Două anunțuri înșirate de mai multe ori pe marginea drumului european care traversează Hușiul. Două fabrici concurente și ambele de tradiție, Hușana și Musette ar angaja pe loc, dacă ar putea sute de oameni. Chiar mai mulți decât se arată în statisticile oficilae ale statului care știe că în Vaslui sunt disponibile 178 de locuri de muncă.
Anunțurile sună un pic a disperare după cum sunt concepute și mă gândesc că patronii de acolo chiar asta simt. Este un sentiment rău să prinzi o afacere bună, să ai cadrul corect și să nu ai cu cine să o faci. Știi că oricât ai încerca, șansele de recrutare sunt mici. Și nu pun asta musai pe seama ajutoarelor sociale.
Or fi ele teribil de multe și de avantajoase chiar și la Vaslui sau mai ales acolo, dar alta este marea problemă. Pur și simplu zona de acolo este depopulată. Zeci de mii de oameni care ar trebui să muncească acolo sunt plecați. Spania, Italia, Anglia. La soția mea acasă sunt cinci frați. Doi dintre ei sunt plecați în afară. Și nu s-ar întoarce nici dacă cele două fabrici se hotărăsc să plătească brusc salariul mediu pe economie.
Nu e vorba doar de bani. O întreagă generație a învățat ce înseamnă munca, respectul față de ea și o societatea normală. Nu au poate cea mai bună viață, dar au văzut că în câțiva ani, muncind cinstit, și-o pot face.
Și de ce să vină? Acolo unde trăiesc au parte de spitale în care ai încredere, copiii fac școală bună, au autostrăzi, tot ce înseamnă servicii funcționează impecabil, nimeni nu e nervos și agitat și cu siguranță nu sunt supuși minciunii zilnice. De ce să te enervezi în fața unui ghieu al statului român când poți să vorbești cu cel spaniol doar prin internet? De ce să stai la mila controalelor șpăguite de la o sută de instituții când afacerea ta poate fi controlată de două ori pe an sau o dată la doi ani?
Drama cea mai mare este că această generație nu se întoarce și nici cea care îi urmează. Oamenii au văzut normalitatea și știu să o cântărească. Nu mai au răbdare să se izbească de zidul de pile, relații și numiri dubioase Ba, mai mult, uneori se îngrozesc când văd care dintre foștii lor colegi ocupă acum funcții de decizie pe la stat. Își pun mâinile în cap și pleacă.
De asta nu cred că cele două fabrici de la Huși își vor găsi repede muncitorii. Nici că cele 25 de mii de locuri de muncă din țară vor fi ocupate. România a pierdut o forță de muncă uriașă, principala sa forță de muncă. Generația celor între 20 și 50 de ani a pierdut jumătate din membrii săi și de aici marele dezeechilibru pe care îl trăim azi. Lipsa de valori, profesioniști, oameni inventivi și tenace de aici ni se trage. Și e rezultatul cel mai de seamă al acesteii clase politice care ne-a tras în jos și ne-a ținut pe loc numai ca să-și pună incompetența în frunte.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!
La ce sa vi a cu conditiile de munca care sunt si puscaria care se aplica la locul de munca,sa iti ideó lucruri numai in rate sa ai de pe o zi pe alta sa nu speri la un nivel mai sus,oare cine ar da un salar de 1000de euro del putin pe salarul olor din fabrica,Lasa sa le plece va sa ajunga zile ce si cum sa pretuiasca un muncitor
Oamenii nu mai vor să fie bătaia de joc a patronilor.Intrebati un angajat de la Husana ce salariu are și dacă ii sunt respectate drepturile de angajat
Sunt din Huşi, dar locuiesc in Iaşi. Nu spun ca nu sunt adevarate observatiile dvs. legate de depopularea orasului si de saracie, insa in cazul de fata, problema trebuie vazuta dincolo de statistici. Stiti ce conditii de munca ofera acesti doi angajatori? Salarii cum nu va puteti inchipui, neplatite la timp, ore peste program, fara pauze. E de notorietate in oras. Ei mizeaza tocmai pe aceasta saracie si disperare a oamenilor care abia se descurca de pe azi pe maine si care depind de sutele alea de lei. Si nu numai ei.
