administație

Cum se face o treabă românească. Ministerul Sănătății și pastilele de iod.

Statul român , în speță Ministerul Sănătății, a mai ratat unul dintre obiectivele sale anunțate public. E vorba de distribuția pastilelor de iod, care ar ajuta în caz de atac sau accident nuclear Dar nici asta nu este îngrijorător pe cât este lipsa de asumare și maniera mișelească, cred că ăsta e termenul, în care îngroapă problema. O să vă scriu evoluția faptelor, pentru mai bună înțelegere.

Povestea

La scurt timp după începerea războiului din Ucraina, mai ales după ce Rusia a ridicat problema unor atacuri nucleare, România, în rând cu alte țări europene, a anunțat că va distribui populației pastile de iod. Ele ajută dacă sunt luate la scurt timp după o explozie.

Ministrul Rafila spunea că cele 30 de milioane de pastile de iod vor fi distribuite după o campanie de informare.

Toată lumea trebuie să fie în cunoștință de cauză, în momentul în care primește acest produs. Întreaga cantitate a ajuns deja la Direcțiile de Sănătate Publică și acum căutăm cea mai bună cale de distribuire încât ele să ajungă la toate persoanele eligibile din România”

Alexandru Rafila, 29 martie

Drept urmare avem și o broșură.

Soluția de distribuire nu s-a găsit însă. Medicii de familie nu au vrut să distribuie pastilele de iod. Refuzul ține de spațiile de depozitare, dar și de birocrația implicită. Medicii au spus că primăriile au resurse mai mari să facă asta.

Europa Liberă a scris pe larg despre asta.

Așa că după vreo lună de hârâieli, medicii au zis nu și distribuția prin medicii de familie a picat. Și asta înseamnă că întreaga campanie a picat pentru moment. Statul caută soluții, dar nu spune nimic. Și aici apare lucrul nefiresc, care ar trebui să ne îngrijoreze masiv. Pentru că oamenii serioși și responsabili nu procedează ca o coterie.

Cum am aflat

Ministerul Sănătății nu scoate o vorbă. Dar colega mea, Anca Grădinaru, jurnalist cu mare-mare experiență, urmărește subiectul de la început. Și inițiază un dialog cu secretarul de stat Tiberiu Brădățan. Omul îi spune că intenția de a face distribuția prin medicii de familie a picat. Și că, mai mult, campania nu o să aibă loc decât în caz de nevoie.

„Nu vor fi distribuite persoanelor care ar utea fi afectate decât în contextul în care va fi nevoie, lucru pe care nu și-l dorește nimeni, adică să avem un accident nuclear sau o astfel de situație care să impună administrare de iod tuturor cetățenilor. Ele vor fi distribuite în momentul în care vom avea, ferească Dumnezeu, un eveniment de tipul celor nucleare.”

Tiberiu Brădățan

Întreaga știre este aici.

Știrea este preluată de mai multe instituții de presă și începe o mică zarvă.

Drept urmare, apare răspunsul ministerului

Care spune că această campanie nu e terminată, că sunt căutate soluții și, textual, că secretarul de stat nu știe despre ce vorbește.

”Comprimatele de iodură de potasiu trebuie administrate  către persoanele eligibile în cazul pericolului de expunere la radiații ca urmare a unui incident nuclear. Ministerul Sănătății lucrează la organizarea unui sistem de distribuție gratuită către populație care va fi operationalizat după ce campania de informare publică asupra acestui subiect se va încheia. Domnul secretar de stat Tiberiu Bradațan a prezentat doar un punct de vedere personal, nefiind la curent cu acest subiect.”

Culmea este că secretarul de stat Brădățan se ocupă fix de acest lucru. Ce scrie în atribuțiile sale?

Dr. Tiberius-Marius Brădățan, numit în funcția de secretar de stat pe 4 ianuarie 2022, va coordona activitatea Centrului operativ pentru situații de urgență, a Serviciului medicină de urgență și a Serviciului de asistență medicală și planificare strategică din cadrul Direcției generale asistență medicală, medicină de urgență și programe de sănătate publică. De asemenea, acesta va avea în subordine și Compartimentul pentru probleme speciale, NATO și infrastructură critică.

