administratie

Ce problemă ne arată darul lui Simion. (Din nou)

Dincolo de faptul că un politician poate strange sau nu 400 de mii de Euro la o nuntă, trebuie să vedem că în acest caz, ca și în altele, avem o lacună legislativă care o să dea mereu bătăi de cap.

La ce trebuie să ne uităm.

George Simion a încasat la nuntă, potrivit propriei declarații, 400 de mii de Euro. Ca o paranteză, fie spus, de remarcat precizia darului, nu mai mult și nici mai puțin.

Dar banii nu sunt în conturile unei bănci, arată declarația de avere. De altfel, acesta este și mesajul lui George Simion către societatea și admiratorii săi. ”Nu avem 400 de mii de Euro în conturi”, spune el. Aparent domnul Simion nu lucrează cu bănci.  Continuă spunând că aceștia sunt banii cu care s-au plătit masa și dansul la nunta sa. Adică ar fi fost tanda pe manda între venituri și cheltuieli. Iar dacă nu ieșea suma cu pricina, chiar rămânea dator. Iar de aici trebuie să-l credem pe cuvânt pentru că mi-e greu să cred că vom vedea chitanțe, facturi sau bonuri.

De remarcat și concordanțele dintre declarații. Organizatorii au vorbit de prezența a 12 mii de persoane și un meniu care costă 150 de lei. Respectiv 360 de mii de Euro. Cu cei 12 pe care spune că i-a scos din buzunar plus brânză de 20 de mii de Euro, cadou de la Gigi Becali, iată suma.

Doar că estimări mai realiste arată că la nuntă au fost 5000 de oameni, care iată, este posibil să fi plătit 160 de Euro de cuplu.

Dar problema este în altă parte

Fiind vorba de bani cash, într-o astfel de situație, orice politician poate declara orice. Că i-a cheltuit pe toți, că i-a mâncat, că ține toată suma acasă, sub plapumă.

De fapt, această sumă este ca pisica lui Schrödinger: există și nu există în același timp. De aici încolo, autorul unei declarații și-a constituit o rezervă bani peșin pe care-i poate învârti fără declarații de avere. Poate să încaseze sume în acest cuantum, poate să cheltuie sume în acest cuantum. Sau poate să facă o balanță din ele, cum îi este convenabil.

Atenție, declarația sa că i-a cheltuit pe petrecere nu este opozabilă statului în niciun fel. Doar dacă, la un eventual dosar penal îi este găsită o sumă de bani în casă și atunci ANI sau procurorii ar verifica asta. Dar nu este cazul.

Așadar, din nunți botezuri, cumătrii, oricine din politica românească poate face un rulaj frumușel cu care să trăiască binișor. Cert este că această imposibilitate a legii de a percepe această situație este cunoscută de politicieni. Sunt nenumărate nunți, botezuri, cumătrii unde sutele de mii de Euro curg

Ce concluzie tragem de aici

La fiecare eveniment de genul acesta, când auziți sume care sar de bunul simț, atunci trebuie să aveți semne de întrebare. Este omul acesta într-adevăr onest? Pot contribui prietenii lui la așa dar? Asta câtă vreme statul a renunțat să afle adevărul în această chestiune.

Pe șleau, folosiți calculatorul de nunți și vedeți în funcție de invitați care ar fi cotizația și dacă ajunge pe acolo. E improbabil să se strângă suma asta? Nu este în conturi la bancă? Atunci politicianul nu este ce trebuie.

Puteți să cărați dosare? Poftim, sunteți angajat!

Zic să nu lăsăm acest fapt nesemnalat. Știți că, de curând, Casele de Pensii de prin toată țara au angajat personal. Este vorba de 1000 de persoane, 800 cu studii superioare și 200 cu studii medii. Angajările se fac pentru că e nevoie de mulți oameni care să înceapă procesul de recalculare a pensiilor.

Salariile într-un astfel de post ajung la 2300 de lei net pentru cei cu studii superioare și 2100 pentru cei cu studii medii. La Buzău, de exemplu, au fost 5 candidați pe un loc la studii superioare și 9 pe un loc la studii medii. La Suceava și la Alba s-a ajuns și la 10 sau 12 candidați pe un loc.

Articolul de aici vă va spune mai multe

Și de aici lucrurile devin atractive

Bănuiesc că nu credeți că s-au angajat cei mai buni oameni. La Dolj, suspiciunile au fost rostite public de-a dreptul. Mai mulți dintre cei care au luat note mari, au picat la interviu. Adică, dacă iei 8 sau 9 la scris, ai șanse să iei 2 sau 3 la interviu.

Aveți aici cazul unui tânăr matematician, care a picat cu brio la interviu.

Dar poate vă întrebați ce se întreabă pe la interviurile astea. Și am primit recent două exemple de la ascultătorii România în Direct. Culmea este că ele sunt identice și arată un tip de experiență administrativă. Iată ce scrie Francesca, un pseudonim, despre concursul de la Iași.

Credeți cumva că în instituțiile publice, se fac angajări pe baza competențelor și abilităților ? În nici într-un caz. Dacă era pe baza competenței , atunci reușeam să mă angajez și eu la Casa de Pensii Iași. Am învățat pentru proba scrisă ( punctaj 90 de puncte), știam legislația din bibliografia de concurs dar în schimb nu știam că trebuie să ai recomandări de la persoane cu influență pentru a fi notat la interviu cu un punctaj mare, care să ducă la a te număra printre candidații admiși. La interviu am fost notată cu puțin : 50, 67 puncte întocmai pentru a nu mă afla printre candidații admiși.

Ce fel de interviu o fi acela în care ești întrebată ce lucrezi, pe cine cunoști (cine te recomandă) , ce stare materială ai , dacă poți căra dosare ? Nu întâmplător mulți dintre cei care au luat note mari la scris, au picat la interviu.

Lista rezultatelor de la Iași arată peste 30 de candidați cu note similare la scris celor admiși, dar care s-au prăbușit la interviu.

