artă

La noi, doar șpaga și incompetența pot fi opere de artă

Cea mai faină imagine pe care am văzut-o vreodată într-un muzeu este cea de la Musee d’Orsay din Paris. Într-o vineri după-amiaza, în fața marilor clasici, se aflau câteva clase de copii. De la cei mici, care se tăvăleau de plictiseală, până la liceeni cuprinși de vervă sau de agitație fără telefon.

Cum ar trebui să fie

Profesorii gesticulau, povesteau, le arătau o lume. Le deschideau o lume. Nu o să ieși expert în artă din povestea asta, dar o să-i prinzi câteva înțelesuri și o să ai gustul de a te mai uita și după altceva. Iar mintea umană află că expresia, ideea și imaginea nu trebuie să se întâlnească în perfecțiune fotografică. Ci, uneori, să te pună la încercare.

Eu nu am nicio pretenție legată de artă, dar îmi plac mult muzeele. Peste tot în lumea asta, vacanțele noastre s-au petrecut în muzee. C-a fost vorba de Londra, Shanghai, Edinburgh, Viena sau Singapore, întotdeauna le-am căutat. Și obligatoriu pe cele de artă modernă. Cele care scot „drăcoaicele” din tine. Cele ale căror înțelesuri îți scapă sau te pun la încercare. Cele care te obligă să te gândești mult, apoi să pleci nemulțumit. Cele în care nu înțelegi tot pe loc sau în care ai un fulger. Sau unele în care te uiți la imagini crude amestecate cu muzică cacofonică. E o incursiune în mintea omului care pe mine mă provoacă de fiecare dată.

Dacă aveți curiozitatea, intrați pe Instagramul meu c-am salvat vreo două vizite în Highlights.

Sunt și în București două locuri de genul acesta care chiar merită: MNAC și MARe.

Două la primărie

De asta zic că ce-am văzut în holul Primăriei Sectorului 1 mi-a stârnit mai mult curiozitatea decât orice alt sentiment. Cine sunt oamenii aceștia și ce vor? Că rău sigur nu vor ei. Și așa am aflat că expoziția nu e cu draci, ci cu niște draci de studenți selectați chiar de Uniunea Artiștilor Plastici.

Nu mă miră nici că e scandal. Când o operă de artă intră în lumea obișnuită nu poți să te aștepți să o iubească tot poporul. E aproape corect să fie invers. Când Brâncuși a arătat Consiliului Local bustul lui Carol Davila a ieșit scandal. Că nu e ce trebuie. Și aceea e o sculptură foarte cuminte. După 120 de ani, lumea e mai îndrăzneață, dar instinctul este de respingere al necunoscutului.

Apoi când Brâncuși a vrut să-și doneze operele în țară, l-au luat în primire academicienii.

Brâncuşi nu poate fi considerat un creator în sculptură fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esenţiale şi caracteristice acestei arte“.

George Călinescu, 7 martie 1951

Mă scuzați de comprație, dar ce vreau să spun cu ea este că și artiștilor uriași li se pun la îndoială ideile, darămite unor necunoscuți.

Arta văzută de la covrigărie

Nu mă miră nici că jumătate din scandal este turnat politic. Oamenii de la PSD și-au luat publicul la mișto de mai multe ori. De ce nu ar face-o și de data asta? Au tot ce trebuie. Lucrări ieșite din tipare, un loc atipic, un adversar politic care mai e și străin pe deasupra. Nu numai că ne fură țara, dar ne-o mai și spurcă. De asta, domnul Ciolacu a dat o declarație de la tejgheaua covrigăriei din Buzău.

„Nu sunt critic de arta, dar nu ştiu cât de oportun este să fie femei dezbracate în holul unei instituţii publice. Poate acesta este progresismul neomarxist. E o expoziţie interesantă, eu aş merge dacă ar fi în altă parte, dar nu la primarie, acolo merg să platesc impozite. (…) Românul intra în acel hol, îşi face cruce şi pleacă: o fi primaria, nu o fi!”

Marcel Ciolacu la RTV

Instituție publică e și muzeul. Și e plin de nuduri. Faptul că sunt câteva lucrări care vor sta câteva zile la primărie nu poate o fi dramă nicăieri. Nu sunt scandaloase, nu sunt imorale. Sunt doar altfel.

O soluție suprarealistă

Nu-s nici urâte, nici frumoase. Sunt făcute să te pună la încercare. Și mie mi s-au părut enorm de potrivite. Am hotărât să le botez. Le-aș putea zice așa:

Corupție, Incompetență, Ghișeu cu fereastră la care să te apleci, Șpăguță, Autorizație întârziată, Vinere scurtă, Autorizație de construcție în parc, Sărumâna, PUZ modificat prin PUD.

Iar dacă ar fi să le duc la guvern le-aș zice

Șpriț în Pandemie, Numiri la Ape, Politizare, Pile, Neamuri de la Partid, Ordonanța 13, Noaptea ca hoții, Parveniți

Vedeți cum funcționează? Arta asta îți face mintea să lucreze.

Câteva vizite, măcar virtuale

Altfel, aici găsiți modul în care noi prețuim arta

Dar și o idee pentru o oră în București

Și aici, alți oameni curajoși

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!