copii | Striblea.ro

Fata de 17 ani, incendiată în Mehedinți, e încă un copil trădat de statul român

14 iunie 2020 Cătălin Striblea 1 comentariu

Am stat să socotesc în câte feluri este vinovat statul român și societatea noastră, de-a dreptul, pentru ce i s-a întâmplat copilei incendiate din Mehedinți. Nu cred că mai e cineva care să nu știe povestea, dar pentru cine nu o știe, o să repet câteva date.

Un criminal în serie este eliberat anul trecut după ce a petrecut în închisoare 16 ani. Îl cheamă Ion Turnagiu, iar în 1993 a omorât cinci persoane între care o femei însărcinată. Deși are un total de 90 de ani de închisoare, omul este eliberat la a 11-a cerere.

Iată cum arată lista sa

Martie 1993: Prima victimă, o femeie

Octombrie 1993: Triplă crimă – Soț și soție, femeia era însărcinată în 7 luni

Noiembrie 1993: A treia crimă – O victimă, omor deosebit de grav, cu premeditare

Stabilit la Dârvari, în Mehedinți, după ce-a ieșit din închisoare, omul stabilește o relație de prietenie cu tatăl fetei. Este o prietenie pasageră de vreme ce acesta era mai mult plecat în străinătate, la muncă. Fata sa de 17 ani și fratele mai mare erau în grija unei bunici de 82 de ani. Nu știm cum, dar criminalul s-a apropiat de fată. C-au avut o relație, că era doar imaginația agresorului, că o hărțuia, e greu de spus. Cert este că ea s-a simțit amenințată.

O tot suna pe fată. El a avut două conturi de Facebook și o suna pe fată. Mă suna fata: „Băi, tati, ce fac cu ăsta că uite, mă sună să mă duc la el și nu știu ce”

Nu e clar de ce, dar lucrurile nu au putut fi oprite de familie acolo. Copilul acesta nu a avut protecție nici de la părinți, nici de la bunici, nici de la stat. Ceva grav s-a petrecut în săptămâna dinaintea atacului, care a determinat-o să se ducă la poliție. Au văzut situația fetei și au dus într-un centru de asistență socială,de unde a fost scoasă de bunică. A doua zi, ea a fost incendiată și acum nu știm dacă o să mai trăiască.

Concluzia mea este că acest copil nu a avut parte de nicio protecție din partea nimănui și că viața i-a fost furată de această țară căreia nu-i pasă de nimic și de nimeni și-n care statul e o sculă în mâna diverșilor să șefi, dar nu face nimic pentru oameni obișnuiți.

Primul lucru la care trebuie să ne uităm este cum a ieșit acest om din pușcărie, deși ar fi trebuit să stea pe viață. Legea îi dă dreptul în anumite condiții la eliberare condiționată. Adăugați că a beneficiat și de recurs compensatoriu, ceea ce i-a dat posibilitatea să ajungă mai devreme în fața unor judecători. Ce-au spus judecătorii, care, potrivit publicației justnews.ro, sunt șefa Secției Penale de la Tribunalul Mehedinți, Mihaela Popescu și judecătorul Romică Uliu.

… Analizând contestația formulată prin prisma dispozițiilor sus evocate și în raport de actele depuse la dosarul cauzei rezultă că persoana condamnată T_______ I__ a executat fracția minimă prevăzută de lege , pe timpul executării pedepsei a fost sancționat disciplinar, însă aceste sancțiuni au fost ridicate ulterior, a fost recompensat de 7 ori cu ridicarea măsurii disciplinare aplicate și de 24 de ori cu suplimentarea drepturilor. În perioada analizată, nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de 8 ori cu suplimentarea drepturilor. A îndeplinit recomandările de participare la programele și activitățile de reintegrare socială și a participat la activități lucrative, obținând 215 zile câștig. În cauza de față, în raport de cerințele prev. de art. 59 C .p., se reține că judecătorul fondului nu a apreciat în mod corect, raportat la actele și lucrările dosarului, că la acest moment nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege și nu se impune liberarea condiționată a condamnatului.

Vă aduc aminte, judecătorii s-au pronunțat diferit față de colegii lor de la judecătorie. Procurorul a interpretat tocmai pe dos față de judecători. Iată.

Reprezentanta Ministerului Public a solicitat respingerea contestației ca nefondată, arătând că

persoana condamnată nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, i-au fost aplicate 7 sancțiuni disciplinare, a câștigat 215 zile ca urmare a muncii prestate, însă dintr-un total de 7305 zile pe care le-ar fi putut câștiga astfel, ținând cont și de natura și gravitatea infracțiunii comise, respectiv omorul deosebit de grav.

Dacă stai să te uiți pe tot dosarul, vei vedea că Turnagiu a început să dea dovezile de îndreptare doar în ultimii 5 ani înainte de eliberare când a început să iasă la muncă. Și că din zilele de muncă a câștigat doar a treizecea parte pe care ar fi putut-o avea. Cred că e firesc ca de-a lungul anilor să ai diverse încălcări ale normelor penitenciare, iar cele șapte încălcări pot fi trecute cu vederea, dacă apar în anii trecuți din dosar. Mai ales că propunerea de eliberare era făcută în unanimitate de membri comisiei, iar Turnagiu executa pedeapsa în regim deschis.

Doar că realitatea spune că Turnagiu devenise băiat bun în ultimii 5 ani. Și că nu petrecuse nici 26 în pușcărie. Dacă la cinci crime, nu faci nici 30 de ani, cam care e starea justiției? Și cât de mare e presiunea pe judecători să scoată oameni din pușcărie și-n aceste condiții? Știți bine că de la vârful statului român s-a pornit o campanie de golire a pușcăriilor cu orice preț.

