Două sunt știrile reprezentative pentru România, azi. Întâi, isprava comisarului Mișu, care a vrut să scape un hoț pentru 15 fripturi, un bax de vin și unul de apă. La așa cerere, trebuie că și infracțiunea a fost pe măsură: o găinărie de cartier, cel mai probabil.
Ce să ceri? O masă cu băieții de la Secție, cel mai probabil de Sfinții Mihail și Gavril. Doar că hoțul și-a făcut altfel de calcule. Că, la ce-a făcut, nu merită atâția bani. Și-a făcut un calcul că poate să nu dea nimic și să și scape basma curată. Cum? Cu un denunț la DNA. L-a denunțat pe fraier, care a fost prins în flagrant. Cu hârtia de bună purtare de la DNA se va duce la procesul lui și-și va obține înjumătățirea pedepsei. Care va fi probabil cu suspendare. Să nu spuneți că România nu se schimbă.
A doua știre vine de la ANAF care, laolaltă cu procurorii, a făcut percheziții în zeci de localuri șmechere. Băieții de acolo foloseau un soft care raporta mai puține încasări la stat. Crema industriei de noapte a Bucureștiului apelează la această șmecherie. Evident, pentru că vorbim de România, în acțiune a picat și o vedetă de televiziune. Am o singură întrebare, cam câtă minte să ai să raportezi în fals, când băieții de la ANAF ți-au umblat în casă aproape zilnic în perioada campaniei din primăvară și au știu exact ce e acolo?
Poate nu întâmplător, la ora controalelor, câteva sute de băieți de la ANAF erau în protest în fața instituției, dar asta e altă poveste.
În fapt, România este șubredă în tot ce înseamnă funcționarea sa. Este un ghem format de afaceriști, lucrători la stat și politicieni, care cu greu poate fi desfăcut. Toate astea s-au întâmplat după Colectiv. După ce toată România a strigat în piață ”corupția ucide”. Dacă nu te oprești din furat măcar o vreme după ce ai văzut la ce tragedii se poate ajunge, mari șanse nu prea sunt. Schimbarea de la vârf nu va conta foarte tare. Schimbarea este de fapt în fiecare dintre cei care muncesc. Câtă vreme toată lumea o să o ardă pe fripturi și softuri, după putere și nivel, putem să mergem în piață în fiecare săptămână.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!