi Puiu la TIFF, în această seară. Regizorul Cristi Puiu a luat cuvântul înainte de a începe vizionarea alături de public. #MalmkrogByCristiPuiu #AvanpremieraRomania #TIFF
„Filmul a ieșit în Franța, în cinematografe, fără distanțări sociale și fără mască. Eu nu particip la această poveste. La Cluj se poartă mască în aer liber de azi. Ei bine, ăsta e un film de 200 de minute. Să stai cu masca pe față 200 de minute este inuman, iar dacă nu mai suportați, vă rog să plecați”
Cristi Puiu
Întâi de toate că nu e nimic inuman în a purta o mască. O fac mulți oameni care profesează în condiții toxice sau aseptice. O fac și bicicliștii și pompierii și mulți alții când e nevoie. O fac pentru că salvează vieți. Pe a lor sau a altora. Unde are dreptate, este în fraza în care îi invită să se ridice, dacă nu le place. Într-adevăr, nu există nicio obligație socială sau legală să vezi un film cu masca la gură. Este corect să pleci dacă nu mai poți respecta regula. Minimizarea prin comparație e problema aici. Pentru că trebuie să vezi datele cu care faci comparație între Franța și România.
„Și încă o chestie, pe care am spus-o deja de câteva ori. Dacă dumneavoastră sunteți aici și vă uitați la un film azi, este pentru că au existat niște oameni indisciplinați în România, în Decembrie ’89, și care au zis NU dictaturii. Înțelegeți?
Cristi Puiu
Perfect de acord. Așa este. Dar care dictatură? Domnul Puiu încalcă regula, nici măcar nu e amendat și ridică și semne de întrebare asupra ei în libertate deplină. Încercați chestiunea asta în Iran, ca să numesc o țară a cărei cineaști sunt extraordinari, ca și ai noștri, dar o fac în condiții pe care nici nu ni le imaginăm.
Puterea instalată ar face bine să discute cu oamenii, să intre în dialog, nu să ne trateze ca pe niște vite. Da, există această problemă, există o epidemie există un virus, dar tonul autorităților statului este inacceptabil.
Cristi Puiu
Nimic de comentat. E apăsat, dar asta spunem și noi de câteva ori pe zi.
Mi se pare extraordinar de mișto că la Cluj oamenii sunt disciplinați și atenți la toate detaliile astea, dar cred că absolut orice abuz trebuie amendat. Și dacă n-o faceți dumneavoastră, prin vot, de data asta, atunci n-o face nimeni. Dacă n-o facem noi, n-o face nimeni.
Cristi Puiu
Abuz? Ne despărțim. Abuz este momentul în care cineva nu ar purta mască lângă mine, deși amândoi avem nevoie de asta. Nu e niciun abuz în această reglementare. Masca nu-ți fură gândurile, libertatea, mai mult ca un fular. Poți să alegi să nu intri în zone aglomerate sau în spații comune închise. Cu sancțiunea prin vot sunt profund de acord. Da, e utilă de fiecare dată.
„Și știu că oamenii sunt speriați și respect și distanțarea socială și port masca atunci când intru în absolut orice spațiu închis. Dar, dacă mâine o să vă ceară dumneavoastră să mergeți în mâini, credeți-mă, o să mergeți în mâini. Pe Eroilor.”
Cristi Puiu
Da, sunt speriat. Dar nu de stat. Sunt speriat de boală și de efectele ei. Eu nu port mască din cauză c-aș putea fi amendat. Ci pentru că din lecturile și experiențele mele mi-am dat seama c-ar putea fi utilă. O barieră mică, fragilă, dar existentă. O speranță.
Și, nu, nimeni nu o să mă pună să merg în mâini la Eroilor, pentru că am pretenția că gândesc și că am liber arbitru. Și, da, am atâta minte, putere și răbdare, încât am văzut Sieranevada și mi-a plăcut. La fel și Aurora. Și am stat să înțeleg, chit c-au fost 200 de minute.
De asta este straniu ce s-a întâmplat. Pentru că domnul Puiu s-a adresat cu aceste argumente unui public care are o capacitate de sinteză, analiză și răbdare peste media obișnuită. Sau cel puțin așa ne-am închipuit.
