Sclavii de la Argeș, o parte din România adevărată

Oricât am înjura la Adrian Năstase să-i dăm acest merit: este primul care a spus oficial că avem de-a face cu două Românii. Una este la București și la Cluj, cealaltă în toate comunele și localitățile mici din România.

Iar prima Românie tocmai a văzut-o astăzi pe cea de-a doua. Una în care nu există reguli, societate civilă, în care legea este opțională și se aplică doar celui care are pumnul mai tare. La ce trebuie să ne uităm, după acest nou exemplu de stat eșuat.

Niciun sătean nu a reclamat vreme de ani buni faptul că niște oameni sunt pe stradă în lanțuri. Este imposibil să nu fi știut. Într-o comunitate mică lucrurile astea se văd și se află. Câtă vreme nu a fost unul de-al lor nu i-a interesat. Sau, poate i-au folosit si ei.

În continuare și după arestări, nimeni dintre localnici nu vrea să vorbească. Acolo funcționează omerta și frica față de clan.

Nu există niciun serviciu social funcțional la primăria locală și în județ. Oamenii aceștia spun că nu au știut dar că existau ceva zvonuri. Cred că pur și simplu nu le-a păsat.

Am văzut o declarație a primarului. ”Nu știu, nu am auzit, dar când am auzit ceva am înștiințat Poliția locală.” Deci pe cei din subordinea sa.  Adică singura poliție fără putere din România. Un alibi de doi lei. Omul nu a vrut să rezolve nimic și din alt motiv. Pun pariu că acel clan îi aducea voturi multe cu care hotăra alegerile.

Un eșec complet al Poliției de vreme ce se vorbește de răpiri. Cineva trebuie să fi depus o plângere. Câți ani s-au așteptat rezultatele?

Comunitățile din România arareori funcționează ca un grup care să aibă grijă de membri săi. Ele sunt împreună la bine și mai niciodată la rău. De remarcat desprinderea completă de stat, pe care nu te poți baza. Poți în schimb să-l jumulești de resurse prin diverse prestații sociale.

Aruncați o privire și pe imaginile din zona respectivă. Drumuri de pământ, nu apă, nu canalizare. Totul lăsat de izbeliște pentru că acolo e o lume de care nimănui nu-i pasă.

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!