Dacă pensionarii plătesc facturile, cred că putem și noi. Și un pic despre populism
Dacă-l sun pe taică-meu la telefon, trebuie să facem și un pic de politică. E obligatoriu, bănuiesc, cam ca în toate familiile din România. Știți voi povestea cu: “Ai văzut ce-au mai făcut ai tăi?” Că, mereu, fie ai mei, fie ai lui, fac câte ceva cu care niciunul nu este de acord.
Așa că l-am sunat și tura asta ca să-i povestesc un pic despre populism, sau ceva asemănător. Doar că de data asta mi-a spus că-l deranjez pentru că face ceva important pe telefon. “Îmi instalez niște aplicații,” mi-a spus. Tata are 70 de ani și asta înseamnă că i se instalează niște aplicații pe telefon, probabil de către un cunoscut. Așa că, pentru că m-a concediat rapid, trebuie să vă spun vouă ce aveam de gând să-i spun lui.
Cred că unul dintre cele mai plăcute lucruri din lume este să te scutească cineva de datorii. Și de îndatoriri. Iar cel mai bun nas pentru asta îl au politicienii. Ei intuiesc exact dimensiunea unei astfel de probleme și fac tot ce le stă în putință să facă plăcere publicului.
De asta nu mă miră deloc că două dintre cele mai rapide legi votate în Parlamentul României au venit în timpul acestei crize. Prima prevede amânare plății ratelor, chiar dacă ești rău platnic. Și a doua te scutește de contribuții sociale, dar și de plata utilităților. Chiar dacă aproape nu ai nevoie.
Legea intervine și-n relația cu furnizorii de utilități. Adică un număr de persoane pe care nu-l putem ști acum ar putea să nu mai plătească apă, curent, gaze, căldură, gunoi, cablu tv, câtă vreme este stare de urgență. Există condiția de a fi afectat direct sau indirect de criză și să pierzi măcar 15 la sută dintre banii pe care-i primeai.
Deci, chiar dacă tu primești șomaj tehnic sau ai o formă de salarizare sau un acord cu patronii tăi în care mai primești niște bani, tot poți fi scutit de plata facturilor la utilități. Și mie nu mi-e clar de ce-am făcut asta în această perioadă.
Ce poate fi rău, se va întreba multă lume, dacă o perioadă în care cu toții suferim, lumea nu-și va plăti diversele datorii pe care le are față de furnizori? Până la urmă e vorba de corporații care pot să reziste și nu au nevoie de toți acești bani. Mai ales că aceste corporații au rezerve din care să trăiască. Plus că nu toată lumea va renunța la plata facturilor. Acesta este un tip de ajutor țintit.
Există câteva argumente pentru care treaba asta nu este, însă, viabilă. Economia României a scăzut semnificativ. Poate cu 30 la sută, poate mai mult. Iar cea mai mare dorință a tuturor este să mențină banii în circulație. Căci asta s-a întâmplat acum. Cu ceva bani în buzunar, economia s-a oprit brusc pentru că noi nu am mai avut unde să-i cheltuim. Or nevoia disperată a acestor zile este să cheltuim bani.
Mai mult, cu majoritatea companiilor oprite, aceste firme de utilități sunt de fapt arterele prin care mai curge ceva sânge în economie. Ei sunt obligați să furnizeze servicii, dar nu mai pot încasa bani. Dacă o mare parte din public nu va plăti, va exista și un fenomen de contagiune care va duce la acumularea unui munte de neplată a facturilor. Dacă aceste companii se opresc, dezastrul este gata. Pentru că ele au încă angajați care duc bani acasă din care se mai întrețin un pic și alte afaceri. Când această ultimă roată se oprește, se oprește tot.
Oamenii aceștia au furnizori, care la rândul lor au diverse legături în economie și cu toții au salarii de plătit. Dacă ei nu încasează, practic rupi un lanț sigur de circulație a banilor din România. Și duci spre criză financiară câteva sute de mii de oameni care respiră încă.
Și, acum, dacă am ajuns în acest punct, să vă spun că m-a sunat tata înapoi. “Nu am putut vorbi cu tine pentru că îmi instalam niște aplicații din astea de plată.” Ce fel de plată?, m-am gândit. “Știi, să nu mai merg să plătesc curent, gaze, cablu. Să stau acasă să plătesc.” Tata e pensionar și pentru el nu există niciodată ideea că nu ar putea plăti ceva. Nu are datorii față de nimeni. L-a ajutat un cunoscut de la o bancă să instaleze toate aceste lucruri pe care le-a ocolit până acum. E foarte important pentru sufletul lui să știe că are plățile făcute. “Și pentru că acolo sunt niște oameni care muncesc”, îmi spune.
Din partea mea este o bucurie. Eu nu am mai văzut cum arată un ghișeu de plată de ani buni. Și, sincer, nici nu mi-e prea clar care e data de plată a facturilor. Am setat tot ce-am putut pe direct debit și o dată pe lună dau diverse indexuri. Cred că este foarte corect și foarte comod așa. Și la gaze și la curent și la apă. Și văd că mai nou se poate și la Apa Nova.
Aici au o aplicație prin care poți să plătești și pe care o poți da jos atât pe iOS și Android. Dar nu e singura modalitate, dacă nu mai ai chef de aplicații. Poți să-i cauți pe aplicația de bancă, la furnizori. Sau de pe site-ul Apa Nova. Sau prin aplicația e-bloc, dacă ești administrator. Sau prin PAGO. Nu cred că să existe modalitate electronică de plată pe care să nu o aibă în catalog. Stai acasă și plătești.
Știu, poate te întrebi încă o dată de ce să faci asta, dacă tocmai ai primit scutire. Eu zic așa: dacă mai ai niște bani în buzunar, poți să faci asta pentru că acești oameni încă susțin economia. Printre singurii pe care o fac la nivelul de acum câteva luni. Într-un fel ei sunt cei care au grijă de noi, astfel încât viața noastră să nu sufere niște schimbări majore. Și mai e ceva. Dacă mie o să-mi fie bine de unul singur, nu înseamnă că-mi va fi bine mult. Trăim împreună și trebuie să fim responsabili.
Articol promovat de Apa Nova