Da, discursul are nuanțe, rezerve și invitații la intrarea în legalitate. Dar acesta nu este un film. De aici lumea o să-și ia fix ce-o să-i placă. Iar marele regizor, tocmai a schimbat publicul. Nu s-a mai adresat unuia care acceptă și înțelege un film de 200 de minute, ci unei țări întregi.
Și, cred, că, astfel, Cristi Puiu a lansat singurul său blockbuster, cea mai de succes producție pe care a făcut-o vreodată. Într-un discurs de trei minute, chiar înaintea celui mai nou film, discurs care a găsit ecou la un public mare. Această producție ar umple săli, fără îndoială, dar nu numai de cinematograf.
P.S. Da, o să văd Malmkrog. Nu înseamnă că dacă eu cred altfel decât Cristi Puiu nu o să-i mai urmăresc arta. Vedem lumea diferit, dar construim punți, nu le dăm foc.
Președintele Iohannis a chemat miercuri mai mulți membri ai Guvernului ca să discute modul în care va începe școala. Sunt analizate mai multe scenarii și apoi se va lua o decizie, care nu va fi unitară.
Președintele a ținut neapărat să fie el cel care face anunțul, așa că nu o să auziți multe comentarii înainte de declarațiile sale. Trebuie să ne așteptăm la câteva variante de lucru.
Un lucru este sigur. Școala nu va funcționa unitar. Autoritățile locale vor lua decizii în funcție de specificul zonei. Deciziile vor merge de la prezență fizică la cursuri mixte.
Surse guvernamentale
Apoi vom avea de a face cu trei scenarii de lucru. În unele situații chiar patru.
Scenariul 1 prevede prezență fizică la școală, unde este posibil. Acest scenariu se va aplica în special la țară și-n comunitățile mici, cu răspândire scăzută a virusului.
Scenariul 2 prevede prezență fizică, dar cu împrțirea elevilor. Astfel, toate școlile evaluează spațiile pe care le au la dispoziție. Copiii, chiar din aceeași clasă, ar putea fi împărțiți în săli diferite, de la laboratoare la săli de sport, astfel încât să aibă spațiu la dispoziție. E posibil să fie și mai multe ture.
Dacă acest scenariu nu se poate aplica tuturor, vor fi în primul rând vizați copiii din clasele zero și întâia, apoi a opta și a douăsprezecea. Există o propunere cu plata suplimentară a învățătorilor, ca să poată rupe în două clasele mici .
Scenariul 3 prevede ca elevii să se împartă în două, dar acasă și la școală. Astfel unii vor face lecții fizice, alții online, apoi la două săptămâni vor schimba
Scenariul 4 înseamnă doar lecții online
Toate aceste decizii vor fi luate de autoritățile locale și-n funcție de răspândirea epidemiei. Până la 12 septembrie, școlile vor fi pregătite logistic. Sperăm.
Altfel, v-am pregătit câteva răspunsuri la întrebări pe care toți părinții le au. La acestea a răspuns DSP-ul american, care acolo se numește Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor
Ce pot face comunitățile la redeschiderea școlii?
Toată lumea trebuie să fie implicată și să ia hotărâri în cunoștință. Se așteaptă ca părinții, profesorii, primarii, și autoritățile sanitare să colaboreze. Adică trebuie să ne interesăm înainte de școală ce se va întâmpla. Poate avem ceva de spus.
Ce sunt cohortele și cum ne ajută?
O cohortă este un grup de copii și profesori care stau într-o bulă și au contact limitat cu cei din afara ei. Adică împărțim copiii și profesorii în cercuri a căror interacțiune este limitată, acolo unde se poate face. Și încercăm să evităm intersectările. Acestea nu au o regulă anume, dar în fiecare școală putem stabili una.
De exemplu, să avem un grup de copiii care să vină o săptămână la școală și apoi să stea acasă. Sau să vină două zile, apoi să ia pauză, se curăță școala, iar în ultimele două zile să vină alți copii la școală. E ușor de realizat la clasele mici, mai greu la cele mari. Aici poți să rotești doar profesorii la un singur grup de copii.
Au avantajul că reduc interacțiunea.
Dacă apare un caz știm exact care este grupul de contact.
În cazul îmbolnăvirii intră în carantină doar cohorta, nu toată școala.
Funcționează orarul alternativ?
