administratie | Striblea.ro

Cum să-ți rezolvi problemele cu statul stând în casă

12 aprilie 2020 Cătălin Striblea 0 comentarii

(P) Săptămâna trecută a trebuit să fac câteva modificări la o firmă. Dap, știu, timpul cel mai potrivit să o faci, adică în timpul unei pandemii. Doar că treaba era urgentă, așa c-am avut nevoie de ceva servicii avocățeșți. Și urmează să dau acum ochii cu statul român prin intermediul serviciilor online. Dar asta e altă poveste.

Cu ocazia asta, am întâlnit un tip de consultanță de la avocat la care nu mă gândisem. Tehnic, am găsit un Uber de avocați. De avocați virtuali. Mă rog, în sensul că te întâlnești cu ei virtual, deși există în carne și oase. Avocatura.com este un hub de avocați care oferă consultanță prin intermediul unui serviciu video online. Dar nu e numai o întâlnire video, ci una în care poți să trimiți documente, să te documentezi și să alegi avocatul, să faci plata în mod direct și să contorizezi timpul pe care ți l-a alocat.

Serviciul e perfect pe vremea asta când nu ai de ce și nu ai voie să ieși din casă. Îți alegi avocatul, vezi în ce domeniu excelează și faci totul online. Cred că e la fel de util într-un oraș mare și când nu ai chef de mers până acolo. Adică te scutește de cele. două ore de drum. Și cred că mai are și o utilitate, dacă ești român și trăiești în afară.

Vă las mai jos un interviu cu antreprenorul care a dezvoltat acest fel de serviciu și care o să vă explice mai bine facilitățile sale. Și, da, răspunde și la întrebarea legată de încredere. Cum știi dacă avocatul respectă termenii contractului. În afară de a te baza pe bunul său renume, aici există și câteva modalități practice. Iar una este că după fiecare consultanță, clienții trebuie să le scrie un review care rămâne public. Și le mai dau și note. Filmul e mai jos.

Trecem bugetarii în șomaj tehnic, îi dăm afară și tot nu reușim. Nu în cifre e problema

10 aprilie 2020 Cătălin Striblea 01:03:30 2 comentarii

Am întrebat la România în Direct dacă, după șomajul tehnic al unor bugetari, guvernul va avea curaj să treacă și la o adevărată reformă a aparatului administrativ. Răspunsurile voastre m-au pus pe gânduri.

O mare parte dintre cei care au sunat la România în Direct au vorbit de un viciu profund al administrației. Peste tot există oameni onești și dedicați, dar ei sunt năpădiți de pile și proptele. Nu puține au fost mesajele în care mi s-a spus că într-un birou doi muncesc și duc pe toată lumea în spate, iar șase plimbă acte. Alții mi-au spus că, dacă ar începe să se dea afară, ar cădea și dintre cei care au valoare. Concluzia fost că omul sfințește locul și că inegalitatea în prestații este de fapt punctul comun al administrației. Vă las aici ediția ănregistrartă pentru că mărturile oamenilor sunt spectaculoase. Poate vreți să vedeți care este realitatea dintr-un birou al administrației, de la cum se angajează până la cum se muncește.

Nu cred că PNL poate să înceapă să dea afară dintre bugetari. Cel puțin nu înainte de alegeri. Probabil, după încheierea stării de urgență și a șomajului tehnic, se va încerca o cosmetizare. Primii care-l vor suna pe domnul Orban vor fi membrii partidului său. Atât PSD cât și PNL au clientela și oamenii lor de partid care trebuie păstrați în funcții. Ei sunt vinișoarele prin care curg banii de partid, contractele și prin care se perpetuează tipul de administrație care ne-a adus aici.

PSD e mult mai rău, dar PNL chiar are o șansă să îndrepte unele lucruri. Are, însă, de îndeplinit o condiție teribil de complicată. El trebuie să explice acestui aparat funcționăresc, dar și societății, că mai binele nu se tratează la nivel individual.

Marele nostru păcat este individualismul, iar la nivel politic incapacitatea de a lucra în comun și dorința de a servi doar propriul aparat de partid. O cohortă de aparținători ai partidului sunt învățați că prima dată îi servești pe ai tăi, apoi pe tine. Fiecare dintre cei aduși pe pile visează la un loc călduț, la un salariu bun, la o casă sau o mașină din ce în ce mai mari. Copilul lor să fie bine și burta lor asemenea și cam atât contează

Or, rațiunea spune că numai dacă gândești și pentru ceilalți poți face ceva bine. Nu contează cât de mare ai casa dacă lângă tine este gunoi. Nu contează că mașina ta e mai scumpă dacă te sufoci laolaltă cu noi. Nu contează banii din toată lumea dacă ai nevoie de același spital. Și nici copilul tău nu va fi mai bine la școala pe care ai făcut-o prost.

Până la urmă o să rămâi în aceeași mocirlă cu restul lumii dacă nu-ți faci treaba cum trebuie. Și mereu trebuie să-ți pui o întrebare: dacă copilul meu se va întâlni cu munca mea, va fi mulțumit? Îi va fi bine?

Până când nu imprimă acest mod de gândire, domnului Orban sau oricui ar vrea să facă reforma asta, nu o să-i reușească. Căci reușita nu stă într-un milion sau 900 de mii, ci în capacitatea acestora de a face ca lucrurile să meargă bine nu numai pentru ei, ci pentru toată lumea. Altfel la fiecare zece ani o să mai tăiem din bugetarii și o să ne întrebăm de ce nu se schimbă rezultatul.

Stenograme din mațele mafiei

11 decembrie 2019 Cătălin Striblea 2 comentarii

Digi24.ro are date din dosarul DNA de la Arad. Dacă ce scrie acolo se dovedește adevărat, atunci avem un caz strigător la cer. Tehnic, DNA acuză o întreagă rețea care măsluia numirile într-o direcție publică. Scopul era acela de a aduce bani la partid, adică PSD, dar, probabil, și de a controla și fluxul de camioane care trec dincolo de graniță. Vizate erau posturile de controlor de trafic din vămi, oamenii care știu ce și cât se transportă și dacă se îndeplinesc condițiile legale de drum și greutate.

Operațiunea a durat multă vreme și este presărată cu stenograme. Iată una despre costurile de angajare:

„Deci dacă e să fie, poate să fie ca data trecută. Deja … or șapte, opt, zece mii, tot din astea sume”.

Alta conține o precizare și mai clară.

„Ăștia de la Moravița, eu cu un prieten de-al meu cu care am vorbit și data trecută, cinci mii-cinci mii”.

Avem, însă și o luare de poziție mai hotărâtă și de refuz a banilor de la domnul Dorel Căprar, unul dintre liderii PSD. Doar că banii sunt trimiși la partid.

Păi dar tu știi că eu nu îmi pun nimica, decât… îi duci la tanti aia la partid…nu mă interesează pe mine, și să îmi dai numele lor. Numai să îmi dai numele alora, să vedem. Îmi dai… Le scrii p-o hârtie și… ăștia, uite aici. Bine? Să le dau eu lu… O să le dau eu lu Ispravnic”.

Nu știți cine este domnul Căprar. Este domnul cu sabia de la Arad. Sabia care i-a fost dăruită Viorică Dăncilă pentru a tăia în carne vie. ”Să tăiați la propriu tot ce trebuie”, i-a spus domnul Căprar doamnei Dăncilă. Probabil pe la DNA. El era unul dintre cei care se visa ministru al apărării, la un moment dat. Numele îl recomanda. Apropo, numele doamnei Dăncilă e pomenit de băieți în înregistrări, spunându-se că ea singură numea niște șefi de departament.

Dar stați că nu s-a terminat. Cea mai faină discuție este cea legată de un nou venit către o funcție de conducere. Omul venea de jos, fără să fi avut o poziție de conducere vreodată. Grupul nu l-a acceptat, însă, pentru că nu avea treabă cu partidul. Acesta era păcatul lui.

”Păi cum să-l pui pă Mircea director? Râde toată Frontiera, râde toată Direcția, toți de noi… Păi el n-are poziție politică… Zero! Școală zero!Experiență într-o chestie de conducere directă, zero… Pă trei valențe, care le ai la CV-u, nu? Bă, ce… ce experiență politică ai? Bă, am fost vicepreședinte, consilieru lu cutare, am făcut aia. P…, el n-are nimica. Nici măcar la Nădlac nu-i președinte. Îl doare-n p… de partid, mâine! Da… Ă… Alte experiențe, el n-a fost niciodată în nicio funcție. O fost controlor de trafic. Îl duci tu controlor de trafic? Păi unde ai mai auzit așa ceva în țară?”

Trebuie să recunoașteți că demult nu am mai avut posibilitatea să ne uităm în mațele partidului și să vedem cum a funcționat România în acești ani. Ce vedem de fapt?

