corupție

Out of the Box #4 Sunt românii singuri corupți ai Europei?

O afacere cu bilete la Cupa Mondială a provocat un scandal în România. Șeful delegației TVR la Cupa Mondială este investigat pentru că a folosit acreditarea televiziunii publice să facă rost și să vândă peste 700 de bilete la Cupa Mondială. Și atunci, am spus ”iar s-a făcut România de rușine.” Dar este vorba doar de România aici? În discuția mea cu Lorand Balint găsesc exemple similare chiar și în state care sunt în topurile societăților curate. 

Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.

Puteți să cărați dosare? Poftim, sunteți angajat!

Zic să nu lăsăm acest fapt nesemnalat. Știți că, de curând, Casele de Pensii de prin toată țara au angajat personal. Este vorba de 1000 de persoane, 800 cu studii superioare și 200 cu studii medii. Angajările se fac pentru că e nevoie de mulți oameni care să înceapă procesul de recalculare a pensiilor.

Salariile într-un astfel de post ajung la 2300 de lei net pentru cei cu studii superioare și 2100 pentru cei cu studii medii. La Buzău, de exemplu, au fost 5 candidați pe un loc la studii superioare și 9 pe un loc la studii medii. La Suceava și la Alba s-a ajuns și la 10 sau 12 candidați pe un loc.

Articolul de aici vă va spune mai multe

Și de aici lucrurile devin atractive

Bănuiesc că nu credeți că s-au angajat cei mai buni oameni. La Dolj, suspiciunile au fost rostite public de-a dreptul. Mai mulți dintre cei care au luat note mari, au picat la interviu. Adică, dacă iei 8 sau 9 la scris, ai șanse să iei 2 sau 3 la interviu.

Aveți aici cazul unui tânăr matematician, care a picat cu brio la interviu.

Dar poate vă întrebați ce se întreabă pe la interviurile astea. Și am primit recent două exemple de la ascultătorii România în Direct. Culmea este că ele sunt identice și arată un tip de experiență administrativă. Iată ce scrie Francesca, un pseudonim, despre concursul de la Iași.

Credeți cumva că în instituțiile publice, se fac angajări pe baza competențelor și abilităților ? În nici într-un caz. Dacă era pe baza competenței , atunci reușeam să mă angajez și eu la Casa de Pensii Iași. Am învățat pentru proba scrisă ( punctaj 90 de puncte), știam legislația din bibliografia de concurs dar în schimb nu știam că trebuie să ai recomandări de la persoane cu influență pentru a fi notat la interviu cu un punctaj mare, care să ducă la a te număra printre candidații admiși. La interviu am fost notată cu puțin : 50, 67 puncte întocmai pentru a nu mă afla printre candidații admiși.

Ce fel de interviu o fi acela în care ești întrebată ce lucrezi, pe cine cunoști (cine te recomandă) , ce stare materială ai , dacă poți căra dosare ? Nu întâmplător mulți dintre cei care au luat note mari la scris, au picat la interviu.

Lista rezultatelor de la Iași arată peste 30 de candidați cu note similare la scris celor admiși, dar care s-au prăbușit la interviu.

O astfel de afirmație trage după sine una similară venită de la Buzău.

”Este exact situatia prin care am trecut si eu prin participarea mea la concursul organizat de cnpp Buzau.Am avut 90 puncte la proba scrisa si 50 la un simulacru de interviu(asta a fost impresia mea). De asemenea am fost intrebat de doua ori daca pot cara dosare. Mi se pare absurd sa se puna o asemenea intrebare la o proba de interviu si mai ales unui barbat. Cred ca este aberant ca o departajare sa fie facuta de un interviu pentru care nu am avut nimic de pregatit,comisia putând pune intrebari dupa bunul său plac,astfel incât sa fie admis cine trebuie si nu cine merită”.

Statul este doar pentru ei

Doar ce-am scris aici și este îndeajuns pentru orice șef sau ministru serios să arunce o privire asupra acestor concursuri. Și să vadă dacă ele nu cumva pun la îndoială credibilitatea instituției. Trei județe, trei practici similare. Greu de crezut că cine reușește în scris nu mai are și aptitudinea de a vorbi.

