Fiecare dintre noi are o istorie personală a vinului. O istorie a  întâlnirii cu el,  o istorie a mai multor pahare, o istorie a recomandărilor, dar și una a căutării. Dacă traversezi anii 80 sau 90 ai României, istoria asta este sinuoasă, fără reguli, contrariantă și deseori zăpăcitoare. 

Și primele care-mi vin în cap sunt recipentele. Am văzut vin elegant în damigene. Jumătate răchită și jumătate sticlă. De cele mai multe ori era vin alb, care se răcea cu gheață sau cu sifon. Deseori, în trenuri sau autobuze, cineva căra o canistră. Dopul de plastic era dublat de o garnitură de celofan, ”ca să nu curgă”. Uneori era pus de-a dreptul un cocean de porumb.

Nu-mi aduc aminte să fi văzut sticle de vin în afară de cele pe care le aducea taică-meu și lipea etichete de Zghihară pe ele. Le ducea la convocări, când colegii din toată țara sunau: ”Gică, aduci tu vinul?” Vinul, zicea tata, era bun; eu n-aveam decât să mă încred în ce zicea.

Ce știu e că-mi plăceau sticlele de Busuioacă de Bohotin, de doi litri, de plastic, care ajungeau în casă câteodată. Busoiaca de la vremea aia era dulce și așa va rămâne pentru mine multă vreme de acum încolo. Asta era deja după 1990, iar în anii următori a fost declanșată o veselie a sticlelor de plastic. Le vedeai oriunde, erau nelipsite de la chef la cumătrie și dirijau destinul bahic al României. 

Care o fi fost bun? Greu de spus

Știu că toată lumea se lăuda cu ce făcea prin casă. Mi-a rămas în minte o întâmplare de sărbători, când am plecat la urat mai mulți dintre noi. Am ajuns în ceea ce se chema ”Cartier”, la noi, la Vaslui. Adică un cartier de case. Aici am intrat în casa unui cetățean, o casă friguroasă rău, în ajun de anul nou. Ne-am făcut numărul cu urătura, dar cetățeanul nu a scos bani ca vecinii, ci, pe model vechi, nuci, mere covrigi și vin. Vinul era roșu, negru trăsnitor. Mi-a pus o cană în față și s-a uitat fix la mine cum o beau. ”Bun, ăăă?!” , îmi zice. Mă blochez. Vinul era rece, adus de afară, și îți rămânea în gât. Și avea un gust atroce de mazăre. Nu o să-l uit cât trăiesc. “Bun, ăăă?!”, repetă omul. “Așa trebuie să fie vinul. Să nu uiți.” Lecția continuă. “Vezi cum lasă urme roșii pe pahar? Așa trebuie să fie, groase”. Lecția presupune să mai iau o cană. Da, se bea cu cana. Intră cu hopuri. Rece, dar mă încălzește și mă face să uit de gustul teribil de neplăcut. Să fi dat de primul meu vin sec, puternic, corpolent, cu arome tari? Sigur nu. Dar mi-a rămas în minte. 

După care ani la rând mi-au fost prezentate diverse, zmeurici, căpșunici, nohanuri, vinuri albe “de la care nu te doare capul”. “Nu au zahăr, nu au sulf, nu au conservanți. Totul este natural de primă mână”. Excursia asta a durat ani buni, până când România a hotărât să revină și să-și revendice viața bună pe care o mai cunoscuse în trecut.

Revenirea

Oameni destoinici s-au apucat de făcut vin cu carte, metodă, dedicare și multă muncă. Și, mai ales, cu atenție la ce se întâmplă în lume. Podgoriile mari au tras lumea după ele, apoi au apărut podgoriile mici, cu idei deștepte. Am ajuns cumva să fim din nou luați în seamă. Suntem a șasea țară producătoare de vin din Europa și tragem tare. Și eu, laolaltă cu ei, am învățat. Și am întâlnit oameni care stau să-ți explice. Nu a mai părut nelalocul lui să auzi despre arome, nuanțe și buchet. Chiar le identific pe multe dintre ele. În ultimii ani am degustat sute de vinuri românești din zeci de crame. A fost un joc pe care mi l-am propus, ca să-mi recunosc țara. Și, de multe ori, am aplaudat de unul singur. O parte din colecție o găsiți pe Vivino, pe contul meu. Pot să fac și niște topuri, dar ar fi nedrepte.

Am și câteva certitudini

De câțiva ani am descoperit Domeniul Bogdan și gama sa Primordial. Domeniul Bogdan nu este chiar o podgorie mică, are peste 150 de hectare. Dar vine cu o particularitate. Folosește o tehnică numită biodinamică. Adică natura din jurul viței este lăsată să se dezvolte așa cum știe ea. Fără pesticide, erbicide sau alte invenții. Doar tehnologia necesară ca pământul, apa și soarele să-și poată vedea de treabă. Tehnic, presupune să ai și câteva plante care să-ți spună dacă via nu suferă. De exemplu, trandafirii pot să-ți spună dacă apare o boală sau nu. 

Din pământul acesta nealterat se face gama Primordial. Am mai povestit eu de Chardonnay-ul lor de chihlimbar. Mai e acolo un Sauvignon de excepție. Gama Primordial este lucrată de marele oenolog francez Philippe Cambie. S-a dus de curând, dar a strâns în viața lui 15 vinuri de 100 de puncte Parker. Unul dintre ultimele făcute de el este Merlot-ul de la Domeniul Bogdan. Cu atenție, migală, arome de vanilie, cireșe și un pic de vișină. Dar câte nu se mai găsesc acolo… 

Minunea asta se numește Elogium, este meșterit de doi ani încoace și acum vine către noi. Sunt doar 10500 de sticle și zic să prindeți una dintre ele. O să vă faceți o bucurie mare vouă și celor din jur. Alegeți un pahar cât mai mare, răciți-l cu încredere și bucurați-vă de textura sa minunată. Culoarea proaspătă vă va cuceri de prima dată.  

Cu ocazia asta se anunță și o schimbare de ștafetă

După Philippe Cambie,  de vinurile de la Domeniul Bogdan se va îngriji Stephane Dernoncourt, un alt nume mare de tot al vinurilor mondiale. Stephane este considerat între primii 10 cei mai influenți oameni din industria vinului, iar amprenta sa va fi găsită în tot ce face Domeniul Bogdan. 

De asta zic, când vrei să bei ceva românesc care sigur este bun, Elogium de la Domeniul Bogdan este o garanție. Liniștit merg cu el și în străinătate. Vă las aici și câteva cuvinte de la specialiști, oameni care scriu doar despre asta. 

Iar, la final, unul dintre acele lucruri care face vinul minunat. Am încheiat o seară de degustare din gama Primordial cu o Fetească Neagră. Este una dintre mândriile companiei. Un vin complet. Mi s-a cerut părerea în comparație cu Merlot-ul. Și cum mi se dezlegase gura, zic cu încredere, Merlot-ul este un vin mai înalt decât Feteasca. Bogdan Mihalcea și Marinela Ardelean mi-au zâmbit. Și mi-au schimbat paharul cu unul cu o adâncime și deschidere mai mari. ”Dar acum?” În câteva secunde, Feteasca și-a schimbat textura, dar și aspirațiile. A mai rămas să studiez. Așa că m-am întors la Merlot zilele astea. Pot să spun din nou, cu mâna pe inimă:  ”este un vin mai înalt”.