E mai curând o întrebare, căci la răspuns am doar ipoteze. Întâi, trebuie să aruncăm o privire asupra tabloului politic actual. Președintele este într-o perioadă de căutare. De abia vede cu adevărat mecanismele funcției, nu are comunicatori și nimănui nu-i este prea clar către ce se îndreaptă. Cifrele mari de la care a pornit sunt în staționare, ba în unele sondaje merg în jos. Partidul nu-l ajută și o parte dintre analiști l-au scuturat bine. De partea cealaltă, Victor Ponta și PSD au ieșit din corzi și-au revenit după pierderea alegerilor și revin la vechile practici și atitudini. Economia îi ajută, ca și propunerile fiscale pe care le-au făcut, iar singurele care îi mai încurcă sunt ambasadele care îl vizitează la Parlament. Mai mult, Victor Ponta a devenit stăpânul absolut al partidului, mai ales de când ne întoarcem la votul pe liste. Până și baronii locali or să dea cu subsemnatul de când votul se dă în Consilii.
Așadar, domnul Ponta e stăpânul tablei de șah. Iar toate sondajele interne arătau că nu are niciun motiv să deschidă un conflict cu Iohannis, dar absolut niciunul. Majoritatea vrea liniște. Așadar, ce s-a întâmplat de premierul acuză trafic de influență în zona liberală, trafic care ar fi dus la manipularea lui Iohannis? Pentru că scandalul a pornit chiar de la Ultimul Cuvânt, am să enumăr mai multe ipoteze și am să vă spun franc că nu am anticipat atacul lui Victor Ponta și încă îi caut explicațiile. Mai mult