Aș îndrăzni să cred, mai curând, în clasicul concurs românesc în care intră toată lumea și iese cine trebuie. Sunt tentaculele acelea care leagă și fac să funcționeze administrația românească. Și care rezolvă, în general, doar problemele celor care sunt de partea bună a ghișeului. Remarcați și să sumele și posturile pe care s-a dat această bătălie și imaginați-vă ce se întâmplă când miza crește.

Acesta este statul român și modul în care ei își doresc să funcționeze. Alcătuiește o clasă superioară, o castă, menită să lucreze după reguli și-n folos propriu. Mai rău este că ei sunt cei care o să ne socotească pensiile.

Acest articol este potrivit aici

Discuția a pornit de la această emisiune

Ai lucra vreodată la stat, în România?

Săptămâna trecută am primit un mesaj important de la statul român. Unul subțire, este adevărat, dar poate are însemnătate. Și poate ne arată că se poate și la noi.

Poate unii dintre voi au aflat între timp că la Casa Națională de Asigurări de Sănătate s-au organizat concursurile pentru funcția de director județean.

Iar aceste concursuri au avut un final dezastruos. Dezastruos este puțin spus mai ales că pentru posturile alea au concurat și directori în funcție. Doar 5 din 33 de concurenți au reușit să îndeplinească baremul de 70 de puncte. 21 nici nu s-au prezentat. Iar concursul s-a ținut pe baza unei bibliografii pe care au avut-o la dispoziție. 

M-am uitat pe întrebări și mi-am dat seama că ceea ce aveau de făcut era să știe foarte bine baza legală și modul de funcționare ale instituțiilor lor.

Pentru un profesionist ar fi trebuit să fie un concurs al conceptelor uzuale. Mai ales că vorbim aici de oameni care gestionează uneori bugete de miliarde de lei. Să ne înțelegem, oameni buni, acești directori au cele mai mari bugete din fiecare județ. Și ei ne gestionează banii noștri. 

Iată aici o sinteză a sumelor de care vorbim

Și atunci unde este semnul bun mă veți întreba?

Semnul bun este că acest concurs a fost organizat pe bune și că nu au mai fost admiși oameni care nu au putut să îndeplinească un criteriu minim. Și ca să nu existe probleme, în ciuda protestelor, numele și punctajele candidaților au fost publice. Asta înseamnă că organizatorii au ținut să ne arate că este posibilă onestitatea în România. 

Mai mult, acest tip de comportament vine după imensele scandaluri din toamna trecută și din urmă cu câteva zile. Știți voi, cazurile Ianculescu, Musteață, cel al secretarului de stat Puiu. Este ca și cum cineva spus, gata, să încetăm cu golănia politică, cu clienții de partid și să-i chemăm pe profesioniști. 

Eu unul aș căpătă încredere dacă statul român îmi dă un astfel de semnal. Domnule, dacă pentru prima dată avem ocazia să lucrăm bine la statul român. Dacă aici sunt niște oameni serioși.

Dar ai lucra vreodată la statul român?

Mai este o chestiune. Statul acesta pe care-l criticăm atât de mult, are în sfârșit nevoie de noi. Foarte multă vreme el a fost luat prizonier, noi am fugit de el și am așteptat să lucreze pentru comunitate. S-ar putea să fie acesta începutul unei schimbări. Sau s-ar putea să fiu eu naiv. 

Sunt astăzi destul de multe argumente ca să lucrezi la stat. Salariile sunt peste medie, cele mai mari din România, programul este corect, drepturile și beneficiile le știți deja. Îndrăznesc să cred că nici viața nu e prea rea. Și acum a venit și un semn că se poate mai bine și cu onestitatea. 

Iar eu aș vrea astăzi să vă testez și să văd în ce măsură ați vrea să lucrați pentru statul român. Iar pe cei care lucrați acolo să ne spuneți dacă merită sau  nu să ne alăturăm vouă. 

Aceasta a fost întrebarea mea la România în Direct. Iar răspunsul a fost aproape unanim, nu. Acesta nu este un sondaj, evident. Dar România în Direct arată cum percep oamenii relația cu statul. Și este absolut dureros.

Lumea se ferește de stat pentru că el înseamnă corupție, nepotism, lipsă de libertate, performanță. Nici măcar recompensele și salariile mari nu-i atrag pe oamenii activi. Ei văd statul ca refugiul unor incompetenți. Și toată lumea știe că toate concursurile sunt măsluite.

