Ce așteptări am eu de la profesori după grevă
În câteva zile greva profesorilor va fi uitată și pomenită convenabil de fiecare atunci când are nevoie. De părinți și politicieni când va fi vorba de performanța profesorilor și de profesori în răspuns, mai ales că revendicările lor nu au fost împlinite în totalitate.
Așa că trebuie să cădem de acord asupra unor lucruri, în mod echilibrat. Profesorii au câștigat două lucruri.
O serie de avantaje financiare care sunt un plus, deși mic. Este vorba de o mărire a salariului de bază și de o primă, care împreună le-ar putea duce la un plus de 25 la sută. Poate, de-a lungul timpului, încadrarea debutanților la salariul mediu net ar putea fi cea mai bună investiție.
În al doilea rând, profesorii au câștigat ceva la fel de important. O doză de respect și o conștientizare a societății că meseria lor este fundamentală. Cum se spune, a fost o și o grevă societală. Una care le-a spus oamenilor că, fără această breaslă, România este pe un drum greșit. Și sentimentul meu este că în majoritate au fost susținuți.
Iar acestea trebuie să le marcăm ca plusuri, în limitele societății noastre. Fără o reformă profundă a altor sectoare, un trai mai bun nu va fi posibil.
Dincolo de asta, profesorii sunt la rândul lor datori cu câteva chestiuni față de societate. Unele care pot fi realizate separate de salarizare. Dar care arată calitatea corpului profesional.
Așadar, ce mi-aș dori eu de la profesorii din România
Să-și declare la Fisc meditațiile, acolo unde este cazul. Nu poți să lupți pentru drepturi mai mari, dacă nu-ți respecți obligațiile față de societate. Este o incomptabilitate aici. Efortul trebuie să vină din breaslă, să fie o conștientizare. Iar părinții trebuie să spună presiune aici.
Corpul profesional al profesorilor trebuie să arate onoare și demnitate. Sindicatele nu sunt bune doar la mărirea salariilor. Acestea trebuie să lupte pentru curățenia demersului didactic. Vreau să-i aud protestând față de plagiate, imposturi și politizare masivă. Pot sprijini oameni coerenți unde este cazul și pot protesta față de managementul exclusiv politic. Au arătat că sunt o forță, o pot folosi pentru curățenie.
Să ceară standarde de performanță internă. Sunt primii care trebuie să pună în discuție în organismele interne școlile care nu dau performanță. Mă refer la cele ale căror copii nu reușesc să treacă in corpore Bacalaureatul. Ei trebuie să pună primii în discuție existența acelor școli.
Și poate una de visător. Aș vrea să știe că datoria lor nu este doar față de vârfuri. Acestea se vor descurca negreșit, prin meditații, efortul părinților și posibilitățile pe care ți le dă accesul la clasa mijlocie. Esența lor profesională este să nu lase niciun copil în urmă. De fapt să scoată la final un corp mediu școlar capabil să opereze cu conceptele materiei lor.
Nu cred că toate acestea pot fi realizate deodată și nici pe termen scurt. Dar cred că sunt deziderate obligatorii ca să putem progresa împreună.