O astfel de afirmație trage după sine una similară venită de la Buzău.

”Este exact situatia prin care am trecut si eu prin participarea mea la concursul organizat de cnpp Buzau.Am avut 90 puncte la proba scrisa si 50 la un simulacru de interviu(asta a fost impresia mea). De asemenea am fost intrebat de doua ori daca pot cara dosare. Mi se pare absurd sa se puna o asemenea intrebare la o proba de interviu si mai ales unui barbat. Cred ca este aberant ca o departajare sa fie facuta de un interviu pentru care nu am avut nimic de pregatit,comisia putând pune intrebari dupa bunul său plac,astfel incât sa fie admis cine trebuie si nu cine merită”.

Statul este doar pentru ei

Doar ce-am scris aici și este îndeajuns pentru orice șef sau ministru serios să arunce o privire asupra acestor concursuri. Și să vadă dacă ele nu cumva pun la îndoială credibilitatea instituției. Trei județe, trei practici similare. Greu de crezut că cine reușește în scris nu mai are și aptitudinea de a vorbi.

Aș îndrăzni să cred, mai curând, în clasicul concurs românesc în care intră toată lumea și iese cine trebuie. Sunt tentaculele acelea care leagă și fac să funcționeze administrația românească. Și care rezolvă, în general, doar problemele celor care sunt de partea bună a ghișeului. Remarcați și să sumele și posturile pe care s-a dat această bătălie și imaginați-vă ce se întâmplă când miza crește.

Acesta este statul român și modul în care ei își doresc să funcționeze. Alcătuiește o clasă superioară, o castă, menită să lucreze după reguli și-n folos propriu. Mai rău este că ei sunt cei care o să ne socotească pensiile.

Acest articol este potrivit aici

Discuția a pornit de la această emisiune

Demiterea lui Berceanu. Orice bugetar onest trebuie să învețe să tacă.

Cred că ideea de administrație publică corectă din România a primit o lovitură directă în ultimele ore. Premierul Cîțu l-a schimbat din funcție pe Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu. Marți, domnul Cîțu și-a explicat schimbarea spunând că ”toți cei numiți politic trebuie schimbați”. Și, potrivit legilor politicii din România, domnul Cîțu are dreptate. Până la urmă, partidele sunt datoare să guverneze cu oamenii lor, după priceperea lor. 

Doar că noi nu am predat România în gestiune PNL-ului. Atunci când acest partid a venit la putere el trebuia să-și numească oamenii, dar să o facă în interes public. Căci interesul public este mai sus decât orice interes de partid. Așa că această schimbare eu de aici o judec, nu de la chestiuni de partid.

Dar, de fapt, ce spune interesul public și de ce destituirea acestui funcționar a stârnit o revoltă și emoție în rândurile multor români?

Poate pentru că în el foarte mulți dintre noi au văzut o speranță. După numirea lui Berceanu în funcție am văzut că în România intră mii de tone de gunoi care nu are  ce căuta aici. Am văzut că există un sistem care a fost nestingherit de aducere a unor mizerii mortale în România. Am văzut un om care aleargă la propriu să oprească focurile ucigașe din jurul Bucureștiului. 

Dar poate ceva mai mult. Eu unul nu cred în oameni providențiali, dar îmi place să văd când cineva le dă curaj oamenilor cu care lucrează. Or tocmai asta a făcut Berceanu. I-a scos din amorțire și din frică pe unii dintre comisarii care astfel și-au regăsit menirea. Aceea de a lucra în folosul publicului. De asta a fost importantă numirea lui.

Ce se va întâmpla mai departe?

E de ajuns să ascultăm ce-a declarat domnul Berceanu marți dimineață în Deșteptarea.

”Zona infracțională, zona politică și-a pus foarte, foarte mult amprenta pe activitatea Gărzii de Mediu. Dorința este de a se reveni la același nivel, la ce s-a întâmplat până să ajung la Garda de Mediu, astfel încât comisarii să fie niște paiete și să controleze doar ce dictează politicul sau o parte din zona infracțională reprezentată de politic”.

Octavian Berceanu la Europa FM

Mafie, baroni locali, anchete. Știți despre ce e vorba aici. De capturarea statului pentru afaceri de mediu, dar e mai grav de atât. Mulți dintre liderii politici sunt dispuși să ne lase otrăviți, murdăriți, fără aer, păduri și apă. Am o veste proastă pentru voi, oamenii politici. Astea-s lucruri care vă omoară și pe voi.

Și e o mișcare de intimidare voită. Orice om onest de la stat care vrea să muncească la stat trebuie să învețe să tacă. Dacă scoți capul și te pui cu mafia, atunci pleci.

Și încă ceva. Niciodată nu am văzut un congres atât de distructiv precum acest congres al PNL. Niciodată împărțirea puterii nu a fost mai toxică. S-a renunțat la toate principiile, s-a vândut și s-a cumpărat tot. Și aici nici nu mă refer la desființarea coaliției de guvernare. Ci la tranzacționarea bunăstării și sănătății noastre.

Aici este articolul despre Ovidiu Ianculescu, întregitor al perspectivei

Noua clasă politică a început să se vadă. Și trebuie să reușească

Mie mi se pare că aerul s-a mai primenit. Că e mai bine. Că există semne masive ale unei schimbări importante. Știți ce cred prieteni? Că s-au împlinit cei 25 de ani ai lui Brucan. Pentru că în mintea noastră am crezut că după 25 de ani vom trăi așa ca în Occident. Și nu ne-am dat niciodată seama că de abia încolo începe schimbarea.

Apoi am crezut că schimbare va fi ceva brusc ca și cum cineva va trage cortina la o piesă de teatru și gata vine fericirea. Doar că ea se caută și se muncește în fiecare zi. 

Iar azi după aceste alegeri locale avem semnele unei schimbări consistente în politica din România. O nouă generație, educată altfel, și cu alte dorințe a venit și și-a spus cuvântul. Care sunt aceste semne?