Ascultați, vă rog, ce spun majoritatea celor de mai sus în ediția de marți a României în Direct!

Aș pune mâna în foc că nu este peste tot așa. Că există destule insule administrative corecte și funcționari care știu ce fac. Și-mi dau seama că cel mai mare efort pe care trebuie să-l facă clasa politică este unul și mai complicat. Pentru că este legat de așteptări. Este ușor să mărești salarii, dar mai greu să stabilești încredere. Căci despre asta e vorba. Poate, dacă săptămâna viitoare mai apare un concurs cu rezultate excepționale, atunci lumea o să creadă mai mult.

Ce are de făcut statul român este să facă curățenie. Dar nu o poate face începând din instituții. Putregaiul începe de la clasa politică. Dați-i afară pe cei care mint sau fură și o să vedeți rezultate în scurt timp. Fiți transparenți și spuneți adevărul și o să aveți parte de o surpriză.

Magistrații ar trebui să refuze imunitatea votată de Parlament

Pentru că în țară sunt treburi mai importante, nu o să observați astăzi momentul în Camera Deputaților va adopta legea de desființare a SIIJ. Acest lucru se va petrece după o așteptare de mai bine de un an de când avem o nouă putere.

Sigur, însă, că de lege este atașată o nouă tinichea a cărei explicație nu stă în picioare nicicum. Este vorba de trimiterea în judecată a magistraților doar cu avizul CSM. Respectiv, CSM este cel care se uită pe dosar și pe baza unor criterii doar de el știute, acceptă ca un judecător să fie trimis la instanță sau nu.

Liderii coaliției de guvernare spun că este un compromis necesar ca acest amendament al UDMR să fie acceptat. De ce? Pentru că altfel legea nu ar fi votată de UDMR. PSD și AUR deja se opun, iar aceasta este condiția trecerii ei.

Am mai fost pe aici

Bănuiala mea este că și PNL sprijină acest lucru pentru că l-a mai gândit o dată. Este vorba de proiectul depus acum un an de Cătălin Predoiu și care spune același lucru. Bonus în propunerea sa era că deschiderea dosarului trebuie avizată chiar de procurorul general. Iată și argumentele din expunerea de motive de atunci, mai jos.

„În scopul asigurării unei protecţii adecvate a magistraţilor împotriva presiunilor exercitate asupra lor, împotriva abuzurilor săvârşite prin sesizări/denunţuri arbitrare, proiectul de lege prevede instituirea unor mecanisme suplimentare, cu rol de garanţie, în cazul în care aceştia au calitatea de suspect în dosare penale, reglementarea propusă asigurând, totodată, un echilibru între aceste garanţii şi necesitatea unui mecanism efectiv în materia răspunderii penale a magistraţilor, în situaţia existenţei unor probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că persoana în cauză a săvârşit o infracţiune”

Cum ar veni, magistratul respectiv va avea parte de o judecată în față CSM. De ce? Nu este clar. Dar ce va considera judecătorul în a cărui instanță ajunge dosarul? Din moment ce colegii lui au spus deja că există niște lucruri temeinice acolo, ce fel de judecată va da el?

Mai grav mi se pare însă altceva. Gândiți-vă că un astfel de dosar este blocat înainte de instanță. Un dosar cu orice cauză. El rămâne atârnat acolo de numele acelui judecător care va avea cauze pe rol în continuare. Ce vei simți tu, parte în dosar, când te va judeca un om a cărui dosar este neterminat? Câtă credibilitate mai are respectivul în fața celui care cere dreptate?

Ce efecte va avea legea?

Peste 1000 de magistrați au semnat o petiție ca să se opună acestui lucru. Mi se pare că sunt puțini.

Aveți numele lor mai jos

Iar sub acest link aveți opiniile mai multor magistrați reputați despre această bombă cu ceas

Există și două efecte imediate în această chestiune. Primul este că legea va avea un control constituțional care se va întreba de ce este necesară o imunitate suplimentară. Iar asta poate duce la căderea ei și la reluarea procesului legislativ.