Mai departe, însă. Turnagiu a ieșit condiționat din pușcărie. Adică la orice greșeală se întoarce. Există niște condiții în care are loc această verificare. Cum s-a întâmplat vreme de un an ca un criminal periculos să fie verificat de poliție? Cetățenii care lucrează în poliția locului ar fi trebuit să știe totul despre el, zi de zi. E o formă de protecție a comunității. Mai ales când e una mică. Sunt curios cum s-a întâmplat asta.

Cumva, dând dovadă de curaj, fata aceasta a ajuns la poliție unde a reclamat un viol împotriva unui criminal în serie. Poliția a dus-o la un centru de asistență socială. Corect până aici. Cel mai probabil este că l-au și luat la întrebări pe cetățean pentru că aceasta a incendiat-o ca să se răzbune. Deci știa că este reclamat.

Nu au fost găsite dovezi împotriva lui? Pentru că în acest moment nu știm de ce omul nu a fost reținut pe loc. Cum a decurs interogatoriul? A fost unul? Ce s-a întâmplat acolo? Nu a existat niciun motiv ca acest om să rămână la Secție? Nu ai nicio îndoială ca polițist că există un pericol?

Ce s-a întâmplat apoi la centrul de asistență socială. Deși copila s-a plâns familiei că e agresată, apoi a mers la poliție, totuși, bunica de 82 de ani, care era și reprezentant legal, o scoate de acolo. Controlul de medicină legală spune că nu a existat un viol. Nu s-a întâmplat însă nimic de nicio natură. Era doar speriată, a mințit? Și-a pus problema cineva, o secundă că acest copil este realmente în pericol?

Răspunsul este mai curând nu. Nici măcar familia nu a luat-o în seamă. Adevărul este că avem de-a face cu o fată curajoasă care a fost abandonată de toată lumea. Cumva, ea a procedat corect, dacă a fost agresată și a avut curaj să meargă la Poliție. Nu uitați că aici asta este încă o rușine, darămite în România rurală.

Mesajul este că orice ai face, nimeni nu are cum să te ajute în aceste situații în România. Spre deosebire de alte cazuri, Poliția ajutat-o, i-a oferit o formă de protecție. E un pas înainte față de zilele când nu te băga nimeni în seamă. Dar nu e de ajuns să-ți salveze viața.

Ca de obicei, statul nu are nicio formă de protecție pentru cei mai slabi dintre ai săi. El rămâne o sculă în mâinile celor care conduc țara și una aflată la dispoziția lor. Totul se pune în funcțiune când se face presiune de sus sau când apare presiune publică. Pe mai departe, și după moartea Alexandrei din Caracal, o femeie nu câștigă mare lucru atunci când se duce la Poliție.

În 30 de ani reforme succesive, Poliția nu reprezintă mare lucru în ochii populației, ci un instrument de dat amenzi. Mai ales după pandemie. Ce știi sigur este că atunci când soliciți apărare ești în realitate singur împotriva tuturor.

Foto: captură Digi 24

Un mesaj pentru toți cei care n-au avut Balul de Absolvire

12 iunie 2020 Cătălin Striblea 00:04:05 0 comentarii

Este Ziua Balului de Absolvire la Europa FM și la colegii noștri de la Virgin. Darul nostru pentru două generații speciale de copii care nu au primit ceea ce meritau după ani de muncă. Fie că ești clasa a VIII-a, fie că ești a XII-a sau le ești părinte, vreau să-ți spun un lucru: ce e mai important, de abia urmează!

Scriu aceste rânduri cu gândul la copilul meu de clasa a opta. Și-a luat la revedere de la colegii săi din ultimii patru ani prin intermediul calculatorului. Nu o spune, dar simt că și-ar fi dorit foarte mult ca întâlnirea asta să fi avut loc față în față. În ianuarie deja se gândea la hainele pentru banchet și pregătea, în mintea sa, ultima zi împreună. Regula în școala lor este să fie petrecuți de profesori și colegii mai mici cu flori către ieșire. În urale, aplauze și îmbrățișări. Și în ciuda zâmbetelor care au fost acum pe calculator, cred că e un gol acolo.

Săptămâna trecută am văzut câteva imagini în presa din Bistrița. Un grup de liceeni s-a întâlnit la porțile școlii pentru a-și lua la revedere. Cu flori în mână, măști la gură, în grupuri de câte trei, dar în spatele unor grilaje de fier. Grilajele alea, în cazul lor, au făcut diferența dintre adolescență și maturitate. Și oricât de banal sau desuet vi s-ar părea, gândiți-vă că acest moment ar fi lipsit din viețile voastre. E unic și fiecare îl merită.

Când am văzut asta, le-am spus colegilor că trebuie să facem ceva, astfel încât această trecere, spre o nouă etapă a vieții să fie marcată cumva. Și că e datoria noastră, ca societate, să le dăm acestor copii ceea ce merită. Nu o petrecere, căci nu o putem face, dar gândul bun și speranțele unei nații. Și mai ales să le spunem că nicio poartă închisă și niciun gard, cât de înalt, nu pot opri visele și nici schimbare lumii.

Recent, am recuperat câteva imagini de fix acum 24 de ani, de la petrecerea mea, de la banchetul meu. Apar și eu în trei cadre pe care o să le vedeți astăzi pe rețelele de socializare Europa FM. E o stare de energie pură și o veselie acolo și-mi dau seama c-am rămas același dansator spectaculos și după un sfert de secol. Glumesc, vă lămuriți voi!

Ce pot să vă spun vouă, însă, privind acele imagini este însă altceva. Oricât de spectaculoasă a fost acea petrecere, nu acela a fost lucrul determinant pentru generația mea. E doar un moment în timp. În primul rând mai am doar rare frânturi din acea noapte, chiar și cu imaginile în față. Timpul le șterge pe toate. Mi-aduc aminte perfect, însă, cine erau colegii mei, ce ne-a legat, care sunt lucrurile durabile pe care le-am trăit împreună. Mi-aduc aminte despre ei ce și-au dorit, ce ambiții aveau, la ce erau talentați. O să râdeți, mi-aduc aminte și de profesori și de calitățile lor sau de lipsurile lor. Sunt mult mai multe lucruri care vă leagă, decât această zi a absolvirii. Iar voi veți rămâne generația specială. Pentru că aveți puterea să vă dați examenele și să începeți viața în condiții cum nimeni nu a mai avut. E cu siguranță un pas abrupt, dar mai mare spre reușită.

