Adică asta
(sursa)
Eu bănuiesc că și pe la petrecerile voastre șefii pun mâna pe capul colegelor. Ca un gest de prețuire și simpatie. Și merg așa pe la mese, și pun mâna pe coafurile doamnelor, aleatoriu. Măcar o dată la două zile vedeți treaba asta. Iar obiceiul este atât de comun încât a devenit o normalitate, ne-a spus ieri fostul consilier prezidențial Adrian Rădulescu.
Rădulescu este un tip simpatic și deștept, pe care îl primesc tot timpul cu bucurie, Dar, după cum s-a construit politica din România, oamenii de partid sunt obligați mereu să acopere gafele șefilor. Că asta e o gafă, negreșit. Presa o va sesiza, o va taxa, iar cel mai simplu lucru e să spui că ”a greșit, domnule! ” și apoi să râzi,
Apropo, aseară un alt exemplu care întărește ideea asta. Iohannis se duce al Adevărul și spune următoarea prostie:
Adevărul: Credeţi că e normal ca serviciile de informaţii să aibă ofiţeri acoperiţi în presă?
Iohannis: În servicii avem profesionişti foarte buni, dar nu trebuie să le spunem noi cum să-şi facă treaba.
Beton. Nici nu miroase o încălcare de lege, Pentru că e campanie electorală, trebuie să îl scoată Claudiu Săftoiu, care zice după cum urmează:
N-ai ce face. Când șefii greșesc, o încaseză cei mici trimiși la televizor. Doar că alora mari nu le pasă.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!