Nu căutați în meci. Nu căutați la Ostapenko sau la riscurile pe care și le-a asumat Simona. Nici măcar în serviciul renovat la Simonei. Nu!

Căutați în zâmbetul lui Andrei Pavel. Nu în zâmbet. În lumina care i-a cuprins întreaga față. În acea secundă când l-am văzut fericit. În momentul acela în care a îmbrățișat-o de la zece metri distanță. Chiar și în guma aceea de mestecat care părea că și ea vrea să sară spre Simona.

Nu l-am văzut niciodată pe Andrei așa. Nici atunci când își câștiga propriile meciuri. De fapt, Andrei a fost ca o antenă care a cules bucuria de peste tot. Și singurul care știe de adevăratelea cu ce s-a confruntat. Ea, el sau Darren.

Cum faci să aduni la un loc mințile unei tinere care cade pradă propriilor demoni? Cum faci ca în aceeași săptămână să-și învingă complexele Sharapova și Ostapenko? Cum faci să-i ridici corpul și mintea la înălțimea talentului? Nu o să știm noi niciodată. 

În sfârșit, ”cea mai talentată din lume”, cum spune Țiriac este și cea mai bună din lume. Nu întâmplător este jucătoarea care a stat în top 10 cel mai mult din istorie. Un premiu pentru constanță, tenacitate și răbdare. Culmea, într-o țară în care nu prea le avem cu astea.

Și acum că zâmbetul trece, știți ce va zice Simona, nu? Că greul de abia începe.