Uitați-vă bine la imaginile de mai jos. Nu există imagine mai bună a situației noastre. Cu un fotbal la pământ, într-o țară lovită de inundații. Le puteți vedea pe amândouă la un loc, chiar pe un teren de fotbal. Priviți ce fac personajele în această luptă fără cap și coadă.

De la antrenori la fotografi, toată lumea este angrenată într-o inutilitate totală. Niște profesioniști ai gazonului varsă apă din bureți, înapoi pe teren, unii jucători cară apă cu ajutorul unui prosop cale de doi metri, că mai mult nu se poate. Alții împing apa de pe teren cu o ușă. Da, o ușă smulsă de la un dulap. Și nu reușesc să facă decât un mic val. Iar o fotografă mătură apa de ici-colo.

Amarnic meșteșug de prostie și neprofesionalism. Dar, ce să vezi, ăștia suntem noi de ceva vreme.

România a mers în cap de la generația lui Hagi încoace. Am căzut de la foarte buni la buni și acum nu mai știm să ne legăm la șireturi. Să fie vorba de Hagi? Nu chiar. Naționala mișca și înainte de el, echipele de club au funcționat binișor și fără ca el să joace la toate, lumea mai venea la stadioane. Trebuie să mai fi fost ceva acolo.

Iar acel lucru se numea sistem. Bun, prost, centralizat, comunist, totalitar și strivitor al individului, sistemul dădea rezultate. Nicio virtute în el, dar avea cap și coadă. Din rămășițele lui umane, materiale și de gândire, România a mai trăit vreo 10 ani. După care a urmat mare crăpelniță: împărțeala, corupția, furăciunea, lipsa de orizont, lipsa de profesionalism. Și marea cădere, acum de neoprit.

Încă un exemplu: gimnastica. Karoly, Bellu și Bitang au avut rezultate. Cu bătaie, abuzuri și enorm de multă muncă, oamenii aveau un gând, o direcție, un plan știau ce vor și unde merg. Plecarea lor echivalează cu căderea. Fetițele sunt aduse cu arcanul publicitar la gimnastică, lumea nu mai stă lipită de tv când concurează ale noastre.

Pot adăuga exemple, dar e inutil pentru că toată țara arată așa. Iar povestea are toate șansele pentru că lumea confundă icoanele de mai sus cu munca sistemului și rezultatele acestuia. De unde știu asta? De la Traian Băsescu.

”Nu Preşedinte, nu Premier, nu miniştri, nu politicieni printre oamenii loviţi de natură. Ei doar citesc şi se consideră informaţi, văzându-şi liniştiţi de weekend-ul prelungit.”

Fostul președinte a invitat toată conducerea statului să meargă la inundații. Să facă nu mi-e clar ce. Dar să-i vadă lumea. Ca și cum soldații de la ISU ar trage mai tare la vâsle dacă le suflă Cioloș în pupa.

Cât de utile sunt intervențiile astea în cizme Vuitton mi s-a arătat  în ultimii 20 de ani, când, deși nu au ratat nicio plimbare cu bărcuța, inundațiile au tot venit. Că plimbările nu țin loc de idei bani și planuri.

Dar Băsescu este sincer. El chiar crede că oamenii providențiali fac lucruri, că ei sunt sistemul. Și se raportează  la ei. Așa a învățat, așa face. Trebuie să se agațe de ceva, să critice pe cineva, să vadă dând pe cineva comenzi.

Nu, prieteni, nu. În ruinele care ne înconjoară avem nevoie de reguli, de proceduri, de oameni care să știe să lucreze împreună. Avem nevoie de sisteme care să știe să scoată un rezultat decent începând de la fotbal, fără Hagi în teren, până la  inundații reparate fără ajutorul lui Cioloș.

Avem nevoie de o societate care să nu se poticnească de câte ori un șef pleacă, de oameni care să știe să-și facă treaba acolo unde au fost puși vremelnic. De asta, de ani buni, ceilalți își văd de drumul lor, în timp ce noi ne învârtim în jurul cozii. Până nu punem la punct treaba asta, tot o să ne acuzăm unii pe alții și vom căra apă cu prosopul. Lucru la care oricum suntem cei mai buni

https://www.youtube.com/watch?v=-lrTpqv4bFM