bucurești

Ce e de fapt în firea oamenilor

Gabriela Firea a avut parte de cele mai mari resurse care au stat vreodată la dispoziția unui candidat de primărie, în România. A avut parte de o campanie foarte bună. Excelentă. Asta și pentru că a fost realizată de una dintre cele mai mari companii din ume, Cambridge Analytica. Și, desigur, un sprijin mediatic pe măsură. Și, da, de-a lungul mandatului său au fost deschise și câteva pasaje. Deci, unde a pierdut?

A pierdut pentru că orașul acesta nu respiră. Orașul acesta nu mai visa, orașul acesta nu s-a simțit un oraș european. Pentru că primarul său nu l-a lăsat să respire, să viseze. Dar și pentru că pe doamna Firea nu scrie Europa, ci, cel mult, Bacău.

Nu poți să conduci unul dintre cele mai mari și mai bogate orașe europene ca o capitală de județ. Nu merge aici cu spectacole în parc, nici cu companii municipale, nici cu rețele de partid, nici cu premii, nici cu vouchere și nici cu mari actori din garda veche.

Aici e un oraș care respiră a artă, miroase a bucătărie din toată lumea, are magazine de lux și care iubește oameni precum Jurjak și Cheloo. E un oraș unde lumea vrea mai mult decât ceafă cu cartofi prăjiți.

Doamna Firea a pierdut pentru că aici sunt cele mai mari salarii din România, dar oamenii, pe lângă bani, vor și respect. Când ai câteva mii de euro în buzunar, simți nevoia ca cineva să te inspire. Simți nevoia să fie așa cum ai văzut tu la Paris, la Milano, la New York. Și, da, cu banii aceia, tu știi că lumea e mai largă decât centura orașului.

Doamna Firea a pierdut pentru că nu a înțeles așteptărie acestui oraș. Nu a înțeles ce vor o mare parte dintre oamenii săi care s-au racordat demult la o lume mai bună. Și nu a înțeles asta pentru că ea însăși nu e racordată la acea lume. Așteptările ei erau dintre cele mai mici. Nu a reușit să inspire pentru că nu a învățat să respire mai mult decât acum.

Și, nu, acest oraș nu-l inspiri cu Dana Budeanu. Nu de asta avea el nevoie. Pentru că el nu crede nici că toate sunt amețite sau că cu toții sunt mafioți.

Suntem și noi. Ceilalți.

Ceilalți. Mici, normali și cu loc de bună ziua. Care visăm mai verde, mai liniște, mai așezat, mai deștept.

Aici e un oraș. Și acest oraș de abia așteaptă să zboare.

Foto: Octav Ganea, Inquam Photos

Destul de bogați pentru Grecia, prea săraci ca să facă test

Primăria Capitalei a extins programul de testare COVID a celor care vor să plece în vacanță în Grecia sau în alte zone unde este necesar acest certificat. Iar noi ne-am obișnuit atât de mult cu acest mod de-a face politică încât mai protestăm vag. Asta e, bugetul e sac fără fund, poți să faci orice cu el.


Primarul General, Gabriela Firea: „Asa cum am promis, am facut cat mai rapid toate demersurile astfel incat bucurestenii care călătoresc în scop turistic in Grecia sau in alta tara care solicita testul Covid, sa se poata inscrie in acest proiect al Primariei Capitalei si sa poata efectua, gratuit, testele RT-PCR.

Este un proiect care are un succes extraordinar, in doar doua zile s-au primit peste 2.500 e-mail-uri, in care s-au solicitat teste pentru aproximativ 8.000 de persoane, parinti, copii, bunici. Dupa completarea formularelor necesare, toate aceste persoane vor fi repartizate la cele 12 clinici partenere, in functie de perioada in care au programata vacanta”.

Astfel, cetățenii Municipiului București, care vor solicita în mod voluntar înscrierea în proiect și nu se află în categoriile definițiilor de caz, așa cum sunt stabilite prin Metodologia de supraveghere a COVID-19, elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică din România și care urmează să călătorească în străinătate în scop turistic, se pot înscrie pentru a fi testaţi gratuit de către Primăria Capitalei, prin ASSMB, la adresa de email [email protected]. In proiectul „Testam pentru Vacanta” se pot inscrie, pentru inceput, 9.000 de bucuresteni.

pmb.ro

Nici nu știu să spun în câte moduri este greșită această abordare. O comunitatea nu poate funcționa de această manieră. Aici este vorba de banii noștri și cred că avem fiecare un cuvânt de spus.

Așadar, tehnic, PMB a creat o clasă specială de cetățeni. Unii care au destui bani să meargă în vacanță în Grecia, dar nu au bani ca să-și facă un test COVID.

Dreptul la vacanță există, dar nu e un drept la vacanță în afara țării și în niciun caz nu e un drept la vacanță pe banii comunității. Cetățenii au doar dreptul să-și oprească programul de muncă.

Nu e firesc și cred nici constituțional să ai un grup de cetățeni care sunt privilegiați și obțin aceste teste. Iar singura calitate care-i califică este aceea că pleacă într-o vacanță în străinătate.

Suma de 1,8 milioane de lei nu e mare pentru un oraș ca Bucureștiul, dar cu siguranță ar fi putut avea o destinație onestă, nu electorală. Și, da, ar trebui puse întrebări despre accesul la program. Cine și cum intră acolo? E făcut tot pentru angajații la companiile primăriei? În general, Curtea de Conturi verifică toate prostiile. Asta nu poate fi verificată pentru că e votată?

Și ce le spune doamna Firea patronilor din turismul românesc care văd cum colegii din Grecia primesc un ajutor de la statul român?

În fine. Nu am probleme cu alte testări de la primărie, deși ar fi trebuit să fie un ajutor social pentru cei care vor acest test și nu-l pot face la privat. Și pentru asta ar fi trebuit să vină cu o adeverință de venituri. Așa e doar o altă pomană electoral. Singurul program cu sens dintre toate cele în care doamna Firea a aruncat banii este cel pentru fertilizare în vitro. Acesta este un lucru greu, traumatizant și cheltuitor pentru familii. Și de asta trebuie sprijinite.

Acest program încalcă fundamental modul de funcționare corectă a unei comunități și cred că trebuie sancționat cât de des cu putință. Să aveți asta în minte și să nu acceptați pomana.

Photo by Pixabay from Pexels

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!