Al doilea este că o mare parte a populație va mai adăuga o bilă neagră la breasla justiției. Carieră scurtă, pensii speciale întemeiate pe interpretarea în răspăr a legilor, imunitate. Calea cea mai scurtă ca să ai o justiție necredibilă mereu. În afară de a purta robele respective și de a te bucura de câteva beneficii, nu o să mai fie o mare onoare să fii parte din breaslă.

De ce am spus că filmul Colectiv este minunat

Marți dimineață, în Deșteptarea, Cătălin Tolontan a vorbit despre filmul Colectiv în care ”joacă”. Filmul este nominalizat la Oscar, de două ori, iar Tolo spune că este un film al speranței. Vlad Petreanu a spus că nici vorbă de așa ceva, că nu poate fi decât un film care arată modul în care România nu funcționează.

Intervenția întreagă o găsiți la acest link. Merită ascultată.

Eu aici sunt de partea lui Tolo. Cred că e un film al speranței. Cred că e un film care arată o țară mai aproape de normalitate decât credem. O țară zguduită de tragedii și de neputință, dar o țară care se luptă. O țară care are speranță de viață.

Este un film care-ți arată că în România se pun întrebări, că se pot deschide uși, că nu toți oamenii sunt otova. Și că ne pictează așa cum suntem cu bune și rele. Da, spitalele țării nu funcționează, dar oamenii nu au uitat ce este rău sau bine. Da, politicienii nu sunt perfecți, dar au încă niște răspunsuri.

De ce este minunat?

Cu o zi înainte de această discuție, am vorbit la radio despre nominalizare. Și am spus la un moment dat că filmul Colectiv este minunat. Și apoi am început să dau în bâlbâială pentru ce-am zis. Mi-a trecut prin cap că o să mă judece lumea c-am folosit cuvântul minunat. Căci cum ar putea să fie minunat un film izvorât dintr-o așa tragedie? Și aproape mi-am luat cuvintele înapoi.

Dar îmi dau seama că de fapt despre asta e vorba. Este un film minunat când te gândești la modul în care este făcut, la mesajul său și la scopul pe care vrea să-l atingă. Adică realizatorul reușește prin arta sa să te facă să vibrezi. Nu doar canalizează o emoție, ci îi dă și un sens. Și de asta, arta sa este minunată. Și de asta este și acolo între marile filme ale lumii, în acest an. Nu pentru că noi am trăit o dramă, ci pentru că Nanau a știut să o cuprindă cel mai bine în o sută de minute. Și să o facă să te urmărești cu sufletul la gură, deși deznodământul său este cunoscut.

Căci acesta nu este un film de propagandă, cum zic unii gândindu-se la Voiculescu sau la Tolo. Este un film care-ți arată trăirile unei societăți în fața unei tragedii. Și modul în care încearcă să se apere, să progreze și să se salveze. Și poate modul în care poate să ofere un pic de alinare celor aflați în necaz.

Filmul e găsește HBOGO și aici este trailerul

Iar aici este interviul meu Alexander Nanau, regizorul filmului

1200 de Euro și ai permisul de conducere acasă

Știrea că Florinel Coman, fotbalistul FCSB-ului are un permis de conducere dubios, din Ucraina, a fost o surpriză într-un singur sens. Permise nașpa se pot lua și din România. Adică de la Suceava, de la Argeș. De ce din Ucraina. Probabil pentru că este ieftin și vine repede, chiar și din Donbas.

Am văzut recent că există și rețeaua Congo, care a dus zeci de permise în țară.

Totuși cât de ușor este să obții un permis nelegal în România?

Asta fost întrebarea de la România în Direct, iar ediția integrală o găsiți mai jos. O să încep cu o afirmație la care te-ai gândi mai puțin. Și anume că un specialist din sistem poate vedea de la distanță unde se iau șpăgi sau nu. Asta se vede după numărul de examinați. Când la un județ se testează de două ori mai mulți candidați decât în altul, cu aceeași oameni, atunci sunt suspiciuni. Asta ne-a povestit un fost șef de Direcție.

Apoi, am aflat că există un sistem creat de examinatori care să pună piedici cursanților și să-i aducă în situația de a lua șpagă. Cu o frână de la dublă manșă, cu o atingere de volan, totul e permis. După ce cazi o dată sau de două ori, mai dai și șpagă.