Întâi că orice funcție este trecută prin filtrul partidului. Că nu contează, cv, experiență, bună credință, capacitate profesională. Contează doar controlul și banii care ajung la partid.

Doi: partidul acționează ca o organizație mafiotă. Banii se duc la casierie și de acolo mai departe, cel mai probabil pe linie în sus. De altfel, într-o înregistrare, sunt bârfiți Cuc și Bădălău care nu se înțeleg pe banii de la Giurgiu.

Trei: liderii partidului sunt samsari de funcții care gestionează un sistem paralel de taxe și redevențe publice. Nu au idei legate de strategie, posibilitate dezvoltării sau alte lucruri legate de binełe public. Politica este o organizație mafiotă de extorcare a statului și a cetățenilor.

Patru: sub acest tip de conducere înfloresc neregulile și dezastrele. Nimeni nu este dispus să respecte reguli, dacă știe că poate rezolva cu șpagă.

Cinci: acest sistem a fost de fapt adevărat miză a luptei pe care au dus-o PSD și Dragnea. Ei au dorit doar controlul asupra unor rețele de făcut bani și mai ales să nu fie deranjați când fac asta.

Acest fel de Românie este o nenorocire.

Legătura dintre apa caldă și pensiile speciale

9 decembrie 2019 Cătălin Striblea 0 comentarii

La multe te-ai fi putut gândi la 30 de ani de la Revoluție, dar cred că cel mai puțin probabil era lipsa căldurii. Frigul, frigul pătrunzător până în oase, caloriferele reci, plapumele și bundițele, țurțurii din casă sunt câteva dintre lucrurile care i-au scos pe români în stradă în 1989. Tâmpeniile făcute de Ceaușescu, modul în care și-a bătut joc de propriul popor erau irepetabile pentru orice nație care a învățat ceva din ce i se întâmplă.

30 de ani mai târziu te așteptai ca statul să aibă un răspuns civilizat la problemele mari cu care se confruntă o nație: stradă, școală și spital. Doar că niciuna dintre acestea nu este rezolvată la nivelul la care te-ai fi așteptat. Nici banala problemă a căldurii.

În schimb statul român se chinuie astăzi să rezolve problema pensiilor speciale, a beneficiilor pe care le primesc mulți dintre angajații săi, dar și a cumului dintre pensie și salariu la stat. Ba, mai mult, are largi categorii de cetățeni care-l întreabă ce este greșit în asta.

Poate vă întrebați care este legătura între două probleme atât de diferite. Ce legătură este între apa caldă și pensiile speciale? E foarte simplu: incapacitate instituțională.

Statul român, prin reprezentanții săi, nu a reușit să rezolve o serie de probleme fundamentale cu care se confruntă pături largi de populație. Statul nu a reușit să construiască străzi, autostrăzi, nicidecum spitale și mai ales să reformeze școala. Nimeni nu a reușit să găsească răspunsuri la problemele care împiedică România să fie modernă.

În schimb, statul român a știut să fie priceput la rezolvarea unor chestiuni și situații individuale ori ale unor grupuri de persoane. Din interes, șantaj, calcul politic sau mutări administrative a aruncat cu bani și diverse beneficii în reprezentanți ai statului. Sau în oameni care lucrau la stat. Așa au apărut schemele de pensii speciale, altele decât cele ale armatei. Așa au apărut pensionările anticipate din sistem, așa au apărut beneficiile, sporurile și diversele oblăduiri care la stat dau drepturi suplimentare. Tehnic, puține domenii din cele care au avut o oarecare reprezentare politică au rămas necadorisite cu ceva. Până și aviatorii au pensii speciale, la fel ca și o grămadă de personal auxiliar, inclusiv cel din Parlament. De fapt s-a ales soluția cea mai simplă, aceea a rezolvării din pix a unor chestiuni sociale.

În loc să creeze o bunăstare socială care să se adreseze nației, statul român, în toate orânduirile sale, a creat diverse premii individuale pentru cei care într-un fel sau altul au avut acces la decizia politică. Inevitabil s-a ajuns și la situația în care toate acestea nu au mai fost de îndeajuns. A început lăcomia, statul s-a autogrenerat, și-a autogenerat probleme și am ajuns și la cumulul pensiei cu salariul.