E foarte trist.
Cititi si aici:http://m.adevarul.ro/locale/vaslui/foto-video-greva-fabrica-incaltaminte-husana-suntem-incuiati-tratati-sclavi-1_543f98a40d133766a8fbdb9e/index.html
Întâmplător sunt din Huși. Mama lucrează de 40 de ani in aceasta industrie. E unul din cei care a ramas in oraș. Poate atunci cand „disperatii” de mai sus vor dori sa plateasca mai mult de 2-4h pe cartea de munca si restul la negru, vor gasi si angajați. Poate ca tinerii se angajeaza la Altex/Flaco etc, pentru mai putini bani la final de luna, doar pentru faptul ca totul e pe „cartea de munca” si pot face un credit.
Nu vă contrazic. Este parte a problemei. Tocmai pentru că nu ai o forță de muncă înalt calificată și bine pregătită se ajunge aici. Pe de altă parte, tocmai această abundență de locuri de muncă le dă dreptul acum să raporteze situațiile astea.
Superb articol. Am putea adauga faptul ca se pare ca a devenit la moda sa sustii ca vrei sa ramai in tara. La cei tineri ma refer.
situatia a fost expusa perfect si arata cum stau lucrurile. Oricum in cazul acesta a invins occidentul. si-au rezolvat problema fortei de munca si a scaderii populatiei importand pe cat au putut ce era mai bun din populatia tarilor de est si la un pret ieftin. Acum noi le suntem recunascatori si le platim si pensiile. Fara sa punem in cont ca de multe ori suntem taxati dublu in mod direct sau indirect.
Forța de muncă a fost. Calificata, cu experienta etc. Husana a fost una din fabricile cu tehnologie la zi. Asa a ajuns ‘Carmens’ sa producă acolo cele mai bune produse. Acelasi lucru la Moldotex, filatura, fabrica de conserve si altele.
Dar mai ales în 98-02 a fost o bataie de joc continua. Atat romanii cat si italienii veniti sa lucreze în sistem lohn. Jumătate din familie lucra in aceasta industrie. Dar mirajul străinătății si respectul pe care l-au primit acolo, fiind oameni muncitori, serioși, etc i-a făcut sa rămână si sa construiască acolo.
Cei care se plang acum sunt exact aceeași care si-au batut joc de oameni, prin atitudine, salarii, program si acum se roaga de ei sa vina înapoi.
Sotul lucreaza la una din firmele astea, nu dau nume, dar e vorba de aia care chiar ii plateste foarte corect zilele de sambata si toate orele suplimentare. Se munceste mult, intr-adevar, dar e de asteptat in conditiile in care au comenzi f mari si nu gasesc oameni de angajat. Si eu personal stiu o multime de barbati si femei bune de munca care prefera sa stea acasa pe alocatia copiilor in loc sa se angajeze… Scuza lor e ca e puscarie- dar mie una mi se pare normal sa nu vorbesti la tel n timpul programului asa de dragul de a vorbi si sa ai camere video peste tot, ca romanii au mainile lipicioase. Si apoi, scuzati-ma , dar daca nu ai macar o diploma de bac, ce salariu astepti? ii inteleg pe cei care au facut facultate si se plang de locuri de munca in Husi, ca stiu ca nu sunt sau sunt de mizerie, dar cei cu note mici la bac, cu profesionala sau mai putin, sa inchida gura daca n-au stiut sa-si faca planuri mai bune de viata. Nu e corect, intr-adevar, ca pentru aceeasi munca sa fii platit dublu/triplu in afara, dar si banii de aici sunt buni in conditiile in care poti fi alaturi de familie.