coldea

Iohannis tocmai și-a luat SRI-ul înapoi

Am mai spus-o, poveștile cu servicii secrete sunt ca un aisberg. Vezi ce ți se arată, dar marile confruntări, marea putere este ascunsă undeva în ape reci și tulburi. Așa și în cazul Coldea, vedem doar o parte din ceea ce s-a întâmplat, iar ca să știm mai multe trebuie să ne închipuim prin numeroase reflexii. 

Așadar, ce spune SRI? Generalul Coldea a respectat legea și regulamentele interne în relația cu Sebastian Ghiță. De asta l-a repus în funcție. Generalul și-a dat demisia din funcție pentru că Serviciul ar avea de suferit. Ocazie cu care directorul Hellvig l-a scos la pensie. Ilogic, nu? Dacă tot nu-i vinovat, de ce să renunți la un ofițer bun? Nu e chiar așa.

Mai mult

Întrebările simple în cazul Florian Coldea

Într-o poveste cu servicii secrete, noi vedem doar o față, poate două, ale istoriei. Sau vârful unui aisberg. Ce ne lasă alții să aflăm. De asta când vorbești de cazul Coldea, lucrurile nu pot fi decât așteptate în liniște. Iar dacă vrei să înțelegi ceva, trebuie să te raportezi la ceea ce se numește interesul public.

Iar interesul public are câteva repere aici. În primul rând ele se referă la transparența, controlul și credibilitatea serviciilor secrete. Și ale celor mai înalți ofițeri ai săi. Așadar, nu o să fac afirmații, ci o să pun întrebări. 

Mai mult

Ce face Traian Băsescu cu o armă?

Știu că lumea are o mie de teme de gândire care mai de care mai importante după interviul pe care l-a dat ieri Traian Băsescu lui Sabin Orcan și Ion Cristoiu. Și cele mai multe sunt întemeiate. Eu am însă două mici mirări.

1. Președintele a spus că avea nevoie de o prelungire a permisului de port-armă. Eu stau și mă mir, ce Dumnezeu face Traian Băsescu cu o armă? La ce-i trebuie? Mai mult

Cine s-a defectat? Noi sau Iohannis?

De câteva zile, opinia publică, societatea civilă, Elena Udrea și mai ales noi, la televizor, ne dăm cu capul de toți pereții și țipăm. Domnule, nu se mai poate. E  o corupție ieșită din comun. Dacă e adevărat ce spune doamna Udrea? Dacă SRI a băgat dosare politice în ultimii ani? A aprobat sau nu Băsescu sistemul acesta de șpagă? Și mai ales când va vorbi?

În tot acest timp, domnul Iohannis este precum lebăda albă. Se plimbă maiestuos în acordurile imnului pe la diverse evenimente și anunță un CSAT la primăvară. Ca și cum lucrurile la București se petrec ardelenește, ca la Sibiu. Să ne uităm un pic pe agenda sa publică de pe Facebook. Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!