E de presupus că da, de vreme ce copiii vin limitat la școală și se întâlnesc doar cu același grup. Dar nu știm în ce manieră acest orar alternativ trebuie combinat cu alte măsuri cum ar fi distanțarea, portul măștilor, testarea grupului, șamd. E de presupus că trebuie să le facem pe toate pentru a fi în siguranță.
Ce ar trebui să facă cei din școală ca să reducă răspândirea virusului?
Să se spele pe mâini.
Să nu se atingă unii de alții nici cu un deget.
Să curețe mereu toate suprafețele, de la clanțe la bănci.
Să aibă mască.
Să folosească limitat obiecte în comun.
Dacă stăm la doi metri unii de alții e sigur?
Nu știm clar, dar ar trebui să ajute. În orice caz, îndepărtarea de o persoană face mai puțin posibil ca picăturile de salivă și aerosolii să ajungă la tine. Nu e sigur că e vorba de doi metri, mai mult sau mai puțin, dar distanțarea ajută. La fel aerisirea și limitarea contactului.
Și pentru că e greu să punem toate băncile la distanța aceasta, atunci ar trebui să punem diverse separatoare la fiecare pupitru.
Cum au procedat alte țări?
Au deschis școlile pe rând, au impus distanțare fizică, dar toate au avut proceduri diferite. De exemplu, Danemarca a fixat date de întoarcere diferite și i-a chemat întâi pe copiii mici la școală pentru că ei nu pot face online. Germania, în schimb, i-a chemat pe cei mai mari, dar doar câte zece în clasă.
Este posibil ca școala să mărească răspândirea?
Studiile spun că în mică măsură. Dar mărirea răspândirii este posibilă în zonele care au rate deja mari. Asta o arată cel puțin un studiu.
Ce se întâmplă cu copiii supuși riscului sau din familii cu risc?
CDC-ul spune că aici comunitatea trebuie să găsească soluții ca acești copii să primească lecții de unii singuri.
Ar trebui testați toți cei care intră în școală?
Nu. O dată pentru că nimeni nu are resurse să facă asta. Doi, pentru că e de ajuns ca un copil să fie la începutul perioadei de incubație și atunci testul este irelevant.
Guvernul are pe masă o serie de noi măsuri care să pună capăt sporirii zilnice a cazurilor de COVID. Deocamdată ele sunt la stadiul de propuneri, dar pot fi adoptate la următoarea ședință de guvern. Iată cum arată:
Măști obligatorii și-n spațiile publice deschise, în anumite intervale orare, dar doar acolo unde decid autoritățile locale.
Fără alcool și alte băuturi la terase după ora 23. Se intră doar în limita locurilor de pe scaune. Fără dans.
Pe plajă, singurele șezlonguri care au voie la mai puțin de doi metri sunt cele ale familiei, asta însemnând părinți și copii.
Așadar, după o paralizie care ține de aproape trei săptămâni, dar și după ce-am ajuns într-o situație critică cu numărul cazurilor la terapie intensivă, cineva a hotărât că trebuie făcut ceva. Că nu se mai poate. Că vor muri prea mulți oameni ca să mai așteptăm.
Se dovedește că marele păcat al acestei crize este că vine înainte de alegeri și, potrivit obiceiului autohton, trebuie să faci câte ceva să mulțumești pe toată lumea. Doar că acum e imposibil, iar virusul este prost și nu știe de politică. El se simte cel mai bine acolo unde prinde mulțimi. Iar dacă aveți dubii asupra existenței sau inexistenței sau asupra testelor, urmăriți un singur indicator: cifrele de terapie intensivă. Nimeni nu te pune pe ventilator dacă nu e nevoie.
Nici aceste măsuri nu sunt cele mai potrivite. Ca de obicei, guvernul a lăsat găuri în sistem de care se poate profita. ”Prea puțin și prea târziu” spune profesorul de sănătate publică Răzvan Cherecheș. ”De ce să închizi terasele la 23? Virusul nu știe ora. Important este ca la masă să fie numărul corect de persoane.” Vă las mai jos interviul
Situația de mai sus a fost permisă de guvern dintr-un singur considerent. Avem nevoie de toate voturile pe care le putem găsi înainte de alegeri. PNL a fost supus la două tipuri de presiuni. O dată, cele ale opoziției care i-a taxat toate erorile. Și au fost enorm de multe. Și a doua oară, a unei părți din populație care și-a dorit libertate ca înainte de pandemie, dar și libertate economică totală. Nu în ultimul rând și-a însușit ideea că trebuie să le vorbească frumos oamenilor, nu să-i judece. Remarcați ieșirea din scenă a președintelui, care nu poate să fie mai mult decât un profesor sever.