Și ce trebuie să știți foarte clar, fie că sunteți a XII-a sau a VIII-a, este că anii cei mai buni urmează. Sunt anii libertății, ai lipsei de griji, ai celor mai pure iubiri și al viselor de neoprit. Aici o să visați toate acele lucruri care mai târziu o să mute lumea din loc. Fie pe a voastră, fie a noastră. Iar pe unii dintre voi, vă aștept la primul vot în această toamnă. Și vă invit să faceți lumea, așa cum ați visat-o. Vă asigur că se poate!

Photo by Pixabay from Pexels

Și copiii care vor examene au drepturi!

25 mai 2020 Cătălin Striblea 00:34:32 1 comentariu

Despre rostul și rolul examenelor în viața noastră. Aceasta ar fi trebuit să fie discuția de astăzi, dar cu pași repezi ea s-a transformat în dacă mai dăm examene sau nu. Grupuri de profesori, părinți și elevi susțin că evaluarea națională și Bacalaureatul nu ar mai trebui date în acest an. Motivul ține de siguranță sanitară și încălcarea drepturilor civile.

Ministerul Educației a publicat calendarul examenelor din acest an. Bacalaureatul și Evaluarea Națională vor avea loc la datele dinainte știute, la jumătatea lunii iunie, dar în condiții sanitare mai stricte. Adică elevii vor sta la cel puțin doi metri distanță unii de alții și vor purta mască.

Există, însă, asociații ale profesorilor, unii părinți și unii elevi, care resping această idee. Motivele sunt de mai multe feluri. În primul rând este chestiunea sanitară, deoarece statul nu poate asigura securitatea tuturor celor implicați în proces, elevi și profesori. Și, apoi, se spune, cum s-ar putea da un examen cu mască vreme de trei ore, la o temperatură de peste 30 de grade Celsius? Iată ce spune și o elevă eminentă, care a activat ani buni în organizațiile școlare. Andreea Varga considera examenul necesar, apoi s-a răzgândit din cauza triajului epidemiologic.

”Ce faci dacă ai temperatura peste cea prevăzută până acum? Cum își dă seama cineva dacă ai temperatura mai mare din cauza COVID-19, din cauza emoțiilor, din cauza ovulației (la fete), din cauza unei dureri de măsea (preluat dintr-un articol)? Cum își dă seama cineva dacă elevul trimis acasă pentru că “are febră” reprezintă sau nu un pericol, sau dacă cel lăsat în sala de examen este asimptomatic și a trecut “testul temperaturii” pe nedrept?”

Apoi este o chestiune de discriminare pentru că foarte mulți dintre elevi nu au mai avut acces la educație în ultimele luni, în special cei din zonele sărace sau mediul rural. Pe ei, aceste examene îi vor împinge în jos pe scara valorică și este un argument pe care trebuie să-l cântărim.

Am vorbit luni la România în Direct și cu un reprezentant sindical al profesorilor, Laviniu Lăcustă. El mi-a spus că după toți anii de lucrat în învățământ, este sigur că nu se pot respecta restricțiile sanitare.

”Categoric sunt împotriva acestor examene. Examenele nu sunt doar despre elevi în acest an. Sunt și despre profesori și despre părinți și despre familiile cadrelor didactice. Avem șase memorii trimise către autorități cu întrebări la care nu ne-au răspuns. Se pleacă de la premisa că unii sunt asimptomatici, iar asta e o problemă. Sunt lucruri pe care nu putem să le rezolvăm în două săptămâni. ”

În aceeași măsură, însă, există și un drept al elevilor care vor să dea examenele, fie că vorbim de Evaluare sau de Bac. Să nu ne ferim și să spunem că două note de zece nu sunt egale în România. Copiii din școlile mai bune vor acest examen pentru că pe ei îi ajută să ajungă la școală dorită, după foarte multă muncă. Examenul este cel care stabilește o ierarhie mai corectă decât notele din patru ani, acolo unde sunt atât de multe standarde diferite.

La România în Direct, am auzit mai mulți părinți care prețuiesc acesta muncă și responsabilitatea, cât și meritocrația. Iar școlile din România își arată nivelul, mai curând în aceste examene. Iată ce ne spunea una dintre ascultătoarele Europa FM.

”Din păcate suntem țara extremelor. Avem copii foarte buni și copii foarte slabi. Copii care sunt interesați de un liceu foarte bun și copii cărora nu le pasă ce se va întâmpla după acest examen. Este foarte simplu. Cei care vor să acceadă la licee de top, de calitate, dau examen! Să se țină cont de nota de la examen, nu de acea medie!”

Și are dreptate ascultătoarea noastră. Plătim ce n-am rezolvat în 30 de ani. Școala axată pe vârfuri, pe note, fără consolidarea unui corp al școlarilor mediu pregătiți, dar valoroși pentru societate, ne duce aici. Unii vor vrea să treacă teste, oricât de grele, alții se vor mulțumi cu cât s-a făcut. Examenele trebuie date, cred eu. Sunt o barieră, și așa fragilă, în calea idiocrației care a cuprins mai multe straturi ale societății.

Și, da, poate n-ar fi rău, așa cum zicea ascultătoarea noastră, să revenim la concurența adevărată, cu examene grele și îndelung muncite care să le redea elevilor locul lor corect în societate.

Aveți aici câteva fragmente din România în Direct, ediția dedicată acestei teme. Cred eu că sunt relevante.

