Povestea ar putea începe cam așa: nu știu cum a fost bula voastră mediatică, dar știu că la mine s-a discutat mult despre rachete, despre stadioane și despre banii pe care guvenul român ar trebui să-i cheltuiască sau nu în anumite domenii. 

Luni, fostul ziarist, Răzvan Mitroi, acum la FRF, a scris câteva argumente bune pentru construcția de stadioane în România. Răzvan aduce câteva argumente precum următorul: ”procesul natural al dezvoltării sportive este exact invers, adică mai întâi ai infrastructura și apoi atragi performanța. Că ai unde și cu ce. Tot la fel de natural este ca o echipă locală să crească împreună cu comunitatea, de la nivelul cel mai de jos.”

Mesajul a fost întâmpinat de cei care citesc FB-ul meu cu replici de genul. ”Ce este in Alexandria? Ce necesitate exista acolo si ce motivatie pentru o asemen investitie intr-un judet si capitala de judet dintre cele mai sarace si nenorocite din Romania? La cum merg lucrurile tare ma tem ca doar unul: capusarea inca a si mai multor bani din buget de catre firme ale ciocoiului teleormanean si national care este gunoiul ordinar Dragnea! Pina asta si apucaturile lui nu dispar din politica romaneasca orice tentativa de acest gen este sortita scepticismului etern! Acest articol este unul penibil, unul care se vrea „impartial” si poate ca este dar in acest caz e vorba doar de un exercitiu „intelectual” sa vedem ce-o iesi. Absolut jenant! 

Ce mi se pare foarte interesant în toată povestea asta este că niciun fruntaș pesedist nu a reușit să pună pe o foaie de hârtie argumente precum cele folosite de Răzvan. Nu au fost capabili. Au dat-o în miștouri și victimizare Iar această lipsă de argumentare, subțirimea lor, este motivul care mă face să cred că acolo este o mânăreală. Când nu distingi public scopul pentru care faci un lucru, e posibil să ai și alte interese decât cele publice.

Ce nu-mi place este virulența cu care oamenii atacă alte puncte de vedere. Răzvan Mitroi lucrează cu FRF și a găsit câteva argumente decente în sprijinul sportului său. Acest simplu faptul l-a trecut la apărătorii lui Dragnea și apologeții PSD. Cam mult și cam repede.

Mie mi-ar plăcea să avem stadioane moderne. Dar toate ar trebui să vină într-o ordine. Și nu cred că acum e timpul. 

Povestea rachetelor ne duce în aceeași zonă. Administrația prezidențială și guvernul au explicat insuficient spre deloc de ce România cheltuiește atâta amar de resurse pentru treaba asta. Sigur, președintele a spus ceva despre ”securitatea noastră”, dar lucrurile sunt infinit mai complicate și mai nuanțate.

Multă lume se va întreba de ce o țară care încă are jumătate dintre wc-uri în fundul curții ar putea avea o criză de securitate. De ce într-o țară în care nu avem școli, drumuri și spitale, ne permitem o cheltuială atât de sofisticată precum rachetele Patriot. De altfel, Dragoș Pătraru și Patrick Andre de Hillerin susțin acest punct de vedere de mai multă vreme.

Și sunt greu de contrazis în absența unor argumente viabile. Și mai ales în absența unui mesaj care să spună, măcar la firul ierbii, că o parte din bani se întorc în România. Adică o referire minimală la offset. Sau să spună, ceva retoric de genul că ”vrem să ne asigurăm vă nu mai trec rușii pe aici treizeci de ani.” 

Cred că rachetele astea pot fi cumpărate de România, dar aș vrea ca banii să se întoarcă aici. Sau cea mai mare parte. Să trăim cumva de pe urma lor. 

Unde vreau să ajung cu această complicățenie. România nu are o criză de resurse, nu duce lipsă de bani, are o vagă idee și pe unde ar trebui să-i distribuie, deși o face de cele mai multe ori ineficient, izolat și în ciuda publicului său onest.

Cea mai mare criză care împiedică România să se dezvolte este criza de încredere. Liderii politici care dispun de aceste miliarde nu mai au capacitatea de a lămuri publicul de ce iau aceste măsuri. Pentru că ani de zile nu au făcut decât să fure să-și atragă tainul pentru ai lor și pentru alții. Pentru că au luat nu decizii politice, ci decizii de gașcă. Au guvernat incompetent, incontinent și fără sens. Nu s-au concentrat asupra niciunuia dintre planuri și nu au dus nimic până la capăt.

Dar cel mai mult s-au îmbogățit, au împărțit România în clase dominante și sărace și au asigurat resurse doar pentru o singură parte și prea puțin către alta. Au ignorat domenii importante și au ținut mare parte din lume în sărăcie. Din acest motiv, astăzi, orice decizie a lor este contestabilă.

Și asta pentru că nici măcar nu și-au dat mâna să lucreze și să comunice public câteva principii de bază ale României. Politicienii români sunt la fel de divizați de ură și de furt precum societatea care i-a dat. Câtă vreme nu vor cădea de acord asupra câtorva direcții de dezvoltare, pe care să le susțină împreună, nu o să avem o liniște socială. Dar s-ar putea să avem numeroase rachete în fundul curții si stadioane pe care să facem doar defilări de partid.