Sunt foarte sincer. Ultima oară am fost cu tramvaiul în 2006 la un meci al Stelei, în Ghencea. Acolo parcarea este o mizerie așa că la dus iei tramvaiul. La întors, iei pe josul, că nu încăpem 30 de mii în 2 tramvaie. Să nu mă înțelegeți greșit. Nu mă duc la colțul blocului cu mașina, dar nu folosesc mijloacele de transport în comun. De lene probabil. Așa că, atunci când au venit oamenii de la DoTheRightMix și au spus ”nu vrei să încerci măcar o dată?”, am zis ”de ce nu” și am plecat cu toată familia, ca în excursie.

Ba, mai mult, am zis să măsor dacă nu cumva de la mine de acasă se ajunge mai ușor cu tramvaiul la muncă, decât cu mașina. Și am filmat momentul.

Acum, nu e vorba că o să merg cu tramvaiul în fiecare zi pentru că ajunge mai repede. Dar aș putea încerca măcar o dată pe săptămână pentru că am realizat cât de mult mi-a lipsit acest tip de interacțiune umană. Cât de fascinant este să asculți oamenii adunați la un loc. Să le vezi comportamentul. Să auzi ce definiții dau unor lucruri și să mai vezi cum funcționăm ca nație. Să vă explic.

După excursia noastră am aflat de la o fată care a vorbit tot timpul la telefon că în corporații îți trebuie nervi tari  să reziști. Că trebuie să-ți păzești spatele și să verifici de două ori dacă ți-ai făcut treaba bine. Îmbrăcată corect, cu toate accesoriile potrivite, vorbind repede printre oftaturi. Foarte tânără, prea tânără ca să fie apăsată de toate grijile pe care a simțit că trebuie să ni le spună tuturor. Modelată de un mecanism căruia individual nu ai cum să te opui.

Puștimea zâmbește, însă, pe tot mapamondul. De la ei am aflat că cei mai buni covrigi sunt la colțul dintre 1 Mai și Turda. Au mers special o stație ca să ajungă la rafturile de acolo. Dar erau goale. Și-au dat-o pe jocuri. Aidoma unor puștani pe care i-am ascultat acum 10 ani o călătorie întreagă într-un autobuz londonez. Deconectarea asta a lor mi-a dat un sentiment de bine. Creștem pe aceleași tipare ca alții care au pornit-o înaintea noastră. Este, de fapt, ce ne-am dorit pentru ei.

Știu și că la alegeri vor veni opt milioane și jumătate de oameni. Mi-a spus-o un bărbat gutural care vorbea la vreo 5 metri de mine. Cifra e rodul unui calcul complicat, dar care nu dădea niciun câștigător. Asta mi-ar fi plăcut să aflu. Interes profesional.

Am constat și un oarecare feminism. Am oferit locul unor doamne. Îmi era și rușine că mă recunosc, așa că am făcut lucrul ăsta cu insistență. M-au refuzat și asta mă face să cred că nu mai știu cutumele de călătorie.

Dar ce m-a mirat cel mai tare este cât de puțin zâmbește lumea. Că-s puține chipuri vesele, că nu râdem unul spre altul și că nu împărtășim. Și asta mă face să mă gândesc la voi, dragi posesori de mașini intens utilizate. Hai să încercăm la sfârșitul acestei săptămâni să punem zâmbete și râsete în București. În tramvai, metrou sau autobuz. Pe bicicletă, cine o poate face. Sau în mașina unor prieteni. Lăsați mașina deoparte și hai, o dată pe săptămână, să ducem și gândurile noastre în oraș. O să fiți fascinați de ce se întâmplă lângă noi. E mai tare ca Facebook-ul. Iar copiii noștri or să iasă din bula protectoare în care trăiesc.

Apropo, dacă vă faceți și un selfie în timpul ăstă, puteți câștiga 400 de lei, în vouchere de la Decathlon. Uite de aici.

Iar dacă eu nu am spus-o bine, uite și alte argumente, mult mai deștepte: