Am ezitat până acum să mă pronunț în cazul lui Mihai Șora, prezent într-o reclamă Emag. Cred în libertatea de asociere a oamenilor, iar dacă o companie privată vrea să lucreze cu un un influencer, este dreptul ei. . Știu că în astfel de cazuri se lucrează metodic cu multe date la îndemână și lumea nu prea se aruncă înainte de a studia piața. Dar, în fine, cel mai tare mi-au lipsit reperele într-o astfel de situație.
Și aici le-am găsit, ca și în cazul Lazăr, în cele două intrumente de măsură pe care societatea le are la îndemână. Mă refer la Raportul de Condamnare a Comunismului și la Proclamația de la Timișoara. Analiza mea la data respectivă a fost că domnul Lazăr trebuie să plece din funcție. Domnul Șora nu poate pleca, dar poate fi condamnat? Să aplicăm aceleași criterii, atunci.
Iată întâi articolele Proclamației, punctele 7 și 8
7. Timișoara a pornit Revoluția împotriva întregului regim comunist și întregii sale nomenclaturi și nicidecum pentru a servi ca prilej de ascensiune politică a unui grup de dizidenți anticeaușiști din interiorul PCR-ului. Prezența acestora în fruntea țării face moartea eroilor din Timișoara zadarnică. I-am fi acceptat poate în urma cu zece ani, dacă la Congresul al XII-lea al partidului s-ar fi alăturat lui Constantin Pârvulescu și ar fi răsturnat clanul dictatorial. Dar n-au făcut-o, deși aveau și prilejul, și funcții importante, care le acordau prerogative. Dimpotrivă, unii chiar au ascultat de ordinul dictatorului de a-l huli pe dizident. Lașitatea lor din 1979 ne-a costat încă zece ani de dictatura, cei mai grei din toata perioada, plus un genocid dureros.
8. Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foștilor activiști comuniști, candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte.
A făcut parte Șora dintre foștii activiști comuniști sau din momenclatură? Din știința noastră, el a fost angajat al Ministerului de Externe, redactor-șef de editură, redactor de editură. Sunt acestea funcțiile care îl duc în nomenclatură? Dacă sunt, atunci sute de mii de comuniști au fost nomenclaturiști. Poate milioane.
I se impută revenirea în România din Franța și înscrierea la comuniști. E foarte clar că mare parte din itelectualitatea franceză era de stângă și că nu a priceput clar nici atunci, nici acum drama comunismului. Mie nu mi-e clar, însă, de ce-a a revenit și dacă a rămas aici cu plăcere. Vă întreb, însă, dacă un cetățean cu calitatea lui intelectuală ar fi vrut să facă carieră în comunism, ar fi rămas la acest nivel?
Și înțeleg că i se reproșează lipsa de dizidență. Aici fiecare este liber să judece ce-ar fi făcut în locul lui.
Să vedem și raportul de condamnare al comunismului, așa cum reiese din discursul lui Traian Băsescu.
„Am găsit în acest document raţiunile pentru care pot condamna, în numele statului democratic, regimul comunist din România.”
„Pentru cetăţenii României, comunismul a fost un regim impus de un grup politic autodesemnat ca deţinător al adevărului, un regim totalitar născut prin violenţă şi încheiat tot prin violenţă.”
„A fost un regim de opresiune, care a expropriat poporul român de cinci decenii de istorie modernă, care a călcat în picioare legea şi a obligat cetăţenii să trăiască în minciună şi frică”
„Într-adevăr, a fost vorba de un regim ilegitim, întemeiat pe o ideologie fanatică, o ideologie a cultivării sistematice a urii, pentru care „lupta de clasă” şi „dictatura proletariatului” simbolizau esenţa progresului istoric.”
„Importată din URSS, ideologia comunistă a justificat atacul împotriva societăţii civile, a pluralismului politic şi economic, nimicirea partidelor democratice, distrugerea pieţei libere, exterminarea prin asasinat, deportări, muncă forţată, întemniţare a sute de mii de oameni.”
„În spatele măştii „umanismului socialist“ s-a ascuns cel mai profund dispreţ pentru om ca individ.”
