Știu binișor o comună din Argeș. Mă duc acolo măcar o dată pe lună. Locul este lăsat de Dumnezeu ca să se odihnească o clipă. Pe drumul către ea este o groapă de gunoi făcută la milimetru.

Vechea groapă este acoperită cu pământ, curtea este de o curățenie care lucește, iar mizeria care domnea în jurul ei cu ani în urmă a dipărut ca prin farmec. Oamenii au apreciat curățenia și nici măcar nu mai aruncă gunoiae în zonă, cum făceau cu ani în urmă.

Sentimentul ăsta de curățenie dispare pe măsură ce te îndepărtezi de zonă. Fiecare metru înseamnă un pet în plus, o cutie aruncată, un gunoi lăsat anapoda. Și, așa, pe la vreo cinci kilometri, pe o râpă, groapa de gunoi își găsește o replică. Cât este vară nu se vede că lumea aruncă acolo tot ce-i trece prin cap. Când pică însă frunza, mizeria strălucește în toată splendoarea ei.

La un moment dat, primăria a făcut platforme unde ar fi trebuit să pună niște pubele. A tot amânat întâmplarea asta pentru că nimănui nu-i convenea să mai dea cinci lei de familie, cât face contractul de ridicarea gunoiului. Și atunci, nu vrei să plătești, arunci pe râpă.

O campanie pornită de Digi 24 că arată că episodul este întâlnit în întreaga țară. Curățenia este una dintre problemele majore. Strânsul gunoielor este o corvoadă și dacă am putea le-am băga sub preș. Dar mai curând le aruncăm la marginea satului.

În satul de care vă povesteam, uneori, primăria îi mai pune pe cei cu ajutoare sociale să curățe valea. Oamenii o fac mai ales că mai strâng din plastice și sticle pe care iau un ban la reciclare. O muncă sisifică și aproape inutilă pentru ei. Nu știu dacă ați fost vreodată la vreunul din aparatele cu pricina.

Poți să bagi acolo saci întregi de sticle până când iei cinci lei. Am văzut însă destui oameni pe lângă ele, care nu fac curat din pasiune, ci pentru că au nevoie de cei cinci lei. Doar că acești oameni și cei câțiva care vor să trăiască sănătos nu reciclează decât cinci la sută din toate deșeurile puse în circulație în România.

Restul de 95 la sută sunt aruncate la gunoi fără a fi selectate sau sunt aruncate direct pe câmp. Ca să vă faceți o idee, doar un singur producător de suc pune pe piață într-un 35 de mii de tone de ambalaje. Marile magazine au obligația să recicleze 60 la sută din tot ce pun pe piață. Doar că nu o fac.

Și pentru asta plăteau o amendă de doi lei pe kilogramul nereciclat. Doar că au obținut,  în Parlament, o lege prin care plăteau 0,7 lei pe kilogram. Dar pentru că sunt generoși, parlamentarii au hotărât că merge și cu 0,3 lei pe kilogram.

Nu stau să calculez aici profitul acestor companii. Oamenii sunt datori să se ocupe de cei al lor. Nu înțeleg însă cum poți să ai un stat atât de idiot încât să nu penalizeze mizeria. Acestea plăți ar fi trebuit să oblige toate marile companii să găsească sisteme viabile de reciclare. Dimpotrivă. Acum vor plăti liniștite niște sume mici. Ele se apară spunând că nu există destul rampe pentru a se colecta mulțumitor și că amenzile sunt nedrepte. Prețul este derizoriu și pentru cei care reciclează. Iar perspectiva este aproape tragică.

Înțeleg toate mișcările Parlamentului României din ultimii ani și am sperat că sunt mânați în chestiuni sensibile de propriile interese comerciale sau legate de libertate. Nu mi-am închpuit niciodată că sunt atât de iresponsabili încât să încurajeze și să nu penalizeze una dintre marile probleme ale României.

Sau, cine știe, dacă ne uităm un pic în jur, poate sunt chiar reprezentanții noștri acolo, ai celor care nu vor să-și facă curat în sat.