Sau cumperi permisul cu totul

Asta mi-a povestit un tânăr care lucrează în străinătate. După ce a picat o dată, a trimis apoi bani acasă, 1200 de euro, cu care tatăl lui a cumpărat permisul. Se simte vinovat? Nu. Pentru că toată lumea face la fel. Și pentru că el a fost pus în situația de a da șpagă chiar de autorități.

Știe să manevreze utilajul pe care-l conduce? Nicio problemă. Și oricum nu ar fi știut după cele 30 de școală pe care le-ar face. Așadar, calificare la locul de muncă. Și e cu sufletul împăcat, să fiu fără grijă. Ar face la fel cu copilul lui? Probabil că da, pentru că asta e România.

Ascultați și vedeți modul în care granițele dintre bine și rău devin neclare în acest interviu.

Iar la final, poate ne gândim cum ar putea să fie rezolvată această problemă. Dinspre Poliție care crede că 5500 de lei pe lună nu e un salariu motivat sau dinspre popor care vrea să facă repede și fără dureri de cap orice. Mai ales când ai șpăgari în față. Știu, imposibil.

Cea mai mare bătălie a lui Nicușor Dan

O să obosesc spunând că problema orașelor noastre nu este traficul. Și nici aglomerația. Chiar nici aerul poluat sau modul în care înghițim tone de praf aici. Acestea nu sunt probleme, ci consecințe.

Și toate au o singură cauză: încălcarea oricăror reguli de urbanism în comunitățile noastre. Cu ajutorul legii, al primarilor, al consilierilor și funcționarilor de primărie. Avem în fața noastră o mafie care de ani dezile a blocat orice inițiativă de bun-simț a administrației și a cetățenilor.

Care sunt consecințele

Iar rezultatele le vedeți. Este vorba de dispariția spațiilor verzi, de construirea la grămadă și unul peste altul a numeroase blocuri, de retrocedări dubioase și puneri în posesie ciudate. Toate avizate de un sistem administrativ corupt. Și toate s-au realizat prin PUZ-uri și PUD-uri.

Toate au fost guvernate de o singură lege, încurajată de toate administrațiile PSD: ”proprietarul are dreptul să construiască”. Dacă se poate, în condiții profitabile doar lui nu și restului comunității.

Asta a dus la aglomerarea masivă a unor zone, blocarea traficului, încărcarea la maximum a rețelor de utilități, la supra popularea școlilor. Pe scurt, câțiva oameni s-au îmbogățit masiv, iar în schimb au forțat cheltuielile publice și au livrat praf și viață de o calitate mai proastă.

Dacă vreți să știți cine sunt o parte dintre ei, citiți măcare aceste două anchete de mai jos.

Clan City

Firea tunului

Și acum bătălia lui Nicușor Dan

Primarul general a cerut Consiliului General să suspende Planurile de Urbanism Zonal din toate sectoarele Bucureștiului. Asta pentru că erau făcute prin derogare de la lege și duceau la autorizarea unor construcții deja ilegale și dispariția nor spații verzi. Iată cum arată câteva fragmente din proiectul de hotărâre făcut de primar.

„Cifra de spatiu verde pe cap de locuitor pe care o propune PUZ Coordonator Sector 2 este sub nivelul de 26mp prevăzut de art. 10 din Legea nr. 24/2007 a spațiilor verzi. Împărțind suprafața prevazută pentru zona V în bilanțul zonelor (422, 53 ha) la numarul de locuitori ai Sectorului 2, este obținută valoarea de 11,37 mp spațiu verde / locuitor, mult sub norma
legală admisă. În concluzie, schimbarea destinației spațiilor verzi prevăzute ca atare în PUG și, în final, diminuarea spațiilor verzi din Sectorul 2 reprezintă o vătămare adusă dreptului locuitorilor Municipiului București la un mediu sănătos”

Proiect de hotărâre PG

 „cinci terenuri, în suprafață totală de 63, 5 hectare, își schimbă funcțiunea din L în M2 și trec, astfel, de la înalțimi maxime de P+2-P+4 la înălțimi maxime de P+14, ceea ce reprezintă o majorare a CUT-ului cu mai mult de 20%, aspect interzis de art. 32 alin. (7) din Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul”

Proiect de hotărâre PG

Alte exemple semnificative găsiți în acest articol de la Digi

Ce consecințe ar putea avea

Hotârârea, dacă va fi adoptată, va bloca toate proiectele în dezvoltare, dar care nu încă autorizații de construire. Adică va produce efecte pentru viitor. Proiectele care au deja au documentele vor putea fi bine mersi mai departe. În doi ani, însă, noile autorități au posibilitatea să verifice ce urmează, dar să se uite și la legalitatea celor din urmă. Adică se poate ordine și poate chiar justiție. Dar mai ales să stabilească un cadru care să ducă la deblocarea și normalitatea orașelor noastre.

Încă ceva. În săptămânile următoare o să vedeți o bătălie uriașă. Probabil vor veni cele mai virulente atacuri, articole și afirmații despre primar. Va fi zguduitor. Nu e vorba doar de capacitatea de a răspunde a unor oameni de afaceri, ci de forța celor mai puternice clanuri interlope din România. Pentru că marile lor afaceri, acestea sunt. Va fi cumplit de dificil pentru el, dar singura cale de a trăi normal în orașele noastre.

Am mai scris despre asta aici

Aici sunt câteva imagini frumoase din București

Țara Ianculeștilor

Cazul Ianculescu are două tipuri de dezvoltări. Prima este cea emoțională în care ni se spune că nu e nevoie de decizie politică pentru numirea în diverse funcții. Înțeleg durerea și frustrările după ani buni de dezamăgiri, dar, dacă ar fi așa, de ce am mai avea nevoie de politică cu totul? Până la urmă dăm un mandat unor ca să guverneze în numele nostru. Despre asta e vorba.

A doua dezvoltare este că nici Ianculescu nu avea bască. Că era finul lui și că sigur a fost într-o cârdășie. Asta ratează esența cazului. Căci mai importantă decât plecarea sa este venirea celui care l-a înlocuit. Și anume un cetățean care nu știe ce face sistemul de gospodărire a apelor.

Miza acestei povești este să restabilim meritocrația și decizia corectă. Nu s-o punem în alte mâini despre care nici nu știm care sunt. Știți cu ce se ocupă Apele Române? Printre altele cu digurile care păzesc localități și cu albiile râurilor prin care trec viituri. Bănuiesc că nu oricine poate face treaba asta, iar dacă se strică ceva, cred că se vor pierde vieți. Adică poate avea loc un Colectiv, dar nu prin ardere ci prin forța apei. De asta avem nevoie de profesioniști peste tot.

Am vorbit despre asta la România în Direct. Sigur că opiniile au fost diverse cum șade bine unei dezbateri. Dar ce trebuie să rămână mai important după emisiunea asta sunt două mărturii. Doi oameni, ușor de identificat, care au vorbit cu subiect și predicat despre ce-au văzut.

Mihai a fost juristul Ambulanței Neamț. Și a rămas până când ”a început să facă valuri.” Adică a văzut că unele contracte nu erau în regulă. A făcut reclamații și a ajuns și-n fața unui ministru, Florian Bodog. ”S-a uitat pe acte și mi-a spus că în alte părți se fură mai mult. ” Totul s-a sfârșit prin desființarea postului său.

Apoi a sunat Carmen Grozavu, inspector la Serviciul de Gospodărire a Apelor Cluj. Colegă cu Ovidiu Ianculescu, cum ar veni. ”Problema nu este c-au fost schimbați doi directori, profesioniști, după ce-au luat concursuri. Problema este că nu mai are cine să ia o decizie. Sunt atât de multe probleme și pur și simplu, ei nu înțeleg despre ce este vorba.” Doamna Grozavu a hotărât să vorbească după ce i-a devenit șef de serviciu ”prostul clasei.” Rezultatul a fost c-au detașat-o la Galați. S-a opus.

Există și un alt tip de concluzie după toate întâmplările astea. E foarte probabil ca statul român să fi ajuns nu numai solab profesional, dar chiar ticălos.

Marea dramă constă, de fapt, în incapacitatea politicienilor de-a înțelege sisteme și de a face ordine. În politică românească au intrat tot felul de neisprăviți aduși de posibilitatea de a fura sau de căutarea unui refugiu la stat. Ei cred că e de ajuns să pui hârtii încolo și încoace. Oamenii capabili au fugit sau au fost îndepărtați și i-au lăsat pe aceștia. Iar argumentul suprem este că toată lumea fură sau toată lumea e proastă. Or nu mai este așa.