Politicieni versați, cei din PNL au simțit valul de nemulțumire și au lăsat garda jos, asumând riscul că vom ajunge până aici. Doar că acum văd că nu au resurse, știința și oamenii care să răspundă crizei.
Și trebuie să încep să prioritizeze din nou. Ce să alegi? Mai multe vieți sau mai multe voturi? Câte morți sunt acceptabile și în schimbul a câte procente de vot?
Lipsa de acțiune, lipsa de fermitate, incapacitatea de a lua măsuri care să funcționeze, gestionarea incorectă a unor resurse de către PNL ne-a adus în această situație. Adăugați că și nici acum nu s-au dat în funcțiune spitale construite de ONG-uri ca Dăruiește Viață sau de alte structuri decât Ministerul Sănătății.
În egală măsură, este cinic și ticălos raționamentul PSD și aliații care a încurajat fără responsabilitate științifică atitudinile de nerespectare a legii. Dacă Orban și ai lui au greșit, voi de ce încurajați greșeala? Câți oameni trebuie să moară ca PSD să accepte că avem cu toții o problemă, nu numai PNL?
Aceste calcul este făcut în laboratoare, de experți. Și este aprobat și pus în practică cu atenție. Cu metode de comunicare, cu oameni antrenați, folosind diverse canale. Eu spun că, măcar o dată în zi, aveți ocazia să vă gândiți la consecințele acțiunilor voastre. Și să vă întrebați, dacă ați fi putut salva mai multe vieți. Sau dacă nu cumva, aveți pe conștiință vreuna dintre ele.
Două întâmplări din ziua de marți. Deputatul Mitralieră se adugă pe o lungă listă de reprezentanți ai PSD care nu poartă mască în spații închise. Ba face și scandal atunci când este amendat de Poliție.
„Eu nu vreau să mai port masca deloc, pentru că i-am văzut și pe șefii de stat la Bruxelles fără mască și în Guvern fără mască, iar președintele Trump, pe care eu îl respect și îl apreciez a spus că nu trebuie obligat nimeni prin lege să poarte mască. Din momentul astă o să fac ce spune președintele Trump”
Ce nu spune, însă deputatul Mitralieră este că l-a văzut pe Iohannis, după ce a trecut pe la benzinărie. Imaginile cu președintele au apărut mai târziu, dar sunt în egală măsură la fel de grave.
Administrația prezidențială a venit cu niște precizări, dar acestea nu mai pot prinde știrea din urmă.
„În contextul pandemiei de COVID-19, reuniunea Consiliului European s-a desfășurat în condiții maxime de siguranță sanitară, însă purtarea măștii în cadrul ședințelor plenare, cât și în alte formate restrânse, a fost opțională, și nu obligatorie, așa cum s-a putut observa de altfel din înregistrările video și din fotografiile realizate pe durata Consiliului.
Presidency.ro
Păi, știți ce o să spună lumea. Boss, dacă la voi e opțională la noi de ce nu e? În asta constă gravitatea ambelor fapte. Iar dezbaterile zilnice din fiecare colț din România se poartă de aceeași manieră. Ba, în unele cazuri s-a ajuns la altercații sau la palme. Dar dacă purtăm dezbaterea aici, ne înșelăm și ne păcălim.
Așadar ce este important de știut despre măști.
Primul lucru trebuie să-l auzim de la Robert Redfield, cel care conduce CDC-ul american, Centru de Prevenire și Control al bolilor. El spune că
Dacă americanii ar începe să poartea mască acum, în două luni am reduce această epidemie.
Robert Redfield, CDC
Datele sale sunt susținute de mai multe studii medicale, de recomandări ale OMS, dar și de studii de statistică medicale care atestă același lucru. Un tip de astfel de studii este făcut de un institut medical de pe lângă Universitatea din Washington.