Photo by Louis Bauer from Pexels

Școala ar trebui să se încheie cu examene

12 mai 2020 Cătălin Striblea 00:03:42 0 comentarii

Școala pare să devină un fel de Cenușăreasa principiilor. Câtă vreme treaba e lămurită pentru majoritatea copiilor, iar acest an școlar va fi șters din registre, pare că nu contează cum mergem mai departe. Dar, timid, o idee incorectă își face simțită apariția: să nu mai dăm examene.

O asociație a învățătorilor, Asociația generală a Învățătorilor din România, cere guvernului ca examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat din acest an să nu se mai dea, dacă nu toți copii pot să le dea online. Asociația atrage atenția că la aceste examene nu se vor prezenta mulți dintre elevi și dintre profesori de teama bolii. Motivul ar fi că în timpul examenelor nu poate fi respectată distanțarea fizică între copii sau între profesori. Un alt argument este că elevii nu pot fi struniți și că e posibil să vină din familii care au bolnavi sau nu au respectat regulile.

Este prima oară când o astfel de poziție este exprimată public și-n mod oficial. Până astăzi, ideile acestea nu au depășit granițele forumurilor și ale petițiilor online. Iată câteva dintre argumente: copiii nu pot respecta distanța fizică, nu există destule grupuri sanitare și nici tuburi cu dezinfectant. De asemenea, nu se știe dacă școlile pot pune la dispoziție materiale sanitare și de protecție.

Este ridicată și o întrebare privind modul în care se poate da examen cu masca pe față. Ce se întâmplă, altfel, cu copiii care vin din familii în carantină? Dar dacă cineva, copil sau profesor, este pozitiv și acest lucru nu se știe? Lista continuă pe petiții online, unde o puteți studia și singuri.

În mod evident, propunerea va împărți lumea în două. Unii copii, cei cu medii foarte mari, ar fi avantajați de-o admitere fără examen, alții care speră la o notă mai mare la evaluare sau Bac vor să dea acest examen. În mod clar pe problema de sănătate se suprapune interesului pentru admiterea într-o școală mai bună.

De asta, trebuie să admitem că dezbaterea se poate purta doar în jurul a două principii. Primul este legat de sănătate. Iar aici, cu atenție, pregătire și control, cred că România are resurse să nu îmbolnăvească oameni. Dacă mergem la muncă începând de luni și ne putem feri, putem organiza un sistem și în școală. Cu circuite de intrare-ieșire separate, bănci izolate, folosim mai multe școli. Sau găsim o modalitate de examinare online. Fie de acasă, fie de la școală. Cred că idei se găsesc.

Plus că perspectiva ca virusul să rămână cu noi pe termen lung e destul de clară. La toamnă, iar ajungem la dezbaterea asta?

Al doilea principiu este legat de modul în care ordonăm viitorul. Abdicăm de la ideea testării unei generații? Le așezăm viitorul după mediile din școală despre care, știți cu toții, avem semne de întrebare? Cum îi pregătim pentru ce înseamnă anii viitori, dar și viața care cere teste în permanență. Le ridicăm, de fapt, singurul obstacol pe care îl pot avea în cariera academică. Și acceptăm o ierarhie incorectă pentru o generație care trăiește un moment de cumpănă.

Photo by Gerd Altmann from Pexels

Trebuie să pregătim reînceperea școlii. Copiii vor merge la școală, mai devreme sau mai târziu.

27 aprilie 2020 Cătălin Striblea 2 comentarii

Trebuie să începem să acceptăm ideea că la un moment dat copiii se vor întoarce la școală. Și să începem să pregătim acel moment și mental, dar și logistic. Căci se vor întoarce într-o școală complet diferită. Așadar, care sunt perspectivele?

Până la această oră nu este luată o decizie, dar ea va apărea în zilele următoare funcție de evoluția numărului de îmbolnăviri. Statul român analizează două scenarii în ce privește viitorul anului școlar. Primul dintre ele are în vedere închiderea anului școlar, doar cu ore online. Al doilea caută o modalitate de întoarcere fizică a copiilor în școli.

Ministrul Educației a anunțat că va hotărî doar după consultarea specialiștilor din Ministerul Sănătății. Secretarul de stat, Horațiu Moldovan spune că o decizie nu s-a luat până acum. Dar premierul Orban a declarat joi că după data de 15 mai copiii și cadrele didactice vor primi măști gratuit, dând de înțeles astfel că mai devreme sau mai târziu, o parte din copii vor ajunge școală.

Măsurii i se opune deja primarul capitalei, Gabriela Firea, care spune că imaginea unor copii cu mască este sfâșietoare și că prin natura lor copiii nu pot respecta măsurile de distanțare socială. Alte mesaje emoționale circulă pe diverse forumuri de părinți și avertizează asupra lipsei de protecție pentru profesorii bolnavi sau asupra posibilității ca virusul să fie transportat de copii.

În același timp, oficiali din ministerul educației spun sub anonimat că există și o presiune constantă pentru redeschiderea școlii, mai ales din partea părinților care, odată chemați la muncă, nu vor mai avea cu cine lăsa copiii acasă.

Ce știm clar în acest moment este că o decizie nu a fost luată, dar că ministrul educației le-a cerut celor de la interne și de la sănătate un plan de reintrare în școală pe care cei doi să și-l asume. Adică se așteaptă o decizie din partea Grupului de Comunicare strategică. Cel mai probabil, problema va ajunge pe masa președintelui, care a avut cel puțin o întâlnire cu ministrul educației pe această temă. Este clar, însă, că România va urmări și ce se întâmplă în alte state europene. De exemplu, Franța a anunțat că va redeschide școlile, dar cu clasele împărțite în două și cu măsuri stricte. La fel au procedat Germania și țările nordice. Italia și Spania se opun.

Recunosc că ceea ce vă propun eu astăzi este extrem de dificil. Vlad Petreanu chiar mi-a spus la un moment dat că argumentația mea este inutilă. Este reflexul nostru de bază să ne apărăm copiii. Știți prea bine că senzația de grijă nu ne părăsește niciodată.

