Cred că Emil Brumaru nu se miră că televizoarele nu au stat în loc la moartea lui. El era cel care s-a mirat c-a fost dat la Baclaureat. Părea că nu i-a căzut tocmai bine. 

”Îmi închipui că toate gagicile mişto, frumoase, au lăsat Bac-ul pe toamnă. Şi le cade o poezie de-a mea, la primă vedere, şi le cer ăştia să facă nişte chestii pe care eu nu le-aş fi putut face în viaţa mea. Am rămas lampă! Cu o sesiune înainte căzuse la Bac Blandiana şi o înjurau prin ziare, şi toţi ziceau că a fost greu; Manolescu, şi el subiect de Bac, şi-a cerut şi scuze. A fost un întreg tapaj. Oricum, după ce am aflat că am căzut la Bac, câteva zile m-am simţit foarte important. Mă plimbam pe Cuza Vodă ca Vodă prin lobodă.”

Poate și pentru că la Bacalaureat ar fi trebuit să pice ceva din poezia sa erotică. Așa îmi spune Radu Paraschivescu. A fost un gest cam pe după copac al celor care fac manuale. Știau că Brumaru e mare, dar nu puteau să le dea copiilor adevărata sa poezie sau poezia cea mai bună pentru c-ar fi ieșit scandal cu siguranță.

Radu îmi povestește că seniorul Brumaru este unul dintre cei mai importanți poeți ai noștri și că merită cu asupră de măsură să rămână în toate cărțile de română. ”Compunea cvintetul de aur al seniorilor poeziei românești. Alături de Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Nora Iuga sau Șerban Foarță. A scris frumos. A trăit tulbure și tulburător. Nu a fost solar mereu, dar a scris cu mult talent. Avea sarcasm, dar nu era rău. Și e versantul poeziei erotice românești.”

”Era un tip care bea vârtos. În Moldova principalele componente ale vieții culturale erau poezia, erosul și alcoolul. Aveau o cârciumă a lor, pe Sărărie, care se numea La Zoiosu. Multă lume scria, dar și mai multă lume bea. Sigur, Bacalaureatul e o instanță de onorabilizare, ceea ce lui Brumaru i-a displăcut.” Poezia care a picat la Bac este ”frumoasă gingașă, delicată încărcată de simboluri.”

O las și eu aici, să vă bucurați de ea.

Balada crinilor care şi-au scris frumos

de Emil Brumaru

Trăia într-un oraş din miazăzi

Un crin înzăpezit în datorii

Care primea, scrise pe pluş cu lapte,

Scrisori de la alt crin, din miazănoapte;

Oh, pentru cruda lor corespondenţă

Aveau cea mai naivă diligenţă!

Ei îşi tăiau cu zimţii de la timbre

Miresmele-ntre dânşii să le schimbe,

Poştaşi înflăcăraţi puneau ştampile,

Cântând din corn, pe sacii cu pistile,

Plicuri adânci pudra, sculat din zori

Însuşi directorul caleştilor!!

Dar crinul ce trăia în miazăzi,

Fiind înzăpezit în datorii,

Îi răspundea din ce în ce mai rar

Celuilalt crin ce bea pe-ascuns mărar.

Apoi tăcu de tot. O rouă grea

Strivi parfumul amândurora.

Şi astfel cei doi crini nu şi-au mai scris,

Poştaşii au murit, poşta s-a-nchis,

Doar uneori mai trece monoton

Prin bulion un vechi poştalion…

Și să-l ascultați pe Radu cu atenție și plăcere 🙂