Institutul pentru Valori de Sănătate și Evaluare este un organism independent al Universității din Washington, care măsoară și atestă parametri de. sănătate pe întreg mapamondul. IHME este o sursă de date publice, dar care este adresată și oficialilor din diverse state ca să ia decizii informate. Iată cum arată graficul lor pentru România.
ihme.org
Aceasta este proiecția pentru decese și o să vedeți că este chiar foarte precisă. Acolo sunt comparații pe trei segmente și ele sunt traduse cam așa. O proiecție pe sistemul de lucru actual, una cu purtarea totală a măștilor și una în care renunțăm treptat la restricții. Ce arată însă graficul pentru infectări?
O să vedeți că numărul estimat de îmbolnăviri este mai mare decât cazurile confirmate. Și așa trebuie pentru că, în realitate, nu-i știm pe toți cei bolnavi, nici nu-i bănuim, nici nu-i testăm.
IHME are însă un capitol destinat măștilor în evaluările sale. Iată ce spun ei aici.
Purtarea măștilor în proporție de 95 la sută poate duce la reducerea numărului de morți în mai multe părți ale lumii. Reducerea numărului de morți s-ar putea face cu până la jumătate în mai multe țări africane, în unele europene (Albania, Polonia, Bulgaria), dar și în câteva state americane.
Ca să ajungă la această concluzie IHME a adunat datele din 41 de studii medicale care au fost publicate din China până ân lumea occidentală. Cu ajutorul unei aplicații care poate calcula milioane de variabile, ei au ajuns la un răspuns pe care-l consideră foarte precis.
Astfel, toate datele arată că purtarea măștilor de pânză, fie că sunt făcute în casă, fie că sunt comerciale, pot duce la reducerea răspânderi bolii cu o treime.
ihme.org
Poate vă întrebați câtă lume poartă mască în lume. Graficul de mai jos este făcut acum o lună. Cred că de atunci este un pic mai bine.
ihme.org
O să fiți surprinși, așa, în termeni de civilizație sau mai curând în preconcepții, Europa stă prost și foarte prost la măști față de state din America de Sud. Ei au înțeles mai bine ce s-a întâmplat în Brazilia.
Deocamdată, în România, rata infectării arată rău, după cum spune graphs.ro.
Ne trebuie și o concluzie aici. Și aceasta nu poate fi decât una. În acest moment, trebuie să avem un obiectiv național, comun. Unul care să salveze cât mai multe persoane. Acel obiectiv este ca fiecare cetățean român să poarte o vreme mască și să aibă acces la una. Trebuie. să găsim metodele să ne convingem unii pe alții de această necesitate, Și să lăsm politica un pic deoparte. Altfel, riscăm să omorâm oameni certându-ne pe iresponsabilitate lui Mitralieră și neatenția lui Iohannis.
Am urmărit, fără a avea o poziție publică, dezbaterea legată de Legea Carantinării și de ce avem noi de făcut mai departe ca societate. Am urmărit luările de poziție din cele două tabere și am căutat echilibrul în situația cea mai complicată din viața noastră. O să vă spun ce-am dedus, iar din text o să vă dați seama și care este soluția în care eu cred. Adică cea pe care eu cred mai potrivită pentru societatea noastră, dar nu infailibilă, pentru că așa ceva nu există.
De fapt marea dezbatere pe care o avem de purtat în România este dacă, noi, ca societate, putem să le impunem unor cetățeni să se trateze, dar, la fel de important, să-i ferească pe alții.
Nu numai în România, dar în toată lumea această dezbatere se poartă cu țipete și cu scrâșnete. Atenție, eu încerc să mă adresez celor raționali. De asta câteva lucruri trebuie să fie clare de la bun început, așa cum le percep eu din relatările unor oameni de știință sau medici.
Boala există și se răspândește, în anumite condiții, cu repeziciune. De regulă aceste condiții țin de aglomerație, de mulțimi de oameni, de lucru în comun. Adevărul este că nu știm exact în ce condiții are loc transmiterea.
Unii dintre noi sunt mai afectați de boală, alții mai puțin spre deloc. Nu știm încă de ce. Există grupe de risc: oameni cu probleme cardiace, diabet, probleme de sânge, obezitate. Dar nu toți dintre ei mor. Și nici aici nu știm de ce unii scapă sau alții nu.
Cred că se moare de virus în sine. Am văzut mărturiile unor medici și anatomopatologi care au văzut modificări imense în plămânii sau organele altor oameni. Cred că, de asemenea, virusul grăbește moartea unor oameni care au anumite afecțiuni. Nimeni nu știe cu exactitate cum se separă apele.