Aveți aici și discursul lui Traian Băsescu. Sunt acestea vinovății ale lui Mihai Șora? Pare că mai degrabă nu. Este el într-o funcție publică? A avut decizie asupra unor mase mari de oameni în anii aceia? Prin grila pe care am plicat-o. nu. Suntem într-o situație diferită de cazul Lazăr.
Da, este posibil ca Șora să fi știut de dramele comunismului, să fi tăcut, să fi pactizat sau să fi profitat un pic de ce i s-a arătat. Sau să-i fie frică. E mai vinovat decât alte milioane de români? Atunci avem o problemă. Majoritatea a fost astfel. În fine, asta e grila mea. Este firesc ca oamenii să ceară imaculați în jurul lor. Mi-e teamă, însă, că în viață nu e posibil.
Am stat de vorbă și cu Radu Paraschivescu pe această temă.
”Sunt foarte trist pentru ce i se întâmplă lui Mihai Șora, sunt foarte trist pentru ce i se întâmplă lui Robert Tiderle, autorul spotului. Îmi pare rău că un lucru care trebuia să vorbească despre 30 de ani de libertate a ajuns motiv de patimă, de ură reducționistă, de inflamări vinovate. Accentele nu se pun cum trebuie în toată povestea. Există, firește, un trecut, hai să zicem comunist, al lui Mihai Șora. Dar el nu a putut să se întoarcă în Franța, în 1948, și atunci soția și copiii au fost nevoiți să se întoarcă ei în România. El trebuia să lucreze ceva, așa că a lucrat ca referent de specialitate. Referent de specialitate înseamnă nimic. Un slujbaș oarecare.
Deci nu este cel care îi șoptea sfaturi la urechea Anei Pauker. Nici vorbă. Nu a fost directorul unei edituri, a fost redactor șef. Eu lucrez într-o editură, știu exact care e diferența între director și redactor-șef. E foarte mare. În această calitate de redactor-șef a continuat colecția Biblioteca pentru toți, ceea ce nu mi se pare un lucru imputabil.
Tot ca redactor șef a avizat publicarea unei antologii a poeziei interbelice. Erau oameni care n-ar fi trebuit să apară în condițiile comunismului, de tip Nichifor Crainic și Radu Gir, deținuți politici amândoi. Au fost publicați pe riscul lui Mihai Șora. Ca urmare, Mihai Șora a fost înlăturat de la editura de stat. Un comunist feroce nu și-ar fi riscat libertatea, în 1988, trimițând scrisori la Europa Liberă pentru susținerea lui Mircea Dinescu.
Un comunist feroce nu cred că ar fi demisionat din Guvern din funcția de ministru al educației imediat sau în timpul mineriadei. Mihai Șora nu este un albastros, un om impecabil, dar nici să îl transformăm în bolșevic ordinar, cum am văzut că este făcut. Mai ales că omul ăsta s-a reabilitat în ultimele decenii și mai ales în ultimii ani ieșind în ploaie, ieșind la proteste. Nu este monstrul bolșevic pe care îl acreditează unii.”
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!
Catalin, problema e mai complicata de atat. Pe scurt, 5 probleme:
1. De ce, din tot frontul ala anti-fascist francez, Sora s-a inscris la comunisti?
2. De ce s-a intors brusc in Romania? Nu cumva politia franceza incepuse arestarile in randul comunistilor si i s-a facut frica?
3. Atunci cand, ca intelectual, lucrezi la o editura sub un regim, nu indemni la lucruri rele, ci faci un lucru poate la fel de grav: legitimezi acel regim. Il umanizezi un pic.
4. Modul in care se victimizeaza acum, personal si prin intermediul fiului, mi se pare la fel de gretos. Citeste postarea fiului. Mie mi s-a facut greata. Se spune ca Mihail Sora era singurul care stia limba franceza in 48 si d-aia a fost angajat acolo, in Ministerul de Externe. Serios, NU!
5. Exista vreo dovada ca a demisionat din guvernul Roman, asa cum sustine el? Ca fostul premier spune ca nu. E cuvantul unuia impotriva cuvantului celuilalt. De ce unul ar fi mai credibil decat celalalt?