M-am nimerit întâmplător la ședința Asociației de proprietari. În general vin, dar acum uitasem cu totul de acest eveniment din lumea blocului. Așa că am ajuns cam cu oră întârziere, la timp să constat un blocaj general, generat de imposibilitatea de a alege un șef de bloc.

Cel dinainte își dăduse demisia sătul de reproșurile care i s-au adus. Interesant, mai nimeni nu-și dorea funcția. ”Eu nu pot, am serviciu.” ”Eu am nepoți, eu nu am timp” și ”Nu, nu vreau, dar nu vreau deloc” astea au fost argumentele.

În schimb reproșurile la adresa a orice au curs. Genul ăsta de situație mă scoate din fire, așa că m-am autopropus. Ce să vezi, am fost ales în unanimitate. Și dacă tot am petrecut acolo câteva ceasuri pot să fac câteva constatări de bun simț.

1. Foarte puțini spre nimeni sunt cei care vor să-și asume răspunderi, să-și rupă din timpul și problemele lor ca să se ocupe de comunitatea din care fac parte. Nici împinși, nici trași cu forța nu vor să se apropie de ceva ce le strică zona de confort. Nu e vorba numai de postura de președinte, e vorba și de posturile din comitet.

De fapt, genul acesta de situație se extinde și asupra comunității mai mari: sector și oraș. Se vorbește în cercurile politice, mai ales cele ale formațiunilor noi, de imposibilitatea de a găsi oameni care să vrea să vină în consilii. Pare că oamenilor le pur și simplu frică sau le este indiferent dacă ar putea face ceva sau nu. Așa au ajuns în fruntea României hoți de toate felurile. Pentru că oamenii de treaba s-au ținut deoparte.

2.Reproșurile la adresa fostei administrații curg în valuri. Nimeni nu se implică, dar îi vede pe cei aflați în fruntea structurii ca pe niște slujitori ai comunității, care ar trebui să facă să curgă lapte și miere. Aceste reproșuri sunt făcute în special în absență și nicio faptă nu poate fi supusă analizei. Cine țipă mai tare are și cel mai mult succes. Cunoașteți modelul, este deja generalizat la scara întregii României.

3. Puțini pot sintetiza o idee, nu există argumente, există doar păreri. În general, cam toată lumea știe ceva, dar nu știe exact. Apelul la normă este vag și cine chiar știe norme este oprit cu ”las că știu eu de la blocul cutare.”

4. Fiecare ședință este o pierdere de timp enormă pentru că absolut fiecare subiect este tratat dintr-o perspectivă personală și emoțională. Multă gălăgie și substanță puțină.

Toate astea le-am spus și aseară, la preluarea de mandat, oricât de ridicol ar suna. Măcar să știm de unde pornim. Sunt și câteva idei despre ce ar trebui să facem mai departe.

Refacem căile de acces către bloc, distruse de câteva construcții în curs alături de bloc.

Înscriem blocul în programul de reabilitare.

Continuăm procesul pentru obținerea unei servituți pe o proprietate care blochează accesul către scări a serviciilor de urgență, a furnizorului de curent și altor utilități.

Am stabilit că cine nu iese la curățenia de primăvară, plătește o taxă de 10 lei.

În rest, le comunic vecinilor mei electori și ne-electori, că mă enervează gălăgia și vorbitul fără rost. Iar dacă vor să facă ceva să puna mâna să facă. Suntem proprietari în comun, cu drepturi egale.

P.S. Foarte important. Experiența de aseară e foarte relevantă pentru politică. Am fost ales într-un singur tur, de minoritatea celor care s-au prezentat la ședință. Cred că au fost 20 de apartamente din 100 reprezentate. Dar dacă nu te implici, nu vrei să vii să-ți dai măcar părerea despre ce se întâmplă cu lucrurile tale, s-ar putea să te conducă reprezentantul a foarte puțini oameni.

foto