Fenomenul a fost un bulgăre de zăpadă, a antrenat enorm de multă lume și s-a ajuns în situația în care s-a dat și la cine merita și la cine nu merita. De aceea este aproape imposibil ca tăierile să poată fi aplicate. Pentru că vor fi ținuți ostateci cei care merită cu adevărat acest tip de beneficii.

Toate acestea nu au fost greu de făcut. O semnătură și un calcul matematic rezolvă asta. E mult mai greu să rezolvi însă probleme de care să beneficieze toată lumea. La asta statul nu a mai avut un răspuns. A fost promotorul salvării individuale și a lucrat împotriva comunității. Cei lăsați pe din afară sunt oamenii de la privat care nu au avut acces la resursa publică. La fel, a pierdut societatea pe ansamblu prin lipsa străzilor, a școlilor și spitalelor. Și acum a căldurii.

Asta e legătura dintre apa caldă și pensiile speciale: cel cu o pensie specială va avea bani să-și pună centrală.

Statul român este idiot. Azi, cazul mașinilor electrice.

3 decembrie 2019 Cătălin Striblea 1 comentariu

Știți ce-ți mănâncă viața în țara asta cel mai mult și cel mai bine? Relația cu statul, mai ales în lucrurile mici. Adică, acolo unde tu ai avea nevoie de un sprijin, de o mână de ajutor ca să ne fie cât mai bine la toți, acolo îți pune statul o piedică. Am un studiu de caz mai jos. Unul care o să-ți arate și adevărata natură a statului român: autogenerarea de probleme ca să-și justifice existența.

Să zicem că ai o mașină electrică sau hibrid. Statul român, respectiv Primăria Municipiului București, spune că te ajută și nu mai plătești ora de parcare în marile parcaje publice din capitală. Adică te încurajează să vii cu mașina nepoluantă în centru și chiar să parchezi multe ore. Știți că aici prețurile sunt progresive și te cam atinge ła buzunar dacă vii în centru. Încep de la 5 lei și ajung apoi la zece lei pe oră.

Ei bine, pentru parcare îți trebuie un certificat și un abțibild de la Primărie. Pentru asta trebuie să mergi la Administrația Străzilor cu talonul, cartea de identitate și buletinul. Aici vei fi întâmpinat la registratură de două funcționare care îți vor lua cererea și te vor anunța că aceasta va fi procesată cam în trei zile. Atunci va trebui să te întorci ca să iei actul doveditor. De ce să faci asta? Pentru că pe mail nu se poate. Și nici prin Poștă.

Dar stați că nu e tot. Certificatul nu este valabil decât un an. Ai spune că e în regulă, nu? Nu, pentru că nu vorbim de un an calendaristic. El este valabil până în ianuarie anul următor. Adică, dacă ai mașină din noiembrie, te duci la primărie până la finalul anului și apoi, anul viitor, faci o nouă cerere. De data asta statul te scutește de un drum. Poți trimite un email și apoi doar te duci să iei atestatul. Nu e clar de ce nu se poate de prima dată. Și astfel, în ianuarie, câteva mii de posesori de mașină trebuie să facă un drum la primărie.

Și nu e deloc clar de ce, odată eliberat, certificatul nu este valabil pe durata de viață a mașinii. Sau cât îi ești proprietar. Sau de ce nu-l primești, odată cu mașina. Sau când o înscrii la taxe și impozite locale. Statul știe în orice moment starea și statusul mașinii tale. Chiar te poate obliga să plătești impozitul prin povestea asta. Nu e ca și cum ai pune electrica pe GPL și pierzi statutul. Și chiar dacă o vinzi, viitorul proprietar tot mașină electrică va avea. Dar, nu, preocuparea statului este să te vadă la ochi și să fie sigur că o dată pe an te întreabă de sănătate.

M-am uitat de curiozitate cum se face procedura similară în Talinn, capitala Estoniei. Nu numai că prima opțiune este electronică. Dar dacă nu vrei așa, poți veni la birou și chiar trimite prin poștă cererea ta și actele mașinii. Nu numai atât. Sunt trecute și numele celor doi funcționari care se ocupă de acest serviciu. Inclusiv clădirea, camera și măsuța la care îi găsești în Primărie. Da, exact, măsuța 4. Pentru că oamenii aceia își acordă respect.

În România, statul a găsit o modalitate prin care să se justifice. Să te poarte pe drumuri, să arate că face ceva. De 30 de ani încoace, România e cea mai bună la reinventatul roții. Și la justificare salariului. Coada, înclinatul la ghișeu și punerea pe drumuri sunt constantele acestei forme de stat. Și unul dintre motivele pentru care li s-a urât oamenilor. Pentru că ei știu că astfel crește importanța funcționarului, salariul acestuia, dar se și bate calea pentru micile înțelegeri.

