alegeri

Cel mai important efect al catastrofei lui Iohannis

Aseară s-au întâmplat câteva lucruri virtual imposibile pentru toți cunoscătorii spațiului public românesc.

Victor Ponta a reușit să mute tema corupției din tabăra PSD în tabăra ACL. Cu nume, exemple și fapte. Cred că un pic a lipsit până când premierul să-l numească pe Iohannis, ”coruptule!”. Și să-i arunce asta în față. Apoi, Ponta a avut libertatea ca în 35 de minute să explice neînțelesul și anume, eșecul votului în străinătate. Tot Iohannis a ieșit șifonat din asta pentru că nu a fost la Chișinău și Cernăuți și nici nu știe unde sunt cei mai mulți români plecați. În fine, Iohannis a ajuns să-și ceară scuze pentru campania mizerabilă dusă de ACL, concretizată printr-un articol într-un ziar de partid. În timp ce el a fost făcut traficant de copii, terfelit că nu are copii sau numit ”cel care va tăia pensiile”. Apropo, asta din urmă e o decizie neconstituțională, dar nici asta nu a reușit să invoce. Mai mult

Audiențele meciului Ponta-Iohannis

Așa au arătat televiziunile de știri aseară de la 20.00 la 21.30:

Tabel

Eu bănuiesc că noi am fost în față și din motivul că Ponta-Tăriceanu sunt personajele principale în povestea asta. Ei generează zilnic știri cu impact asupra vieții personale, spre deosebire de Iohannis. Din acest motiv, Ponta pleacă în povestea asta cu un avantaj. Mai mult

Ziua în care au aruncat România în aer

Dimineață l-am auzit pe Liviu Dragnea vorbind despre campania lui Iohannis care duce la falii în România.

O urmare firească o găsiți aici. După care, la prânz, Olguța Vasilescu mi-a explicat cât de greșit este ca lumea să iasă în stradă înainte de alegeri. Mai mult

Domnii Ponta și Tăriceanu, ne punem și noi un pic de acord?

Luni, Victor Ponta a venit la Ultima Oră. L-am întrebat dacă menține cota unică. L-am întrebat și dacă va fi menținută de un alt guvern, pe al cărui premier îl va numi. Răspunsul e fără echivoc.

La două zile după treaba asta a venit și domnul Tăriceanu. Mai mult

Cum votezi în turul doi, dacă ești isteț

Domnul din imaginile de mai jos se numește Marin Anton și este vajnic membru PMP. Și unul dintre cei mai descurcăreți oameni din România. Iată, o spune și Mediafax, aici. Și în politică domnul Anton a fost descurcăreț. El a fost întâi membru PSD. A trecut la PNL, apoi la PL-D, partidul lui Stolojan, după care la PDL. S-a întors la PNL, de unde a fost dat afară și s-a dus din nou la PDL, de unde a plecat la PMP. Sper că nu am greșit cu nimic în înșiruirea pe care doar colega mea Liliana Ruse, cea care știe pe de rost partidele astea, a putut-o desluși. Acum a venit momentul în care domnul Anton își folosește instinctele, din nou. Și așa am impresia că nu e o scăpare când spune ce spune mai jos.

 

Unde greșește Iohannis și unde exagerează Ponta

O spune clar Mihai Răzvan Ungureanu într-un articol din Adevărul, din iulie.

”Un preşedinte este dat de combinaţiile în proporţii incerte ale unui triunghi de dorinţe. Contează ce îşi doreşte clasa politică, contează ce îşi doreşte candidatul şi mai contează şi ce vrea electoratul. De cele mai multe ori, cele trei nu coincid.”

Clasa politică își dorește și nu prea. Cea spartă de Băsescu așteaptă ca Iohannis să se roage de ea, dar acesta a hotărât să-i trateze cu oareșce dispreț: ”Nu vorbesc, mă cu voi. Vedeți că aveți ordin de la PPE să veniți cu mine.” Vezi să nu. Mai mult

Nu diaspora e problema lui Iohannis

Ce s-a întâmplat în capitalele europene e o mizerie. Îngrădirea dreptului la vot e una dintre cele mai mari mizerii pe care poți să le faci unui popor. Dar arată și un sentiment de frică. PSD nu a fost convins nicio clipă de diferența asta atât de mare pe care o privim în această dimineață, 40-31. Iar acum votul din străinătate nu mai contează foarte mult, poate 1,5 procente în ansamblul general al rezultatelor din turul unu al alegerilor prezidențiale. În turul doi votul la ambasade va fi perfect.

Dar cine vrea să câștige alegerile trebuie să o facă în țară. Iar aici în următoarele două săptămâni vor fi mai mulți factori determinanți: Mai mult

Ce rezultate vor fi în turul unu

Îndrăznesc o predicție pentru duminică. Dar și o idee pentru ce urmează între cele două tururi

 

O rugăciune pentru Victor Ponta

Domnule prim-ministru, colegii mei de pe teren mi-au atras atenția că PSD distribuie prin țară icoane sfințite cu imaginea părintelui Arsenie Boca. Oameni din PSD mi-au confirmat că e o acțiune electorală a partidului, în nota celor inaugurate de Ioan Rus cu aproape 20 de ani în urmă la Mânăstirea Nicula. De altminteri PNL a și avut ceva de protestat la chestiune.

icoana ponta arsenie boca

Înțeleg de ce PSD face asta. O fac toate partidele, dar am obosit să spun în câte feluri este greșită asocierea aceasta dintre politică și Biserică. Dar am să repet:

Mai mult

Imaginea de la prăbușirea imperiului

Priviți bine! Mai ales apostolii dreptei, care ați defilat ani de zile pe un cal alb și ne-ați spus că ai voștri sunt impecabili. Deși se vedea cu ochiul liber, că de acolo s-au spus toate lucrurile corecte, dar s-au făcut fărădelegi pe măsură. Priviți:

Sunt 31 de secunde și 20 de pași care ar trebui să vă amuțească un pic. Ștefan râde. L-am văzut pe stadion, fluierat de mulțimi. La fel râdea. Niro e la prima ieșire în viața publică. Pare că râde de râsul lui Ștefan. Cocoș vrea să fugă să se ascundă și aproape îl trage după el pe colegul de cătușe. Iar Sandu, unealta lor, e dărâmat. Ceilalți au milioane bine ascunse, din care or să traiască bine și după ce ies. Încă au influență.  Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!