Alegerile locale din România au adus victoria mai multor primari USR sau a unora care fac parte din noua clasă politică. Nicușor Dan la București, Dominic Fritz la Timișoara, Allen Coliban la Brașov, Radu Mihaiu la Sectorul 2. USR a mai câștigat la Bacău sau la Alba Iulia și prin Elena Lasconi la Câmpulung Muscel. La Sectorul 6 din București a câștigat un primar de nouă generație, Ciprian Ciucu, iar la nivel politic USR și PLUS vor conduce Capitala după 12 ani de Consiliu General PSD. Și merită adăugat că la Târgu Mureș, în premieră, orașul va fi condus de un reprezentant al UDMR, Soos Zoltan. Nu în ultimul rând, în Vrancea, Marian Oprișan a fost îndepărtat de la putere după 20 de ani. Ca să înțelegeți mai bine ce spun, iată socotela sociologului Barbu Mateescu

Harta electorală a României e mai complicată decât oricând în istoria sa recentă.În Transilvania au loc două mișcări…

Publicată de Barbu Mateescu pe Luni, 28 septembrie 2020

Evident, însă această schimbare nu este totală. România nu avea cum să aleagă pe de-a întregul o clasă politică nouă. Asta pentru că România este inegală. Și pentru că unii dintre noi au avansat mai mult, alții mai puțin. Pentru că noi credem în lucruri diferite și pentru că în orașele mari schimbarea vine mai ușor. Avem aici generații care știu și pot să fac altfel lucrurile. Nu mai sunt obișnuiți să primească ce li se dă, li se pare firesc să ceară ei.  

Și, da, România și-a păstrat structura sa solidă, grea, conservatoare. În egală măsură, însă, vechea clasă politică stăpânește votul politic. PSD, PNL și UDMR au câștigat președințiile consiliilor județene. Sunt primari cu vechime care și-au păstra funcțiile, așa cum sunt Robert Negoiță și Daniel Băluță în București. Olguța Vasilescu s-a întors la Craiova, iar Emil Boc nu a avut probleme la păstrarea mandatului. Iar o dovadă că lucrurile se schimbă greu este victoria lui Cristian Popescu Piedone la Sectorul 5.

Adăugați aici pe primarul din Sângeorz Băi, ce cu fetița despre al cărei caz am tot vorbit. E șocant nu? Dar a fost reales. Să vorbim și de cazul celui din comuna Mogoșești Siret care a recunoscut c-a avut relații cu două minore chiar la primărie, dar acest pas moral nu a contat. Acolo lumea nu a fost impresionată de treaba asta. 

Practic, vechea clasă politică și-a menținut controlul asupra votului politic, dar este pentru prima dată când sunt fisuri majore în zone care până acum erau controlate de PSD sau PNL. Iar USR a devenit în foarte multe localități și județe partidul fără de care PNL nu poate guverna.

Nu va curge lapte și nici miere. Și nu va fi o reușită deplină. O parte dintre acești oameni vor eșua. Alții se vor lovi de zidul administrativ. Vor fi împiedicați să lucreze, li se vor pune bețe în roate. Doar puțini vor face un succes total din mandatele lor. Reușita va fi, probabil pe jumătate, iar marele risc este vorba care va apărea că ”toți sunt la fel.”

Dar acolo unde se va scrie un anumit tip de reușită se va întâmpla ceva foarte important: se va genera nevoia. Oamenii vor vedea și vor dori aceleași lucruri. Așa cum a făcut Boc la Cluj și-i obligă pe unii din toată țara. Oamenii vor vrea primărie digitalizată, oamenii vor vrea festivaluri, vor vrea măsuri în trafic. Toate lucrurile bune se vor întinde. Așa cum vrem noi toți să avem școli ca la Ciugud. Și nu ni se pare imposibil.

Sigur că nu toți vor reuși, dar eu cred că zăgazurile sunt sparte. Încet-încet vor fi obligați să plece niște oameni, iar alții  nu-și vor mai găsi locul.

Știți ce e important să facem? Și asta e ușor să facem . Să aducem oamenii buni alături de acești primari. Oameni care înțeleg sisteme și sunt în stare să mânuiască niște instrumente administrative performante. Mai ales că, acum, paradoxal, salariile bune devin un instrument util.

Administrația nu mai trebuie să fie parcarea incompetenței. Acum, cum îl vezi pe unul pilos sau prost, imediat are un post căci mă-sa e ceva important. Trebuie să desființăm ideea că administrația este afacerea unor băieți din politică.

De asta spun că acești proaspeți învingători au în fața lor cea mai grea misiune. Și nu prea e loc de eșec. Pentru că dacă vor eșua, ne vor arunca pe toți în brațele populismului și a băieților deștepți din politică. În brațele celor care au muls statul acesta și s-au făcut de fapt voievozi nu funcționari publici. Cumva, noul val trebuie să reușească

Photo by Miguel Á. Padriñán from Pexels

”Câte copile mai trebuie să moară ca statul român să facă ceva?”

Trebuie să discutăm despre acest eșec major al statului român, care i-a dat voie unui criminal în serie să incendieze un copil de 17 ani. Eu o să vă dau câteva indicii despre vinovați. 

Înainte de a merge mai departe, vă rog să o ascultați pe Mariana, ascultătoare noastră de la România în Direct. Mesajul ei este important. 

”Voi presa ați discutat o săptămână despre trabucul lui Ludovic Orban. Despre acest caz ar trebui să discutați o lună. Fata asta nu va mai fi om în vecii vecilor. Nu numnai că cictatricile fizice îi vor rămâne acolo, dar sufletul ei va fi măcelărit. Cine are drept de viață asupra ei? Un criminal? Un criminal care a mai omorât patru oameni. Ce sistem este ăsta? Ce sistem hrănește Poliția care a zis nu ne interesează, dăm pagina și o trimitem la centrul de recuperare? Și acolo ce-i facem? O dăm în grija unei bătrâne de 82 de ani. Luați-o ca o problemă de matematic și disecați-o ca să înțelegem toate dimensiunile ei. Nu suntem într-o republică arabă unde o femeie este egală cu o capră. Întrebarea me astăzi este: câte copile trebuie să mai moară ca statul acest asă facă ceva, iar polițiștii să-și facă treaba?”