Dacă avea o pilă, ursul murea mai ușor

18 noiembrie 2019 Cătălin Striblea 0 comentarii

Pentru noi, cei care ne uităm la televizor, este aproape de neînțeles cum un urs rănit a stat pe un drum național aproape o zi întreagă, fără ca să fie ajutat. Fără să-i fie curmată suferința. De fapt, am avut ocazia să asistăm la o lecție de birocrație în direct. Scuzați-mi comparația, dar a semănat cu cazul Caracal. Și acolo statul a stat și s-a uitat la victimă cu orele în șir. Fără să ia o decizie sau fiindu-i frică de o decizie.

Aici lucrurile sunt relativ simple. Statul român are o Hotărâre de Guvern, 323 din 31 martie 2010, care se referă exact la capturile și uciderile accidentale. O să fiți impresionați că de un astfel de caz de ucidere accidentală se ocupă nu mai puțin de șapte instituții.

Aplicarea măsurilor de monitorizare a capturilor şi uciderilor accidentale ale speciilor prevăzute la art. 1 este asigurată, după caz, de:

a) autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;

b) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului;

c) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor;

d) agenţiile judeţene şi regionale pentru protecţia mediului;

e) comisariatele judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu;

f) autorităţile administraţiei publice locale;

g) centrele de reabilitare/îngrijire.

Toate astea au și un Comitet Național și un sistem de raportare de jos în sus a unor astfel de situații. Hotărârea stabilește și faptul că fiecare instituție de aici are un om de contact care se ocupă de treaba asta. Și apoi emit niște hârtii și fac diverse tipuri de birocrație. Ne interesează în mod deosebit articolul 15

(1) …(2) Comisariatele judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu sesizate în conformitate cu prevederile alin. (1) iau măsuri imediate pentru preluarea şi plasarea provizorie în custodie în cadrul centrelor de reabilitare/îngrijire a exemplarelor de faună sălbatică capturate accidental, bolnave, rănite sau aflate într-un stadiu timpuriu de dezvoltare, până la atingerea stării fiziologice normale care să le permită reintroducerea în habitatele naturale de origine.(3) Comisariatele judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale sesizate în conformitate cu prevederile alin. (1), iau măsuri imediate pentru ecarisare şi pentru transferul în acest scop al cadavrelor exemplarelor de faună sălbatică ucise accidental, după completarea declaraţiei privind capturarea/uciderea accidentală a unei specii de păsări sau a unei specii strict protejate prevăzute în anexele nr. 4A şi 4B la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

De altfel, majoritatea instituțiilor enumerate, inclusiv pădurarul locului, au obligația de a sesiza pe linie ierarhică un astfel de caz. Tehnic, în decurs de zeci de minute un astfel de caz este aflat direct de Ministerul Mediului, de Agenția pentru Mediu, de șefii cei mari ai Gărzii de Mediu și de prefect. Repet, fiecare instituție are un om de contact în domeniu. Garda de Mediu trebuia să ia toate deciziile, prefectul să supervizeze ce face și să administreze circulația și paza, iar Ministerul Mediului să dea aviz de ucidere, dacă e cazul. Așa s-ar înțelege prima dată. Nu știm cine a greșit, dar autoritățile locale o dau pe centru. Iată ce spune șeful CJ pentru ziarharghita.ro

Îi mulțumesc și pe această cale domnului ministru Costel Alexe, pentru operativitate, dar totuși cred că situația nu este normală. Acest caz arată foarte clar că sistemul centralizat impus nu servește deloc rezolvarea urgență și decentă a unor asemenea situații. Un urs rănit este periculos, iar în caz de pericol, nu este normal să așteptăm avizul din București, trebuie să avem dreptul să luăm decizia și să intervenim la nivel local. Ne asumăm responsabilitatea necesară descentrălizării în asemenea situații. Dar aici nu vorbim doar de pericolul reprezentat de ursul rănit, ci putem spune că ursul lovit practic a fost torturat o jumătate de zi, ceea ce iarăși nu este normal, deci solicităm autorităților centrale o descentralizare urgentă – a declarat Borboly Csaba

În replică ministrul de interne l-a dat afară pe prefect, care ar fi răspuns de coordonare la fața locului. Bonus, ministrul spune că în astfel de situații, nu mai e nevoie de avizul de recoltare și o dă înapoi la locale.

