Dacă sunteți mirați de răspunsul societății românești la pandemie, datele pe care o să vi le prezint mai jos vă vor lămuri măcar în parte. Adică vor da o explicație despre lejeritatea cu care tratăm anumite chestiuni, dar și de ce măsuri mai dure vor fi întâmpinate cu proteste.
Studiul sociologic de mai jos este făcut de compania Mednet, care este profilată în studii de piață pentru piețe precum retailul, cea de medicamente, bunuri de consum, imobiliare, dar și finanțe. Studiul este făcut public în cadrul campaniei #româniadeschisă, pornită la inițiativa lui Cristian China Birta, de la Kooperativa 2.0.
Datele adunate cu ajutorul a 1100 de persoane, care au răspuns telefonic, arată că mai toate măsurile draconice impuse de alte state ar fi privite rău la noi. Mă refer aici la diverse interdicții de circulație, la reducerea programului magazinelor sau purtarea măștilor în diverse spații. Mai mult, majoritatea dintre noi cred că măsurile pe care le-am aplicat până acum sunt adecvate și c-au funcționat foarte bine. Nici perspectiva unui al patrulea val nu este văzută ca un lucru de speriat de publicul din România. Iată câteva date interesante.
Nu ne plac restricțiile și suntem mulțumiți
Românii se tem de un nou val, al patrulea, al pandemiei de Covid, dar cel mai tare pe scara de valori, îi deranjează faptul c-ar putea avea noi restricții. Deci nu neapărat posibilitatea bolii. Vedeți un pic graficul de mai jos.
Ne place că avem mască în magazin și că ne ia temperatura. Dar în niciun caz că magazinele au avut program limitat sau c-a fost interzisă circulația după anumite ore.
Nu vedem mersul la cumpărături drept o activitate riscantă, așa cum nu este nici vizita la prieteni. În schimb, este văzut ca riscant transportul în comun, dar și mersul la diverse evenimente în sală.
Foarte interesant este că jumătate dintre cei care au răspuns spun c-au fost afectați de programul redus al magazinelor. Fie c-au fost nevoiți să-și schimbe programul, fie că nu se mai încadrau în acest program.
Considerăm că în continuare ar trebui ca magazinele să-și mențină programul, dar și că trebuie mai bine aerisite, dar să și aibă sisteme de dezinfectare.
De departe, cea mai mare problemă pe care o vedem în față, este reintroducerea unor restricții. Asta deranjează mai mult decât existența pandemiei. Probabil că pandemia poate să nu te afecteze, dar restricțiile sunt valabile pentru toți.
Singura restricție pe care o acceptă mai bine de jumătate din populație este purtarea măștii în magazine. Altfel, de la distanțare socială, la program redus, totul este respins. Poate de asta statul se codește să mai ia vreo măsură.
Iar dacă faci o evaluare a activităților de risc, există doar una singură despre care credem că este posibil periculoasă: mersul cu transportul în comun. Altfel, de la restaurante, la avioane și cumpărături, România crede că nu se confruntă cu activități periculoase.
Interesant este, însă, că întrebați fiind de efectul unor restricții, noi nu am perceput că s-a schimbat ceva n viața noastră. De exemplu, dacă programul magazinului a fost mai scurt, a fost mai aglomerat? Două treimi dintre noi consideră că nu. Ba nici nu ne-a fost afectată relația cu magazinul
Ce măsuri restrictive ai accepta? Cum ai proceda?
Desigur, un guvern responsabil s-ar ține de aplicarea unor astfel de măsuri. Dar, în România, politicienii nu iau măsuri nepopulare. Nu-și asumă niciun risc. Politica este văzută ca arta de a împărți banii, nu de a guverna și de a lua măsurile necesare. Așa mare este teamă de reacții negative că nimeni nu-și asumă o decizie care ar putea face bine, dar este neplăcută. Asta nu se aplică doar la pandemie.
Și acum, la final, puneți-vă în locul celor care conduc România. După aceste date, dacă ați fi nevoiți., ce măsuri ați introduce? Sau ați mai pune restricții? Chiar sunt curios.
Acest articol face parte din inițiativa #româniadeschisă care își propune să pună în dezbatere publică temele importante ale societății, cuprinzând diverse puncte de vedere. Încurajez toate comentariile politicoase și argumentate.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!