Într-un articol din România, cineva încerca să-i găsească un ultim nod în papură: ”nici acum nu a învățat românește.” Ironie fină și nu prea, cu adresă la turele pe care Tomas le făcea în jurul fetelor la meciurile de la mondiale și când nu rostea prea multe cuvinte.

Adevărul este că noi nu am învățat nici măcar cum îl cheamă pe Ryde. Nu se zice Ride, cum prea des auzim, ci Riude, cum îl cheamă suedezii la ei acasă.

Asta mă face să zâmbesc. Căci a fost prima întrebare pe care i-am pus-o vreodată. Ne-am întâlnit pe un Skype, în biroul lui Lorand Balint și am încercat să aflăm câte ceva pentru public. Noi despre el și el despre România. Ce știam din cv-ul lui este că avea o Ligă a Campionilor, că a antrenat în țările nordice și că a fost polițist (total de neînțeles pentru noi, dar în fine).

Lucrul cel mai relevant era însă mereu lăsat la urmă: tactica, gândirea jocului este doar o parte din Ryde. Meseria lui din ultimii ani este aceea de a face lideri, de a lucra la psihologia lor și asta a făcut cu naționala României. În momentele în care noi nu înțelegeam ce face el se juca și punea la punct un mecanism fascinant, în care practic se juca cu mintea româncelor. Naționala care azi putea bate campioana mondială, apoi să ia bătaie de la o ultimă clasată.

La etajul unui bar din Danemarca, în mijlocul unei ierni calde și acolo, cu o medalie la gât, Tomas le spune tuturor celor care s-au strâns în jurul lui: ”româncele sunt cele mai bune jucătoare de handbal din lume. Tot ce trebuie să faci este să le pui în ordine.”

Ordine asta începuse cu ceva vreme în urmă. La unul din antrenamente, Ryde le-a cerut jucătoarelor să se antreneze individual, fiecare unde avea slăbiciuni: ”ce vrei să faci azi? Forță, viteză, așezare în teren?” Lumea s-a blocat în jur. ”Păi cum să știu eu ce am de făcut?””Tu îți știi cel mai bine corpul și nivelul de pregătire, nimeni altcineva nu poate spune în locul tău.”

Fetele l-au privit cu curiozitate și apoi cu bucurie. Norul negru nu le mai apăsa. Nimeni nu striga la ele, nimeni nu le certa, nimeni nu le amenința. Asta îți redă bucuria. I s-a spus: ”ești prea blând. În România nu merge așa.” Cu oamenii merge însă tot timpul așa.

Iar omul a început să experimenteze. Și-a scris punct cu punct tot ce avea de făcut. În iarnă a plecat de la București în Danemarca cu două lucruri în gând: meciul șase și medalia de aur.

Tot ce se întâmpla în jur nu erau decât cărămizile pe drumul lui. Când ”toată lumea Ryde de noi”, el zâmbea în sinea lui. Și când se învârtea în jurul fetelor o făcea cu un scop, pe care noi nici măcar nu-l visam. Evita un serviciu de spionaj pus la punct de ani buni de țările nordice. Antrenorii știu instant ce spun adversarii la pauză. Se lucrează în echipe, nimic nu-i lăsat la voia întâmplării.

Chiar și atunci când se lasă în genunchi în fața unei naționale, Tomas știe ce face. Și atunci când își anunță echipa că adversarii pot juca doar până în minutul 42, după care o să cadă și România o să învingă la cinci goluri. Dar și atunci când îi explică Cristinei Neagu că dorința ei de perfecțiune e un dublu tăiș pentru echipă.  Sau atunci, când cu 10 minute înainte de finalul ultimului meci, pleacă în tribună să felicite restul staffului.

În același bar, dintr-un oraș danez de 30 de mii de locuitori, dar cu o sală de sport de 12 mii de locuri, Tomas Ryde stă în fața barului, Ne anunță că urmează ”danish treat” și apoi fine cu câte un shot de tărie, și cu o halbă de bere. Cele două se beau doar împreună și repetat. Apoi suedezul se aruncă în mijlocul dansului și conduce partea din națională care nu a căzut la somn într-un soi de schemă tactică pe muzică disco. Sare și se agită invitându-și soția la dans. Lumea se strânge iarăși în jurul lui și face nenumărate poze. E la fel de vedetă ca toate fetele sale. Și apoi dispare discret, lăsând în toi petrecerea pe care a aruncat-o în aer.

Undeva plutește umbra unei declarații în care niște femei de 30 de ani își permiteau să bea al patrulea pahar.

Va reveni la București câteva săptămâni mai târziu pentru evenimentul  unui sponsor. ”Ah, ce bine, ceva acțiune. nu mai pot. Am văzut la meciuri de Liga Campionilor de nu mai pot. Câte trei-patru meciuri pe zi, în care nu poți să faci altceva decât să mănânci ciocolată.” Înțelegi acum și ce e cu noua sa pasiune pentru spinning, exersat până la sânge în fiecare dimineață.

Va lăsa însă rădăcina unui vis. Ryde și fetele sale au plecat cu o frustrare de la Campionatul Mondial. Nu o să recunoască, dar ei știau că e vorba de aur. Poate atunci la finalul meciului cu Norvegia aproape a făcut un gest necugetat la adresa oficialilor. S-a oprit să se gândească că urmează o nouă ocazie. Cea mai importantă. E Rio și ocazie unică, pentru că e rar să antrenezi cele mai bune jucătoare din lume. Trebuie doar să le pui în ordine.

Apropo. Aici îl puteți vota antrenorul anului 2015.