Unul dintre ascultătorii România în Direct, de la Europa FM, a sintetizat situația pe care o trăim astăzi, în pandemie. El spune așa.

”România este un stat care nu-și permite să oprească economia, dar nici nu poate să ne protejeze, pentru că suntem la pământ cu sistemul medical, de fapt cu orice.”

Cred că fraza asta face lumină în ceea ce trăim astăzi. Și ne arată de ce nu avem o direcție coerentă, dar și de ce mortalitatea de la noi ar putea fi mai mare. Și că sunt șanse să fie rău de tot. De fapt, România plătește o sumedenie dintre greșelile trecutului. Și faptul că desprinderea de comunism a fost mult mai grea ca la alții.

Așadar, loviți de un sistem de corupție, politicianism, pile și relații, de răsturnarea valorilor și, pe alocuri, de o idiocrație ieșită din comun, România nu s-a putut dezvolta pe măsura posibilităților sale. Asta a dus la un sistem medical subdimensionat, care s-a apărat cu mâinile goale într-o primă fază și în care acum se trage până la epuizare de resursa umană.

Banii cu care statul ar fi trebuit să impulsioneze economia se duc în totalitate pe pensii și salarii. Și asta ne dă astăzi o economie de subzistență. Uriașul deficit bugetar, împiedică statul să oprească tot și să plătească oamenii să stea acasă. De asta ține orașele deschise. Sau se face că le închide.

Și-a făcut un calcul și câtă vreme nu sapă morminte cu excavatorul, probabil politicianul își spune că vom trece cu daune minime.

Ce faci însă în această situație ca cetățean?

În primul rând conștientizezi că ești pe cont propriu. Că nu o să te salveze statul, dacă Doamne ferește te îmbolnăvești. Și că este mai important să rămâi sănătos. Și că va fi mai ușor să trecem împreună. Dar asta-i varianta optimistă. În realitate cei cu mai puține resurse presează ca drepturile lor economice să rămână nealterate. Și asta pot să înțeleg. Pe altele nu.

Cel mai tare m-a uimit săptămâna trecută dezbaterea pe care nația noastră a purtat-o despre închiderea magazinelor. Nici lipsa autostrăzilor sau a spitalelor, nici alte multe neajunsuri ale societății noastre nu ne-a dus într-o astfel de încrâncenare. Cu atât mai uimit am fost cu cât asta nu se întâmplă în toată țara, ci în orașele mari. 

Și a mai fost ceva care m-a dat peste cap. Incapacitatea noastră de a colabora, de a participa și de a lucra în comun. Dimineața, când se deschid, la 7, magazinele sunt goale, dar cineva mi-a spus că nu-i fac program, că nu se trezește. Pentru mine, refuzul de a face un efort ca să ne fie mai bine la toți mă supără. Oare putem face și noi ceva pentru cei din jurul nostru? Sau e nevoie ca numai statul și ceilalți să facă câte ceva? Așa cum e nevoie ca statul să repare traficul sau  să ia gunoaiele. Statul poate să facă mult, dar nu tot.

Cea mai de auzită întrebare pentru mine în ultimele săptămâni a fost de ce este bună această regulă, dacă poate fi încălcată. Adică cine ne oprește să stăm acasă la cineva de la opt seara la cinci dimineața, dacă vrem să petrecem? Și ce o să facă dacă ne găsesc 20 de oameni în apartament sau 100 în club? Aia e, o să ne dea amendă, doar nu se întâmplă nimic. Și ce se poate întâmpla dacă falsificăm teste PCR? Un dosar penal cu suspendare, probabil.

Așadar, sărăcia poate fi o explicație. Nu o scuză, ci o explicație. Dar ce se întâmplă în multe cazuri de furt, de fals, de încălcare a regulilor, nu este sărăcie.

Nu de sărăcie marile cluburi fac petreceri cu sute de persoane și nici de sărăcie se falsifică teste PCR. La fel, sărăcia nu este un motiv să faci petrecere până la cinci dimineața sau să vrei musai la magazin la ora închiderii. Cum nici exemplul prost nu e o justificare.

Pentru că statul nostru este strâmb hâd și slab, lumea crede că poate să se poarte în consecință. Și eventual să facă un concurs de supraviețuire. Doar că de data asta s-ar putea să nu mai fie de ajuns.

Așa eram acum un an

Graphs.ro vă arată situația epidemiei zilnic