Din păcate suntem într-o situaţie regretabilă şi trebuie să recunoaştem, cu adevărat tristă. Această situaţie se încadrează în prevederile unei hotărâri de Guvern din 2010, 323, pe răniri, capturi şi ucideri accidentale, iar aici legislaţia este foarte clară. Atribuţia de intervenţie trebuia să fie a Jandarmeriei şi a medicilor veterinari arondaţi DSV. Pe această situaţie, noi, Ministerul Mediului nu ar fi trebuit să dăm ordinul de recoltare. Şi cu toate acestea, am sunat la Minister, am trimis directorii astăzi în Ministerul Mediului să putem rezolva această problemă regretabilă. E inuman, vă spun sincer, să laşi un animal să agonizeze atât timp cât nimic în lege nu te-a împiedicat să intervii”

Ce concluzie tragi de aici? Că, în România, de la periferie spre centru, administrația nu știe ce legi are la dispoziție, cum le poate aplica și că nimeni nu-și asumă nicio decizie. Toată lumea pare paralizată de o frică ieșită din comun. Nimeni nu vrea să greșească, toată lumea așteaptă să se acopere de hârtii. Fie că este om sau animal, nimeni nu știe cum e mai bine să facă și totul pare o interpretare în comun și cât mai placidă a legilor. Nu are importanță cine moare, important este cine nu răspunde. Iar oamenii aceștia, vreme de 24 de ore, și-au pasat responsabilitățile și au fugit de răspundere.

Cauza? O știți la fel de bine ca și mine. După ani buni de politizare, pilăraie și tăieri ale colțurilor, oamenii nu mai sunt capabil să ia decizii corecte sau să analizeze clar ce li se întâmplă. Statul e doar o formă care trebuie să încaseze salarii și care se autogenerează în ideea de a pune obstacole oamenilor. Acoperirea cu hârtii, apetența spre șpagă, încetineala și superioritatea față de restul lumii sunt atributele acestuia. Un prost fudul și îmbuibat care dă cu fundul de pământ la orice situație care nu presupune mutatul unei hârtii.

Foto: ziarharghita.ro

Orice pilă îi este teamă

18 octombrie 2019 Cătălin Striblea 0 comentarii

Tinel Gheorghe (PNL): Nu ne putem bate joc de banii publici, așa cum a făcut PSD. De aceea, reducem numărul de ministere.

Daniel Breaz: Adică, dați oameni afară! De ce dați oameni afară?

Tinel Gheorghe: Nu dăm afară oameni care-și fac treaba, dar ați umplut ministerele, instituțiile cu pile, amante, cunoștințe, rude… Tot felul de politruci pe care-i plătim degeaba, pentru că ei nu știu să facă nimic. Da, clientela PSD nu mai are ce căuta în ministere!

Daniel Breaz: Deci, dați oameni afară.

Tinel Gheorghe: Da, dăm afară pilele și amantele voastre, ale PSD-iștilor!

Daniel Breaz: Dar și ei sunt oameni.

Discuția aceasta de la Antena 3 trebuie marcată pe vecie în societatea din România. Nu numai datorită celor doi domni, ambii exemple ale meritocrației în politica din Dâmbovița, dar și datorită mesajului transmis.

Întâi de toate trebuie să știți că domnul Breaz este cel care ”a preluat ștacheta președinției europene”, a considerat Holocaustul un moment delicat, a băgat cimitirul de la Săpânța în patrimoniul UNESCO și ne-a anunțat că ”Eminescu este cel mai mare poet care l-a dat România”

Ani de zile, pilăraia a fost de neatins în România. Și este de neatins. Ba, mai mult, în ultimii ani a devenit politică de stat. Tonul a fost dat de Liviu Dragnea, nu ați uitat, care a trimis două angajate de la stat la partid. De fapt acesta era modelul. Folosirea la maximum a resurselor publice în folos particular.

Nu ați uitat că în timpul acestei guvernări au fost eliminate conflictele de interese care urmăreau exact acest lucru, ca neamurile să nu lucreze în același loc cu decidenții politici. Tot acum ANI a fost spulberată, astfel încât agenția a devenit o formă fără fond. În același timp, toate fiicele și fiii au fost angajați la stat. Niciunul dintre copiii de șefi de PSD nu a dorit să-și măsoare competența la privat. Poate fiul domnului Dragnea, dar afacerea lui viza chiar relația cu statul.

