(P) Nu am mâncat la KFC de mai bine de zece ani.  Am refuzat statornic orice invitație, iar dacă a fost să însoțesc câțiva prieteni, atunci am mâncat cartofi și am băut câte ceva. Am reușit să ignor și gălețile cu pui care aterizează în redacție destul de des sau când ne mai adunăm cu prietenii, pe nepusă masă. Deși, când îl văd pe editorul nostru Dan, care ia o găleată seara spre casă, după Vorbitorincii,  îmi vine să leșin de poftă.

Am poftit și la strips în fel și chip, sincer să vă spun. Aripioarele mi-au zburat și imaginar în fața ochilor. E și o salată coleslaw acolo care era printre preferatele mele.  

Motivul este unul singur și nu are legătură cu preferințele mele alimentare. Nu pot mânca ou. În niciun fel: nici fiert, nici gătit, nici în prăjituri. Sunt intolerant și mi se face rău, mai ales dacă e o cantitate mai mare. Am descoperit asta prin 2010-2011, după ani de zile de lipsă de explicații. 

Refuz orice este galben, iar tot ce seamănă a șnițel, la mine în cap vine cu un mare semnal de alarmă. Așa că am șters KFC de pe harta mea culinară vreme de un deceniu, convins fiind că îmi face rău. 

Nu am făcut un secret din asta, cei din jurul meu știu povestea, așa că poate și acesta este unul dintre motivele invitației de mai jos. KFC România m-a invitat să fac un tur la bucătăria sa de la Drive Thru Pallady,  ca să văd cum se gătește și să mă convingă că o parte semnificativă dintre produse nu conține ou. Ocazie cu care am pus și eu câteva întrebări dintre cele care circulă în spațiul public. Diverse mituri legate de mâncarea la fast-food, cum ar veni. Și chiar de aici începem.

Bine, nu începem înainte de a mă îmbrăca în cosmonaut și de a mă spăla și dezinfecta repetat. Lângă mine o să-l vedeți pe Marian Gogu, directorul general al companiei. Cosmonaut și el, dar cu mai multe ieșiri în spațiul bucătăriei KFC. De fapt, un om care a început să lucreze la KFC din facultate și a făcut carieră aici. 

KFC nu se prezintă pe sine ca un fast-food, ci este un restaurant cu serviciu rapid. 

“Quick Service restaurants” le spune în întreaga lume și diferența constă în faptul că mâncarea se face pe loc, iar produsele sunt proaspete. 

Puiul este refrigerat și vine în pungi cu termen de expirare de cinci zile, așa cum îl știm și noi la alimentara de la colț. Fie că este vorba de piept, aripioare sau pulpe, acestea sunt proaspete și livrate de ferme avicole din România. Pentru că întreg sistemul de lucru este automatizat, un astfel de pui nu stă la frigider mai mult de 48 de ore. 

Singurele produse congelate de la KFC sunt o rezervă de maximum 15 la sută pui, în caz de rupere a lanțului de aprovizionare, cartofii și pâinea. Pentru cele din urmă se folosesc fabrici din import. Salatele se prepară pe loc și sunt refrigerate. 

Cum se fac fripturile?

Puiul este marinat într-o instalație specială. Marinada se face în funcție de rețetele fiecărui preparat,  însă cele 11 condimente care dau gustul de KFC sunt de fapt amestecate în faină și sunt folosite doar pentru produsele rețetă originală, adică bucățile de pui Kentucky. Legenda spune că aceste condimente sunt ambalate jumătate într-o fabrică, jumătate într-alta și a treia le pune la un loc, ca să păstreze secretul. 

Fac o paranteză aici. Gândiți-vă cum miroase când intrați în KFC și folosiți-vă un pic imaginația pentru a simți mirosul din spatele bucătăriei.  Și acum gândiți-vă la cosmonautul vostru de 100 de kile, pus să umble printre fripturi și alte lucruri la care nu a avut voie zece ani și să se concentreze la discuție. 

Bonus: nu are voie să atingă nimic, iar ideea că ai putea ronțăi ceva cât treci prin bucătărie este din zona filmelor SF. De aici și întrebarea celor din jur: “Da’ dumneavoastră nu zâmbiți niciodată, domnu’ Striblea?” “Ba, zâmbesc, doamnă, dar acum leșin de foame și de poftă.”  Și, sincer, nu mi-a dat prin cap niciodată cât durează imunizarea la mâncare. Înțeleg că angajații au un program prin care mănâncă cu costuri reduse. Oricum, eram singurul gras din peisaj. 

Să revenim la gătit

După marinare, urmează gătirea. Puiul este scos din recipient, tăvălit manual prin făină și condimente și așezat pe friteuze măricele. Majoritatea celor care fac treaba asta sunt bărbați pentru că ustensilele sunt grele. Am stat un pic să-i văd la muncă și am văzut o scenă de bucătărie normală. O masă de aluminiu pe care se întinde făina, se dă puiul prin ea, este iarăși presărat din belșug cu făină, pus pe friteuză și apoi la baia fierbinte de ulei. 

