Câțiva pași de urmat dacă vrei să intre copilul la facultate în străinătate (P)
Cred că nu e un secret pentru nimeni că Vladimir al nostru, dacă va vrea și va putea, va învăța în străinătate când ajunge la facultate. Este o opțiune pe care o studiem de multă vreme. Credem că, dincolo de experiența educativă, și cea personală este importantă. Copilul o să trăiască într-o lume globală și trebuie să o înțeleagă.
De asta ne interesăm de ceva vreme unde și ce ar putea studia. Și mai ales cum se procedează. Am stat de vorbă cu prieteni care au copiii în afară, am fost și la două târguri. Încerc să înțeleg mecanisme diferite de ale noastre, dar și drumuri pe care nu le-am mai urmat până acum.
Ce-am reușit să deduc din experiența noastră de până acum este că nu există un model unitar. Că într-un fel se ajunge în State, într-altul în Anglia, altfel în Franța și complet diferit în Olanda. Chiar și în Danemarca e o opțiune. Ultimele sunt chiar atractive pentru că sunt adaptate pentru puterea noastră financiară, dar oferă și câteva lucruri de top.
Am stat de vorbă cu câțiva dintre trimișii acestor universități și nu mi-a fost foarte clar sistemul de admitere. Am înțeles că e vorba de un eseu, de un interviu, de verificarea unor aptitudini și în câteva cazuri chiar de un examen. Nu am reușit să trec, însă, de acest prag. Recunosc, am dificultăți în a înțelege sistemul de admitere și mai ales ce trebuie să fac eu ca părinte ca să-i ofer șanse mai mari de reușită copilului.
Și aici l-am cunoscut pe Tinu Bosînceanu și Upgrade Academy. Tinu este un tip care a studiat la Harvard, dar a luat admiterea și la Cambridge. Și are idee despre cum se intră la ambele. Idee e puțin spus. Cu asta se ocupă. Tinu și oamenii din jurul său s-au specializat în pregătirea intrării la o facultate de top din afara României. Toți lectorii și mentorii Upgrade Academy sunt învățați la universități de top din străinătate.
Mai pe șleau, Tinu și echipa sa fac pregătire, meditații, pentru facultăți din toată lumea . Și garantează intrarea la o Universitate de Top 100 din lumea asta. 95 la sută dintre cursanții lor au reușit. Iar Upgrade Academy este un laborator de pregătire. Un laborator de pregătire pentru Ivy League (SUA), Russell Group (Marea Britanie), TU Delft (Olanda), University of Amsterdam (Olanda), Bocconi University (Italia).
Poate vă întrebați cum se asigură acest succes. Există câteva etape. Și am să încerc să explic.
În primul rând, membrii Upgrade știu unde să caute și ce să caute în locul tău. Adică îți dau o hartă a admiterii.
Să spunem că ai un copil care vrea să studieze marketing în Anglia. Întâi de toate, copilul dă un test de aptitudini la intrarea în Upgrade. Se verifică ce știe, la ce e bun și dacă într-adevăr are înclinație spre materia respectivă. După care i se prezintă locurile potrivite în funcție de de personalitatea sa, capacitatea sa, dar și lucrurile la care te poți angaja ca părinte. După care urmează o perioadă de instruire și acumulare.
Și o mențiune. Nu e musai să ajungi în străinătate. Trebuie să ajungi acolo unde trebuie și unde ți se potrivește în străinătate. La facultatea de care ai nevoie și care-ți poate oferi ceva mai departe.
Copilul poate participa la câteva cursuri care se apropie de ce se va preda în anul întâi la facultate pe care și-a ales-o. Vrea medicină? Ok. Un absolvent de medicină la Sheffield, să zicem, îi va preda cursuri de medicină ca să înțeleagă la ce se așteaptă și să-i vadă dacă-i place. Vrea matematică? Va vedea chiar de la Tinu cum arată un curs de matematică de anul întâi la Harvard. Mai este matematica, atunci, potrivită pentru tine?
Și apoi, mai e de scris celebrul eseu. Ce ar trebui faci? Cum să-l abordezi? Ce e mai bine? Până unde merge experiența personală? Cât din lecturile tale trebuie introduse? Există vreo bibliografie? Și la interviu ce e bine să spui și ce nu?
Gândiți-vă că aveți un quest înainte, cu o grămadă de sarcini care trebuie completate. Și că e un proces care durează cam doi ani, dacă vrei să ai șanse de reușită cu adevărat. De fapt, ca să reușești cu siguranță, cel mai bine este să începi în clasa a zecea. Și să ai parte de o pregătire hiper focalizată și nu difuză. Iar sesiunile se fac în majoritate 1 la 1.
Acesta este un prim pas pe care eu l-am făcut. Am hotărât să testăm copilul să vedem care e capacitatea lui din acest moment. Asta ar putea fi relevant. Apoi o să vedem mai departe.
Cred că mai multe o să aflu la summit-ul Upgrade Academy din 17-18 octombrie. Acolo vor fi vorbitori de top care-ți vor spune cum să-ți pregătești copilul pentru un astfel de test. Iată câteva detalii:
- Prima conferință online gratuită din România despre procesul de aplicare la facultate în străinătate cu master-classuri ținute de absolvenți Harvard, Oxford și Cambridge
- Sesiuni: Ce caută ofițerii de admitere în Marea Britanie, SUA sau Olanda. Cum să scrii un eseu personal în oricare dintre cele 3 țări. Cum să reușești la interviul de admitere. Panel cu studenți actuali ca să afli cum este viața acolo. Q&A cu fondatorul Upgrade Academy, Tinu Bosinceanu
- Conferința va avea loc pe 17 și 18 octombrie și este împărțită în 4 secțiuni: SUA, Marea Britanie, Olanda și Recomandări de universități din Europa și din afara Europei.