Pentru dreptate trebuie să ai răbdare. Întâi vine adevărul

Pe 15 aprilie 1989, aproape 100 de oameni mureau pe stadionul Hillsborough din Sheffield. Încă 766 erau răniți. Mii au scăpat doar pentru că s-au refugiat pe teren. Tragedia s-a petrecut la un meci de Cupă între Liverpool și Nottingham Forrest. Suporterii morți erau din Liverpool. 

Lumea a murit pentru că organizatorii au înghesuit mii de oameni peste capacitatea unor tribune. Nimeni nu a controlat câți oameni au intrat, stewarzii au lipsit. Poliția nu a controlat deloc fluxul de oameni din stadion. De asemenea, serviciile de salvare au greșit profund. Salvările nu au venit, au fost întoarse din drum, accidentul a fost subevaluat. 

Este cea mai mare tragedie din fotbalul englez și cel mai mare eșec administrativ din societatea contemporană engleză. Dar și cea care a schimbat din temelii lumea fotbalului occidental. Ce trebuie să știm?

Raportul inițial al autorităților a arătat că moartea s-a produs din cauza victimelor. În ciuda valului de simpatie de la data respectivă pentru familiile celor morți, autoritățile au consemnat că accidentul este exclusiv vina celor care au murit, căci nu ar fi ascultat de instrucțiuni. Poliția a spus repetat că băutura și huliganismul au fost cauzele dezastrului.

Presiunea publică a dus la un raport al unei comisii independente. Deși a stabilit câteva vinovății ale unor instituții de stat, Parchetul a ajuns la concluzia lipsei de responsabilitate. Nicio o demisie sau demitere nu au fost luate în calcul.

Totuși, statul englez a făcut ceva. A impus o reformă cu măsuri de securitate pe stadioane astfel încât aceste accidente să fie irepetabile. Toate stadioanele sunt obligate să aibă scaune. Ieșirile și intrările s-au mărit ca număr. Evacuările se fac în câteva minute. Huliganii au fost îndepărtați. Afacerea a fost țintită pe familii. A fost o reformă profundă care a redat normalitatea și bucuria fotbalului. 

Dar societatea nu s-a oprit aici. Lumea a vrut adevărul. Încet și sigur, opinia publică a cerut să afle responsabilii. Cu nume și prenume, mai ales funcții. A fost nevoie de 20 de ani ca să fie redeschisă ancheta. Guverne succesive s-au opus. Funcționari înalți încă aveau de apărat funcții. Elita politică nu voia să-și asume ce s-a întâmplat, dar nu s-a putut opune la nesfârșit. 

În 2009, o nouă comisie independentă s-a întrunit. Aceasta a început să descopere o mulțime de falsuri în documentele Poliției. Un raport din 2012 a arătat că documentele din 1989 au fost ascunse, falsificate sau distruse. Adevărul, cât și greșelile în lanț ale autorităților au fost scoase la iveală. O nouă anchetă a procuraturii a început. 

Primele acuzații au apărut în 2016, iar în 2017 primele condamnări. Șase persoane, înalți funcționar publici, au fost condamnați la închisoare pentru neglijență, îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor și obstrucționarea justiției. 

De ce vă scriu asta astăzi, de Colectiv? Pentru că trebuie să ținem minte două lucruri.  

Niciodată nu e prea târziu să aflăm adevărul. Și el va veni. Toată armata de pile, funcționar, neamuri, politicieni năimiți, mincinoși de la partide, toți cei care au înlesnit acest dezastru vor fi aflați la un moment dat. Niciodată nu e prea târziu.  Și va veni vreme în care, în ciuda opoziției, tot vom afla cine este vinovat. 

Și al doilea lucru important: pentru asta avem nevoie de recunoaștere și acceptare. Societatea engleză, familiile celor morți în 1989 au trebuit să lupte cu minciuna și cu reprezentanții ei. Și lor li s-a spus că e vina copiilor lor, că nimeni nu are nicio vină, doar ei  s-au împins pe stadion. Și lor li s-a spus minciuna care astăzi este vândută în fel și chip la noi. Și ei au avut parte de teoriile conspirației și de deformarea adevărului. 

Dreptate s-a făcut, însă, când societatea și-a dat seama că are nevoie de adevăr. Chiar și 20-30 de ani mai târziu. Când și-au dat seama că minciuna îi îngroapă pe toți, nu numai pe cei care au murit deja. Singura cale este recunoașterea și admiterea vinovăției. Încă nu am ajuns acolo, dar va veni o vreme. Toate lumile au darul de a merge înainte și să afle adevărul la un moment dat. Durează, dar oamenii buni sunt cei care rămân la urmă. 

Foto: Inquam Photos 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

2 comentarii la Pentru dreptate trebuie să ai răbdare. Întâi vine adevărul

  1. Jandarmul se insoară spune:

    Pana la Colectiv, noi inca asteptam adevarul si pedepsele aferente pentru mortii din ’89 si ’90.

  2. Santaromica spune:

    Noi nu sintem engleji.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!