De astea trebuie să te ferești, deci mă țin bine la distanță. Se lucrează cu instrucțiuni clare, mașinării precise, dar este o muncă la care trebuie să te ții de instructaj. Am luat distanță și mi-am băgat nasul doar ca să văd cum funcționează senzorii portabili care măsoară calitatea. 

Prăjirea se face cu ulei de rapiță, cel mai rezistent la cicluri îndelungate de folosire. Calitatea este controlată cu senzori care spun când trebuie filtrat uleiul și când trebuie aruncat. Apropo, acesta este recuperat și trimis la biodiesel sau la transformarea sa în săpun. 

KFC și puiul său digitalizat

Puiul preparat se pune în sertare calde și de acolo pleacă la client. Sau este recuperat dacă nu a fost vândut în 90 de minute. Exact, la KFC, tot ce nu se vinde în 90 de minute intră în programul Harvest care recuperează mâncarea în scopuri caritabile. Nu, nu este mai proastă calitativ, dar acesta este standardul aici. Sertarele stau la 60 de grade Celsius, cât să nu permită bacteriilor dezvoltarea, dar clientul trebuie să primească cel mai bun gust, adică cel mai aproape de gătire. Dacă mâncarea nu ajunge la Harvest în cel mult 48 de ore, atunci se aruncă.

Dar cum faci să nu arunci mâncare sau să ai pierdere? 

Procesul este controlat digital. Un program controlează tot ce înseamnă timp, temperaturi și nevoi. Programul adună date în luni de zile și apoi le spune exact celor din bucătărie în ce ritm să lucreze. Știe care sunt zilele cele mai aglomerate, orele cu cei mai mulți clienți, ce cantitate se vinde chiar în acel moment și trimite informațiile către toate departamentele pe o sumedenie de monitoare. 

De fapt, aceste bucătării, care nu au mai mult de 150 de metri pătrați, sunt mici fabrici automatizate. Nu lasă loc de greșeală nici la stocare, nici la gătire. Senzorii de temperatură anunță dacă frigiderele sunt în neregulă, dacă ușile rămân deschise și fac baze de date cu măsurători de cinci ori pe zi. 

Norme sanitare ca în farmacie

Când intră un intrus ca mine cu mișcări delicate și precise în mediul necunoscut, toate alarmele umane se activează. Marian mă ține din priviri. “Spală-te pe mână. Ai atins punga cu pui din frigider. Spală-te pe mână, ai atins cutare ușă. Nu pune mâna acolo. Șterge chiuveta. Aici nu ai voie.” Am încercat să mă bag și la o servire de drive-thru, dar am simțit că sar calul. Drept urmare, am urmat cuminte traseul.  

Măsurile de siguranță alimentară sunt complicate și asemănătoare unui spital. Uniforme speciale, obligația de a te spăla pe mâini după folosirea oricărei ustensile și la trecerea dintr-o zonă într-alta. Coduri de culori pentru diverse aparate și multă atenție. Există dușuri în vestiarul angajaților, iar spălatul pe mâini are o tehnică de chirurgi: spălare, săpunire, curățare, dezinfectare. Cred că m-am spălat de trei ori pe mâini cât am trecut pe acolo. 

KFC este totuși o corporație

Dincolo de restaurante cu serviciu rapid, mâncare și găleți cu pui, KFC rămâne totuși o corporație globală. Am lucrat ani buni în corporații și recunosc semnele mecanismelor care funcționează. De la curățenie, până la afișele răspândite pe pereți, cu sarcini sau cu laude, cu programe sau cu orar pentru training. Există în zona bucătăriei o cameră specială în care angajații fac pregătirea de muncă. Aceasta se face nu numai la început, dar și pe parcurs. KFC angajează de la 16 ani și te poți pregăti în domeniu până și pentru funcțiile de manager. 

Și, ca în orice corporație, există controale. De trei ori pe an, compania mamă îi verifică pe francizori. Vin neanunțați, intră în restaurant și verifică tot ce-am văzut eu. De la temperatură la curățenia de lângă restaurant. 

Dacă ați avut răbdare până aici, reiau legătura cu cei ce au intoleranțe.

Așadar, stimați colegi de suferință, sunt două tipuri de cruste pentru puiul KFC. Cel care este nepicant are un înveliș ce se numește “milk&egg” care nu e destinat celor cu intoleranță sau alergie la ou, după cum îi spune și numele. Al doilea, cel picant, nu conține urmă de ou. Ca să fie clar, dacă ai intoleranță la ouă, îl alegi pe cel picant. Exact, cel care a și dat renumele restaurantului. 

Drept urmare, puteți să mă admirați, mulțumit, mâncând la KFC prima dată după un deceniu. Voi o puteți face mai des. E la fel de bun cum îmi aminteam. Poate un pic mai bine.

O rugăminte de la mine și de la oamenii care muncesc aici. Este evident că în viață lucrurile nu sunt perfecte și că avem îndoieli, nelămuriri sau reclamații. Dacă de-a lungul timpului, credeți că este ceva de transmis KFC, folosiți acest link

Bonus: Slavă Domnului că încă mai păstrează vânzători la tejghea. Ecranele astea noi, unde comanzi singur, mă pun în dificultate. Mai ales când un puști de zece ani lângă mine pare că operează la ele de o viață.

Acest text este un advertorial

---