Sursa

Carevasăzică, responsabilul direct habar nu are de el. Or asta înseamnă câteva lucruri. Ori că secretarul de stat pe domeniu este inutil, ori că minte. O astfel de gâlmă de organizare în interiorul ministerului ar trebui să ducă la desființarea postului.

Dar poate că minte cine a scris comunicatul de mai sus. Și poate că nu vrea să-și asume greșeala sau eșecul. Căci, după cum vedeți, nu ne este anunțată soluția, ci doar preocuparea. Cum ar fi clasicul ”tovarății lucrează și știu ei mai bine, nu mai puneți întrebări.”

Eu aș pune banii pe a doua variantă. E mai în acord cu ce știu despre administrația din România. Eșecul trebuie pasat, adevărul ocultat, iar comunicarea cât mai misterioasă. Transparența duce la întrebări și asta împinge la asumare. Și, desigur, trebuie găsiți țapi ispășitori.

Câtă vreme nu o să înțelegem că greșeala e firească și că ea duce la găsirea de soluții, nu o să putem rezolva problemele. Deocamdată avem o campanie ratată și cel puțin un mincinos. Iar interesul public este ratat cu desăvârșire. Urât episod, domnule Rafila!

Ștefan Mandachi: „S-a schimbat puterea și noi tot n-avem autostrăzi”

Pe Ștefan Mandachi l-a prins o dată ziua de naștere între București și Suceava. A ieșit din mașină și s-a plâns pe Facebook că, dacă ar fi avut autostradă, sărbătorea acasă. Lupta lui pentru autostradă este cea care l-a făcut cunoscut. Dar mai curând este vorba de pasiunea pe care o pune în toate lucrurile. Fie că e vorba de făcut un metru de autostradă, fie că e vorba de făcut fântâni în Africa.

Și de ce se apucă un om cu atâta treabă să mai facă și fântâni în Africa? Păi pentru că are un caiet de vise și așa a visat el cu ochii deschiși la un moment dat. Că așa visează Ștefan Mandachi.

Dar omul Mandachi cum arată?

L-am întrebat dacă are plăceri personale. Mi-a spus câteva. Să stea cu prietenii, să petreacă cu ei. Și animalele. „Am trei porci, domnule. Astă-noapte a fătat și scroafa, am 12 purcei.” Sigur, milionarii sunt uneori excentrici. „A, nu! Am tăiat la începutul pandemiei un porc ca să facem de mâncare cui n-avea. Și atâtea proteste ce-am primit pe Facebook c-am luat sub protecție ăștia trei porci.”

Altfel, Ștefan Mandachi și-a păstrat cei peste 1400 de angajați din companie. Dar cifra de afaceri a fost cu 75 de milioane de euro mai mică în anul pandemiei. Și nu s-a terminat aici. „Tot ce vreau este să muncesc.”

Ascultați mai jos un interviu cu un personaj spectaculos condus de o energie fantastică.

Vă mai recomand câteva lucruri

Aici găsiți filmul lui Ștefan despre drumurile din România

Dacă tot n-avem autostrăzi, măcar o cărare strălucită să avem

Și nu uitați c-a apărut episodul trei din Vorbitorincii

Țara Ianculeștilor

Cazul Ianculescu are două tipuri de dezvoltări. Prima este cea emoțională în care ni se spune că nu e nevoie de decizie politică pentru numirea în diverse funcții. Înțeleg durerea și frustrările după ani buni de dezamăgiri, dar, dacă ar fi așa, de ce am mai avea nevoie de politică cu totul? Până la urmă dăm un mandat unor ca să guverneze în numele nostru. Despre asta e vorba.

A doua dezvoltare este că nici Ianculescu nu avea bască. Că era finul lui și că sigur a fost într-o cârdășie. Asta ratează esența cazului. Căci mai importantă decât plecarea sa este venirea celui care l-a înlocuit. Și anume un cetățean care nu știe ce face sistemul de gospodărire a apelor.

Miza acestei povești este să restabilim meritocrația și decizia corectă. Nu s-o punem în alte mâini despre care nici nu știm care sunt. Știți cu ce se ocupă Apele Române? Printre altele cu digurile care păzesc localități și cu albiile râurilor prin care trec viituri. Bănuiesc că nu oricine poate face treaba asta, iar dacă se strică ceva, cred că se vor pierde vieți. Adică poate avea loc un Colectiv, dar nu prin ardere ci prin forța apei. De asta avem nevoie de profesioniști peste tot.

Am vorbit despre asta la România în Direct. Sigur că opiniile au fost diverse cum șade bine unei dezbateri. Dar ce trebuie să rămână mai important după emisiunea asta sunt două mărturii. Doi oameni, ușor de identificat, care au vorbit cu subiect și predicat despre ce-au văzut.

Mihai a fost juristul Ambulanței Neamț. Și a rămas până când ”a început să facă valuri.” Adică a văzut că unele contracte nu erau în regulă. A făcut reclamații și a ajuns și-n fața unui ministru, Florian Bodog. ”S-a uitat pe acte și mi-a spus că în alte părți se fură mai mult. ” Totul s-a sfârșit prin desființarea postului său.

Apoi a sunat Carmen Grozavu, inspector la Serviciul de Gospodărire a Apelor Cluj. Colegă cu Ovidiu Ianculescu, cum ar veni. ”Problema nu este c-au fost schimbați doi directori, profesioniști, după ce-au luat concursuri. Problema este că nu mai are cine să ia o decizie. Sunt atât de multe probleme și pur și simplu, ei nu înțeleg despre ce este vorba.” Doamna Grozavu a hotărât să vorbească după ce i-a devenit șef de serviciu ”prostul clasei.” Rezultatul a fost c-au detașat-o la Galați. S-a opus.

Există și un alt tip de concluzie după toate întâmplările astea. E foarte probabil ca statul român să fi ajuns nu numai solab profesional, dar chiar ticălos.

Marea dramă constă, de fapt, în incapacitatea politicienilor de-a înțelege sisteme și de a face ordine. În politică românească au intrat tot felul de neisprăviți aduși de posibilitatea de a fura sau de căutarea unui refugiu la stat. Ei cred că e de ajuns să pui hârtii încolo și încoace. Oamenii capabili au fugit sau au fost îndepărtați și i-au lăsat pe aceștia. Iar argumentul suprem este că toată lumea fură sau toată lumea e proastă. Or nu mai este așa.

Stare de urgență pe hârtie

Cred că pentru momentul acesta al crizei, emblematică este intervenția secretarului de stat Nelu Tătaru, în ediția specială realizată de colega mea Alice Iacobescu la Europa FM. Domnul Tătaru nu are altă vinovăție decât folosirea ciudată a limbii române. Adică, mereu l-a necăjit un fel de traducere a prezentului continuu. Astfel, domnul Tătaru spune că „sunt” sau „avem” 10 mii de teste. Că ele „se află”. Și „se distribuie.” Știți că româna are și impersonalul acesta în care se face câte ceva. Nu e clar de către cine și mai ales când se face acel ceva. Însă, confruntat cu adverbele de către colega Alice domnul Tătaru a început să spună că de fapt testele de abia vin, că sunt contractate sau se află în fază de contract/promisiune.

Asta devoalează și o minciună a ministrului Costache care în audierile de la comisia parlamentară vorbea, iarăși, de existența a 10 mii de teste plus alte 40 de mii rapide. Doar că dl Tătaru spune astăzi că nu există nicio granație, nici măcar plata. 

Ast-noapte trebuiau să intre în România nu mai puțin de 300 de mii de costume de protecție și sunt așteptate milioane de mănuși. Ele sunt sau se află pe drum, dar iarăși fără nicio garanție. Și asta pentru că România este prinsă în mijlocul unei bătălii uriașe dată de cele mai mari puteri ale lumii, care încearcă să facă ce este mai bine pentru cetățenii lor. 

