Trebuie să vorbim despre salariile bugetarilor.  Economia României s-a blocat și la doar câteva zile după începerea crizei a scăzut cu 30 la sută. O spune chiar premierul Orban. Ne apropiem de un milion de oameni care intră în șomaj tehnic, iar efortul este enorm pentru stat, mai ales că nu va ține doar o lună de zile. Numai pentru șomajul tehnic sunt alocate 4 miliarde de lei lunar. Iar pachetul de ajutor pentru economie este de 30 de miliarde de lei.  Asta în condițiile în care ai și mai puține încasări la buget.

Multă lume se întreabă astăzi dacă micșorarea salariilor va fi simțită doar de cei de la privat, iar în condițiile unei economii pe avarii, salarile la stat vor rămâne întregi. Evident, întrebarea nu se referă la cei care se află în linia întâi a apărării împotriva epidemiei, ci la diversele instituții care alcătuiesc birocrația statului. 

Există deja o frustrare majoră în societate față de faptul că salariile la stat sunt în medie mai mari decât cele de la privat. Și că multe locuri de muncă sunt bine plătite, dar au o eficiență redusă. Modelul de stat promovat de PSD în anii săi de guvernare a dus la o presiune imensă pe buget și a fost departe de a livra ceea ce lumea aștepta. 

Ministrul Finanțelor a spus, ca o opinie personală, că aceste costuri ale crizei trebuie suportate de toată lumea, arătând un semnal politic. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a declarat joi, la România în Direct, că guvernul discută aceste lucruri. Doar că dl Câțu și-a luat declarația înapoi la 24 de ore spunând:  ”Nu sunt luate în calcul tăieri de salarii și pensii”.

Rămâne așadar cum s-a stabilit, adică nu se face nimic. Declarația are mai curând iz electoral și nu vrea să deranjeze scorul PNL prin diverse sondaje. 

Rațiunea spune însă că lucrurile nu pot continua așa. Și că guvernul doar trage de timp. Un aparat de stat ineficient, mai bine plătit decât restul țării și supradimensionat, nu poate rezista în această perioadă. Nici dacă România va împrumuta sume colosale ca să-l susțină.

Guvernul trebuie să alcătuiască un plan rapid de răspuns care să reducă cheltuielile bugetare și să îndrepte banii către zona din sănătate care are nevoie. Resursele sunt limitate, oamenii suferă, prioritatea este clară. 

Nu militez pentru tăieri în bloc precum cele făcute de Traian Băsescu, dar încă avem timp să găsim un răspuns care să meargă de la taieri de sporuri, șomaj tehnic, reduceri salariale, până la desființarea unor posturi neesențiale. Culmea, în acest context avem șansa de-a ieși mai bine și mai pregătiți din criză. Totul este să avem niște politicieni curajoși. Or, deocamdată, nu e cazul și asta ne va costa pe toți. 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!