Furtul la vot este o metodă de supraviețuire

România în Direct de marți a fost dedicată fraudelor la vot. Am un sentiment de neputință și de furie atunci când văd că în România, o țară care vrea civilizația Uniunii Europene, încă trebuie să ne apărăm voturile. Într-o țară în care trebuie să ne apărăm copiii de focuri, pe noi de drumurile care ne ucid, întreaga societate de furtul generalizat din banii publici, aici trebuie să apărăm în fiecare secundă votul. 

Acesta ar fi trebuit să fie al nostru. Să fie dreptul acela inalienabil de care acești oameni să nu aibă voie să se atingă. Dar, ce să vezi, câțiva concetățeni ai noștri au trebuit să stea în stradă ca să păzească voturile. Pentru că există suspiciuni că e posibil să se fi întâmplat o fraudă.

Întâmplarea, pe care o știți de acum, a scandalizat toată țara. Există dovezi credibile că la Sectorul 1 a avut loc o fraudă sau măcar o încercare de fraudare.  E un sistem pe care nu l-am deprins încă cu totul, dar care după sondaje, care arătau o diferență de 12 procente, a dus la o diferență de doar o mie de voturi. Un cetățean a fost prins cu mai multe procese verbale în mână. Voturile din unele secții nu corespund  cu cele din rapoarte. USR, PNL și PMP spun toate că asistăm la o fraudă.

Între timp, în ciuda suspiciunilor, voturile numărate cu mare greutate arată o victorie a lui Clotilde Armand. Cu chiar 1000 de voturi mai mult. USR cere victoria, PSD renumărare, iar BEC va decide azi ce face.

Astfel de acuzații apar și în Sectorul 5, unde candidatul PNL se plânge de dispariția mai multor voturi. Pe de altă parte, USR atrage atenția că în mai multe secții de votare din Capitală există inadvertențe între voturile numărate și cele prezente în rapoartele depuse la birourile electorale. Astfel, în câteva situații, voturi care aparțineau USR erau trecute la alte partide, iar USR era creditat cu votul acestora. Acest lucru s-a petrecut în special la voturile pentru Consiliul General. Iar în țară, PNL a cerut renumărarea voturilor la Consiliul Județean Vaslui sau la primăria din Focșani

Am stat de vorbă cu mulți oameni care au fost în secțiile de votare. Vă las aici mai jos ediția de România în Direct în care veți găsi foarte multe explicații interesante.

România în Direct: Frauda la vot. Ai încredere că procesul electoral de la tine este corect?

România în Direct: Frauda la vot. Ai încredere că procesul electoral de la tine este corect?https://www.europafm.ro/romania-in-direct-frauda-la-vot-ai-incredere-ca-procesul-electoral-de-la-tine-este-corect-video/

Publicată de Radio Europa FM pe Marţi, 29 septembrie 2020

Și la radio. dar și-n foarte multe mesaje pe care le-am primit, lumea îmi spune că actualul sistem de vot împiedică frauda. Sau că o fac foarte dificilă și apoi ușor de probat. Există însă și o gaură în toată povestea asta: operatorul de date. El poate greși, cu sau fără intenție.

Din câte înțeleg se poate petrece așa: operatorul introduce datele în sistem și poate trece de la un partid la altul numărul de voturi. În unele situații el este supravegheat de președinte sau scrie după dictare, dar cel puțin un cetățean, operator de date, mi-a spus c-a făcut toată transcrierea de capul lui. Și că trebuie să ne bizuim pe onestitatea lui. Datele din sistem sunt cele care se numără. La procesele verbale ne mai întoarcem doar dacă sunt probleme.

Și acum poate vă întrebați de ce ar mai încerca cineva să fure în astfel de situații. Ce te motivează, de ce-ai face pușcărie? Poate pentru că altceva nu mai ai.

Știți cum vă duceți dvs. dimineața la muncă? Așa vin și ei la furat. Aceasta este munca lor. Pentru asta se pregătesc. Nu se începe cu un furt mare. Se începe cu pile, cu aranjamente cu mici combinații. Partidul sau gașca unui primar te recrutează și te ia pas cu pas în diverse lucruri tulburi. Ești încurajat să calci reguli și să practici aranjamente. După care pierzi limitele clare și viziunea corectă. Îi vezi și pe ceilalți că fură. Ți se spune că toată lumea fură și că acesta este modelul de conduită corect. Ești lăsat să crezi că reușita ta depinde de acest furt, apoi urci în ierarhia furtului și te obișnuiești cu el până când nu-l mai vezi.

