crestere copii

Preotul ne-a oprit copilul la școală

După episodul în care ne-a chemat la școală și noi nu ne-am dus, preotul a oprit copilul la școală. Am înțeles că are și o tactică specială. Vine la clasă chiar din pauză, ca împricinații, adică neînscrișii la ora de religie, să nu poată pleca. Și începe munca de convingere. Mai mult

Fotografia zilei de la Vladimir

Piticul lovește din nou. E o editare în Cymera pe care nici noi nu am nimerit-o.

buchetul

Alte fotografii mișto, aici.

Cum se vede lumea de la un metru treizeci

I-am găsit în telefon cam o mie de fotografii. Făcute în casă, pe câmp sau prin excursii. Nu la școală, că nu are telefon la școală. Doar când e cu noi. Așa avem o documentare a tuturor lucrurilor pe care le facem. Dar văzute dintr-o cu totul altfel de perspectivă. De fapt cum se vede lumea de la înălțimea de un metru și treizeci de centimetri? Ce lucruri îi sar în ochi? Ce îi atrage atenția? Rezultatul e mai jos.

Un singur comentariu: editările îi aparțin. De fapt, asta îl și atrage la fotografie. Are câteva aplicații cu care poate transforma orice imagine. Și în sfârșit ne-am luat o piatră de pe inimă. Poate face și altceva cu telefonul, în afara jocurilor. Alina îl publică în fiecare miercuri aici.

Intrarea la facultate fără Bacalaureat, afacerea anului

De azi e posibil să mergi la facultate, doar în primul an, fără Bacalaureat. Amnistia școlară este anunțată de ceva vreme de PSD, care are și un argument bun până la un punct. Liderii partidului spun că astfel pot fi recuperați unii copii care dau greș. Că ajutați cu intrarea la facultate și apoi cu meditații vor deveni serioși, se vor pune pe treabă, vor lua Bac-ul și societatea îi va recupera. Un soi de ”no child left behind”, varianta autohtonă.

Și acum vă rog, totuși, să-mi scuzați comparația exagerată. Căci nimeni nu s-ar fi gândit într-un stat așezat, stabil, că poate înlesni accesul copiilor la școli înalte fără să aibă competențele necesare. Ce să înțeleagă cei care au muncit de le-a venit rău pentru acest examen? Care este talerul ce desparte seriozitatea, munca și cinstea de bătaie de joc? Cum răsplătești familiile care fac un efort să-și educe copiii, de cele care le cumpără promovarea școlară?

Și în primul rând nu ar fi acceptat facultățile, care și-ar fi știrbit din prestigiu. Cum să primești un copil care nu a putut trece un examen de dificultate medie? Și ce te face să crezi că va putea merge mai departe?

Rolul statului în această chestiune este să găsească metodele prin care acești copii să înțeleagă cât de important este să înveți zi de zi. Dă-le profesori, meditatori, plătește ore suplimentare, asigură-te că nimeni nu rămâne în urmă.

Adevărul este că e o măsură electorală pentru a strânge câteva zeci de mii de voturi, de la copii și familiile lor. Dar, în primul rând, este un cadou, ajutor de stat, pentru fabricile de bani care sunt facultățile private, probabil printre cele mai mari finanțatoare ale clasei politice. Astfel zecile de profesori parlamentari și miniștri se vor liniști că nu se oprește cash-flow-ul.

Sector 7 mi-a scos copilul din casă

Vladimir a descoperit episodul acesta, mai vechi, al Sector 7.

L-a văzut de mai multe ori, a râs bătând cu palmele în masă, ne-a chemat pe toți să-l vedem și apoi s-a produs miracolul. Mai mult

Unde plimbi copilul în București. Varianta logică

Alex Mihăileanu ne-a condamnat , într-un text pe subiectiv.ro, pe toți părinții, la domiciliu forțat. Nu știu dacă de grija noastră. Sau pur și simplu pentru că e deranjat de cei care își iau copiii cu ei peste tot.

Astfel, Alex, care este unul dintre blogării mișto din România, spune să nu-i luăm la mall, la supermarket sau la Salonul Auto. Și are și explicațiile necesare. Mai mult

Testul suprem în creșterea copiilor: Vladimir nu mănâncă nimic!

Are o măsuță mică, albastră. Pe ea mănâncă, pe jos, în timp ce se uită la tv. De data asta are un castron de cereale. Nu din alea super-sintetizate de pe la Nestle. Nici musli fără gust, cum ar spune. Sunt undeva pe la mijloc. Adică eu le mănânc după ce le lasă acolo.

De data asta vântură laptele. Duce lingura până în dreptul gurii și o răstoarnă la loc. Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!