Mariana, încerc să-ți răspund ție și tuturor românilor îngroziți de ce s-a întâmplat. Eliberarea condiționată este o procedură legală pentru toți deținuții din România, care au executat o două treimi din pedeapsă. Sunt mai multe condiții cumulatorii, iar în cazul acestui criminal, Comisia de eliberare condiționată a stabilit că toate sunt îndeplinite. 

Această comisie este alcătuită din comandantul penitenciarului, din ofițerul de probațiune, dintr-un medic și un psiholog. Toți cei de la Drobeta Turnu Severin au căzut de acord că Turnagiu s-a îndreptat. De cinci ani ieșise la muncă, deși se afla acolo de 26. De asemenea, purtarea sa fusese bună în penitenciar, primind câteva zeci de recompense de-a lungul anilor. Doar în șapte ocazii în 26 de ani a încălcat normele penitenciare.

Probabil că Turnagiu era văzut ca un deținut bun de către cei de acolo. Dar sigur mai este și un alt motiv.

Un raport Apador-CH despre penitenciarul din Drobeta arată un grad uriaș de supraaglomerare, cel puțin în anul 2013. Astfel deținuții aveau la dispoziție fiecare sub 2 metri pătrați. Sunt convins că toate penitenciarele  fac eforturi să scape de astfel de deținuți. Turnagiu chiar are un proces împotriva statului român în care cere despăgubiri pentru condiții. 

Această cerere a ajuns la Judecătorie, care a refuzat eliberarea, dar apoi a mers la Tribunal. Acolo, potrivit Libertății, a fost eliberat de același judecător care a mai eliberat recent un deținut pe viață, cu omoruri. Purtătorul de cuvânt al Tribunalului spune că așa e legea. 

Corect. Așa e. Doar că judecătorul poate și nu e obligat să elibereze. Nu e  clar cum și-a format convingerea. La fel cum nu e clar în ce măsură elementele probațiunii au fost respectate. Nimeni din poliție nu a răspuns până acum de ce, după plângerea fetei, un recidivist periculos nu a fost anchetat mai mult de poliție. 

În fine, să ajungem și la Direcția de Protecție Socială. Fata a fost audiată în prezența funcționarilor, plângerea ei a fost infirmată, bunica a venit și-a luat-o acasă și asta a fost tot.

O ascultătoare România în Direct, angajată la o astfel de direcție mi-a spus că, pe hârtie, totul a fost minunat. Dar că multe cazuri pe  care le știe se rezolvă doar pe hârtie. Și apoi mi-am adus aminte de un alt infractor celebru care stă la închisoare pentru că două angajate de la Protecția copilului lucrau la PSD și nu acolo unde ar fi trebuit să salveze copii. 

Și aș pune mâna în foc că toți funcționarii pe care i-am enumerat, pe hârtie, sunt de neatins. Dincolo de asta, o copilă a căzut pradă unui nemernic, deși toate hârtiile sunt în regulă.   

Photo by Jordan Benton from Pexels

Fata de 17 ani, incendiată în Mehedinți, e încă un copil trădat de statul român

Am stat să socotesc în câte feluri este vinovat statul român și societatea noastră, de-a dreptul, pentru ce i s-a întâmplat copilei incendiate din Mehedinți. Nu cred că  mai e cineva care să nu știe povestea, dar pentru cine nu o știe, o să repet câteva date.

Un criminal în serie este eliberat anul trecut după ce a petrecut în închisoare 16 ani. Îl cheamă Ion Turnagiu, iar în 1993 a omorât cinci persoane între  care o femei însărcinată. Deși are un total de 90 de ani de închisoare, omul este eliberat la a 11-a cerere. 

Iată cum arată lista sa

Martie 1993: Prima victimă, o femeie

Octombrie 1993: Triplă crimă – Soț și soție, femeia era însărcinată în 7 luni

Noiembrie 1993: A treia crimă – O victimă, omor deosebit de grav, cu premeditare

Stabilit la Dârvari, în Mehedinți, după ce-a ieșit din închisoare, omul  stabilește o relație de prietenie cu tatăl fetei. Este o prietenie pasageră de vreme ce acesta era mai mult plecat în străinătate, la muncă. Fata sa de 17 ani și fratele mai mare erau în grija unei bunici de 82 de ani. Nu știm cum, dar criminalul s-a apropiat de fată. C-au avut o relație, că era doar imaginația agresorului, că o hărțuia, e greu de spus. Cert este că ea s-a simțit amenințată. 

O tot suna pe fată. El a avut două conturi de Facebook și o suna pe fată. Mă suna fata: „Băi, tati, ce fac cu ăsta că uite, mă sună să mă duc la el și nu știu ce”

Nu e clar de ce, dar lucrurile nu au putut fi oprite de familie acolo. Copilul acesta nu a avut protecție nici de la părinți, nici de la bunici, nici de la stat. Ceva grav s-a petrecut în săptămâna dinaintea atacului, care a determinat-o să se ducă la poliție. Au văzut situația fetei și au dus într-un centru de asistență socială,de unde a fost scoasă de bunică. A doua zi, ea a fost incendiată și acum nu știm dacă o să mai trăiască. 

Concluzia mea este că acest copil nu a avut parte  de nicio protecție din partea nimănui și că viața i-a fost furată de această țară căreia nu-i pasă de nimic și de nimeni și-n care statul e o sculă în mâna diverșilor să șefi, dar nu face nimic pentru oameni obișnuiți. 

