Povestea este aici. Sunt câteva lucruri de spus care ar trebui să fie teribil de simple. Lucruri care trebuie respectate și de o parte și de alta. Vorbim de respect, echilibru și cumpătare.
1. Nu dai copii afară din clasă și din școală, nici dacă sar la tine la bătaie. Și asta pentru că te expui singur la urmări. Un copil nesupravegheat poate ajunge într-o situație pe care să o regreți toată viața. Mai mult
Asta a venit totuși ca o surpriză, ținând cont că suntem în 2015, nu în anul școlii lui Creangă. Dar așa am aflat că anul acesta ora de religie este ținută de un preot, nu de profesoara din trecut. Și acum, ca și în primăvară, ni s-a cerut să facem cerere să scoatem copilul de la religie. ”Pardon, e invers. Cine vrea ora, trebuie să facă cerere de înscriere.”
Deocamdată nu ne-am dus la întâlnire, dar am zis să ne pregătim. Manual de religie avem, pentru că vrem să știm ce noțiuni sunt predate și, dacă e cazul, să citim împreună lucrurile interesante. Așa că, înainte de a fi trași la răspundere, avem noi câteva întrebări pentru preot. Așadar, ce zice cartea de religie la clasa a IV-a. Mai mult
Recunosc că mă roade un pic chestia asta. Sunt tatăl unui băiețel de aproape nouă ani, care nu se uită la niciun fel de sport. Nici la marile evenimente. Și la noi în casă televizorul este mereu deschis la sport: fotbal, handbal, tenis, baschet, ciclism. Eu, unul, încerc să nu ratez nimic. Iar serile în care mă suprapun la emisiune cu Liga Campionilor sunt dureroase. Al meu este însă zen. Știe marii jucători, pe canale nevăzute, dar nu cred că a stat vreodată să vadă un Barça-Real.
La vârsta lui nu vedeam meciuri la tv, pentru că nu prea erau. Dar aveam o planșă din pal pe care desenasem un teren de fotbal cu rezerva unei carioce. Și făcusem jucători din piese de rummy pe care le vopsisem. Un vecin mi-a făcut la Mecanica două porți dintr-o plasă fină, metalică. Și acela era televizorul meu. Când am avut antene destul de puternice să prindem Moscova 1 si 2, am văzut aproape integral Mondialul din Mexic 86 și Europeanul din Germania 88. Așa că știu ce vrea să zică, naționalnaia zbornâia și nașa comanda . Ba, pot să vă spun că l-am văzut jucând și pe basarabeanul Raț la Dinamo Kiev. Și acum cred că este basarabean… Asta era o paranteză. I-am văzut pe toți marii, iar din 90 nu m-am mai despărțit de televizor.
Căci după anunțarea procentelor de înscriere, așa se va vedea. Cei care au susținut că religia în școli nu e necesară au pierdut. S-au înscris, la ora actuală între 85 și 90 la sută dintre elevi. Asta încheie o dezbatere care s-a purtat cu furie și la care ai fi zis că participă milioane de români. Că lumea chiar e preocupată de chestiunea asta și că de abia așteaptă să scoată copiii de la școală.
Fals. S-a văzut încă o dată ce poate face o comunitate mică într-un spațiu închis. Și cumva dezbaterea s-a cam încheiat la nivel general. Pentru că de acum încolo vorbim de drepturile minorităților. Care au obținut ce era dreptul lor și anume să nu fie puse cu forța într-un anumit tip de regim. Dar cum de au obținut un scor atât de prost?
1. Au presupus că ce gândesc ei este valabil la nivel general. Nu toată lumea se simte agresată de religie. Pe când majoriatea oamenilor se uită la religie ca la apa plată. Nici nu face rău, nici nu face bine
Vladimir nu scrie. Pictează. Literele curg încet-încet. Întâi un rotund, apoi o codiță, un stâlpișor se urcă spre rândul de sus și apoi coboară greu-greu în jos. Se leagă de o altă gărgăriță și parcă ar fi și o umbreluță. Mda, cam cât am scris eu asta, a scris și el trei litere.
