” –Bună ziua, sunt József Nagy, de la televiziunea Hir 24. Sunteți Lajos Simicska?

– Da, vă rog.

– Ce ziceți de faptul că toți oamenii dvs. din guvern au fost îndepărtați? O să distrugă asta Fidesz-ul?

– Nu știu. Problema mea este că șefii companiilor mele media și-au dat demisia și acum mă duc să-i dau afară.

– Nu prea mai puteți că au plecat singuri. Știți că Zsolt Bayer de la Fidesz a spus că este o rușine comportamentul dvs din ultimele zile?

-Bayer a spus asta? Să vă spună mai bine câte milioane îmi datorează.

-Câtă lume din Fidesz vă datorează bani?

-Mulți. Să-i spuneți lui Bayer că este un labagiu.

-Dacă Bayer este un labagiu, ce-i spuneți lui Viktor Orban?

-Și el este un labagiu.

-Sunteți sigur că ASTA spuneți?

-E o bătălie din care va mai rămâne doar unul dintre noi. Ori eu, ori Orban. Și vorbesc în sensul fizic.

-Credeți că în Ungaria de azi este posibilă o crimă politică?

-Da, pot fi împușcat oricând.”

Dialogul este cât se poate  de real. Eu doar l-am adaptat puțin, după ce am verificat și la un prieten maghiar înțelesurile sale. Îl găsiți aici. Iar aici este povestea acestui personaj uriaș, numit Lajos Simicska. Sau, pentru occidentali, Louis Simicska.

În 1994, Simicska era pus de Orban să fie directorul economic al unui mic partid parlamentar de dreapta numit Fidesz. Gândirea lor era simplă. ”Trebuie să ne facem propriul nostru grup economic și de interese, în jurul partidului, astfel încât să nu depindem niciodată de bani din Ungaria sau din afară, alții decât ai noștri.”

Treaba a funcționat bine, mai bine de un deceniu. Simicska este un geniu financiar. Are cea mai mare companie de construcții din țară, două televiziuni, trei ziare și mai multe posturi de radio. Kozgep, compania sa a câștigat singură sau în asociere aproape toate contractele oferite de statul maghiar sub conducerea lui Orban. Nu i-a scăpat nimic, fie că era vorba de fonduri locale sau europene.

Simicska a primit la un moment dat postul de șef al ANAF-ului maghiar, iar o parte însemnată din membrii administrației și ai guvernului erau aleși personal de el. Naționalismul economic a devenit doctrina Ungariei. Iar în timp ce Kozgep prospera, firmele străine trebuiau să plece. Simicska a devenit probabil cel mai bogat om din Ungaria, dar oficial nu a apărut niciodată în niciun top al bogaților. Simicska și Orban au fost colegi de facultate și de armată. Colegii lor de an au devenit procuror general, șef al Înaltei Curți de Casație, respectiv președinte al Ungariei.

Relația de vis dintre Orban și Simicka a durat până când premierul Ungariei și-a dat seama că s-ar putea să fie cineva în țară mai puternic decât el. De doi ani încoace, jucăria s-a stricat. Consiliul Concurenței i-a interzis lui Kozgep să mai participe la licitații. Toți oamenii lui Simicka au fost îndepărtați din guvern. Conducerea ziarelor a plecat de la sine. Orban și-a făcut un imperiu financiar paralel, condus de ginerele său.

Iar Simicska și-a adus aminte brusc că Orban este turnător la securitatea comunistă. A dat-o șerpește: ”mi-a spus că l-au presat să mă toarne, dar că n-a făcut-o. Atunci l-am crezut, acum nici vorbă.”

Deocamdată, după cum rezultă din dialogul de mai sus, cei doi așteaptă să-și ia gâtul. Dar să nu-mi spuneți că povestea nu vă este cunoscută. Are toate ingredientele unei țări fost-comunistă, cuprinsă adânc de corupție. Dacă e să văd totuși și o parte bună în asta, ar fi aceea că mogulul, trist acum, și-ar putea pune serviciile în slujba unora mai sănătoși la cap decât Orban. Desigur, dacă nu merge la pușcărie.