Primul lucru la care trebuie să ne uităm este cum a ieșit acest om din pușcărie, deși ar fi trebuit să stea pe viață. Legea îi dă dreptul în anumite condiții la eliberare condiționată. Adăugați că a beneficiat și de recurs compensatoriu, ceea ce i-a dat posibilitatea să ajungă mai devreme în fața unor judecători. Ce-au spus judecătorii, care, potrivit publicației justnews.ro, sunt șefa Secției Penale de la Tribunalul Mehedinți, Mihaela Popescu și judecătorul Romică Uliu. 

… Analizând contestația formulată prin prisma dispozițiilor sus evocate și în raport de actele depuse la dosarul cauzei rezultă că persoana condamnată T_______ I__ a executat fracția minimă prevăzută de lege , pe timpul executării pedepsei a fost sancționat disciplinar, însă aceste sancțiuni au fost ridicate ulterior, a fost recompensat de 7 ori cu ridicarea măsurii disciplinare aplicate și de 24 de ori cu suplimentarea drepturilor. În perioada analizată, nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de 8 ori cu suplimentarea drepturilor. A îndeplinit recomandările de participare la programele și activitățile de reintegrare socială și a participat la activități lucrative, obținând 215 zile câștig. În cauza de față, în raport de cerințele prev. de art. 59 C .p., se reține că judecătorul fondului nu a apreciat în mod corect, raportat la actele și lucrările dosarului, că la acest moment nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege și nu se impune liberarea condiționată a condamnatului.

Vă aduc aminte, judecătorii s-au pronunțat diferit față de colegii lor de la judecătorie. Procurorul a interpretat tocmai pe dos față de judecători. Iată.

Reprezentanta Ministerului Public a solicitat respingerea contestației ca nefondată, arătând că 

persoana condamnată nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, i-au fost aplicate 7 sancțiuni disciplinare, a câștigat 215 zile ca urmare a muncii prestate, însă dintr-un total de 7305 zile pe care le-ar fi putut câștiga astfel, ținând cont și de natura și gravitatea infracțiunii comise, respectiv omorul deosebit de grav.

Dacă stai să te uiți pe tot dosarul, vei vedea că Turnagiu a început să dea dovezile de îndreptare doar în ultimii 5 ani înainte de eliberare când a început să iasă la muncă. Și că din zilele de muncă a câștigat doar a treizecea parte pe care ar fi putut-o avea. Cred că e firesc ca de-a lungul anilor să ai diverse încălcări ale normelor penitenciare, iar cele șapte încălcări pot fi trecute cu vederea, dacă apar în anii trecuți din dosar. Mai ales că propunerea de eliberare era făcută în unanimitate de membri comisiei, iar Turnagiu executa pedeapsa în regim deschis. 

Doar că realitatea spune că Turnagiu devenise băiat bun în ultimii 5 ani. Și că nu petrecuse nici 26 în pușcărie. Dacă la cinci crime, nu faci nici 30 de ani, cam care e starea justiției? Și cât de mare e presiunea pe judecători să scoată oameni din pușcărie și-n aceste condiții? Știți bine că de la vârful statului român s-a pornit o campanie de golire a pușcăriilor cu orice preț.

Mai departe, însă. Turnagiu a ieșit condiționat din pușcărie. Adică la orice greșeală se întoarce. Există niște condiții în care are loc această verificare. Cum s-a întâmplat vreme de un an ca un criminal periculos să fie verificat de poliție? Cetățenii care lucrează în poliția locului ar fi trebuit să știe totul despre el, zi de zi. E o formă de protecție a comunității. Mai ales când e una mică. Sunt curios cum s-a întâmplat asta. 

Cumva, dând dovadă de curaj, fata aceasta a ajuns la poliție unde a reclamat un viol împotriva unui criminal în serie. Poliția a dus-o la un centru de asistență socială. Corect până aici. Cel mai probabil este că l-au și luat la întrebări pe cetățean pentru că aceasta a incendiat-o ca să se răzbune. Deci știa că este reclamat. 

Nu au fost găsite dovezi împotriva lui? Pentru că în acest moment nu știm de ce omul nu a fost reținut pe loc. Cum a decurs interogatoriul? A fost unul? Ce s-a întâmplat acolo? Nu a existat niciun motiv ca acest om să rămână la Secție? Nu ai nicio îndoială ca polițist că există un pericol?

Ce s-a întâmplat apoi la centrul de asistență socială. Deși copila s-a plâns familiei că e agresată, apoi a mers la poliție, totuși, bunica de 82 de ani, care era și reprezentant legal, o scoate de acolo. Controlul de medicină legală spune că nu a existat un viol. Nu s-a întâmplat însă nimic de nicio natură. Era doar speriată, a mințit? Și-a pus problema cineva, o secundă că acest copil este realmente în pericol? 

Răspunsul este mai curând nu. Nici măcar familia nu a luat-o în seamă. Adevărul este că avem de-a face cu o fată curajoasă care a fost abandonată de toată lumea. Cumva, ea a procedat corect, dacă a fost agresată și a avut curaj să meargă la Poliție. Nu uitați că aici asta este încă o rușine, darămite în România rurală. 

Mesajul este că orice ai face, nimeni nu are cum să te ajute în aceste situații în România. Spre deosebire de alte cazuri, Poliția ajutat-o, i-a oferit o formă de protecție. E un pas înainte față de zilele când nu te băga nimeni în seamă. Dar nu e de ajuns să-ți salveze viața. 

Ca de obicei, statul nu are nicio formă de protecție pentru cei mai slabi dintre ai săi. El rămâne o sculă în mâinile celor care conduc țara și una aflată la dispoziția lor. Totul se pune în funcțiune când se face presiune de sus sau când apare presiune publică. Pe mai departe, și după moartea Alexandrei din Caracal, o femeie nu câștigă mare lucru atunci când se duce la Poliție.

În 30 de ani reforme succesive, Poliția nu reprezintă mare lucru în ochii populației, ci un instrument de dat amenzi. Mai ales după pandemie. Ce știi sigur este că atunci când soliciți apărare ești în realitate singur împotriva tuturor. 

