Dacă e să te uiți la istoria recentă a lui Dinamo, sigur că momentul de care ne aducem cu toții aminte este anunțul lui Borcea: „Lăsați-ne să ne pregătim de Champions League”. Ratările lui Dinamo au devenit mit, legendă și istorie în același timp. Și argumentul suprem atunci când vrei să pui la îndoială această echipă.

Dacă e să respectăm, însă, adevărul complet, trebuie să ne uităm în altă parte. La o nedreptate istorică, dar pe care am uitat-o cu ușurință. Eliminarea din grupele UEFA în minutul 94, după golul lui Chihaia la Marseille. Rar, golănie mai sinistră în fotbal. Nu ați uitat că arbitrul Santiago a fluierat încheierea meciului când mingea șutată de Chihaia era în aer. Sinistru.

De abia sezonul următor Dinamo a ajuns în primăvara europeană. Cel mai înalt moment din ultimii 20 de ani, dar a picat cu Benfica. Cred că dacă ar fi avut dreptul pe care și-l câștigase, de a merge două primăveri la rând, Dinamo și-ar fi păstrat statutul de club mare. Pentru că putea face un platou de performanță.

De acolo, lucrurile au scăzut ușor, culminând cu ratarea controversată cu Lazio. Și apoi cu o participare în grupe în care a bătut doar pe Sturm Graz. Ecourile epocii de aur s-au stins acolo Și apoi am intrat în deceniul groazei.

Sub conducerea familiei Negoiță, clubul a pierdut anvergură, jucători, stadion, istorie, glorie, suporteri, imagine. Decăderea a fost rapidă, cumplită și pare să ajungă asurzitoare.

Nu am înțeles niciodată motivele pentru care milionarii din estul Capitalei au cumpărat acest club. Care a fost logica afacerii? Imagine? Transferuri mănoase, accesul în lumea bună, bani ușor de făcut și greu de verificat? Poate toate la un loc, poate puțin din fiecare.

Cert este că, lipsiți de experiență, oameni adecvați, rădăcini sportive, căderea a fost palpabilă. Nu numai că nu mai e o promisiune pentru locurile fruntașe, dar e o certitudine în partea a doua a clasamentului și, mai nou, o candidată solidă la retrogradare.

Dar ca asta să nu fie tot, retrogradarea va avea loc cu surle și trâmbițe. Cu întreaga echipă de seniori în carantină și fără drept de joc, cu juniorii trimiși pe teren, Dinamo ajunge la capătul căderii sale. Cel puțin la unul temporar. Și o face fix ca o casă șubredă și putrezită care se prăbușește sub propria greutate.

Anii de amatorism, de nepăsare, de păcălire a muncii, fotbalului și suporterilor au dus la cea mai grozavă prăbușire din istoria noastră sportivă. Una în care printre argintăraia de familie bună, se amestecă tinichele nepoților, care nu au fost în stare decât să risipească ce-au adunat înaintașii.

În fotbal, numele mari nu pier. După falimente, drame și nenenorociri, echipele mari revin. Dinamo îmi pare, însă, că se pregătește de dispariție.

P.S. În calitate de rival, dați-mi voie să salut suporterii dinamoviști, care cu pasiune au însoțit echipa în această dramă. Iubirea dvs față de această echipă merită tot respectul. Cred că de aici va începe ridicarea.