De asta poți fura și la niște alegeri în care chiar poți fi prins ușor. Dar și pentru că, dacă le pierzi, nu rămâi cu mare lucru după asta. Combinațiile de la primărie sunt chiar afacerea ta. Ce-ți rămâne dacă pierzi? Să muncești?

Clanurile păzite de Poliție sunt cea mai mică problemă. Alta e drama

M-am uitat de la distanță la povestea asta cu clanurile din București. Și am văzut că se trage de ea în fel și chip. De la politică la tot felul de reglări de conturi în Poliție.

Așadar, ce știm? Că un lider al unui clan a fost ucis într-o încăierare cu alt clan. Au urmat momente tensionate, un ritual de înmormântare foarte lung și o prezență masivă a Poliției în stradă. Și o posibilă vizită a șefilor Poliției la familia celui ucis. Apoi, rețineri ai unor membri ai clanului.

De aici avem o serie de declarații mai mult sau mai puțin populiste. Ba, că polițiștii sunt la dispoziția infractorilor, ba că Poliția nu trebuie să se roage de infractori, ba că perchezițiile sunt doar pentru a se găsi înregistrări cu șefii Poliției.

Și ca de fiecare dată când nu stăpânim datele foarte bine, când se lucrează cu surse și întâmplări misterioase, trebuie să ne întoarcem la interesul public. Să vedem ce funcționează sau nu pentru societate.

Din punctul meu de vedere prezența masivă în stradă a Poliției era necesară. Nu ca să-i apere pe membrii clanurilor. Sau nu pe ei în primul rând. Ci să apere liniștea și ordinea publică într-o situație cu potențial periculos. Era mai bine să lase nesupravegheată o situație care putea duce la moartea unor oameni sau stricăciuni fără număr în oraș?

Înțeleg dintr-o declarație de la un sindicat că unor polițiști le e rușine c-au făcut treaba asta. Să nu le fie, pentru că liniștea era scopul pe moment. După asta mai vedem.

De asta nu mă deranjează nici că unii șefi din Poliție s-au dus să vorbească cu infractorii. Cred că știu mai bine la ce s-ar fi putut ajunge. Câtă vreme Bucureștiul nu a fost trecut prin foc și sabie, e în regulă. Așa trebuie să socotim lucrurile. Și să ne îngrijorăm de lucrurile cu adevărat importante.

Ultimii ani au fost o demonstrație de forță a clanurilor care au reușit să impună modificări legislative și o atitudine față de lege. În culise se spune destul de clar că mulți dintre ei au politicieni locali drept interfață. Și sunt semne că în timpul guvernărilor Dragnea și-au negociat avantaje legislative. Nu uitați că liderul PSD a apărut la Înalta Curtea însoțit de niște personaje dubioase. Și acela a fost un semnal către societate. De altfel, întreaga atitudine a unor lideri PSD părea o negociere pentru clanuri.

Iar acum a apărut acest interviu cu șeful structurii de specialitate din Poliția Capitalei, care confirmă un tipar.

Întrucât am înțeles să continuăm aceste activități cu toate untitățile de parchet, din interior s-au declanșat anumite presiuni, cercetări prealabile, analize de climat organizațional, controale inopinate din partea conducerii, aspecte care au îngreunat activitatea. Mai mult decât atât, o treime din cadrul colectivului a părăsit structura căutând alte locuri de muncă. 

Reporter: S-au oprit unele anchete pentru că nu ați mai putut colabora cu DIICOT și ancheta fapte mai grave?

Comisar-șef Andrei Marius: Așa este, unele anchete au fost oprite de pe o zi pe alta.

Andrei Marius interviu Digi 24

Cred că acest interviu e un bun punct de plecare pentru ce avem de făcut mai departe și pentru a înțelege situația actuală. Există mesaje politice de la cel mai înalt nivel că s-a atins un punct critic. Iar pașii următori ar fi curățarea Poliției de cârtițele interlopilor. Dar mai ales a politicii. Restul sunt perdele de fum.

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!