Foto: captură Digi 24

 

 

Ca să înțelegem mai bine episodul Nicușor Dan. Istoria unei bătăi de joc: Prelungirea Ghencea

Cel mai interesant lucru din imaginile cu Nicușor Dan și Aurelian Bădulescu nu este îmbrânceala provocată de nătărăul de la PSD. Cel mai interesant lucru este cel legat de ce se vede în spatele lui Nicușor Dan, aflat pe marginea uneia dintre cele mai importante artere din București, Prelungirea Ghencea. Acolo unde ar fi putut fi un trotuar, sau un spațiu verde sau, într-o variantă SF, o linie de tramvaie.  În realitate, se află praf, bălți și mizerie. Este de fapt imaginea nepăsării, a incompetenței și a furtului. Și când cineva a venit să povestească despre asta, i s-a pus pumnul în gură. 

Și acesta nu este un loc izolat. Imaginea aceasta se întinde pe nu mai puțin de șase kilometri. Adică de la limita carterului Ghencea până la centura Bucureștiului. În toată această zonă au fost construite în ultimii 20 de ani mii de apartamente, o estimare mergând până la 20 de mii. Complexurile de locuințe se întind atât pe teritorului Sectorului 6, dar și în comuna Bragadiru. De o parte și de alta, toate aceste apartamente nu au decât o singură legătură cu orașul, bulevardul pe care se afla Nicușor Dan. Tehnic, când te duci spre centru sau spre alte locuri de muncă, nu poți să o faci decât cu mașina sau cu autobuzul. Asta duce la un blocaj permanent care afectează și transportul de pe centura orașului. Zona urbană se prelungește dincolo de șoseaua de centură.

Primăriile au dat autorizații de construire la nesfârșit pentru că „nu pot împiedica un proprietar să construiască.” Drept urmare multe dintre străzi sunt atât de înguste că nu mai pot intra salvarea sau pompierii. Nu mai vorbim de locuri de parcare. Dar foarte multe nu au nici canalizare sau apă curentă. Au fosă și puțuri. Unde este apă, aceasta nu are presiune la orele de vârf și nici rețeaua de curent electric nu face față tot timpul. Și zona nu se oprește din construit. 

Planul de reconstrucție al bulevardului din zonă ar fi, așadar, o mică rezolvare pentru timpul celor care trăiesc în zonă. Iar construcția pasajului de la Domnești, ar elibera traficul pe șoseaua de centură și i-ar ajuta și pe cei care trăiesc dincolo de centură. Asta a fost prezentarea generală, mai ales pentru cei care nu sunt din București. Eu știu zona asta de 20 de ani. Și am fost curios să văd de câți ani li se promite acestor oameni că se poate face ceva pentru ei. 

Așadar, cum arată, documentar, bătaia de joc a statului român la adresa a zeci de mii de oameni?

Prima mențiune documentară, cum s-ar spune,  apare în anul 2006 când a fost adoptat Planul de Dezvoltare Regională București- Ilfov. Acesta ar fi trebuit să fie pus în aplicare între 2007 și 2015. Puteți să mai citiți că mai sunt acolo și alte treburi amuzante. Cum ar fi străpungerea de la Chiajna.

La data respectivă se gândea metropolitan, cum ar veni. Aceasta era viziunea lui Adrian Videanu. Nu a ajuns niciodată în practică. Avea de depășit prea multe interese. Pe hârtie s-a mai făcut un efort în masterplanul de transport din anul 2008. 

 

A mai trecut un an și povestea a mai fost pusă o dată pe hârtie. Iată o găsim în diverse forme în Planul de Dezvoltare a Municipiului București. Deja venise doctorul Oprescu la Capitală. Ghencea capătă viteză în planurile pe hârtie. E numită de șapte ori în planul lui Oprescu

 

Atunci am aflat prima oară și de parcul pe care Primăriile se angajau să-l facă pe locul fostelor sere din Ghencea. Nici azi nu există niciun parc în acel loc. 

La finalul anului 2010, site-ul administrațieperformantă.ro făcea o sinteză de presă cu întâmplările din zonă. Iaca situație de nu o să vă vină a crede. Lucrarea e pregătită pentru execuție. 

Iar parcul este o dorință la fel de fierbinte. Vă las să citiți și fragmentul de mai jos care mi se pare înduioșător.

Și tot aici găsim și o mențiune sinceră despre pasajul de la Domnești, făcută de directorul Direcției infrastructură de la PMB, la data respectivă, Mădălin Dumitru, în EVZ. Pasajul nu poate fi făcut. 

Interesantă, mai târziu, soarta domnului Dumitru. Câteva înregistrări de la DNA l-au făcut celebru. Într-una din ele spune așa. Ce o să fac? Trei ani de puşcărie, cinci, opt, nouă, cincişpe şi tot scap. Și?” Domnule, a avut dreptate. A luat trei ani cu suspendare. „In schimb, judecatorii au decis sa-i restituie lui Madalin Dumitru 8 telefoane mobile, 8 ceasuri- printre care marci ca Longines sau Ulisse Nardin, precum si 3 carti de identitate pentru autoturisme. „

Dar să mergem mai departe. Nu ne împiedicăm în acest detaliu. În anul 2012, pentru treaba asta s-au alocat 3,1 milioane de lei după cum scrie Hotnews.ro 

Și apoi intrăm într-o uitare absolută până când apare doamna Firea cu proiectul său de reabilitare. Altul decât ceea ce-am discutat până acum. Proiectul arată așa.

Și ar trebui terminat până în 2021. Pe teren arată așa.

Dupa 4 ani de mandat, primarul capitalei Gabriela Firea se lauda azi cu 700 de metri din cei aproape 6 kilometri ai…

Publicată de Initiativa Prelungirea Ghencea pe Marţi, 2 iunie 2020

Iar pasajul arată așa. 

Dragi vecini, va propunem sa monitorizam impreuna santierul Pasajului Domnesti.In acest album aici vom posta periodic…

Publicată de Initiativa Prelungirea Ghencea pe Joi, 16 ianuarie 2020

Discuțiile cu parcul s-au reluat și există noi promisiuni. 

