De câteva zile politicienii români fac sau propun câte un  pact. Unul s-a semnat chiar azi la Cotroceni. Pactul stabileşte ceva ce era deja stabilit şi anume că armata primeşte bani în plus. Ulterior, premierul Ponta a solicitat şi un pact pe transporturi. Ca şi cum autostrăzile din ţara asta lipsesc din lipsă de consens politic. Iar UDMR propune un pact pe educaţie. Într-un fel, România e ţara tuturor pactelor.

De când se tot scriu pactele astea eu în minte am doar o singură ştire. Cea de la Rovinari în care un părinte şi şase copii au murit, cel mai probabil din cauza unei instalaţii de gaz defecte. Şi stau şi mă uit că în ţara asta pericolele nu vin din afară. Aici, cel mai mare pericol suntem noi. Şi modul în care muncim. Nerespectarea legii, furtul, luatul uşor al lucrurilor, munca puţină şi lipsa de profesionalism. Astea sunt lucrurile care ne domină. Chiar până la punctul la care te pot omorî pe tine şi ai tăi.

Noi avem nevoie de un pact care să ne scoată din zona asta. Iar pactul ăsta nu trebuie semnat la o masa, ci în oglindă. Fiecare cu fiecare. Astfel încât când te duci la treabă să fii sigur că nu omori, răneşti sau jigneşti pe cei din jur. Iar dacă am face pactul ăsta repetat, atunci e posibil ca la un moment da autostrăzile să răsară fără un acord semnat.

Până când nu ne punem cu lucrul ăsta la punct degeaba ne dăm la televizor. Căci, deocamdată în loc de pacte, noi avem păcate.