Chiar dacă știm astăzi că ei, copiii, sunt cel mai puțin afectați de boală, nu ai vreau ca al tău să fie excepția. Știu că e greu pentru că ei nu pot respecta reguli. Și, dacă există un stat care este puțin spre deloc înclinat spre reguli și pregătire, atunci România este acela.

Eu vă spun că trebuie să acceptăm ca elevii să se întoarcă treptat, gradual și cu măsuri stricte în școlile din România. Întâi elevii mai mari și mai responsabili, împărțiți în grupe, apoi pe măsură ce va trece timpul și ceilalți. Știu că e greu să găsești o soluție la miliardele de probleme începând de la distanțare socială, la măști, la băi murdare sau inexistente sau la navetă.

Dar adevărul pe care-l știți în sufletele voastre este unul singur și trebuie doar să-l acceptați: această boală este aici cu noi pentru totdeauna. Ea nu va dispărea într-o zi și totul va reveni la normal. Acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată. Viața pe care ați avut-o până în ianuarie 2020 nu mai există. Iar dacă va reveni vreodată, va reveni cu obiceiuri noi.

Toți cei care ne conduc astăzi, mințile luminate ale planetei spun un singur lucru: trebuie să învățăm să trăim cu virusul. Adică el va fi prezent în viața noastră până când ne vom imuniza cu toții și atunci trebuie să știm să trăim cu el. Va fi ca gripa, doar că mai periculos.

Știu că așteptați un vaccin. Acesta va veni sau nu, dar clar este că nu va veni acum. Chiar dacă resursele omenirii sunt îndreptate în această direcție și apare imediat, pe loc, producerea a miliarde de doze de vaccin și distribuirea lor va dura ani buni. Să admitem acest lucru.

Iar dacă acest vaccin nu va veni? Vedeți că încă bâjbăim după un tratament. Cât timp sunteți dispuși să-i mai ținem în casă și să ne oprim viețile?

Trebuie să admiteți că mai devreme sau mai târziu, copiii vor trebui să revină la școală. Și că acest lucru se va întâmpla chiar când virusul este încă activ.

Așadar, ceea ce avem de făcut este de fapt resetarea modului nostru de gândire. Cu atât mai mult să învățăm noua generație să trăiască cu acest pericol toată viața. Așa cum am învățat să trăim cu gripa sau că trebuie să ne spălăm pe dinți sau să ne uităm în stânga când trecem strada, așa va trebui să-i învățăm să se apere de boală.

Trebuie să le facem noi reflexe în care să se atingă mai puțin, să stea mai departe unul de altul, trebui să regândim programele școlare, trebuie să regândim spațiile, trebuie să afle care sunt noile norme sociale: de la spălat pe mâini insistent, la purtat mască. Și trebuie să ne determinăm guvernele să facă odată curat în școlile astea.

Cred că suntem destul de creativi ca să facem treaba asta. Iată un model din Franța: jumătate dintre copii la școală, jumătate studiu online acasă. Ore mai scurte și mai puține. Sau o parte la școală, o parte online și cealaltă parte studiu individual. Știu că vă cer o schimbare, cea mai grea schimbare din viața noastră, dar, ce să vezi, viața noastră nu mai e cum a fost.

Și, încă o dată, ca să fie cât se poate de clar. Școala nu poate începe acum. Poate nici în iunie, după ce spălăm și curățăm tot. Dar în septembrie, cel mai târziu, va trebui să ne întâlnim. Cu grupe mai mici, cu ore online, cu studiu individual. Așadar așteptăm, gândim, ne luăm măsuri și apoi ne facem curaj.

Bebelușii de la Timișoara nu sunt un accident

8 aprilie 2020 Cătălin Striblea 00:03:07 2 comentarii

Este timpul să vorbim de responsabilitate și despre minciună, după ce la Timișoara familiile a zece copii nou-născuți au fost anunțate că bebelușii au fost infectați de coronavirus. Cea mai probabil ipoteză fiind că infecția vine de la cadre medicale. Noile teste arată că cinci au avut rezultatele greșite. Lucrurile sunt mult mai profunde.

Puneți-vă un pic în locul părinților ai căror copii au astăzi doar o săptămână, dar sunt infectați cu coronavirus. Și așa primele zile sunt grele și nu știi ce să faci mai bine și mai repede. Gândește-te, mai mult, că un copil atât de mic începe să facă febră și că vei afla că are o boală pe care planeta nu știe să o stăpânească. Și că te poți infecta și tu ca părinte, dar și bunicii. Și apoi să afli că ai trecut prin chinul ăsta pentru că cineva a întârziat testele.

Astăzi Parchetul caută vinovății între doctori, asistente și alți responsabili politici. Adevărul este însă că putregaiul e mai extins. Cu câteva zile în urmă, conducerea maternității a hotărât să închidă unitatea pentru că erau mai multe suspiciuni de coronavirus. A reușit doar 24 de ore pentru că DSP-ul local a decis că o carantină după doar cinci suspiciuni este prea mult. Așa că, în ciuda evidenței, maternitate s-a redeschis la doar 24 de ore. Testele au întârziat și de aici a apărut nenorocirea. Șefa DSP a fost și ea schimbată după această decizie. Fusese numită de o lună și era juristă. Ea înlocuise la rându-i pe doamna aceea care nu a putut vorbi în public, dacă mai țineți minte.

Dar aceste episoade au început să fie dese. La Suceava, la Neamț, la București. Spitalele au devenit poartă de intrare a virusului în România. Federațiile sindicale spun că o cincime din cei infectați sunt medici. Medicii acuză lipsa de materiale și protocoale, dar și corupția și politrucii.

Iar ministerul sănătății a decis să preia controlul tuturor spitalelor sau să trimită armata în unele locuri. Asta vine să vă arate de fapt dimensiunea reală a problemei.

