Miercuri s-a oprit curentul în vreo jumătate de București. Se mai întâmplă. Mai ales vara, dar, punctual, când toată lumea bagă aerul condiționat în priză. De data asta a fost ceva de la cablurile Transelectrica.
Pentru prima dată în istoria ei, compania are patru din cinci membri ai CA care nu au treabă cu energia. Iar tot profitul i-a fost luat de stat care nu a lăsat nimic pentru investiții. Deci schema asta cu pana de curent o s-o mai vedeți.
Un prieten de-ai mei a călcat recent prin Polonia. Nu ați auzit probabil de Rzezsow și nici nu aveți de ce. E un oraș mic, de nici 200 de mii de locuitori, dar sediu al mai multor companii internaționale. Orașul arată impecabil și pe lângă asta are 49 de linii de autobuz, aeroport, e un nod feroviar important și e în preajma unei autostrăzi.
Rzezsow bucură de o dezvoltare explozivă în ultimii ani și imediat o să vă las să înțelegeți de ce și mai ales cum Polonia are așa un avans în fața noastră. Omul mi-a explicat și unde greșesc guvernele României și de trăim pe o falie așa de mare în ultimii ani.
Cred c-ați aflat în ultimele ore că Octavian Bellu a trebuit să dirijeze un pic circulația în mijlocul Bucureștiului. Nu a făcut-o de plăcere, ci pentru că altfel nu reușea să mai plece de pe loc. Autobuzele din fața lui erau blocate de câteva mașini parcate aiurea. Bellu și alți colegi de trafic au ieșit din mașini, au mutat un Fiat și au încercat să facă același lucru cu un gipan. Nu au reușit. Au reușit însă să facă un pic de spațiu cât să treacă toată lumea.
Am vorbit cu omul și mi-a spus că primul lucru care i-a venit în minte este că prima mașină din București a aparținut baronului Bellu. ”E ca un arc peste timp, se închide un cerc.” ne-a spus râzând. Cum ar veni, o sută de ani mai târziu, un alt Bellu nu prea mai are ce mai face cu mașina în București.
Scena este un pic ireală, dar nu chiar de tot. Intru cu SUV-ulețul într-o baltă de noroi, pe un drum denivelat care îmi rupe mie mașina. Cele două TIRuri din spate gem din claxoane. Lângă noi e un trailer uriaș, iar în față ne blochează o cifă.
Când îi aud pe cei din spate îmi dau seama c-am belit-o. Nimeni nu-i mai scoate pe ăștia de aici cu cei 60 de metri de camion. Dar partea cea mai nasoală este că eu i-am băgat acolo. Muncitorii se uită la mine, mă înjură printre dinți și probabil se întreabă și ei cum dracu am ajuns acolo. Să vă povestesc.
Nu mă supără iepurașii lui Firea. Nu am nicio problemă cu ei. Chiar am publicat la un moment dat pe aici o poveste cu Obama în care am spus că vreau un președinte ca el. Să se pozeze cu iepurași, cu copii și să râdă cu lumea și de lume.
Chiar sunt convins că o grămadă din criticile de care se bucură Firea astăzi se datorează faptului că e Firea cu gura mare de la PSD. Și sunt la fel de convins că dacă era Cioloș în pozele cu iepurași era doar un premier simpatic. Pe undeva cred că în rucascul ăla de la low-cost, Cioloș chiar cară un iepuraș de Paște. Dar când să zic aceste cuvinte, vine doamna Firea și-mi aduce aminte de ce îi scoate lumea iepurașii pe ochi. Vezi și tu ce comunicat dă.
Am primit câteva mesaje după articolul de ieri. Am spus că podul CFR de peste Herăstrău omoară oameni. Și am constatat, cu ochiul liber, că o podișcă acolo ar putea fi foarte utilă. Și văd că există cel puțiun un proiect pe care un grup de arhitecți l-a pus la dispoziția autorităților locale.
Doar că… Și de aici încep problemele, legate cu ață roșie, din administrația românească. Întâi, două vorbe despre propunerea de pod.
Un băiat s-a electrocutat în parcul Herăstrău. Are arsuri pe 90 la sută din corp. Martorii spun că s-a făcut un arc electric de 10 metri. Un banal selfie a dus la situația asta. Un selfie și o traversare a unui pod pe care sute de oameni o fac zilnic.
Bucureștenii știu locul. E capătul parcului Herăstrău și cei care ies la plimbare trec pe un pod de cale ferată, unde se află și linia de înaltă tensiune care alimentează trenurile. Nu poți să treci dintr-o parte într-alta a parcului decât dacă treci pe podul cu pricina. Un loc care nu ar trebui să fie accesibil pietonilor, dar el este de ani buni.
Prietenii mei spun că m-am transformat într-un bucureștean urât când vine vorba de trafic. O calc apăsat când am spațiu, nu am răbdare, parcă mă mână ceva să ajung mai repede. Nu încalc reguli, doar că e sentimentul ălă că nu mai am timp.
Deunăzi am avut treabă în nordul orașului și am dat de o închidere la Kiseleff. Cu draci am înjurat, deși aveam de făcut doar un ocol stând în mașină. Sfertul ălă de oră mi s-a pus pe creier.
Doamna Firea are nas politic excelent când vine vorba de ăștia ca mine. A speculat niște nervi din stradă și le-a dat satisfacție. Toți cei care au stat la coadă cu ea la Casa Presei au înjurat vârtos la închiderea Kiseleff-ului. Bașca, seara au văzut la tv că evenimentul avea marea desfășurare de cinci mese de tenis cu doar câteva persoane.
Încep să-i văd la televizor din ce în ce mai des. A fost Firea, a venit și Orban. Nicușor Dan stă toată ziua pe Facebook-ul meu, iar pe Ciprian Ciucu l-am văzut în gazete. În ce privește sectorul meu, sincer vă spun, în afară de Ștefan Florescu, nu știu cine candidează.
Ca o parantează, sectorul 6 ar trebui înscris în Dosarele X pentru dispariții misterioase de primari. De ani buni, aici nu e nimeni și nu se întâmplă nimic. Dar ce mi-aș dori eu pentru orașul în care trăiesc? Și scuzați-mă dacă nu vorbesc de biciclete.
Toată lumea este de acord că plecarea lui Sorin Oprescu de la Capitală redeschide competiția electorală pentru primul oraș al țării. Am fi naivi să credem că partidele nu-și vor pune acolo candidați sau că nu vor încerca să controleze această cursă. Și ar fi și nefiresc. Nu putem rade 25 de ani de funcționare democratică, chit că a fost una deformată. Ce avem de făcut este să le impunem partidelor standardele noastre. Dar întâi, o privire peste posibilii candidați sau mai exact peste numele vehiculate de presă și pe culoarele politicii. Mai mult
Poți primi toate noutățile direct pe email!