Între timp continuă semnalele din spitale. Libertatea îl publică pe acesta.

”Toți medicii ATI știm că mai repede sau mai târziu, toți vom ajunge să tratăm pacienții infectați cu noul conoravirus, dar noi, cei de la Colentina nu am văzut nici până în ziua de azi cum arată un combinezon de protecție sau o mască profesională. În schimb, îl vedem pe domnul manager Remus Mihalcea la televizor cum dă asigurări că spitalul este pregătit să preia cazuri de coronavirus”

Nu este singurul. Din spitale curg relatări despre oameni care lucrează și nu au nimic de protecție. Vorbesc de medicii care au operat o gravidă venită din Veneto sau de spitalul din Pitești care găzduiește o întreagă familie infectată, dar care uitase să spună acest lucru. 

Adevărul este că România e mult în urmă cu ce avea de făcut. La fel ca multe alte state. Diferența este că, la noi, toată treaba asta vine pe un fond de incompetență, de politizare, pe o corupție și o pilăraie de care restul lumii nu se bucură. Vezi finalul interviului cu Nelu Tătaru în care afli de colegele sale care s-au testat pe pile. Prăbușirea statului român într-o formă fără fond a fost atât de mare în ultimii ani încât la un moment dat ne-am speriat. Iar putreagiul acesta trebuie să devină acum, brusc, competent și de încredere. 

Este vorba de aceiași oameni care nu puteau vorbi în publicsau care se înregistrează unii pe alții, pe ascuns. Sau de cei care ani dezile au dus bătălii cumplite ca să nu mai fie verificați de lege. 

În condițiile astea trebuie să vedem realitatea, dincolo de prevederile decretului privind starea de urgență. Și să constatăm că toate cele ce nu le-am făcut sau le-am încălcat în ultimii ani, se întorc împotriva noastră.

De exemplu, potrivit Decretului privind starea de urgență, Poliția locală devine o parte din Ministerul de interne. Ca idee, ei ar trebui să îndemne la o mai mare distanțare socială prin cârciumile din orașele mici, pline cu tot felul de persoane întoarse de prin lume. Care e autoritatea Poliției locale în fața acestor cetățeni și cam câtă încredere răspândesc ei?

În domeniul sanitar, se aruncă cu bani pentru echipamente și angajarea de persoane. Doar că echipamente nu se mai găsesc, iar cumpărăturile trebuie făcute tot de băieții deștepți care au păpat din fondurile spitalelor ani de zile. Sper ca angajările fără concurs să fie realmente utile. 

În domeniul social, nu au voie să înceteze contractele colective de muncă. Dar acestea sunt doar în ramuri mari ale industriei și acolo unde sunt sindicate. Doar că în România, în mii de companii oamenii nu au sindicat și sunt la mâna patronilor care și ei sunt în imposibilitatea de a continua afacerile. Chiar de nu-i vor da afară, scriptic, tot nu vor putea plăti.

În relația cu băncile, statul s-a dat atât de tare la o parte, că nu a stabilit nici măcar niște termeni maximali și minimali în care să se desfășoare noile relații. 

Amuzantă este povestea din justiție unde se spune că unele procese se pot desfășura prin videoconferință. Amuzantă pentru că majoritatea instanțelor nu au așa ceva. 

Și mai e ceva. Statul român nu a construit spirit comunitar de-a lungul ultimilor ani. Majoritatea reprezentanților săi s-au grupat într-un fel de castă și elită conducătoare. Au îndepărtat și au alienat pe toată lumea. 

De asta spun că starea noastră de urgență este deocamdată pe o hârtie. Pe care fiecare o va interpreta în felul și puterea sa. De asta lucrurile nu vor merge perfect, nici măcar bine și va trebui să ne apărăm singuri. Sau să trăim iarăși un noroc istoric. 

 

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!