Cu ani în urmă, politicienii au văzut spitalele ca o vacă de muls și au trecut o parte din ele în subordinea administrației. Construcții, contracte de utilare, numiri medicale, control de materiale, totul a fost mașinărie de făcut bani din politică. Obedienți, neprofesioniști, pile de partid au fost puși în funcție ca să facă bani. Medicii au fost îndepărtați și s-a inventat managerul cu trei luni de școală care trebuia să facă politici de sănătate.

La rândul lor aceștia au atras în spitale oameni asemănători lor. Ca dezastrul să fie complet, politrucii locali și-au dat seama că DSP e o sinecură bună și-au numit acolo oameni a căror calitate era că știu pe cineva la partid. Iar așa au desăvârșit dezastrul.Nu-mi fac iluzii că oamenii își vor lua mâinile de pe sistem la finalul acestei drame, dar știu că noi trebuie să-i obligăm să o facă.

Școlile egale sunt minunate, dar nu există în realitate

6 februarie 2020 Cătălin Striblea 0 comentarii

Ministerul Educației a hotărât să generalizeze la nivel întregii țări procedura de distribuire aleatorie a copiilor în clasa pregătitoare. Astfel, vei veni la școala de care aparții, dar nu o să mai poți alege învățătoarea, cum se petrecea în realitate, în trecut. Iată cum sună articolul pus în dezbatere publică.

“Constituirea formațiunilor de elevi în clasa pregătitoare se face după finalizarea procesului de înscriere, conform Calendarului înscrierii, în baza unei proceduri elaborate la nivelul unității de învățământ și aprobate de Consiliul de administrație, cu respectarea criteriilor de transparență, echitate, nondiscriminare și incluziune“

Procedura fusese anunțată cu o zi mai devreme de Inspectoratul Școlar din București și este aplicată de ceva vreme la Timișoara. Iată ce spune șefa ISJ București Liliana Fedorca:

Concret, fiecare unitate de învățământ va elabora, aproba și asuma prin Consiliul de Administrație algoritmul/metoda de repartizare a elevilor la clasă. Procedura va fi postată pe site-ul fiecarei unități de învățământ, la avizierul acesteia și va fi diseminată în cadrul zilelor intitulate generic “Porți deschise”.

Concret, se va face în felul următor. După înscriere, într-o ședință publică, copiii pot fi trași la sorți, pe clase, după un model stabilit în prealabil. A doua metodă este cea alfabetică. La Timișoara se face în felul acesta. Se alcătuiește lista alfabetică, apoi primul copil este distribuit la A, al doilea la B, al treilea la C și de la capăt. Ce nu știu din modelul acesta este dacă învățătoarea e stabilită de la bun început sau trasă la sorți de abia după aceea. În fine, metode se găsesc. Ce avem să ne întrebăm este dacă sistemul este corect și cel așteptat.

Copilul meu a trecut de vârsta asta, așadar pot să vorbesc cu oarecare detașare. Bănuiesc, însă, ce este în sufletul unui părinte. Adevărul este că fiecare vrea ce este cel mai bine pentru copilul său: învățătoarea cea mai bună sau cea mai potrivită. E ca la doctori. Rețeaua de părinți află cu vreme bună înainte ce învățătoare vrea, la care școală vrea. De asta au apărut mutațiile, de asta apar listele de așteptare, presiunile, șpăgile cadourile.

Știți despre ce vorbesc, fiecare a trecut prin asta. Acesta este și motivul deciziei ministerului. Nu toți copiii pot ajunge la profesorul cel mai performant. Presiunea pe mulți dintre acești oameni trebuie să fi fost uriașă. Prieteni, rude, șefi, toți puteau pune o pilă. Probabil că, în multe cazuri, existau și beneficii pe măsură. Cumva intrarea la fiecare clasă se făcea pe clase sociale, să recunoaștem. Cine era mai bine plasat în societate, avea șanse mai mari de câștig. Nicio schimbare față de comunism. Acolo, A-ul era clasa de nomenclaturiști, securiști, protipendadă, B-ul se dădea la intelectuali, iar profesorii se repartizau ca atare. Mascat, sistemul a urmat și noua orânduire socială, adăugând elementul financiar.

Decizia de azi ar trebui să ofere o șansă egală tuturor copiilor la cel mai bun profesor. Pe hârtie sună senzațional. În realitate, egalitatea nu există în societate. Banii și poziția socială dictează peste tot în lume. Cei care dețin cheile vor face mai mult pentru ei și copiii lor. Sigur c-ar fi frumos să fie cum ne propune inspectoratul. Dar ar trebui întâi ca școala să fie un spațiu egal. Și să existe siguranța că, la orice clasă ar fi, copilul va fi la fel de bine instruit. Și nimeni nu crede asta. Mai mult, este și împotriva spiritului concurențial instalat în școlile din România. Competiția profesională și umană există și acolo. Măsura ar fi trebuit însoțită de altele.

În primul rând trebuia regândit scopul pregătirii. Nu mai trebuia să ai o presiune pe note și foarte probabil era necesar un sistem diferit de admitere. Școala este croită azi piramidal, fiecare vrând să acceadă către cele mai bune licee. Iar pregătirea începe de la clasa zero. Tot ce se face în școală îi împinge pe părinți să-și trimită copiii la profesorii de elită. Pe scurt, nu poți fi concurențial opt ani de școală și să vrei ca la start să fie diferit. E împotriva naturii umane.

Un model complet opus ar fi fost ca statul să ia în calcul un adevăr natural pe care nu vrea să-l recunoască. Să transforme unele școli în școli de elită. Să aducă acolo profesori de top, cu pregătire asemănătoare. Verificarea lor să fie temeinică și făcută des. Adică la șase clase să scoți standarde identice. Și să te ții de ele. Să găsești un sistem de admitere în aceste școli și să-l setezi astfel încât să funcționeze. Să ai clasamente de școli și să renunți la intrarea geografică în școală. Nu e musai să se ntâmple de la clasa zero, ci poate mai târziu.

