biblioteca

O biografie neoficială a lui Traian Băsescu

Cartea a apărut sub semnătura lui Mihai Tatulici. ”Distrugătorul Speranța sau povestea unui marinar deștept și cu noroc ” este titlul integral al cărții.

Decorul este o țară virtuală, numită Românika, membră a TANO, iar Traian Băsescu devine Decebal Spulber. La fel, fiecare dintre personajele vieții noastre publice capătă câte un nume și trec la acțiune. Adriana Săftoiu e Adina Băftoiu,  Elena Udrea e Vasilica Urzescu, Vasile Blaga e Basil și așa mai departe

Iar dacă țara și numele sunt virtuale, mare parte din istorie e adevărată sau are un mare parfum de credibilitate. Mihai Tatulici îndeplinește de fapt visul unui jurnalist. Mai mult

Frumoasele jocuri ale biografiei lui Ancelotti

Imaginați-vă următoarea scenă:  uriașul Ruud Gullit, cu părul său împletit, răcnește asurzindu-i pe toți. E în tricoul lui AC Milan într-unul din vestiarele echipei. La capătul mâinilor sale se află un cetățean cu ochelari care încearcă să-l calmeze. Mai precis, gâtul cetățeanului se află în mâinile lui Gullit, care-l ridică încet spre un cuier din vestiar . ”Spui minciuni, dragul meu Ruud!”, zice cetățeanul ochelarist. Surinamezul urlă în continuare, în timp ce alți jucători sar să-i despartă.

Și acum opriți-vă cu imginația. Scena e reală. Mai mult

Senzaționalele povești ale Tatianei

O spun de la început, ca să mă puteți învinui de subiectivism. Mă știu cu Tatiana Niculescu Bran de mai bine de 10 ani. Mi-a fost colegă, apoi șefă și am trecut împreună prin perioade dintre cele mai dificile. Pe care le-a parcurs cu caracter, delicatețe și mare putere. E unul dintre oamenii în care am încredere mare. Și o spun deși ne-am văzut cu totul sporadic în ultimii ani după ce BBC a considerat că trebuie să-și încheie misiunea în România.

Mai mult

Olimpiada domnului Ernu

Am văzut pe net ceva mârâituri la adresa spectacolului de deschidere a Olimpiadei de la Soci. De fapt, e un întreg lanț de mârâituri la adresa ce se întâmplă acolo. Și multe sunt justificate. Există însă o diferență de abordare. În privința Rusiei, toată lumea se duce și se așteaptă ca Putin și ai lui să dea rasol, uitând că ar trebui să se bucure de Jocuri. În definitiv, Grecia 2004 a fost la fel de praf. Doar că nu aveam twitter.

Mie mi-a plăcut spetacolul și-i apreciez pe ruși că nu-și reneagă istoria. Deși e plină de nenorociri. Dar e o chestiune culturală. Iar ca să-i înțelegeți mai bine trebuie să-l citiți pe Vasile Ernu cu a sa carte „Născut în URSS”.

Mai mult

Cimitirul lui Teleșpan

Nu pot să scriu cum ar trebui scris despre Teleșpan, pentru că pe blogul acesta  există și Vladimir. Iar asta implică un limbaj, așa, un pic mai ceremonios. Tot ce pot să vă spun e că e f….  de mișto. Că e simplu, că e sincer și că pici pe jos de râs când îl citești. Apoi devine incomod și te deranjează pentru că spune toate lucrurile pe care tu nu ai curaj să le spui niciodată. Că sunt chestii tabu pe care rareori le vorbești cu prietenii și pe care Teleșpan ți le pune în față și ți le flutură pe la ochi: Hai bă, că și tu ești așa, dar nu recunoști. Nu mă refer la faptul că am fi gay, pentru că asta nu e o carte pentru gay.

Mai mult

Dragă Domnule Varujan Vosganian,

 

Marele păcat al cărții dumitale e că te-ai apucat de politică. Așa că, atunci când spun că e o carte mare, toată lumea întreabă: Cine mă, Varujan?  Păi cum să le explici oamenilor că trebuie să dezlipească activitatea publică de cea scriitoricească? Oricum, cei mai mulți dintre ei te știu de la televizor și nici nu știu că dumneata scrii și cărți. Și mai e și reflexul ălă de autoapărare, firesc, al cititorului în fața cărților scrise de persoanele publice. Știi cum e. Când nu-i mai ajunge unuia mărirea sau prețuirea, e musai să o treacă și într-o carte, să ajungă intelectual. Până și omologul matale politic, Ghiță Falcă, a scris o carte.