Înțelegeți acum de ce Nicușor Dan trebuia oprit să spună toate lucrurile acestea? Dacă te uiți în trecut nu există imagine mai hâdă pentru statul român. A creat un sistem în care dezvoltarea urbanismului a mers doar pentru câțiva investitori imobiliari. Oamenii obișnuiți au plătit câte o mică avere și și-au legat viețile de zone în care mor încet. Nu au stradă, nu au apă, aerul este toxic, iar când vorbesc le este pus pumnul în gură. Fiecare zi din viața lor este tarată de această dramă. Toate economiile lor se duc pe căminul care ar fi trebuit să le asigure fericirea, dar care se dovedește a fi doar patru pereți chinuitori. 

De fiecare dată când ies în stradă își dau seama de mizeria în care diverse instituții statale i-au lăsat. Și acum este un moment critic. După ce și-au îndeplinit menirea personală, au o casă, un copil, o mașină, oamenii și-au dat seama că asta contează mai puțin, dacă nu vine la pachet cu lucruri importante legate de traiul nostru comun: stradă, școală, spital, aer. Într-un cuvânt viață decentă. Și cine nu o oferă, pleacă. 

 

 

 

 

 

 

 

 

CE: Pensiile nu pot fi mărite! Guvernul: Mai vedem.

Se adună semnalele că România este într-un moment critic în ce privește finanțele sale. Și nu e vorba doar de criza COVID, ci de modul aventuros în care  fost și este gestionat statul român. De data asta, semnalul de îngrijorare profundă vine de la Bruxelles.

În fiecare primăvară, Comisia Europeană redactează un raport de convergență. Adică un document care arată punctele tari și slabe ale societăților din fiecare stat membru. E o analiză care se face câteva luni și-ți arată cât de aproape sau departe ești de standardele pe care Uniunea le cere de la membrii săi. Analiza merge de la domenii privind politica fiscală și până la educație, sănătate sau transporturi. E cel mai bun rezumat pe care un cetățean european îl poate avea despre țara sa. 

Unul dintre punctele analizei europene spune că

”Sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice ale României era deja în pericol înainte de izbucnirea epidemiei de COVID-19 ca urmare a deficitelor bugetare ridicate și a creșterii semnificative preconizate a costurilor legate de îmbătrânirea populației, în special a pensiilor”.

Pe șleau înseamnă că nu prea avem bani și că din ăia puțini pe care-i mai și împrumutăm plătim prea mult pentru pensii. Acestea au fost deja mărite cu 15 la sută anul trecut și ar urma o nouă mărire cu 40 la sută în această toamnă. 

Comisia continuă:

”ca urmare a deciziilor anterioare în materie de politică fiscal-bugetară, România dispune de rezerve bugetare limitate pentru a face față impactului epidemiei de COVID-19. Efectul agregat va fi instalarea recesiunii economice în 2020.”

Nu cred că poate fi mai clar de atât. Cam toate organismele internaționale și companiile de audit spun același lucru. România nu poate susține actuala structură bugetară laolaltă cu actualul sistem de pensii. Iar depopularea zilnică a României face lucrurile și mai complicate. Semnalul e clar: nu măriți pensiile la toamnă!

Doar că în România este an electoral, iar președintele și premierul au anunțat deja că o mărire va avea loc. Președintele Iohannis chiar a spus că părinții și bunicii noștri nu trebuie să fie cei care suportă factura de plată a crizei sanitare și economice. Deci, ceva-ceva se va întâmpla dar nu ne e clar ce.

Cu un corp de pensionari de cinci milioane două sute de mii de persoane, dar care primesc în medie 1292 de lei pe lună, e aproape sinucigaș pentru un partid să zică că nu va mări pensiile. Mai ales că există și o uriașă problemă de inechitate între aceste persoane. Sunt oameni cu pensii complet diferite pentru aceeași muncă, ca să nu pomenesc de sistemul de pensii speciale, care pe anumite paliere este o jignire pentru toți cetățenii onești ai României. 

Estimarea mea este că guvernul va mări pensiile în ciuda tuturor evidențelor. Și o va face înainte de alegeri. Se va împrumuta mai departe, indiferent de costuri și va păstra situația neschimbată. Doar că jongleria asta cu pensii mărite, aparat bugetar uriaș și ineficient și, chipurile, investiții în infrastructură nu are cum să-i iasă, mai ales în lunile următoare. În special, în lunile următoare.

Calculul arată iarăși că cele sacrificate vor fi investițiile. Foarte probabil că România va rata o nouă oportunitate de dezvoltare. Pregătiți-vă pentru un nou mandat steril în care vom mânca tot ce vom produce, fără a lăsa mare lucru în urmă.  

Pacientul Pimen și de ce sănătatea nu este echitabilă în România

Arhiepiscopul Sucevei, Pimen, bolnav de COVID-19 a fost mutat din spitalul de la Suceava în Institutul Matei Balș de la București. Spitalul de la Suceava funcționează la doar 60 la sută din capacitate după ce sute de cadre medicale s-au îmbolnăvit. Șeful militar al spitalului spune că ”nu puteam risca în cazul unui bolnav de 90 de ani,” cu simptome medii spre severe. De asemenea, au existat cereri pentru mutare din partea apropiaților arhiepiscopului, dar și a Mitropoliei Moldovei. 

Transportul s-a făcut cu un elicopter SMURD, alături de un bărbat de 47 de ani, aflat în stare gravă. Nu este primul astfel de transfer. Alți pacienți au fost duși la alte spitale din țară. 

Problema este că în același spital fără condiții au murit până acum 94 de oameni, iar 16 dintre ei aveau peste 75 de ani. Întrebarea care se pune este dacă ar fi putut fi salvați în cazul unui transfer către o unitate mai bună? Și dacă da, de ce nu s-a întâmplat? 