Nu luați cele două modele decât ca niște machete care ar răspunde unui anumit fel de societate. Nu există soluții totale, mereu vor fi nemulțumiri. Ideal ar fi ca la orice școală de stat ați merge, copilul să iasă de acolo foarte bine și foarte învățat.

Mai există o posibilitate. Dacă tot propui o soluție egală, atunci dă-le voie oamenilor să o respingă. E ca la doctor. Te duci la cel în care ai încredere. Și dă-le banii ca să meargă către școala privată. Adică principiul banii urmăresc elevul să fie real. Nu vrei soluția egalitaristă propusă de stat? OK, copilul tău poate primi decontare la privat, într-o școală cu standarde verificate, unde poți să plătești suplimentar dacă este necesar.

Să nu mă înțelegeți greșit. Propunerea Ministerului este utilă și chiar le va lua multora o piatră de pe inimă. E mai simplu, poți să ai noroc. În plus ne scapă de o grămadă de complicații sociale. Și e drept pentru copii, care nu au nicio vină pentru modul în care funcționează societatea. Sper ca ea să reușească într-o relativă pace socială. Ce spun eu este că lumea nu funcționează așa. Și că nu va dura mult până când vom inventa o șmecherie nouă sau până la scandal.

La final, cel mai bun sfat pe care l-am primit eu și pe care l-am respectat, pentru părinții care se pregătesc de școală: cel mai important lucru pentru un copil mic este ca școala să fie aproape de casă. Credeți-mă, este un chin să fie departe, să-l trezești cu ore înainte. Faceți asta și o să fie bine!

Unii eroi ne mai au doar pe noi

23 decembrie 2019 Cătălin Striblea 0 comentarii

Uneori e nevoie să tragi aer în piept înainte de a pune ceva pe blog. Nu am scris în week-end, odată cu evenimentele, pentru că eu cred că zilele astea e nevoie de un pic de cumpătare. Dar, ca de obicei, vreau să știți unde stau. Așadar, câteva lucruri la zi:

1. Nu e greșit să ai un concert la comemorarea Revoluției. Victoriile sociale se și sărbătoresc, nu numai se comemorează. Pe principiul ăsta, U2 nu ar fi scris niciodată In the Name of Love. Există cântece destinate libertății și simbolurilor. Din când în când, națiile trebuie eă-și trăiască victoriile, chiar dacă au fost dureroase.

2. Nu e greșit dacă un concert este organizat sub egida unui insitut care se ocupă de Revoluție. Greșit este ce face institutul în restul timpului și cum a cosmetizat istoria astfel încât să-i fie pe plac lui Ion Iliescu.

3. Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu trebuie să treacă prin judecată până când un magistrat le va da sentința. Nu e nicio coincidență că dosarele revoluției au fost făcute praf câtă vreme au avut pârghii ale puterii. Oamenii aceștia au ascuns ceva și trebuie să aflăm ce.

4. Fiind judecat, Gelu Voican Voiculescu trebuia să se abțină de la a fi prezent la evenimentele dedicate Revoluției. Așa e civilizat. Nu mă miră că cineva i-a dat cu o cârjă în cap. O grămadă de oameni suferă după ce a făcut.

5. Nu-i căutați justificări celui care l-a lovit. E un gest grav, fără rațiune și care nu trebuie explicat, ci doar pedepsit.

În fine, ce este important e în altă parte. Dincolo de retorica de Facebook și de un marș, cimitirul Eroii Revoluției era gol ieri la amiază. Să fi fost cel mult zece persoane într-o oră. Între ele, doi americani care mi-au atras atenția că ne uităm eroii. ”Am fost și acum doi ani. Și atunci erați foarte puțini. De ce nu vine lumea să-și cinstească eroii?” ”Așa e viața,” i-am spus rușinat. ”Eu sunt din New York și mi se pare incredibil că puteți uita ce monstru a fost Ceaușescu. Să nu uitați!”

Dacă vrei să dai o lecție, acolo trebuie să fii cu o floare și o lumânare. Am văzut un cuplu la un mormânt, probabil la un tată, și o soră la mormântul unui frate. Tăcere, apoi. La multe dintre morminte, duminică nu a mai venit nimeni. Am făcut un calcul. O parte dintre cei omorâți aveau 30 de ani la Revoluție. Părinții lor să fi avut 50. 30 de ani mai târziu poate că nu mai e niciunul dintre ei. Oamenii aceștia nu ne au decât pe noi. Din când în când, e nevoie de o lumânare. E bine că, aici, statul are mai multă grijă decât noi. M-am uitat pe cruci. Mulți, prea mulți copii. De vârsta de azi a copilului meu. Nu au avut parte nici de copilărie, nici de zilele ei libere.

L-am rugat pe Vladimir ca peste 30 de ani, oriunde s-ar afla, să treacă din nou pe la Eroii Revoluției. I-am spus că nimic nu este definitiv și că tot ce-am câștigat atunci trebuie apărat în fiecare zi. Mi-e teamă că cine uită va repeta istoria. E moștenirea noastră pe care trebuie să o dăm mai departe.

Fotografiile sunt ale Alinkăi.

Afişează slideshow

Povești de radio. Momentul acela, știți voi, când v-au prins copiii

22 noiembrie 2019 Cătălin Striblea 00:15:27 0 comentarii

Zilele trecute m-am uitat la ”specialul” lui Kevin Hart. Spune la un moment dat ”Hai, că pe toți v-au prins copiii în timp ce erați împreună. Pe mine m-au prins amândoi deodată. L-am văzut pe băiat cum o cheamă pe soră-sa. Le-am spus că jucam fotbal american.” Așa că i-am întrebat și noi pe ai noștri, la radio. O, Doamne, ce-am putut auzi! De la momentul ”grămada cere vârf,” până la plânsete și țipete cu ”ce-i faci lui mami” și apoi incredibila eschivă ”am prins-o fumând, dacă o să fumezi, așa o să pățești”, toate întâmplările au fost geniale.

