Ce ar fi de aplaudat în înfrângerea istorică din capitala Franței? Istorică pentru câtă dragoste și atenție s-a revărsat peste o națională mai curând mică. Ce să lauzi într-un joc din care ai ieșit cu capul plecat? Un joc în care ai arătat câte ceva , dar mai curând ai confirmat că poți rata momentele importante.

Ei au fost mai buni, mai rapizi, mai aproape mereu de ce și-au propus. Vorba lui Pacino: ”o jumătate de pas prea târziu sau prea devreme și nu prea îți iese, o secundă prea rapid sau prea încet și nu prea ajungi la minge”. Cam ăștia am fost noi aseară. Și atunci ce-ar fi de lăudat?

În sport, ca și în viață, aplauzi atunci când simți că cel din fața ta face tot ce-i stă în puteri ca să reușească. Când este acolo dedicat, onest, muncitor, potrivit puterilor și experienței sale. În sport adevărul iese repede la iveală

Iar România și jucătorii săi modești asta au arătat aseară. Au venit la muncă și au făcut ceea ce știu ei mai bine, astfel încât să facă o treabă bună. Adversarii i-au bătut și cu acel strop de talent pe care parcă noi l-am pierdut undeva pe drum.

Iar asta este foarte bună lecție de viață și când pleci de lângă terenul de fotbal. Să muncești, să faci ce știi tu mai bine, să mergi acolo pe terenul tău, oricât de modest ești și să-ți faci treaba cât știi tu mai bine.

E și acesta un mod de-a reprezenta și de-a iubi țara asta. Probabil cel mai simplu și mai onest.

Iar dacă vreți să știți de ce ne-a bătut Franța, explicația nu trebuie căutată pe terenul de aseară. Ci pe zecile de terenuri din România, acolo unde probabil nu mai știm foartebine ce avem de făcut. Recent un mare profesionist al sportului îmi spunea : ”trebuie să învăț zi de zi mai mult și mai bine pentru sportivii mei. ” De ce a căzut România îl întreb. ” România nu a căzut, trebuie să te întrebi ce fac ceilalți mai bine.”

Iar când pe lângă munca cinstită vom mai scoate capul și în lume, vom învăța și vom fi onești cu noi înșine, atunci lumea va ieși din nou în stradă.