Nu trecuseră nici 48 de ore de la protestul taximetriștilor. Am vrut să iau o mașină de la Romană la Panduri. La Sheraton, o coadă de taxiuri. Îl iau pe primul dinspre trecerea de pietoni.
”Liber?
Depinde unde mergeți.
Păi în Panduri, dar ce importanță are?
Eu nu merg decât înainte, în Colentina.
Dar nu aveți voie să refuzați curse, iar dacă vă retrageți nu mai stați în stație.”
Prima întrebare pe care i-aș pune-o ministrului de finanțe, dacă aș avea posibilitatea să mă întâlnesc cu el: ”de ce să schimbi ceva care funcționează cu ceva care poate genera haos?” Știu răspunsul oficial: ”ca să aducem la suprafață toți banii negri din România.”
Dar acum ce ne împiedică? De ce merge colectarea atât de prost, încât este nevoie să schimbăm întreg sistemul? Și de unde știm că acesta va fi mult mai eficient? Să încercăm să lămurim căteva lucruri.
Stau de vorbă cu câțiva prieteni. Ce se mai aude, ce se mai întâmplă? O prietenă îmi spune c-a fost martoră la un furt.
”Mă uitam pe geam de la etajul nouă. A venit o mașină, au coborât doi tip, au ridicat capota la un papuc și au luat bateria. Un minut a durat. N-am văzut numărul mașinii.” Întreb dacă s-a dus la Poliție su măcar să-i spună vecinului. Că poate îi dă de urmă, poate reușesc să-l mai ajute cu ceva.
Nu mă supără iepurașii lui Firea. Nu am nicio problemă cu ei. Chiar am publicat la un moment dat pe aici o poveste cu Obama în care am spus că vreau un președinte ca el. Să se pozeze cu iepurași, cu copii și să râdă cu lumea și de lume.
Chiar sunt convins că o grămadă din criticile de care se bucură Firea astăzi se datorează faptului că e Firea cu gura mare de la PSD. Și sunt la fel de convins că dacă era Cioloș în pozele cu iepurași era doar un premier simpatic. Pe undeva cred că în rucascul ăla de la low-cost, Cioloș chiar cară un iepuraș de Paște. Dar când să zic aceste cuvinte, vine doamna Firea și-mi aduce aminte de ce îi scoate lumea iepurașii pe ochi. Vezi și tu ce comunicat dă.
Începe să mă calce pe nervi modul în care am reușit să ne raportăm politic la povestea cu Balena Albastră. Și de o parte și de alta. Pentru că nu mai putem aborda un subiect delicat și important pentru o generație decât în zona adevărurilor alternative și a opiniilor.
Nimeni nu mai are timp să gândească și mai departe de propriile interese și de propriile like-uri. Așa că într-o lume plină de ”doar eu am dreptate”, trebuie să ne uităm la câteva lucruri cu atenție.
În timp ce ministrul Justiției vede care e treaba cu Kovesi, România este brăzdată de știri banale care nu mai stârnesc nicio emoție. Poate un pic de râs și o amăreală care te lasă rece în câteva minute: ”dă-i, mă, în mă-sa, toți sunt niște hoți”. Ia, să vedem cu ce ne-am distrat zilele astea.
O casă din Bistrița a fost furată cu totul. Dar cu totul, oameni buni. Au mai lăsat doar fundația, un perete de interior și o fereastră pe care poți să te uiți din ce poziție vrei de acum înainte. Casa a fost furată săptămâni în șir, dar nimeni nu a văzut nimic, nu a auzit nimic și, mai ales nu i-a sunat pe proprietarii absenți să le zică ce se întâmplă.
Am râs sănătos săptămâna asta. Am râs de neoprit și am râs ironic când am văzut fotografia vulturului de la Filipeștii de Pădure. Monumentul satului pe care cineva s-a gândit să-l facă mai frumos, să-i dea un pic de personalitate și mândrie națională.
Poate știți povestea: la Filipeștii de PĂdure, ca în mai toate satele de la sudul Carpaților, este câte un monument dedicat eroilor din primul război mondial. E loc de închinăciune, e loc de întâlnire sau de ceremonii, e loc de normalitate și aducere aminte, căci acolo sunt trecute toate ir numele celor căzuți din sat.
Sâmbătă după-amiază am luat masa cu câțiva prieteni într-un bistro, nou-născut, undeva la ieșirea vestică a Bucureștiului. Un spațiu cu câteva măsuțe, nu mai mult de 70 de metri pătrați aveam să aflăm mai târziu. Genul acela de loc unde, după o partidă de cumpărături, te așezi să mănânci ceva și să ai zăbavă jumătate de oră.
Bucătărie bună, atmosferă plăcută, lume care se perindă și vrea să-și tragă sufletul, locul are deja atmosfera sa la mai puțin de două luni de când s-a deschis. Oamenii așteaptă să facă și o terasă când vine căldura așa că afacerea pare dintr-o lume normală. Până te uiți la peretele de la intrare.
Am primit câteva mesaje după articolul de ieri. Am spus că podul CFR de peste Herăstrău omoară oameni. Și am constatat, cu ochiul liber, că o podișcă acolo ar putea fi foarte utilă. Și văd că există cel puțiun un proiect pe care un grup de arhitecți l-a pus la dispoziția autorităților locale.
Doar că… Și de aici încep problemele, legate cu ață roșie, din administrația românească. Întâi, două vorbe despre propunerea de pod.
Un băiat s-a electrocutat în parcul Herăstrău. Are arsuri pe 90 la sută din corp. Martorii spun că s-a făcut un arc electric de 10 metri. Un banal selfie a dus la situația asta. Un selfie și o traversare a unui pod pe care sute de oameni o fac zilnic.
Bucureștenii știu locul. E capătul parcului Herăstrău și cei care ies la plimbare trec pe un pod de cale ferată, unde se află și linia de înaltă tensiune care alimentează trenurile. Nu poți să treci dintr-o parte într-alta a parcului decât dacă treci pe podul cu pricina. Un loc care nu ar trebui să fie accesibil pietonilor, dar el este de ani buni.
Poți primi toate noutățile direct pe email!