Nu vreau să vă povestesc mai mult. Trebuie să le ascultați pentru că o să râdeți mult-mult.

Copilul tău nu mai dă drumul telefonului. Nu ești singurul vinovat

14 octombrie 2019 Cătălin Striblea 0 comentarii

V-am povestit că mă duc la conferința de la București a lui Mary Aiken. Ea este, probabil, cel mai important psiholog în domeniul relației dintre copil, adolescent și telefon sau ecrane. A făcut primul doctorat în această chestiune, are o carte celebră, The Cyber Effect, care tocmai a apărut în România la editura Niculescu și lucrează des cu FBI, Interpol, Europol, Casa Albă sau Downing Street 10. Este inițiatoarea mai multor politici de protejare a copiilor pe internet, iar firmele de social-media nu o iubesc deloc. ”În viața mea, în fiecare dimineață este câte o dramă,” spune Mary cu referire la cazurile în care Poliția apelează la ea.

Știu că acesta este începutul firesc pentru ea. Dar pentru restul lumii are mai mult sens să spun că ea este personajul real după care a fost făcut noua serie CSI, Cyber. Iar rolul ei este jucat de Patricia Arquette. De altfel, Mary povestește cu mult umor de intrarea sa la Hollywood. Luni de zile au atras agenții de ea să accepte o întâlnire la CBS Entertainment și ea nu a făcut-o. A acceptat doar o oră când se afla în Los Angeles pentru un alt subiect.

Înaintea întâlnirii, seara la 10, s-a plâns unor prieteni că trebuie să se vadă cu o doamnă Nina, ”cine știe ce intern mai e și asta” a doua zi la distanță de o oră și că drumul cu taxiul mai și costa 100 de dolari. Doar că fețele de la masă au căzut pentru că Nina Tassler era chiar șeful CBS. De aici, vedeți voi filmul mai departe!

Vă las aici câteva lucruri importante din ce am auzit și din ce o să găsiți în carte. Lucruri care o să vă explice mai bine reacțiile copiilor voștri. O scenă: o mamă încearcă să-i ia telefonul unei adolescente. Ea îl ține cu disperare și se prinde cu amândouă mâinile de mâna mamei. Nu-i dă drumul și încearcă să-l tragă înapoi. Apoi își mușcă mama și-i lasă urme. De unde e scena: România sau Irlanda? Nu are importanță pentru că aici și acolo e la fel, spune Mary.

Este pentru prima oară când omenirea a construit un aparat care să-i creeze o formă majoră de dependență. Toate aceste device-uri și programe din ele sunt făcute ca să te răsplătească când le folosești. Nu întâmplător primești un like aproape imediat după ce te loghezi. Companiile de tech calculează tot ce te-ar putea ține dependent. De asta Mary Aiken le numește ”weapons of mass distraction”

Pe tine, dar mai ales pe copilul tău al cărui creier pare că este ”re-legat neuronal”. Adică face conexiuni noi care sunt legate strict de aceste aparate și care-l împiedică să se bucure sau să trăiască în afara lor. Un lucru interesant pe care-l fac aceste companii este să citească starea de spirit a copilului. Cu ajutorul camerelor și a face ID-ului, companiile știu exact când ei sunt triști sau veseli. Dacă sunt triști, reclamele au mai mare impact pentru că vor să primească ceva care să-i aline.

Una dintre părțile teribile ale internetului este anonimitatea. ”O super-putere” a răului aș acum o vede profesoara irlandeză. Pentru că asta dezinhibă și nu te expune, șansele ca un copil bun să facă rău sunt mai mari. Chiar dacă tu crezi că în spațiul public puștiul tău este cuminte, o să fii surprins să afli cât curaj are atunci când nu-l știe nimeni.

Nu uita de imersiune: ți se întâmplă și ție. Când stai pe net nu mai știi cum trece timpul. Treci de la un link la altul, de la o postare la alta și timpul curge. În cazul copiilor, fenomenul se amplifică. De asta ajung să nu mai doarmă, ceea ce este dramatic.

Telefonul îi împiedică să citească. Ritmul device-urilor este fast, fast, fast. Adică repede-repede. Cititul este lent, moderat, creirul nu mai rimează cu acest ritm. Drogul e mai puternic, adrenalina mai mare.

Creierul uman poate accepta cu succes și fără stres 150 de legături sociale. Aceasta este cifra optimită calculată de specialiști. Copiii noștri gestionează mii de prietenii și conturi care pur și simplu le aruncă creierul în aer.

Copilul devine opac. Intră în lume virtuală și tu mai vezi o umbră. Și, da, nu o să-ți de acces la Instagram

Lista lui Mary Aiken poate continua, dar sunt sigur că vreți și sfaturile.

Întâi: educația începe de la cea mai mică vârstă. Ecrane și telefoane gradual și cât mai puțin până la 14 ani

Apoi: fără ecrane și telefoane noaptea în camera copilului. Punct.

Trei: dacă bătălia începe mai târziu, stabililți timpi limitați de folosire a telefonului. Impuneți reguli și le respectați. Și încercatți să intrați în jocurile și lumea lor.

Patru. Ajută-te de membrii familiei, în special adolescenți, ca să știi ce face. Ei știu tot timpul ce se întâmplă.

Și două lucruri pe care le discutăm rar în România. Primul este legat de responsabilitatea morală a marilor companii. Acestea au creat câteva aparate și programe care dau dependență și modifică grav comportamentul uman. Această stare de lucruri trebuie pusă la îndoială, chestionată și echilibrată.

Și al doilea este legat de ceea ce putem face noi împreună ca părinți ca să ne protejăm copiii. De exemplu am putea impune o reglementare care să împiedice telefoanele în școală. Am putea stabili la ședință, în comun, vârsta la care să vină cu smartphone-ul la școală. Ei, da, aici știu că e greu. Dar de aici începe.