Scriu rândurile astea cu câteva ceasuri înainte de meciul uriaș dintre România și Norvegia, la Campionatul Mondial de Handbal. Uriaș pentru că România are nevoie, nu numai în handbal, de o medalie la acest nivel. România are nevoie de încredere. România are nevoie să se agațe de un simbol. Și are multă dragoste de dăruit pentru cineva care merită.

Iar cele menite să facă lucrul acesta sunt câteva fete care, uneori, sunt cele mai detestate din România de către unii. Dacă există o echipă în România căreia să i se ceară imposibilul și, din când în când, să-i reușească, atunci aceasta este. 

Se spune că fetele noastre joacă bine în aceste zile pentru că sunt furioase. Ce altceva poate să însemne schimbarea salutului tradițional ”Pentru cine jucăm noi? Pentru România!” în ”Pentru cine jucăm noi? Pentru noi!”. Furie îndreptată împotriva celor care, de acasă, te-au făcut în fel și chip. Valului de mizerii îi răspund cu ce știu mai bine: să joace la nivelul lor cel mai înalt. Și asta este bine. Furia este bună în sport. Furia te poate duce mai departe.

Dar furia nu te ajută la nesfârșit.

Scriu aceste rânduri pentru a împinge succesul acesta mai departe de furie. Și pentru a-l duce în zona în care îi este locul. Este vorba de muncă, de repetiție la nesfârșit, de schimbarea unor metode, de găsirea unui echilibru psihologic. Când fetele se vor întoarce în țară, poate vor povesti mai multe.

Dar trebuie să acceptăm cu calm ideea care îi înfricoșează pe mulți: sunt alții care știu mai multe decât noi. Știu să pregătească în detaliu un turneu de lungime, știu să planifice fiecare pas, știu că spontaneitatea trebuie exersată mult. Și mai ales știu că diferența se face la nivelul capului. Acolo unde trebuie să reînveți să râzi, să vorbești, să nu-ți fie teamă. Cred că nu numai în handbal avem nevoie de sprijinul acesta.

Nu știu dacă vom câștiga diseară. Nu am învins Norvegia de ani buni.  Știu însă că, dacă vom pierde, vom reveni la normalul: ”știam eu, v-am spus eu, nu e mare lucru.” Dar eu mâine voi fi în drum spre Henring să le fiu alături în finala mare. Sau în finala mică. Și să salut acest moment al schimbării și al succesului dat de muncă, știință și raportare la prezent.