Așadar, fiul Vioricăi Dăncilă este la Curtea de Conturi, fiica lui Petre Daea este la Ministerul Agriculturii, fiul lui Adrian Năstase este consilier la vicepremierul Fifor, fiica lui Florin Iordache la BNR, fiul lui Gabriel Oprea și el la agricultură, fiica lui Paul Stănescu, consilier la ANCOM, fiul lui Buzatu este secretar de stat, fata lui Țuțuianu este la PMB. Și nu uitați de familia Cosma din Parlament. Ca ea să ajungă unde trebuie și-au dat demisia doi oameni de pe listă. Înțelegem că acum pleacă la un consulat în Grecia, într-o vacanță eternă.

Nu vi se pare simptomatic că toți acești oameni lucrează la stat? Și că statul nu livrează mai nimic din ce ar trebui să facă? La nivel mai mare sau mai mic, situația se repetă. Dacă toți șefii mari își pun odraslele în funcții, de ce nu ar face-o și șefii mici? Dar aceștia sunt doar membrii de familie. Luați în calcul tot ce înseamnă pilă politică, oameni de partid, amante sau alții care au lins clanțele unde trebuie. Așa o să înțelegeți cel mai bine deși nu reușim nimic. Pentru că sunt impotenți. Angajând doar cu acest criteriu este clar că mergem la vale. Și la fel de clar este de ce au crescut salariile. Asta face orice părinte pentru copii.

Nu vorbesc de rușine aici. Pentru că ea a lipsit cu desăvârșire în acești ani. Ba, a fost demontată pas cu pas. Mesajul aproape c-a fost așa: ”Nu vă fie frică români să furați să mințiți, să mituți să puneți pile. Toată lumea fură, toată lumea minte, toată lumea are ceva de ascuns.” Și dacă niciuna nu se potrivea, a venit Nicolicea cu argumentul suprem: ”Dacă alegi o rudă genială, care a luat premiul Nobel, în dauna unui prostălău care nu e rudă cu tine, evident ca nu e niciun conflict de interese.” De unde deduci că aceste numiri nu numai că sunt justificate, dar sunt chiar onorante pentru noi, ei fiind cei mai deștepți români.

În fine, domnul Breaz a adus argumentul emoțional suprem, ăla de câine spășit care se asigură că nu ia bătaie. Se gudură pe lângă tine și-ți linge din palmă, după ce te-a mușcat și și-a luat o jordie pe spate. ”Sunt și ei oameni.” Ce o să faci? O să-i dai afară? Nu, pentru că e destul de greu. Dar lăsați-ne măcar să ridicăm un pic ștacheta, domnule fost ministru. Că pleacă ei singuri.

PCR sfârșește condus de o ”gospodină”

2 septembrie 2019 Cătălin Striblea 2 comentarii

Partidul Comunist va face într-un an și jumătate 100 de ani de existență. Și asta se simte prin toți porii urmașilor săi. Niciun partid nu poate să trăiască mai mult decât vârsta biologică a membrilor săi, fără a face niște schimbări profunde în viața sa. Fără a se conecta la ce se trăiește astăzi. Or, priviți și dumneavoastră la PSD.

La cea mai recentă întrunire de partid, doamna Dăncilă a fost numită ”mamă pentru copiii României, mamă între mame”. Fiți atenți mai departe: ”să fie simbol al păcii între români, ale păcii peste hotare, noi trebuie să avem pace, siguranța românilor oriunde se află”. Eu, care am trăit și alte vremuri, o văd aici pe tovarășa Elena Ceaușescu, căci numai ea mi-a fost mamă iubitoare ani de zile. Și, sincer, sunt mirat că mai aud rahaturi din astea și 30 de ani mai târziu.

Dar nu e tot. Ascultați-l pe domnul Stroe: ”Pentru prima oară, România are nevoie, are șansa și poate avea un președinte-femeie, soție, mamă și gospodină. O femeie muncitoare, tenace, perseverentă și dârză, cum sunt femeile din România”. Vă jur că nimeni nu ar fi avut curajul să o numească pe Ceaușeasca gospodină. Pentru asta dispăreai din spațiul public.

Dar cele mai simpatice sunt discursurile publice ale liderilor PSD. Acela în care doamna Dăncilă spune că ”trebuie să fim mai aproape de tineri.” Sau: ”Trebuie să analizăm această situaţie. Întotdeauna ce nu te omoară te întăreşte. PSD a trecut cu bine peste situaţiile dificile.”