Și mai știu sigur că trăiesc într-un stat care nu are resurse, face greșeli și care este supus treptat unui asediu care-l duce la decizii greșite. Și mai cred că o parte din populație este iresponsabilă sau face o evaluare greșită.
Eu, unul, fac parte din categoriile de risc. Iar acest detaliu cântărește în ce voi scrie mai jos.
Cred că azi sunt două tipuri de mari de gândire în povestea asta și ele străbat lumea.
Primul este cel al responsabilității individuale sau al libertății, așa cum este prezentat în România. Al doilea curent este cel al solidarității și gândirii comunitare.
Primul tip de argument mi l-a expus cel mai bine un cetățean american, care este și doctor și care mi-a spus în felul următor. În statul în care muncește, asimptomaticii și cei cu simptome ușoare nu sunt internați în spitale. În fapt, nu sunt internați nici cei cu simptome mai puternice. E o chestiune utilitară. Nu-i dau numele pentru că nu are acceptul să vorbească public.
Asimptomaticii sunt trimiși acasă. Chiar si simptomaticii cu simptome ușoare sunt trimiși acasă. Nici o asigurare de sănătate, privată sau de stat, nu va plăti câteva săptămâni de stat într-un spital iar spitalele nu sunt instituții caritabile.
Medic din Statele Unite
Nu există un mecanism legal prin care persoanele pozitive să fie obligate să stea în carantină. Așa cum nu există niciunul prin care persoanele cu simptome să fie obligate să stea în spital. Există un fel de carantină pentru cei care vin din afara statului, dar nu există suficiente forțe care să-l aplice.
Dacă un simptomatic refuză internarea, e treaba lui. Semnează un AMA (against medical advice) document și i se arată unde e ușa. De foarte multe ori, persoane cu simptome modice sunt trimise acasă. Internarea se face, de obicei, când oxigenarea începe să fie problematică. Febra, diareea, disconfortul fizic general, nu sunt considerate neapărat motive de internare.
Există un fel de carantină pentru cei care vin din afara statului, dar nu există suficiente forțe care să-l aplice. De asemenea nu există ideea că cineva ar putea fi internat contra voinței sale.
Nu voi considera NICIODATĂ o internare sau un act medical fără acordul bolnavului ca fiind acceptabil. Niciodată. Moartea este și ea un drept fundamental al omului. Dacă ai oxigenarea 80 și ești informat corect despre efectele acestui lucru, e treaba ta dacă decizi să pleci acasă.
Există un fel de carantină pentru cei care vin din afara statului, dar nu există suficiente forțe care să-l aplice. De asemenea nu există ideea că cineva ar putea fi internat contra voinței sale. Am întrebat pe omul cu care am dialogat, dacă acest sistem nu duce la îmbolnăvirea mai multor persoane și, dacă solidaritatea nu ar fi mai bună.
Știu, aici e buba. E însă o linie foarte fină între a proteja comunitatea și pierderea drepturilor civile. Pandemia va trece, restaurarea unor drepturi pierdute e o bătălie mult mai mare. Odată ce ai deschis porțile abuzurilor , e foarte greu sa le închizi din nou. Personal cred in responsabilitatea individuală. Se vorbește mult despre drepturile persoanelor cu risc ridicat. De ce nu vorbim și despre drepturile persoanelor fără risc ridicat? E doar o chestiune de unghi, din ce direcție te uiți la problemă.
Am folosit aceste argumente din Statele Unite pentru că mi s-au părut mai simple și mai credibile decât tot ce-am văzut până acum în România. Și sunt lucruri foarte puternice care izvorăsc dintr-o istorie a individualității americane. Așa a crescut această țară, în care fiecare este responsabil pentru el. Și așa este organizat sistemul lor medical: ai acces dacă plătești. Iar acesta este un pilon al lumii americane. Ești obligat să muncești ca să ai acces.
Noi trăim însă în alt tip de organizare socială. Europa a ales să se ajute și să trăiască în comun. Noi dezvoltăm comunități. Și aceste comunități se ajută între ele. De exemplu, îți dau acces egal la asistență medicală, oricât de scumpă, indiferent de contribuția ta. Europa prețuiește toate viețile indiferent de contribuție. Aici se lucrează prin includere.
