Am selectat câteva mici fragmente din interviul dat de Klaus Iohannis la gandul.info. Priviți-le cu atenție. Nu vă concentrați asupra cuvintelor, ci asupra feței, grimaselor și, mai ales, a zâmbetului. Ele spun mai mult decât vrea să ne spună candidatul. Iată:
”Nu-mi amintesc”, spune despre prețul orei de meditații. Gura dă să pornească într-un zâmbet, dar se oprește. ”Dar putem vorbi cu oameni care au dat meditații la vremea aceea”. Zâmbetul dă să apară din nou. Ca un fel de ”ești mulțumit, mă, de răspuns? Ai putea să mă întrebi la nesfârșit că așa o să-ți fac.”
Dar Claudiu Pândaru insistă, n-are altă treabă. ”Salariul de profesor abia le permite unora să trăiască de pe o lună pe alta…Ei se întreabă de ce nu am reușit să am șase case…” O căutătură scurtă, o reflexie de metal zboară spre ziarist o miime de secundă. Dacă ar fi adevărată, capul lui Pândaru ar exploda acolo pe loc. Îl enervează pe domnul Iohannis. Dar se trage înapoi. Râde. ” Ei, ce să-i faci? Viața e plină de nedreptăți… Unii pot mai mult…” spun umerii care merg în sus și zâmbetul larg condescendent. ”Bine mă, chiar nu înțelegi că nu suntem la fel?” De fapt, cuvântul ghinion, care încă nu e rostit, trece prin tot corpul domnului Iohannis. I se ridică din viscere, îi trece prin plămâni, adună ura și-i iese pe limbă. Și pentru că e ceea ce gândește cu adevărat și zâmbetul dispare. ”Ghinion!” Tranșant, implacabil, fără emoții.
Capul lui Pândaru explodează deja, dar din alte motive. Știe că în față are o frază care pierde sau câștigă alegeri. ”Au ghinion?”. Iohannis simte și se retrage. ”Eu am ghinion”. Târziu, ineficient.
Îl ține apoi în mână. ”Cum ați ajuns în posesia lor?” Cumpărându-le” și aproape râde. ”Tu vierme mic! Încă nu te-ai prins?” ”Cu banii mei”, îi râde în față de-a dreptul. ”Niciodată n-ai să mă prinzi”, spune de fapt. ”Făcuți din muncă cinstită.” Și toată fața i se luminează: ”Te-am făcut, fraiere!”
Eu știu, domnule Iohannis, că nu vă place presa. Așa se spune pe holurile de la partide. Că vă stă în gât. Mai ales asta de la București. Și, spre deosebire de alții, nici nu faceți vreun efort să o ascundeți. Fair enough! Se vede că Pândaru v-a enervat până când l-ați disprețuit. Dar mi-a trecut un gând prin minte. Dacă e mai mult decât presa? Dacă vă enervează toată lumea asta inferioară care nu se poate ridica până la gândurile, funcțiile și casele dumneavoastră? Și o să vă treacă boala asta când o să ajungeți pe locul cel mai de sus al piramidei? Ce o să faceți atunci cu micii viermi care or să aibă cinci ani la dispoziție să vă calce pe nervi? Puteți să-i striviți sau nu vă pasă?
Și ar mai fi ceva. Interviul ăsta nu o să va ia șansa de a câștiga. Șansa mare de a câștiga, căci veniți din urmă. Dar ne arată, măcar, cum să ne raportăm unii la alții.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!
Pacat ca aceste caractere de nivel 0 ajung sa scoata capul din mizeria morala in care se odihnesc…
Cred ca exprimati o parere foarte tendentioasa (deci dincolo de subiectivitatea inerenta oricarui demers de evaluare). Nu comentez moivele acestei tendentiozitati.
Dar v-ati gandit oare ca grimasa, rasul domnului Iohannis, intreaga sa atitudine in acel moment, pot fi rezulatul unei stari tensionate, de aprehensiune fata de acel moment si subiectul dezbatut? Domnul Iohannis nu are exercitiul domnului Ponta in relatia cu presa si, fie-mi iertat, nici propensiunea uriasa a acestuia de a minti (daca doriti, va dau si exemplele-nenumarate-in care domnul Ponta a mintit fara sa clipeasca).
… inlocuiti-l pe neamt cu Victor si va veti ingrozi de dispret. Doar ca al lui Ponta e nitel copilaresc, neterminat.
Daca indraznim a-l imagina pe Imparatul Nastase in postura de mai sus, e cazul sa luam pilule de invizibilitate, ca sa nu ne striveasca de-a dreptul. Soferul lui era milionar in dolari.
Cu adevarat interesant ar fi interviu cu Hrebe. „Ati trait din salariu in ultimii 20 de ani, dle Hrebenciuc ?”. Murit instant de ras.
Iohannis ? Nesemnificativ.
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Politica/Emil+Hurezeanu+despre+gafa+lui+Klaus+Iohannis+legata+de+cele+sas?fb_comment_id=fbc_594545220671638_594618037331023_594618037331023#f32b22e1e8
lasa mah, ca in toti anii de dupa revolutie, toti au zambit duios si au raspuns la perfectiuni intrebarilor jurnalistior, practic am auzit ce-am vrut sa auzit si am fost excitati la maxim, dar ia spuneti voi ce rezultate am avut. mai terminati-o cu reactia lui iohannis, mai bine sa-l judecam dupa terminarea unui mandat. probabil tot asa tamp arata si in fata sibienilor, dar macar orasul lor arata inzecit mai bine decat restul. sunteti multumiti cu ponta care ne arata cat de dragastos este el cu poporul roman, in timp de tata socru a contribuit la defrisarea a „300 milioane” din bugetul statului? dar faptul ca jumate din banii pt prahova s-au dus la cornu unde are vila impreuna cu smecherii psd nu va spune nimic? nu-i bai, voi stati si-l judecati pe iohannis ca nu zambeste cum trebuie, desi omul nu are nici o responsabilitate atat timp cand nu a fost nici prim ministru si nici presedinte. ca primar, s-a descurcat onorabil
Aceasta este presa? Sau ce faceti voi la Romania TV?
Sunteti niste mercenari care habar nu aveti sa faceti jurnalism! Mars la munca , faceti investigati si despre Ponta si Johanis si Basescu si publicati-le ! Dar nu ne mai frecati cu meditatiile sau rahaturile astea de 2 bani!
Mulțumesc pentru comentariile inteligente și argumentate. Mașinii de zgomote de la Sibiu nu-i răspund și mai ales nu-i public mesajele.