Statul român acordă un tratament special demnitarilor, prin lege, fiind pregătite paturi pentru miniștri, președinte, dar și parlamentari la Spitalul Militar. Nu este cazul lui Pimen, dar el este un înalt ierarh ortodox. Mai mult, instituția sa a donat 100 de mii de euro și două ventilatoare chiar spitalului din Suceava. El este văzut ca o personalitate locală. Un om cu acces și influență, în ciuda unui dosar de colaborator al securității. 

Sigur, medicii români nu au fost puși în situația de a alege pe cine să salveze. Încă rezistă spitalele. De asta decizia de a trata mai bine un pacient este greu atacabilă. Fiecare viață trebuie salvată. Și fiecare dintre noi își alege medicul, să nu fim ipocriți. 

Ea ne spune însă mai multe despre o tară a a sistemului public de sănătate. Deși accesul este egal, la contribuții egale procentual, fiecare are acces la resurse medicale pe baza influenței și puterii sale. Nu la actul medical, căci medicii, sunt convins, acordă aceleași șanse oamenilor. Resursele diferă. 

Noi avem un sistem solidar, dar am construit un acces capitalist la el în ultimii ani. Și nu pe baza muncii și a banilor, ci pe baza apartenenței la partid, la instituție  sau la elita conducătoare. E un sistem cu trepte diferite de influență, deși legal el ar trebui să fie egal. 

Iar asta se întâmplă pentru c-am interzis ca o parte din bani să meargă la privat. Dacă exista această alternativă, ca o parte din asigurarea noastră să meargă la un sistem privat, ba să și mai putem adăuga, raporturile ar fi fost schimbate. Accesul natural diferențiat la sănătate s-ar fi făcut firesc, potrivit puterii fiecăruia. Rămânând ca sistemul public să asigure egalitatea de acces și tratament pentru toată lumea care l-ar fi folosit  în limitele contribuțiilor noastre. 

Acum contribuim toți în egal procent și primim în funcție de scara socială. Iar cu puține luni în urmă, am avut iarăși o opoziție la această reformă. Dovada că lucrurile se pot așeza mai bine este chiar elicopterul care nu se ridică pentru toată lumea.    

Violențele de Paște ne arată că șmecheria a devenit un sistem de valori

Este timpul să vorbim astăzi despre șmecherie ca sistem de valori. Căci ceea ați văzut în ultimele ore la tv și pe rețele sociale, aici trebuie încadrat. Are treaba asta vreun răspuns?

Toată lumea știe că de Paște am avut o serie de incidente spectaculoase în mai multe zone din țară: Hunedoara, București, Ploiești, Galați, Săcele, Fetești. Toate sunt legate de nerespectarea măsurilor de carantină, arme albe, furci, topoare și apoi o reacție contondentă a autorităților.

Mai e ceva care le leagă: toate au avut loc în cartiere sărace, ghetouri de adevăratelea și cu implicare activă a unor membri ai comunității rome. E vorba de zone unde legea ajunge greu și rar, iar civilizația și educația cu atât mai puțin. 

Să nu ne amăgim, oameni buni, aici nu e o discuție despre integrarea comunității rrome sau despre cum Poliția trebuie să bată mai repede și mai bine. Aici este vorba despre sărăcie și inegalitate, despre eșecul statului și înlocuirea lui cu un sistem de  valori care se numește șmecherie și care răspunde la cu totul alt set de comandamente decât cele cunoscute de noi. 

Statul român e plin de programe pe hârtie, de instituții și tot felul de inițiative pentru cele aproape 700 de mii de romi, cât numără statisticile. Doar că în cartierele cu pricina nu stau doar romi, ci o grămadă de oameni care trăiesc în sărăcie lucie. De asta, Uniunea Europeană când acordă bani acestor comunități vorbește nu de bani acordați lor, ci oamenilor săraci. Tehnic, din 2014 până în 2020 UE a cheltuit 1,5 miliarde de euro în aceste comunități. 

Ar fi trebuit ca oamenii să primească apă, condiții de trai mai bune, ceva școală, acces la resurse și așa mai departe. Cu ele ar fi trebuit să vină și respectarea legii. Unii le-au primit, alții nu. Cert este că în toți acești ani gradul de sărăcie a acestor comunități a rămas pe undeva la 95 la sută, iar jumătate dintre ei trăiesc în sărăcie extremă, față de 13 la sută dintre cetățenii obișnuiți. Doar unul din 10 lucrează.

Ba, mai mult, odată cu sporirea mișcărilor naționaliste, segregarea a fost și mai mare. Ghetouri de facto, zone închise, discurs public rasist prezent în multe părți ale Europei. 

Firesc oamenii au ales ceea ce li s-a părut lor mai bine. În lumea foarte săracă de acolo, modelul succesului au fost familiile interlope. Cei care au mânuit mulți bani negri fără să fie prinși, cei care au făcut afaceri cu politicieni sau au stat la chermeze cu șeful poliției. Cei care s-au bucurat de toate înlesnirile la codul penal pe care le-au primit în perioada PSD. Nearestați, nederanjați, dar public prieteni cu mai marii zilei, ei au impus acest model întregii comunități. 

Banii aruncați în aer, mașinile mari și casele nejustificate de venituri au devenit legea și modelul de urmat. Baronul interlop. Statul e bun pentru alocații, spitale, ajutoare sociale și un pic de școală. Pentru că asta e tot ce-a putut face în realitate. Cât despre muncă ca exemplu, ei toți știu că nu vor ieși din sărăcie muncind, ci făcând o combinație. 

Acest model de viață, șmecheria, ne-a fost prezentat ca o alternativă viabilă și acceptabilă și mai ales necontrolabilă. Se simte bine și-n restul societății, dar cei mai săraci sunt mai vulnerabili. 

Ce-ați văzut de Paște este o demonstrație de putere a acestor oameni. Cum o învingem? Păi atunci când toleranță zero va însemna atât cătușe și pistoale, dar și respingerea de către autorități, zi de zi, a acestui model. Ați putea începe să nu mai stați cu ei la masă.

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!