Adăugați că România este un stat care nu are resursele americane. Nici măcar SUA nu au lăsat integral pe seama asigurărilor decontările pentru COVID, ci au venit cu bani federali. Și România a plătit, alături de asigurările noastre, bani buni din bugeta ca să facă față crizei. Nu putem compara nici măcar capacitatea de răspuns dintre cele două state. Nici ca spitale, nici ca materiale, nici ca număr de medici.
Avem, însă, de cântărit la aceeași întrebare:
Putem limita drepturile unor persoane, temporar, ca să nu răspândească boala către categorii care sunt supuse riscului? Sau drepturile lor și libertățile civile primează în fața dreptului la viață al altora? Mai pe șleau, ne putem asigura că persoane infectate pot fi internate într-o instituție medicală până când nu mai sunt un pericol pentru alții?
Cred că legea carantinării a găsit un răspuns echilibrat la această problemă. Cu multe defecte, cu unele lipsuri care vor duce în final la ineficiență, dar care ar putea salva mai multe vieți.
În primul rând este argumentul utilitar. Cel al banilor. Pot accepta o responsabilitate individuală completă atunci când și plata îți aparține în totalitate. Adică atunci când te tratezi pe asigurarea ta, nu și pe a mea. Dar de vreme ce și eu contribui la plata procedurilor tale, te sfătuiesc să te tratezi.
Nu poți să vrei sistem solidar când ai o boală, Doamne ferește, care te duce în spital, și sistem individual când poți să-i îmbolnăvești tu pe alții. Am remarcat că aceleași voci s-au opus și la introducerea plății prin asigurare către clinicile private.
Păi dacă răspunderea individuală este bună, de ce nu este bună și asigurarea individuală? Deci, nu mă lași nici să folosesc banii mei unde și când cred de cuviință, dar nici nu mă protejezi când e cazul.
Înțeleg că răspunderea individuală e bună doar pentru dreptul tău și doar când ai și banii mei. Iar dacă te îmbolnăvești mai grav, noi cu toții pierdem bani mai mulți. Nu doar tu.
Acesta este un dezechilibru. Și, da, am să susțin acest punct de vedere când fiecare va fi responsabil de banii lui.
Al doilea argument este legat de gradul de responsabilitate socială. Individualismul funcționează în America pentru că are frâne. El se oprește acolo unde încalcă libertățile celorlalți. Dar mai mult de atât, societatea are pârghii prin care stabilește că lucrul în comun, întrajutorarea este mai profitabilă decât lucratul de unul singur
Nu cred că putem fi la nesfârșit o țară în care să spui că “dacă mie mi-e bine, asta e de ajuns”. Trebuie să participi la un sistem în care și celuilalt să-i fie bine. E un exemplu pe care-l dau mereu. Dacă lângă blocul tău e mereu mizerie, apartamentul în care stai valorează mai puțin.
Dacă lângă tine mor oameni, spitalele sunt închise, lumea nu mai are acces la bunurile și serviciile dinainte de boală, atunci trebuie să faci ceva ca să oprești asta: să stai sănătos și să apelezi la medici. Și mai ales să nu faci rău. Așa că poți sta două zile la spital, după care fii foarte sigur că stai în casa ta, cât mai departe de restul lumii.
Sigur că internarea forțată, la noi în țară, duce la frisoane, pentru că sovieticii făceau asta cu indezirabilii. Știm de oameni care au plecat în spitale de psihiatrie și nu s-au mai întors. Pierderea drepturilor și libertăților în orice stat democratic trebuie privită cu îndoială și îngrijorare. Și chestionată mereu. Așa cum facem și acum.
Este cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat această dezbatere. Și am constatat că avem organisme statale românești care ne dau drepturi și care le consolidează. Este bine că Renate Weber pune la îndoială legi, este bine că CCR este divizată și e bine că e un nucleu dur care luptă pentru aceste drepturi. Iar dacă guvernul și Iohannis se apucă de dictatură, cred că multă lume va ieși în stradă.
Ceea ce aveți de făcut este să cântăriți pentru voi înșivă aceste argumente și să vedeți care vă este mai potrivit pentru viață. Eu cred în valoarea comunității și am scris în acest sens pentru că, personal, sunt mai protejat de astfel de măsuri. Dar, ele, poate, nu sunt potrivite pentru fiecare dintre noi. Și atunci majoritatea va decide.
