De o zi-două a apărut un site care îi numără orele vicepremierului Gabriel Oprea. Site-ul este de fapt un contor care se termină undeva în jurul datei de 20 octombrie, dacă am socotit bine. Nu are decât o singură indicație clară: ”imaginea reală a unui impostor.”
Să ne înțelegem. Gabriel Oprea nu este un model al politicii din România. Generalul are o mie de păcate, o carieră tulbure și nimeni nu știe exact care sunt meritele ce l-au adus în cea mai puternică poziție din politica românească. Iar târgurile făcute de-a lungul anilor îi pun la îndoială chiar onoarea pe care o clamează. Cariera sa universitară pare în acest moment o glumă proastă și o importantă parte a societății se uită cu semne de întrebare grele spre acest om. Calitatea de impostor pe care site-ul i-o atribuie, pare că are o bază solidă în acest moment.
Dar trebuie să discernem. Site-ul de-l avem în față atinge un nou nivel de jos al politicii din România. Opreapedia, chiar de-o fi să arate cel mai mare impostor, nu este făcut pentru a sluji interesului public. Dimpotrivă, el pare instrumentul unei răfuieli.
În primul rând site-ul nu este atribuit. Nu știm cine sunt oamenii care vor să facă dezvăluirea. Un jurnalist care are un subiect îl documentează, îl scrie și apoi îl publică. Dacă un jurnalist promovează acest site, o face de o manieră incorectă. Și asta pentru că nu știm care este organizația care face acest lucru. Anonimatul nu este de bun augur. Noi nu lucrăm în umbră.
Dacă site-ul este opera unui grup politic, iarăși este incorect. Pentru că politicienii, atâta vreme cât știu fapte compromițătoare despre adversarii lor, sunt obligați să le facă publice. La fel, oricare cetățean al României are oligația de a merge la Parchet dacă faptele sunt penale. Așa funcționează o societate democratică.
Deocamdată, cineva vrea să pună pe agendă păcatele lui Oprea și să se vorbească cât mai mult de asta. E o formă de șantaj. A doua exercitată în spațiul public după apariția pozelor cu Udrea și Bica. Nici acum nu știm cine a făcut asta și nicio instituție nu s-a obosit să ne răspundă.
Politica românească sau, mai precis, amestecul tulbure de politică, servicii și bani au dus România într-o zonă mafiotă, iar cine permite aceste practici trebuie repudiat. Chiar de-ar fi să spună un adevăr de ne va îngrozi pe toți. El trebuie să-l spună acum, nu la o dată potrivit interesului său. Dacă e cinstit.
Altminteri, a doua veste proastă pentru Oprea este că în ultima săptămână a primit un ”nu” hotărât și de la PSD și PNL pentru funcția de premier. Este pentru prima oară când extrem de puternicul General are probleme reale.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!
Atatea intrebari…cine?de ce??si o singura aluzie:politica-servicii-bani…
Stiti foarte bine cine lucreaza asa (din umbra)si daca ar fi un jurnalist,sigur e la ordin ci nu pt ca s-a trezit el asa sa faca un site obscur neasumat…asa se fac jocurile…ASA SUNTEM MANIPULATI.
Va mulțumesc pentru atenție.
Eu sau altcineva prin intermediul meu nu ii cer sau cere Domnului Oprea nimic.
Nu am vreun partizanat politic, organizațional, sau conspiraționist ci pur și simplu consider ca nu este decât drept sa fie adus în lumina publica asa cum este.
Ca este expus șantajului este melodia preferata a Domnului Oprea pentru a se victimiza.
Șantajul și am convingerea ca sunteți la curent cu aceasta este definit destul de clar:
„Art. 194
Şantajul
Constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul,..”
Eu sau altcineva prin intermediul meu nu ii cer sau cere Domnului Oprea nimic. Nu am vreun partizanat politic, organizațional, sau conspiraționist ci pur și simplu consider ca nu este decât drept sa fie adus în lumina publica asa cum este.
Cândva, în 2013 mai exact, Antena 3 a făcut un o emisiune întreagă cu mine pe acest subiect.
Sa înțeleg ca acum Domnul Oprea a devenit brusc protejat ?
Atunci nu era șantaj?
Ati observat în postările mele ceva care nu exista în acea emisiune? Nu cred. Pur și simplu cred ca ii faceți un imens servici Domnului Oprea învățat sa apeleze la astfel de diversiuni când e sub presiunea adevărului.
Din fericire acesta este imposibil de ascuns prea multa vreme.
Pentru aducere aminte va trimit linkul către acel interviu…
https://www.youtube.com/watch?v=xPx1Y1S1pGg
Ma bucur ca interventia mea v-a determinat sa spuneti atat de apasat ca este site-ul dvs. Eu asc scrie chiar in acest site ca este initiativa dvs, astfel incat sa sa stie lumea cu ce are de a face. Modalitatea de prezentare cu un counter, este desigur supusa oricarei interpretari, dar macar stim despre ce este vorba. Cata vreme spuneti ca nu-i cereti nimic dlui Oprea nu am niciun motiv sa nu va cred. Cat despre protejarea domnului Oprea, nu este cazul meu. Se descurca singur.
Proprietatea sitului este ceva public și poate fi oricând verificat. Orice pretenție am avut sau am fata de Domnul Oprea este subiect strict al aparatului legislativ.
Atâta vreme însă cat acest domn controlează segmente importante din acesta, singura modalitate de a aduce în fata publicului și a celor care pot sa determine eventuala nevinovăție sau invers a acestuia rămâne cel public. Nu am pus în fata opiniei publice decât documente care ar trebui sa fie edificatoare.
Cat despre counter, data la care acestea voi fi făcute publice are o semnificație evidenta pe care unii o înțeleg sau o știu bine, iar Domnul Oprea o va înțelege când va veni acel moment.
Nu ii cere nimeni sa presteze ceva pana la data respectiva.
Orice ar face, ceea trebuie sa fie publicat va fi publicat.