Stă chinuit pe scaun, cu capul sprijinit în mâna stângă. Ca un om lovit de soartă. Stiloul ăla pare uriaș în mâna lui. Pete de cerneală se întind peste tot. Iar caietele sunt precum o hartă din Hobbitul. Scrisul e o caznă. Mai ales când ai și câte șapte-opt pagini de teme în fiecare zi. Și asta încă e puțin. În clasa întâi au fost împinși într-un soi de concurs de caligrafie. Zeci de pagini s-au scris în viața lui. Și toate cu încetinitorul. Spre disperarea tuturor celor care stau lângă el. Întâi simți că te furnici, apoi că tremuri, în fine ți se urcă sângele la cap. Nu există ceva mai lent. Mai mult
Mi-a scris o mămică la un articol mai vechi și am decis să public acest comentariu ca să-l vadă toată lumea. Nu-i dau numele, că nu l-a trecut, dar cred că poate fi oricare dintre numele celor care au copii la școala publică din România:
Va rog sa nu abandonati subiectul. Acest caz, “cazul Blandu”, nu este singular. In fiecare scoala, cel putin in Bucuresti, parintii platesc fondul scolii, fondul clasei (din care se cumpara cadouri pentru profesori), se repara diverse lucruri in clasa, se cumpara casetofoane, video-proiector, etc. asta in conditiile in care invatamantul este gratuit.
“Mafia manualelor”, de care vorbeste toata lumea, continua. Suntem obligati sa cumparam manuale si auxiliare. Programa este foarte incarcata cu multa informatie si multe ore (am copilul in scoala Maria Rosetti si are 6-7ore/zi plus lectii 2-3 ore/zi =munceste mai mult decat un adult -clasa a VII-a).
Am scris acum cativa ani la MEN si atept si acum raspuns. Singura noastra speranta este presa. Stiu ca aveti in zilele acestea “subiecte fierbinti”, dar nu uitati si de problemele din invatamantul romanesc. Au distrus cu buna stiinta invatamantul si au facut o afacere din el pe spinarea a multor generatii de copii, copii care sunt pierduti acum. Mai mult
V-am spus acum ceva vreme istoria cu Harry Potter. Cum m-am apucat eu să-l citesc cu voce tare ca să-l conving pe Vladimir. Și că lui i-a plăcut doar cât am citit eu. După care a făcut tot posibilul să nu mai reia cartea cu pricina. În rest, mă scoate din minți că citește cu o plăcere uriașă toate romanele din seria cu ”Puștiul” sau altele asemănătoare. Și le citește cu o viteză care mă lasă cu gura căscată. Câte una pe zi. Citește în pauză la școală, chiar. Ba, mai mult, vrea să ne împărtășească toate fazele bune din ele și râde de se prăpădește.
Dar seria ”Puștiului” s-a cam terminat și a trebuit să se întoarcă la literatura ”grea”, adică Harry Potter. Are 20 de pagini pe zi dacă vrea să-și primească electronicele. Una fără alta nu se poate. Ieri de dimineață, fiind vacanță, a stat sub ochii mei. I-am pus cartea în mână și am discutat mult cu el despre cât de important este să citești. Mai mult
Copilul a avut păreri ferme legate de alegeri. De exemplu, nu i-a plăcut povestea cu pensiile. Adică afișele alea care spuneau că doar Ponta protejează pensiile. De câte ori le vedea scotea un scurt ”pe naiba!”. Opinia asta politică, destul de contondentă, bănuiesc că i-a fost inspirată de doamna care stă mereu cu el. Ea este o pensionară care nu cred să fi votat vreodată cu PSD. Poate în 2000 la povestea cu Iliescu. Mai mult
Puștiul are vreo opt ani și principala lui preocupare e să dărâme casa. E într-o goană necontenită, aruncând în aer tot ce prinde. Se furișează pe lângă uși, trece misterios ținând o armă în mână, apoi angajează câte o bătălie cu strigături de-ți vine să ieși din casă. Acționează un mecanism de la mâna stângă și brusc are un echipament de protecție, musai cu jet-pack-uri. Teritoriul lui îi depășește cu mult camera. De fapt, a trecut în sufragerie, ba chiar și în dormitorul părinților. Se împiedică de picioarele tale, trage de tine și se roagă cum știe el mai bine. Iar tu stai căzut pe canapea. Tot ce vrei e să fie liniște. Să stai un pic. E opt și jumătatea seara. Te-ai întors după cea mai lungă zi din cea mai urâtă lume posibilă. ”- Hai, tata, măcar un pic, vrei să fii tu un Mecamorf? Uite, eu o să pun armura asta…” Iar tu zici: ”- Hai, lasă-mă doar puţin acum să stau și eu” Ești convins că în lumea ta monștrii sunt reali. Mai mult
Poți primi toate noutățile direct pe email!
