Mă uit și eu de câteva zile la știrea cu pro-decanul de la ASE care punea șpăgile în vază. Și mă simt ca de pe altă lume. Vă spun cu mâna pe inimă că la noi la Facultatea de Drept de la Iași, la data respectivă nu aveam obiceiul șpăgii la examen, darămite la licență. Cel puțin la studenții de la zi, că se știa că arabii și grecii cotizează din greu. Nu mai spun de zecile de polițiști de la FF, care erau cheia și lăcată la toată povestea asta.

A existat însă un moment în care probabil ne-am lecuit definitiv de treaba asta. Era un examen opțional, care dacă ar fi fost pe bune erau un examen greu. Nici acum nu înțeleg de ce materia cu pricina era opțională, că mie mi se pare dintre cele mai importante. Nu o să dau nume, că omul s-a dus și oricum după atâția ani nu mai are importanță. Povestea merită.

Nu știu cum am reușit să punem examenul ăsta în ajun de Crăciun, în afara sesiunii. Opțional, mergea. Despre profesor se știa că ia. Cash, lei sau valută, cadouri mari, nu avea importanță. Ne-am hotărât să punem mână de la mână și să mergem la om acasă. Nu mai știu cât i-am pus sau ce i-am luat.

Cert este că a ieșit o seară foarte mișto. Proful era om de viață. De dragul nostru a deschis o sticlă de aia mare de 3 litri de whisky, pusă pe un mecanism de ală de se răsturna. Noi eram toată grupa. Ne-am întins la șpriț, s-a lăsat cu pupături și dansuri. Omul părea mulțumit. Am plecat, iar colegele care au ieșit ultimele au dat lovitura. Profesorul le-a trecut câte un zece direct în carnet. Exmenul era gata trecut, dar zău dacă avea importanță că-l luăm atunci sau a doua zi dimineață.

Drept urmare la opt, îmbrăcați la patru ace, ca la orice examen oral așteptam să ne luăm notele și să plecăm acasă. Doar că omul nostru a venit fresh, a scos din mapă un teanc de subiecte. Ne-a invitat să stăm separați prin tot amfitetrul I.1, care are câteva sute de locuri, și a început să ne asculte.

Inițial am zis că trebuie să se formalizeze și el un pic, să nu se prindă lumea. Dar ascultatul era absolut pe bune. Omul trăgea de noi, trăgea în noi. ”Nu v-ați pregătit. Cum veniți așa la un examen?” Așa că prima notă dată a fost un cinci. Whaaaaat? Sala a început să se revolte „Domn profesor, suntem ăia de aseară. Nu vă aduceți aminte de noi?” ”Și ce-i cu asta?”,  a spus sec omul.

Când mi-a venit rândul am bâguit câte ceva că apucasem să citesc cartea o dată. ”Nu ți-e rușine domnule student? Să muncesc eu atât de mult să te aduc la un șase?” Am ieșit și i-am așteptat să iasă unul câte unul. Până la urmă buba s-a spart. Colegii care aveau nevoie de 10 pentru bursă i-au spus omului de la obraz. ” Păi ce faci nene? Ne iei și bani și ne strici mediile?” S-a dovedit pur și simplu că omul nostru avea altă filozofie. Pentru el seara noastră împreună a fost doar o atenție. Nu avea obligații față de noi. Ca și cum i-am fi dat pișcoturi.

Alte șpăgi nu am dat în facultate. Cel puțin oamenii cu care locuiam în cămin nu aveau filozofia asta. Și cred că nu am fi avut nici banii necesari. Și nici nu știu cum am fi putut da unor oameni dintre care unii aveau cabinete de avocatură celebre. Cred că ne-ar fi luat în râs.

Nu știu când și unde s-a democratizat șpaga asta. Nu știu de ce, de vreme ce profesorii de acum au salarii mult mai mari. La noi în an nu erau locuri cu taxă, care să ducă la salarii impresionante. Și probabil că nici atât de mulți studenți praf care să nu fie în stare să treacă un examen. Iar dacă acum unii se miră că se ia o șpagă așa de mârlănească ar trebui să-i caute cauzele prin toate spăgile, cadourile și atențiile de pornesc în școlile generale.