Mi se pare că în ultimile săptămâni și-au desăvârșit arta de a nu mai spune nimic, moștenită chiar de la mândrul Partid Comunist. PSD nu mai are niciun reflex de-a vorbi concret și pe limba unuia ca mine. Tot ce apare în ultima vreme e o panglică colorată și electorală. PSD s-a făcut mic, incompetent la lucruri concrete, incapabil să înflăcăreze oamenii și cu o credibilitate mică spre deficitară.

I-a reușit chiar performanța de a ajunge în poziția de a pierde puterea ca urmare a manevrelor unui partid încă foarte mic, Pro România. Victor Ponta a reușit să lucreze PSD din afară deși nu avea nimic de oferit, iar premierul e cu toate bucatele pe masă. Pentru că nu a înțeles exact mersurile din acest moment, PSD a pierdut și singurul aliat, partidul lui Tăriceanu.

Cum se explică această anomalie din politica românească? Cum au ajuns mai marii zilei să rămână singuri și aproape de finalul puterii, ba, mai mult, aproape de finalul lor ca formațiune importantă.

Partidul Comunist a fost rampa de lansare a acestui partid. Din inerție PSD a mai ținut puterea și influența câtă vreme a mai stat pe osatura și membrii în viață ai partidulului care l-a creat. Apoi a început să cadă sub propria greutate. Lipsa filtrelor, faptul că nu a mai reușit să atragă profesioniști, imensa pilăraie, l-au strivit. Lipsa unei dezbateri interne, modul dictatorial de-a conduce din perioda Dragnea l-au dus în derizoriu.

Lipsa profesioniștilor și a competenței, lipsa rezultatelor concrete l-au dus în singurele zone la îndemână: mărirea salariilor din pix și naționalism gălăgios. Nici lor nu le este foarte clar de ce au ajuns în situația asta. Singura explicație pe care ar trebui să o ia în calcul este și cea care-i doare cel mai tare.

PSD nu a fost niciodată un partid social democrat. Doar s-a plasat din gură în zona asta. În fapt a fost un partid conservator, reprezentant al elitei de la stat. Nici nu avea altfel cum. ȘI PCR era partidul tovarășilor. E o formațiune foarte pricepută la a crea dependența săracilor față de cei care dispun de resursele zilei, dar foarte puțin pricepută în a lucra la binele general și la starea de echilibru. PSD nu are nevoie să livreze nici stradă, nici școală, nici spital pentru că membrii săi oricum au întâietate în orice situație.

Acest abandon al rațiunii nu arată însă decât un lucru: că le-a sosit vremea!

Ați putea să trăiți așa?

26 octombrie 2018 Cătălin Striblea 2 comentarii

Zilele trecute am dat peste o carte în benzinărie. Da, în benzinărie. Și am cumpărat-o ca atunci când cumperi ciocolată. A fost un gest reflex și nici nu mai caut explicații. Pur și simplu așa mi-a venit. Nu știu dacă m-a intrigat titlul ”Mica enciclopedie Lykke. În căutarea celor mai fericiți oameni din lume.” Sau să fi fost culoarea portocalie?

Cert este că am știut din prima că nu este una dintre acele cărți despre cum să fii fericit. Cinci pași care să te ducă pe norișor. Sau cele șapte trepte ale detașării. Avea, așa, alt aer. Și asta și este: o carte despre cei mai fericiți oameni din lume, care potrivit statisticilor sunt danezii, dar mai ales despre cum ajung ei acolo. Nu vă povestesc mai mult, aflați singuri.

Mai mult

Bucureștiul e generos cu parcările. Și populist

13 septembrie 2018 Cătălin Striblea 0 comentarii

Am avut ceva mai multă treabă în oraș în ultimele zile. Am evitat să iau mașina pentru că știam că acolo unde mergeam, pur și simplu nu sunt locuri de parcare. Și asta e cumplit dacă ai treabă la oră fixă. Așa c-am băgat tare pe taxiuri.

Doar că în una dintre zile a fost musai să am mașina la mine. Zona aia de la Victoriei e cumplită în ultima vreme. Pe la America House lumea parchează și pe câte patru rânduri. Tot Mihalache e un dublaj la mașini. Am găsit loc, după 25 de minute de căutat, pe Monetăriei unde m-am înțeles cu un paznic. I-am dat ceva, generos, și m-am bucurat de trei ore de liniște.

Mai mult