Dar asta e politică. Ea strâmbă, denaturează, deformează.

Mai mult

O după amiază cu Sir Alex

Mare lucru nu ar fi de spus. Cartea e perfecta. Perfectă pentru ce și-a propus. A doua biografie a lui Ferguson, venită la câteva luni după emoțiile retragerii și menită să satisfacă un interes public și financiar imediat. Am așa o impresie că sir Alex avea demult contractul pentru cartea asta și banii probabil deja încasați.

Nu cred că e scrisă de el, dar pe varianta Kindle pe care am luat-o eu, nici nu apare un ghost writer.  Mai curând, cred că Ferguson a stat de vorbă cu un jurnalist (unul pe care să-l suporte) câteva ore, omul a notat și a încercat să-I facă un portret la persoana întâi, cât mai aproape de realitate. Aflu mai târziu că e scrisă de Paul Hayward, reputat jurnalist sportiv britanic.

Mai mult

Cartea despre un gras ticălos

Fețele, fețele sunt importante. Și ochii lor. Ochii le spun povestea. Le arată sufletul , îți spun încotro să te uiți și la ce să te aștepți. Adelin a văzut foarte bine fețele celor pe care i-a întâlnit în Coreea de Nord. Fețe sculptate de un regim cum nu cred să fi existat vreodată în istorie.  Cred că nimeni nua mai supus unui experiment o populație atât de mare și cu rezultate atât de apropiate de ceea ce și-a dorit.

Ochii nu l-au urmărit însă pe Adelin. Nu l-au căutat, nu au spus povești  nu au arătat drumul parcurs. Să fi reușit atât de bine regimul celor trei Kim să-și  îngenuncheze poporul sau nu i-a văzut Adelin? Mă înfioară că între atâtea chipuri și atâtea oameni nu e nicio sclipire, nu e o emoție, nu e o speranță. Mi-e greu să cred că ele nu există. Nu poți ucide sufletul până la nivelul ăsta.  Mă amăgesc spunând că autorul nu a avut timpul necesar să le caute.

Mai mult

Cum m-am apucat eu de recitit povești

La prima vedere Vlad Petreanu scrie frumos, ca un jurnalist bătrân. Ai zice că e un dinozaur (iartă-mă, Vlad, dar e de bine), din ăia bunii. De fapt, dacă te uiți cu atenție în jur, afli că în România încă nu se scrie în modul ăsta. Omul e înaintea vremurilor de pe aici. De abia se construiește o generație de tineri care învață să scrie de maniera asta. Am mai văzut câte ceva în textele de la Superscrieri. Vlad e mai vechi în breaslă, dar ca scriitură vine din generația asta mai tânără.

În plus, are și darul ăsta senzațional al marilor jurnaliști de a te păcăli. S-o fi dus el să vadă niște biblioteci și cum le schimbă ele viața oamenilor, dar de fapt îți pune în față niște povești de nici Andreea Marin cu Surprizele ei nu le dibuia pe vremuri.

Mai mult

Fricile lui Răsvan Popescu

Recunosc l-am citit pe Răsvan Popescu în interes profesional. Am făcut așa și cu cu Purtătorul de cuvânt, să văd mațele unei guvernări întinse foarte frumos pe sârmă. La fel am făcut și acum cu Cutia cu Maimuțe, fiind sfătuit de un fost director de televiziune: „Citește-o ,carte obligatorie pentru cei care lucrează în industrie.” A avut dreptate.

Fostul președinte al CNA își povestește mandatul într-o perioadă în care PDL acaparase tot, mai puțin câteva televiziuni. Cum n-au reușit să le facă să vorbească în folosul lor, s-au gândit că trebuie să le pună botniță cu ajutorul CNA. De aici presiuni constante , șicane și șmecherii cum doar în politica românească găsești. Dar și o privire asupra modului în care se văd de la CNA programele tv. Răsvan Popescu nu dă nume, dar recunosc că mi-am regăsit programul pe acolo. Nu mi-a plăcut cum se vedea. Important e însă că-i plăcea publicului, aș putea spune. Și aici am însă îndoieli, despre care o să mai vorbim.

Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!